Niko G a devenit o cântăreață rap de succes, în ciuda descurajărilor venite inclusiv din partea familiei, care considera că o astfel de muzică nu îi va aduce reușite în viață. Dar chemarea era acolo. Nu numai că nu a renunțat la muzică, dar a completat-o cu actoria. A început în 2015 cu PlayHood, în Ferentari, iar acum face parte din Giuvlipen, prima companie de teatru independent feminist rom din România. Din 2018 până în prezent a participat în mai multe programe afiliate Erasmus+ și e peer-trainer în cadrul proiectului „(Roma) heroes in Theater Education and Everyday Life”.
Muzica ei, la fel ca multe din piesele în care joacă, este anti-rasistă și feministă. Nu înseamnă că și atitudinile din jurul lui Niko și ale colegilor ei sunt la fel de adaptate lumii moderne: încă se confruntă cu stereotipuri și trebuie să aibă răbdare cu publicul sau colegi de breaslă. Niko G are 22 de ani și-a urmat pasiunile și a avut succes. Călătorește, ia premii, este trainer pentru alți tineri, știe să inspire, dar și să fie inspirată și privește piedicile ca pe provocări.
De cât timp faci rap
Am început să cânt pe la 7 ani, dar serios de la 14. Cu momente de repaus, când am vrut să renunț. M-am apucat de muncă și pe urmă am revenit iar.
Cum te-ai apucat
La mine a fost mai greu. Fratele meu este lăutar și toată atenția din familie a fost spre el. Când m-am apucat eu de cântat, toată lumea m-a descurajat, spunându-mi că nu e de mine, că n-o să fac nimic. Mama nu crede nici în ziua de azi că o să fac ceva cu muzica, deși am început să câștig bani din treaba asta.
Am fost foarte descurajată cam de toată lumea din jurul meu, până am început să scriu toată supărarea mea, tot ce mă necăjea pe mine. Le transformam în versuri. M-am dus cu ele la prieteni, le-am arătat și au fost încântați. Când i-am văzut cum reacționează m-am simțit încurajată și am început să scriu și mai mult. Apoi au început oamenii să mă cunoască, să mă cheme la evenimente și ușor-ușor să îmi fac o carieră din asta.
Credit foto: Andreea Câmpeanu
Cine te inspiră
La început idolii mei au fost câțiva bărbați din industrie ca de exemplu, Connect-R, F Charma, Guess Who, Phelipe.
Acum că m-am făcut mai mare și că m-am înzestrat cu ce am avut nevoie de la ei, adică idea de a pune o poveste pe versuri, am trecut la nivelul următor, unde vreau mai multă cultură pe pâine. Surioara mea Kali (Mihaela Drăgan) chiar mă ajută, mă susține din toate punctele. O privesc ca pe sora mea cea mare, uneori are mai multă încredere în mine decât am eu, și asta îmi dă putere pentru că nu vreau să o dezamăgesc și vreau să ating standarde din ce în ce mai înalte. Acum îmi doresc să fiu ca și ea, ea este modelul meu, idolul meu. Este foarte deșteaptă și descurcăreață în orice și mi-aș dori să ating și eu măcar jumătate din performanța ei.
Ești și actriță la Giuvlipen
De când am intrat în Giuvlipen, viața mea a mai căpătat câteva culori. Faptul că reușesc să mă întrețin din proiectele de aici mă bucură enorm. Aici mă simt iubită și apreciată ceea ce mă face să trag și mai tare de mine. Este o mână de ajutor pe care nu o obții așa ușor și care nu ți-o întinde oricine în viață.
În 2020 ai făcut parte din echipa Giuvlipen care a primit un premiu pentru activitatea de promovare și susținere a incluziunii sociale și încurajare a implicării sociale. De ce crezi că v-au premiat pe voi? (n.r. la premiile, echipa Giuvlipen a primit din partea British Council, Premiul Special pentru activitatea de promovare și susținere a incluziunii sociale și încurajarea implicării sociale.)
Eu cred că dacă am primit acel premiu e pentru că Giuvlipen are o activitate de cel puțin 6 ani în care face artă asumată. Am mai fost susținute de British Council și în alte proiecte, probabil că activitatea noastră feministă, anti-rasistă a atins un anumit nivel. Acum fiind la UNITER pentru noi a fost ceva istoric, pentru că am fost singurii romi asumați premiați din istoria UNITER.
Ce îți place mai mult
Dacă ar fi să aleg între muzică și teatru, muzica ar fi pe primul loc, dar evoluția mea adevărată în muzică a început atunci când m-a ajutat teatrul, fie pe interpretare, fie că mi-a îmbunătățit vocabularul, ori exprimarea, mimica, mesajul. Una fără alta în viața mea nu ar fi avut același rezultat. Și în teatru am evoluat pentru că am înțeles anumite componente ale muzicii.
