[Minte & suflet] Cristina Flueraș: Este o capcană des întâlnită la cei ce lucrează de acasă în ultimii ani – tendința să se izoleze, care pare comodă, însă poate aluneca pe nesimțite către depresie

Cât s-a schimbat viața în ultimii doi ani! Vă dați seama că se fac în curând doi ani de când trăim cu un virus care ne-a luat o grămadă de momente, oameni, libertăți? Dar ne-a și dat, nu putem pune doar semnul minus lângă tot ce am trăit până acum în pandemia asta. Putem să ne uităm și din alt unghi. Pe unii, această realitate i-a împins să își reconfigureze traseele personale sau profesionale, pe alții să fie mai atenți la echilibrul minte-suflet-corp. Să se bucure mai mult de lucrurile care contează și de relațiile autentice cu cei din jur.

Este mai important ca oricând să ne creăm ritualuri sănătoase prin care să ne păstrăm starea de bine, crede psihologul Cristina Flueraș. Lucrul de acasă a însemnat pentru mulți și o auto-izolare, aleasă din comoditate sau din frică. Nici nu mai contează de ce, important este să fim conștienți că fuga de oameni este periculoasă, fiindcă poate aluneca înspre depresie, fără să ne dăm seama. Avem nevoie de oameni lângă noi, chiar dacă sunt mai puțini zilele astea.

În seria noastră despre sănătate mintală în pandemie am întrebat mai mulți specialiști și cum putem rămâne activi online, fără prea mari consecințe asupra binelui emoțional și psihic.

”Viața nu se trăiește online. Viața se întâmplă în carne și oase, are gust și miros, are întâlniri complexe între oameni reali, tridimensionali. Viața are simțire. Viața nu este pe Facebook sau pe Instagram. Atunci când alegem să fim activi online, este important să ne întrebăm cum contribuim noi la acest mediu”

Cu psihoterapeutul Cristina Flueraș vorbim mai multe despre online și consecințele sale asupra sănătății, despre beneficiile psihoterapiei și aflăm recomandările ei pentru pentru menținerea echilibrului interior.

Drumul către psihoterapie

Prima mea specializare a fost în domeniul Artelor Plastice – facultatea de Pictură. Totuși, fricile și suferința neprocesată a trecutului nu îmi lăsau libertatea să mă manifest ca artistă și deși aveam o firmă de publicitate cu un prieten, eram nefericită.

Cum se întâmplă de multe ori, m-am îndreptat către drumul psihoterapiei într-un moment de criză în viața personală, după o pierdere care a activat răni vechi și neoblojite din trecut, o criză care m-a lăsat într-o stare de lipsă totală de sens și cu o aviditate enormă de a înțelege procesul prin care trec. Există momente de cumpănă în viața fiecărui om, momente în care știi că “așa nu se mai poate” și este nevoie de o schimbare radicală ca să poți continua. Sufletul are nevoie de sens și de hrană ca să poată să țină trupul în viață. Pentru mine acel moment în care am ales vindecarea, întâi a mea ca apoi să pot oferi la rândul meu, a fost unul de cotitură – am ales viața. Cred că mulți dintre cei care decid să meargă pe acest drum, care nu este neapărat unul comod, o fac în primul rând ca să se salveze pe ei, iar apoi devine pur și simplu un mod nou de a trăi în lume, unul extrem de bogat în interior.

Prima iubire

Prima mea iubire în zona psihoterapiei a fost Respirația Holotropică și lucrul cu trăirile arhetipale din spațiul conștiinței extinse (psihologia transpersonală), tehnici de meditație și imagerie ghidată, art-terapie. Am avut șansa să cunosc câțiva terapeuți excepționali care combinau cu har tehnicile transpersonale cu cele ale Gestalt-terapiei, focusată pe procesul relațional din Aici-și-Acum. Am știut că aceasta este calea potrivită pentru mine. În prezent lucrez cât de mult e posibil implicând corpul, prin art-terapie și cu ajutorul viselor, pentru un contact cât mai bun cu ființa-ca-întreg. Înțelegerea mea este că terapia înseamnă mai mult decât dialog terapeutic, explorarea reprezentărilor despre lume și în general explorarea nivelului cognitiv de funcționare al unui om. Atenția pe postură, pe gesturi, pe felul în care te simți cu cealaltă persoană în spațiul cabinetului, aduce multe detalii prețioase pentru procesul terapeutic și pentru tipul de intervenție potrivit.
În prezent, munca mea se orientează mai degrabă către cupluri și grupuri terapeutice, care consider că au mare potențial transformator.

