Cel mai recent act artistic al lui Vlad Pașca s-a consumat la galeria Galateca din București, prin expoziția ”Văd. Clipesc”, un prim experiment solo, compus în perioada lockdown-ului, prin care publicul a avut posibilitatea să-l cunoască sincer și vulnerabil, după cum însuși declară. Chiar dacă expoziția s-a terminat, lucrările lui sunt în continuare expuse în shop-ul Galateca, iar Vlad va fi, săptămâna viitoare, în categoria Artistul Săptămânii, tot la Galateca. Născut în Baia Mare, cu studii în Cluj și stabilit în București, Vlad a avut mereu în jurul său pictura, design-ul și fotografia și mărturisește că-i plac instalațiile, cea mai recentă fiind Soul of Cochilia, expusă pe plaja Tuzla vara trecută.
Cu toate că unul dintre scopurile artistului este acela de a trăi prosper exclusiv din arta sa, nu cred însă în arta angajată, cea de tip artă comisionată pentru a milita pentru un țel care nu mai este în acord cu statement-ul artistului. Acolo se pierde autenticitatea și se transformă în mercenariat.
Pe viitor Vlad spune că ar vrea să devină un artist complex, ce îmbină mai multe medii de exprimare, își caută inspirația în tot ceea ce îl înconjoară, îi admiră printre alții pe Richard Serra, Robert Motherwell sau Pierre Soulages. Și-ar dori mai multe târguri prin care artiștii să fie expuși mai multor categorii de public și o mai mare interacțiune între grupările artistice, cum se întâmplă deja în afară.
Pași spre devenire
Sunt născut și crescut în Baia Mare, educat în Cluj-Napoca, maturizat și stabilit în București. În permanentă evoluție din 1987. Am avut norocul să cresc într-o familie pasionată de artă, în Baia Mare, oraș care a oferit numeroși artiști recunoscuți pe plan internațional. Iar faptul că am în familie mai mulți arhitecți, a făcut ca designul să vină pentru mine ca o completare. Așa am ajuns la facultate la Cluj-Napoca, la Universitatea de Artă și Design - Cluj-Napoca, Facultatea de Arte Decorative și Design, Secția Design, unde am avut ocazia să trec prin mai multe ramuri practice ale designului, apoi am migrat spre București pentru master la Universitatea Națională de Arte - București, Facultatea de Arte Decorative și Design - Secția Design Ambiental, unde am dezvoltat mai mult partea conceptuală a producției mele de design și artistice.
Pictura și desenul, chiar și fotografia, au fost mereu prezente în viața mea alături de design, dar niciodată duse la nivelul următor, până de curând. Instalația de artă s-a concretizat ca o extensie a mediilor de mai sus și am avut ocazia să expun prima mea lucrare de acest gen la Colonia Pictorilor din Baia Mare în 2011. Îmi place să gândesc instalații, tocmai de aceea, vara aceasta am creat “The Soul of Cochilia”, pe care am expus-o pe plaja Cochilia, la Tuzla. Îmi doresc ca pe viitor să devin un artist complex și să îmbin mai multe medii de exprimare.
Scena locală și inspirația
Posibil să nu fie chiar așa, dar eu am plasat graphic design-ul în zona de comercial/agentie și mai puțin în sfera artelor. Scena de artă locală este în continuă dezvoltare și se vede o evoluție, interesul față de galerii și față de tinerii artiști crește și se concretizează în proiecte precum Cartierul Creativ, Diploma, Combinatul fondului plastic/Senat/Sector 1, Fabrica de pensule, Atelierele Malmaison, Kunsthalle Bega, Romanian Design Week și o gramadă de alte galerii cool și artist run spaces.
