Marian Ciungu, aka Dualtrx pe scena muzicii electronice, a ajuns pentru prima dată la Kubis când i s-a propus să filmeze și să editeze câteva clipuri pentru un brand cu o comunicare atipică. Cum se dă în vânt după provocări, a acceptat. De asta îi place să spună că nu el a ales comunicarea, ci comunicarea l-a ales pe el. Acum este editor și fotograf în cadrul agenției, iar în timpul liber se joacă cu sintetizatoare . În anii 90, cel mai mare beneficiu din faptul că era geek-ul cartierului venea din accesul la mult software. Așa s-a înfiripat în mintea lui ideea că și el poate face muzică, iar de atunci nu s-a mai oprit.
Fiind geek-ul cartierului, omul care-ți repară PC-ul, sursa ta de muzică pe CD-uri, dar și ala cu CDWriter mai târziu, aveam acces la mult software. Sa fi avut vreo 13-14 ani pe atunci. Când am descoperit FastTracker în MS-DoS am fost hipnotizat instant de ideea că și eu pot face muzică, sau cel puțin asta credeam. După venirea Windows-ului am aflat de Rebirth RB-338 care era tot un software de muzică inspirat din faimosul sound al lui Roland TB-303, iar, imediat după, am descoperit Fruity Loops cu care am rămas si-am facut muzica până în ziua de azi.
Acum, când toată lumea are acces la tutoriale și informații gratuite pe internet, e mult mai ușor să înveți de unul singur. Dar Marian își amintește cu drag de petrecerile cu muzică electronică unde cunoaștea oameni cu aceeași pasiune care îl ajutau să descopere ceva nou. Asta e cel mai important, un anturaj care să te motiveze să continui chiar și atunci când nu vrei să faci din muzică o carieră. De asta a creat Bucharest Modular Meet, un spațiu care să faciliteze întâlnirile dintre synth freaks dornici să experimenteze. Despre primul gând că vrea să creeze muzică, pașii pe care i-a urmat ca să își perfecționeze skill-urile și lecțiile învățate pe drum ne-a povestit Marian în rândurile de mai jos.
Începutul în comunicare
N-am ales eu comunicarea. Comunicarea m-a ales pe mine. Fiind o persoana cu background de post-productie în TV și video în general, mi-a fost foarte ușor sa fiu ademenit în direcția asta de publicitate.
Back in the days, când am fost prima oară chemat de Florin Ivan, producator AV in Kubis, și Andrei Lăscut, Brand Manager Grolsch, sa filmez si sa editez niste videouri pentru Experimentalist, mi s-a părut un challenge, dar si ceva interesant, nemailucrand până atunci la un brand cu astfel de comunicare atipică. Posibil sa fi fost primul departament dintr-o agenție de publicitate de la noi dedicat 100% unui singur brand.
Pasiunea pentru muzică
Pasiunea a apărut o data cu descoperirea și interesul pentru tehnologie. Mai exact – computerele de prin anii ‘90. Fiind geek-ul cartierului, omul care-ți repară PC-ul, sursa ta de muzică pe CD-uri, dar și ala cu CDWriter mai târziu, aveam acces la mult software. Sa fi avut vreo 13-14 ani pe atunci. Când am descoperit FastTracker în MS-DoS am fost hipnotizat instant de ideea că și eu pot face muzică, sau cel puțin asta credeam. După venirea Windows-ului am aflat de Rebirth RB-338 care era tot un software de muzică inspirat din faimosul sound al lui Roland TB-303, iar, imediat după, am descoperit Fruity Loops cu care am rămas si-am facut muzica până în ziua de azi.
Etapele acestei pasiuni
Atracția pentru muzică m-a îndreptat către multe petreceri underground de muzică electronică din București, dar și din țară. Încet, încet m-am axat inițial pe mixing, unde am și cunoscut o mulțime de oameni mișto. Important e un anturaj care să te motiveze să-ți duci pasiunea mai departe, chiar dacă nu vrei să urmezi o carieră în muzică, fie ea de producător sau de DJ. Pe vremea aia, petrecerile de muzică electronică erau un loc bun pentru a cunoaște oameni cu aceeași pasiune, de la care sa poți descoperi lucruri noi și învăța ceva. Acum, nu cred că se mai aplică lucrul ăsta la același nivel. Accesul la internet foarte rapid oferă acces la absolut orice: tutoriale free, training-uri cu plată, informații despre orice tip de muzică pe care vrei să-l faci sau orice altceva ce te inspiră să creezi muzică și sunet.