Ce înseamnă să lucrezi cu un psihoterapeut

Să lucrezi cu un psihoterapeut înseamnă să ai un spațiu de suport, doar al tău, în care să îți poți aduce trăirile și experiențele importante pentru tine și să fii primit fără judecată de către un om care are claritate în felul în care funcționează psihicul uman și care își oferă prezența empatică, atenția, cunoașterea sa, cu scopul de a susține creșterea și dezvoltarea ta.

Beneficiile psihoterapiei oricând

Psihoterapia e binevenită oricând cineva are curiozitatea să-și exploreze lumea interioară, cu intenția de a avea relații mai armonioase cu persoanele semnificative din viața sa, de a funcționa mai eficient și mai împlinitor în lume, de a mai elibera din bagajul trecutului pentru a se bucura de propria viață.

”Beculețele roșii” care indică necesitatea psihoterapiei

Atunci când persoana se simte demotivată, când pierde bucuria de a trăi, când apar conflicte frecvente cu cei apropiați sau când simte nevoia excesivă de a se izola de lume, când se simte blocată în anumite pattern-uri relaționale și dorește să schimbe calitatea relațiilor sale, când apar tulburări de somn sau tulburări alimentare sau frici care împiedică o funcționare armonioasă cu sine și cu lumea.

Relația potrivită terapeut-client

Relația potrivită terapeut-client este una de la egal la egal (în tipul de terapie pe care îl practic eu), doar că atenția este focusată pe procesul clientului. Este important pentru omul care a cerut sprijin terapeutic să se simtă văzut, înțeles, să fie conținut emoțional dar și provocat, să vadă că pleacă din cabinet de multe ori mai ușurat sau clarificat sau cu un insight nou despre felul în care funcționează în lume.

Efectele pandemiei, din practică

Îmi fac griji pentru efectele pe termen lung al acestei fragmentări la nivelul contactului uman. Nu suntem făcuți să trăim în izolare unii față de alții, în cutiuțe separate. Lipsa schimbului de stimuli între oameni, lipsa contactului direct tinde să sărăcească lumea interioară a multora dintre noi și să predispună către depresie, anxietate și sentimentul de alienare în prezența altora.

În plus, trăim într-o cultură care nu acceptă și nu integrează boala, suferința, degradarea și moartea ca parte din normalitatea existenței, ceea ce pentru mulți se reflectă printr-o luptă interioară tensionată, mai mult sau mai puțin conștientă, de a ține realitatea neplăcută a vulnerabilității existențiale la distanță. În fața incertitudinii și riscului de contactare a virusului Covid, mulți oameni își activează mecanismele cele mai familiare de supraviețuire. Pentru unii asta înseamnă negarea sau desensibilizarea iar pentru cei care au tendințe paranoide, asta se traduce prin proiectarea răului în exterior.

Noua polarizare la nivel de valori și de alegeri legate de poziționarea față de virus și de vaccin nu ajută nici ea deloc.

În același timp, acest context nou a activat și multă generozitate, dorința de a ajuta și un sentiment nou de a fi împreună. Persoanele cu o structură psihică mai flexibilă au găsit căi de ajustare la noua realitate și au găsit resurse de a fi de ajutor la rândul lor, ceea ce este încurajator. Am încredere în reziliența noastră ca oameni și în resursele nebănuite de care dispunem, din care am speranță că vor apărea feluri noi și creative de a fi în lume.