Îmi caut inspirația în tot ceea ce mă înconjoară și, desigur, există o serie de nume mari care și-au pus amprenta încă de la începuturi asupra percepției mele despre arta contemporană, cum ar fi Richard Serra, Robert Motherwell, Pierre Soulages, Antoni Tapies, Joseph Beuys, Christo and Jeanne-Claude, Donald Judd, Robert Smithson, Olafur Eliasson etc. Urmăresc artiști care lucrează în zone și medii diferite, mulți dintre ei străini, dar aș vrea să dau cateva nume de artiști români care îmi plac: Marius Leonte*, Iosif Kiraly, Radu Șerban, Bogdan Rață, Ciprian Mureșan, Dan Perjovski, Liviu Mihai, Victor Fota, Megan Dominescu etc.
Văd.Clipesc la Galateca
Am mai participat la expoziții colective de-a lungul timpului cu instalații de artă, pictură, design de obiect, însă expoziția “Văd.Clipesc” de la Galateca, parte din proiectul “Neo Studio”, este un prim experiment solo prin care publicul are posibilitatea să mă cunoască sincer, vulnerabil și concentrat într-un spațiu dedicat, accesibil și lipsit de constrângeri.
Este o expoziție despre emoții, în special cele trăite în perioada lockdown-ului și după acesta, care încă ne macină.
Realitatea prezentului ne împinge silit să găsim refugiu într-o intimitate deplină, personală și impenetrabilă; un loc sigur care, în mod utopic, ne poate apăra de fragilitatea și nesiguranța resimțite astăzi de către fiecare dintre noi.
Așa am definit clipitul care, revelat în fragilitatea hârtiei folosite ca suport al lucrărilor mele, în dialog contradictoriu cu paleta cromatică și expresia gestuală hotărâtă și sacadată, are ca rezultat ilustrarea unor cicatrici personale și colective, adevărate petice emoționale.
Îmi doresc ca cei care calcă pragul acestei expoziții să fie realiști, deschiși, emoționați, prezenți. Să își acorde câteva clipe în prezența lucrărilor mele și să se concentreze pe stările abstracte și mai puțin pe încercarea de a identifica ceva figurativ.
Fiecare dintre noi avem filtre diferite prin care cernem prezentul și trebuie să ni le acceptăm.
Albul moale al hârtiei
Lucrările din expoziția găzduită de Galateca îmbină desenul cu pictura, unelte și vopsele neconvenționale, dimensiuni și texturi diverse. Sunt caracterizate de albul moale al hârtiei, pe suprafața căruia apar urme de grafit marcate haotic, aleatoriu, ca o căutare dezorientată pe o hartă, pete fluide, transparente, vulnerabile de vopsea similară acuarelei, într-un dialog puternic, contradictoriu cu tușele exprimate spasmic, prin gesturi hotărâte, vopsea predominant neagră, texturată, aproape abrazivă, reprezentând cicatricile emoționale, personale și colective.
Pentru că mi-am dorit ca această expoziție să fie unitară și compactă nu aș spune că există o piesă centrală, ci din contră, fiecare lucrare este importantă și este parte din acest puzzle.
Ce mai e pe afară
Există comunicare între artiștii din diferite țări, târguri de artă, apar diverse programe de rezidență, galerii interesate de diversitate și nou, dar, din păcate, până acum nu am avut o astfel de experiență. Pe plan internațional, am observat o comunicare mai deschisă între galerii, între comunitățile artistice, atelierele personale care sunt mult mai vizibile și mare parte dintre ele deschise vizitelor publicului interesat. Interacțiunea este parcă mai facilă.
Scopul artei în 2021
La modul general, nu știu care mai e scopul artei în 2021, dar ce știu sigur este că trebuie să existe unul. Pare filozofic, însă cred că este nevoie de artă în cotidian, atât ca manifest, cât și ca formă de evadare, de transpunere într-un altfel de univers. Dintotdeauna, arta a fost un mijloc de exprimare, și cred că și în această perioadă este la fel, fiind din ce în ce mai vast, mai vizibil și mai puternic.
