Gerovital a fost desemnat pentru a 5 – a oară brand cu statut de Superbrand, în România la categoria generală de îngrijire personală. Obținerea acestei dinstincții este o recunoaștere a reputației de care se bucură brandul Gerovital în rândul consumatorilor din România.
Povestea brandului de cosmetice Gerovital începe în 1967, în urma asocierii dintre Liviu Turdean, directorul general Farmec din acea perioadă, și prof. dr. Ana Aslan, o figură recunoscută pe plan internațional pentru descoperirea vitaminei H3. În urma acestei întâlniri, cercetătoarea și-a încredințat formula companiei Farmec, pentru a începe producţia unor creme cosmetice antirid, în serie. Așa fost realizată prima cremă Gerovital H3, care nu numai că regenera epiderma, dar reuşea să menţină și procesele metabolice specifice pielii tinere, la persoanele în vârstă. Acesta a fost primul pas în dezvoltarea unui brand notoriu, iar inovația la care aveau access la început doar câteva personalități și celebrități internaționale, a devenit disponibilă întregii populații sub forma unor creme și emulsii.
Ana Aslan a fost mulţi ani consilierul ştiinţific al companiei şi a rămas patronul său spiritual, iar produsele Gerovital H3 şi sigla companiei poartă și astăzi semnătura ei. În 2008 Farmec și-a consolidat marca Gerovital prin achizitionarea drepturilor deţinute asupra ei de către compania Gerovital Cosmetics.
La mai bine de o jumătate de secol de la realizarea sa, brandul a trecut testul timpului și a rămas o marcă de referinţă în lupta antiaging. Gerovital are un amplu portofoliu adaptat continuu nevoilor consumatorilor prin rebranding, extinderi de game și lansări de produse destinate îngrijirii părului și corpului. Astăzi, cele 16 game întrunesc cele mai înalte standarde ale calității.
Notorietatea, istoria lungă în inovație, calitatea și eficiența dovedită au fost doar câteva dintre motivele care au stat la baza încrederii pe care o au consumatorii din țară și de peste granițe în produsele Gerovital, care sunt exportate în ţări din Europa, Asia şi America de Nord. Printre cele mai apreciate game se numără Gerovital H3 Evolution, Gerovital Plant, Gerovital H3 Classic.
Gerovital promovează mai departe valorile locale, arta și cultura, fapt oglindit prin alegerea ambasadorilor și parteneriatele cu evenimente sau festivaluri. Brandul s-a asociat mereu cu femei consacrate din domeniul cultural, cunoscute pentru frumusețea și reușitele lor. Cel mai recent exemplu este colaborarea cu actrița Medeea Marinescu, ambasadorul de brand al noii game Gerovital H3 Classic și Catrinel Menghia, imaginea gamei Gerovital H3 Evolution, pentru care a fost dezvoltată o amplă campanie de comunicare și marketing.
Iar pentru o experiență completă, au fost deschise mai multe magazine Gerovital în principalele orașe ale țării, unde consumatorii primesc consiliere de la specialiști în cosmetică, pot testa produse și beneficia de sesiuni de make-up. Un brand matur, de peste 50 de ani, este acolo unde sunt și consumatorii lui, cu deschidere și asumare, pentru o cunoaștere reciprocă autentică: offline și online, în țară și peste granițe, pe scena culturală sau sportivă.
De-a lungul timpului produsele Gerovital au atras milioane de consumatori, dar și o serie de premii, distincții si certificări. Printre cele mai recente se numără titlul de „Cel mai bun produs nou”, în 2021 și 2020, titluri obținute de gama Gerovital H3 Evolution Perfect Look și de fiolele Gerovital Men. Potrivit studiilor de piață Nielsen, după primele șase luni ale lui 2021, Gerovital este în topul preferințelor consumatorilor pe segmentul produselor de îngrijire antirid. Mai mult, anul trecut a câștigat locul doi în Top 100 cele mai puternice branduri românești, cu titlul de cel mai puternic brand de îngrijire personală.