Cum s-au schimbat comportamentele

Oamenii au de făcut deseori în această perioadă încă dificilă o alegere grea: să primeze siguranța (pentru sine sau cei din jur) sau relația / relațiile importante? Unii decid să-și protejeze sănătatea, restrângând drastic contactele sociale, ceea ce are ca urmare posibile conflicte în cuplu sau în relația cu copiii, ce vin din suprasaturare și lipsă de stimulare. Căci niciun cuplu și nicio familie nu se poate hrăni la nesfârșit fiind într-un spațiu de izolare, iar la copii asta se vede extrem de rapid. Ei devin plictisiți, irascibili, necooperanți și apatici dacă sunt lipsiți de socializare și contact cu stimuli noi, cu noi activități. Alții aleg să-și protejeze relațiile, trăind cu riscul și deseori cu anxietatea trecerii prin boală. Nu sunt decizii ușoare pentru nimeni în această perioadă.

Mai sunt categorii vulnerabile lăsate fără multe opțiuni în aceste timpuri: cei care și-au pierdut joburile
și deci care nu au nevoia bazală de securitate împlinită, mai ales dacă sunt single și fără surse de suport, cei care suferă de diverse afecțiuni medicale și care nu au spațiu să se trateze. Și în general cei singuri și care nu au o rețea de suport – prieteni sau familie. Anxietatea și disperarea, chiar ideația de suicid sunt toate foarte prezente în aceste condiții. Din experiența mea din cabinet, au crescut foarte mult tensiunile familiale și dinamicile legate de depresie și anxietate.

Grija față de sănătatea mintală

Da, există o preocupare sporită față de sănătate mintală și emoțională și o deschidere mai mare către a cere și a accepta ajutor de specialitate și asta este încurajator pentru noi, ca societate. Cred că exemplul personal al multora care au fost “pionieri ” în acest sens și au vorbit despre asta în jurul lor sau a fost evidentă schimbarea lor pentru cei apropiați, a dat curaj și celor care erau mai reticenți. Datorită comunismului, la noi în țară psihologia este o preocupare nouă și mult timp a fost un “tabu ”, ca orice este la început și e primit cu neîncredere. Dar om cu om, lectură cu lectură, disponibilitatea acesta se schimbă. Chiar și faptul că există corporații care în prezent oferă cursuri de wellbeing și care chiar oferă buget în unele situații pentru servicii de psihoterapie ca suport pentru angajați, contribuie la acest progres.

Stresul, mai actual ca oricând

Pandemia nu a făcut decât să accentueze un mod de funcționare al oamenilor nesustenabil pe perioade lungi de timp, care a existat și înainte. Cred că la nivel de civilizație umană, trăim într-o paradigmă în care nevroza este standardul de funcționare. Noi oamenii nu suntem făcuți să menținem un ritm atât de accelerat de muncă, să facem multi-tasking și slalom continuu și fără pauze între roluri, cerințe și activități. Nu fără un cost – cel al echilibrului psihic, al echilibrului organismului și spiritului. Sacrificăm adesea un atașament hrănitor cu copiii, cu partenerul și cu toți cei semnificativi pentru noi, pentru a fi competitivi într-un sistem care de fapt nu ne servește bine pe noi, oamenii, și nici întregul ecosistem.

Desigur, noul mod de lucru preponderent online, suprapus cu școala copiilor online, cu grijile pentru sănătate și pentru siguranța financiară în acest context tulbure, nu a făcut decât să pună și mai multă presiune pe oameni.

Ce înțeleg oamenii greșit prin stres și cu ce cuvânt l-aș înlocui este ‘’anxietate”.
Stresul este anxietate. Și tensiune când apare discrepanța între ce mi se cere și ce pot eu oferi.

Recomandări pentru menținerea echilibrului emoțional și psihic

Recomandarea pe care o repet des este ca oamenii să își creeze singuri ritualuri sănătoase prin care să își păstreze o stare de bine. Chiar dacă lucrează de acasă, este important să găsim pretexte să ieșim din casă zilnic, să facem plimbări în pauza de masă, să căutăm soarele și frumusețea naturii și mai ales, să hrănim o rețea de suport formată din persoanele semnificative pentru noi. Chiar dacă ne este frică și alegem să avem contact cu puțini oameni, este esențial să-i păstrăm pe acești câțiva aproape. Este o capcană des întâlnită la cei ce lucrează de acasă în ultimii ani – tendința să se izoleze, care pare comodă, însă poate aluneca pe nesimțite către depresie.