Arta angajată
Așa cum spuneam mai sus, arta este un mijloc de exprimare, de comunicare, de manifestare. Arta manifest mi se pare una dintre cele mai puternice și frumoase forme de a susține o idee, un ideal. Este puternică atât din punct de vedere al mesajului, cât și din punct de vedere al actului creativ care poate îmbrăca diferite forme. Aici sunt multe exemple de performance art care au rămas adevărate repere. Și, da, acest tip de manifestare are menirea și puterea de a ajunge la un public diversificat și de a-l expune „forțat” la mesaj. Cu toate că unul dintre scopurile artistului este acela de a trăi prosper exclusiv din arta sa, nu cred însă în arta angajată, cea de tip artă comisionată pentru a milita pentru un țel care nu mai este în acord cu statement-ul artistului. Acolo se pierde autenticitatea și se transformă în mercenariat. Este recomandat să fim sinceri în creație.
Creația pe timp de pandemie
În perioada pandemiei și, mai ales, a lockdown-ului, m-am simțit claustrat. Claustrat fizic, dar mai ales psihic. Și simțeam nevoia să exprim cumva ceea ce simt, însă nu reușeam să verbalizez. Mi-am dat seama că trebuie să mă reorientez spre pictură și artă în general. Revelația a fost că am descoperit fericire aici; în procesul de creație. A fost… eliberator, într-un fel. Dificil, pe de altă parte. A trebuit să plec din locul unde aveam biroul și atelierul, să îmi găsesc un alt spațiu unde să mă organizez, asta în plin lockdown, să ies doar în anumite intervale orare din casă (asta făceam cu toții), să mă lupt cu toate sentimentele pe care le aveam. Un carusel de emoții, negative în mare parte: adevăr, nevroză, minciună, singurătate, curaj, frustare, nesiguranță, bucurie, frică, extaz, declin, durere, orgasm, îndoială, fericire, dezamăgire, încredere, furie, deznădejde, excitare, rușine, reverie, dispreț, dezgust etc - toate acestea se regăsesc în creațiile din perioada aceasta.
Care e hub-ul cultural al României?
Când am venit la master, la București, eram sigur că acesta este. Apoi, de-a lungul anilor, am constatat o dezvoltare pe zona artistică a numeroase orașe: Sibiu, Cluj, Timișoara, Iași, Oradea, Craiova, Sfântu Gheorghe, Baia Mare. Observ noi galerii care se deschid în fiecare dintre acestea, sunt numeroși tineri artiști remarcabili care migrează dintr-un oraș în altul, iar acest lucru, cred, este minunat. Mi-aș dori să apară și la noi târguri de artă ca în alte orașe europene. Astfel, din ce în ce mai mulți oameni sunt expuși actului creativ și descoperă că, de fapt, arta este parte integrantă din viața fiecăruia dintre noi.
Mai este locul artei în galerii?
Arta este împărțită în medii și scopuri diverse. Cu siguranță galeriile de artă, casele de licitații și colecționarii de artă sunt și vor fi mereu parte importantă din acest univers. Dar mereu am crezut și am încurajat arta în spațiul public, în locuri neconvenționale, de la arhitectură și urbanism, intervenții site specific, sculpturi interactive, performance, la teatru și muzică experimentale, artă murală, toate cred că au scopul de a ajunge la public. Artă fără privitor nu cred că există.
Când am reînceput să pictez, am gândit o serie de lucrări care să fie expuse în spații alternative, nu în galerii. Mai aproape de comunitate, în spațiile frecventate de noi, acolo unde ne simțim bine. De aceea am conceput o „expoziție dinamică” la Black Habit, coffee shop-ul unde obișnuiesc să merg. De aproape doi ani expun câte o lucrare sau o serie aici, înlocuindu-le la diferite intervale de timp. A fost interesant să ascult și să văd reacțiile oamenilor când intrau să își savureze cafeaua, observând o schimbare în ambient prin intermediul lucrărilor mele. Sigur, interacțiunile dintre ei și arta mea au fost diverse, unele apreciative, altele mai puțin, dar cred că dacă un act creativ îți stârnește o reacție și-a atins scopul.