Cum e să joci pe textele scrise de altcineva
Ca să joci pe textul scris de cineva trebuie să găsești componente pe care ți le însușești, trăiri, emoții - și atunci te descurci. Dar de obicei în Giuvlipen, textele sunt făcute după trăirile mele. Pentru că ne bazăm foarte mult pe fapte reale. Iar dacă povestea nu este a mea, cu siguranță este reală a altcuiva. Trebuie să te regăsești în poveste. Creierul uman este destul de complex și de inteligent încât să facă asta, involuntar chiar, uneori. În cel mai rău caz, cauți persoane pe care sa le studiezi. Ca publicul să simtă, mai întâi trebuie să simți tu. Am și avantajul că Zita Moldovan, care este fondatoarea trupei împreună cu Mihaela Drăgan, dar și designer vestimentar, a început să se ocupe și de ținutele noastre din spectacole. Costumele făcute de ea sunt reprezentative pentru cultura romilor, dar cu o adaptare modernă, pentru timpurile noastre.
Cum e când ieși din cartier
În cartier, în ultimul timp, încep sa fiu din ce în ce mai apreciată de comunitate. Eu și câțiva prieteni de-ai mei am pornit o adevărată mișcare în cartier. Foarte mulți tineri ne urmează începând să scrie, să facă muzică, se roagă de noi să îi ducem la Studiourile Ferentari care a devenit recent organizație. Totul a plecat de la trupa noastră de teatru PlayHood, dezvoltându-se și Studiourile Ferentari, unde tinerii dornici de o viață mai bună merg la toate activitățile. Iar când ies în afara cartierului, primele reacții la faptul că sunt din Ferentari sunt niște priviri intense de la persoane albe centrale. După câteva discuții sau o reprezentație, pot spune că îmi fac noi prieteni, fani. Dar prima data am parte de prejudecăți stereotipice.
Pot să dau cel mai bun exemplu de la Bacău, când am ajuns în prima zi de festival. Noi ne pregăteam să ne ducem bagajele în cameră, dar mai toate trupele s-au dus la organizatori și au început să întrebe ce caută țiganii ăștia, cu teama că o să le furăm cine știe cei. Au venit și organizatorii să ne întrebe ce-i cu noi acolo. Le-am spus că suntem PlayHood și că facem parte din festival. Între timp ni s-a furat nouă gembele african. S-a dat alarma și a doua zi ne-a fost adus înapoi. Știi, să intri în festival, să vezi cum spun toți că furăm și să ni se fure nouă lucruri.
După câteva zile de workshop-uri, ne întâlneam cu toții seara în foișor. Acolo tinerii veneau să asculte muzică, iar noi făceam tot felul de mini showuri, fiecare cu ce putea.
Până la sfârșitul festivalului vreau să zic că, pe lângă că am câștigat toate concursurile care s-au făcut – de la fort până la muzică, teatru, toate au fost ale noastre, toți din festival începeau să ne aclame pe unde ne vedeau – PlayHood! PlayHood! și mulți dintre ei au plâns când am plecat din festival și ne-am despărțit. Pentru noi a fost ceva foarte wow.
Credit foto: Andreea Câmpeanu
Unde ți-a plăcut cel mai mult
În timpul călătoriilor mele, cea mai cool experiență a fost la Budapesta când a fost debutul meu ca trainer, am avut emoții și am încercat să primesc fiecare informație cu mare atenție. Îmi place enorm sa lucrez cu oameni la fel de mult ca și distracția sau show-urile.
Cum crezi că poți să schimbi lumea
Eu sunt conștientă că nu pot și nu vreau să schimb lumea, ar fi un mare haos pentru toți pentru că eu sunt foarte schimbătoare. Dar în schimb lupt pentru drepturi, libertate de exprimare, vreau sa ocup din ce în ce mai mult spațiu. Poate, când vorbim de schimbare, vreau să schimb concepții nu oameni, pentru că nu voi reuși.
Interviul de față a apărut în urma proiectului “Avdives, khetanes” (trad. „Astăzi, împreună”), derulat de Fundația Amfiteatru, unde adolescenți și tineri creativi, care au crescut în cartierul bucureștean Ferentari, scriu articole despre cultura romă.
Autoarea, Georgina Vatală, este implicată în activități creative încă de la 10 ani. A început la Policy Center for Roma and Miniorities, a continuat cu trupa de dans Born for Trouble, apoi PlayHood și Star Chaya. A participat la Sistem pe Ferentari 3 ani la rând. La fel și la Teatru Forum.
„Avdives, khetanes” are ca scop consolidarea creșterii incluziunii și dezvoltarea premiselor pentru o calitate mai bună a vieții pentru copii de etnie romă din comuna Belin, județul Covasna și zona urbană marginalizată Ferentari.