Drumul e foarte simplu. Trebuie să ai chemare, atracție pentru muzică si dorința de a crea. Restul vine de la sine, mai ales când ai toate facilitățile posibile să o faci.
Cum ai învățat meserie
Nimeni nu se naște învățat. Da, unora le este mult mai ușor și le vine mult mai natural să exceleze în anumite domenii, așa ca depinde mult de individ. Indiferent dacă este vorba despre music production, video editing, graphic design etc., repetiția este mama învățăturii, cum s-ar zice. Zeci de mii de ore de muncă și poți să te consideri self-educated în acel domeniu, beneficiind acum de ajutorul tehnologiei și de accesul la informație care face totul mai ușor ca niciodată. Să zicem că perseverența, repetitia și dragostea pentru muzică au fost mereu un motiv inspirational pentru mine.
Self-expression prin muzică
Pasiunea și hobby-urile te educă spre o disciplină aparte. Nu doar că hrănesc sufletul, dar pot și să deschidă noi porți și oportunități. Indiferent dacă este muzică, fotografie, graphic design, scriere, toate te pot conduce într-o zonă profesională care să-ți aducă și un beneficiu financiar.
Pentru mine, eu vreau ca muzica să rămână acel lucru untouched. N-aș vrea să depind sau să trăiesc din muzică. Aș vrea să fie mereu acel getaway, quick departure din lumea reală, de taskuri, de rutină. Muzica este și va rămâne mereu o formă de exprimare pe care n-aș vrea să trebuiască să o valorific sau sa o explic nimănui. It is what it is, a form of self-expression.
Timp&efort
Nu cred ca timpul este relevant atunci cand outcome-ul este unul benefic și te motivează să mergi mai departe. Cred ca pasiunea trebuie cuantificata in emoții, nu in ore. There is no struggle, only pleasure.
Cea mai frumoasă parte este să vezi că oamenii îți respectă lucrările și sunt pe aceeași lungime de undă cu tine din punct de vedere muzical.
Bucharest Modular Meet și alte descoperiri
Cred că cel mai interesant lucru se întâmplă de prin 2016 de când am făcut un switch de la software la hardware pentru producție audio. Am ajuns să experimentez foarte mult cu diferite sintetizatoare și să-mi construiesc un studio destul de stă mâța-n coadă. Folosind synthuri analogice și digitale, atât vintage, cât și mai newschool, am învățat sinteză și multe alte metode de sound design pe care înainte nu obișnuiam să le stăpânesc.
Curiozitatea pentru sintetizatoare m-a motivat să organizez primul eveniment pentru pasionații de astfel de scule din România, dar și să moderez o comunitate destul de activă cu tot felul de obsedați de acest subiect. Bucharest Modular Meet este primul spațiu creat special pentru synth freaks, unde aceștia se cunosc, schimbă idei, învață unii de la alții, testează sintetizatoare pe care ori nu se găsesc la noi în țară ori sunt foarte rare și greu de obținut.
Amintiri frumoase
Multe amintiri drăguțe sunt legate de perioada când mixam mai des Breakbeat și DNB prin țară. În fiecare locație nouă ajungeam să cunosc oameni noi si faini cu care rezonam muzical si mulți dintre ei mi-au rămas prieteni. Călătoriile sunt amintiri plăcute, chiar și când mă chinuiam cu căratul instrumentelor pe tren.
Între muzică și comunicare
Comunicarea și muzica merg în tandem. Una se ajută pe cealaltă. Faci muzică, fotografie, pictură sau orice altă formă de artă neatinsă de factori externi ca să poți face ce-ti cere clientul sau ca să creezi o conexiune mai bună cu colegii.
Pasiunea te ajută să te formezi atât pe plan personal, dar și profesional. Te ajută să te regăsești, să-ți dezvolți imaginația și să te exprimi. Pasiunea are un efect emoțional care nu are o definiție: ești tu, te definește.
Sfat pentru echilibru între viața profesională și hobby-uri
“There is no secret ingredient. It’s just you.” - Po, ‘Kung Fu Panda’.