Activi online fără consecințe prea mari asupra sănătății mintale

În primul rând, viața nu se trăiește online. Viața se întâmplă în carne și oase, are gust și miros, are întâlniri complexe între oameni reali, tridimensionali. Viața are simțire. Viața nu este pe facebook sau pe instagram.

Apoi, atunci când alegem să fim activi online, este important să ne întrebăm cum contribuim noi la acest mediu. Postăm ceva ce amplifică anxietatea? Căci se știe că anxietatea este extrem de contagioasă. Postăm ceva agresiv? Postăm ceva util? O idee nouă? O informație ce poate fi de ajutor cuiva? Postăm ca să primim compasiune? Dacă da, atunci e bine de observat că suportul real nu îl găsești pe o rețea de socializare, de la niște necunoscuți. Suferința rămâne tot acolo, exprimată în gol. Postăm pentru atenție? Să ne întrebăm și cât de împliniți sau de singuri ne simțim după ce numărăm like-urile.

Eu mă străduiesc să aleg conștient unde vreau să îmi duc energia, căci energia mea înseamnă viața mea, și viața mea este prețioasă. Dacă ne este util să fim activi online, putem face asta cu discernământ și cu limite sănătoase. Să hrănim diverse polemici nu face decât să ne ia din energie. Nu am văzut pe nimeni care să-și schimbe vreo reprezentare asupra vieții după un dialog în contradictoriu online.

Influența rețelelor de socializare

Cred că rețelele de socializare nu sunt în sine nici bune, nici rele. Ele fac și vor face parte din ce în ce mai mult din realitatea noastră. Într-o familie care hrănește în mod sănătos relațiile între membrii ei, în care există timp de calitate împreună, dialog și inteligență relațională, rețelele de socializare pot veni ca un instrument suplimentar de comunicare, informare și distracție. Acolo unde nu există un atașament sănătos între membrii unei familii, lipsa contactului real va avea drept consecință căutarea utopică a acestei conexiuni în rețelele media, în speranța falsă de a găsi suport și validare.

Prezența ta online

Ca terapeut, munca mea se desfășoară în intimitatea cabinetului sau a taberei pe care o susțin. Este un proces sacru cu scop și intenție clară de vindecare și am responsabilitatea să NU vorbesc despre asta în exterior.

Pe de altă parte, suntem bombardați de informații, rețete, sfaturi decretate la nivel de axiome, idealizări legate de funcționarea psihică. De cele mai multe ori consider că nu este nevoie să “poluez” și eu mediul online cu propriile păreri asupra realității. Totuși, noi psihoterapeuții cred că avem și un rol de educare în domeniul psihicului uman. Așa că uneori aleg să scriu ca să demitizez niște convingeri, ca să aduc în atenție contexte tabu sau despre care tot citesc informații distorsionate. Uneori scriu și din propria plăcere de a mă exprima. O fac pentru mine și pentru a-i inspira și pe alții să creeze.

Strategia de comunicare

Așa cum spuneam mai sus, munca mea se desfășoară în intimitatea relației terapeutice și este strict confidențială. Eu comunic online când vreau să mă exprim pe mine, să celebrez un moment anume, să împărtășesc informații din temele care mă preocupă și care pot fi de folos și altora, când vreau să anunț evenimentele pe care le organizez și uneori, când vreau să fac un omagiu public cuiva semnificativ din viața mea. Nu îmi place să postez foarte des poze cu mine și nu îmi place să plictisesc.

Ca terapeut, am și responsabilitatea conținutului pe care îl postez, căci o parte dintre clienții mei îmi urmăresc activitatea din online. Nu consider că este un loc potrivit să îmi vărs toate dificultățile, durerile și nici să bravez printr-o fericire continuă, care nu ar reflecta realitatea. Îmi doresc să rămân autentică dar și discretă în legătură cu viața mea privată.

Ce lipsește în România la capitolul sănătate mintală

Cred că mulți dintre noi funcționăm ca niște copii în corpuri de adult. Ar fi de mare ajutor o mai bună educație la nivelul emoțiilor și mai ales o cât mai bună conștientizare a lor și a felului în care trăirea lor ne influențează reacțiile, deciziile, relațiile și în definitiv, realitatea.