[Cuvinte compromise] Bogdan Răileanu: Îmi place să înjur. Mi se pare că e măsura libertății noastre, nu neapărat și a educației. Mă bucur că putem înjura liber

Încercați și voi, în gând sau cu voce tare, e un exercițiu pe care îl propune Bogdan Răileanu, scriitor și copywriter. Ca semn de punctuație, la final de orice propoziție, adăugați o înjurătură. Efect garantat. Aduce un cinism binevenit când discursul e enervant de prețios sau inutil. O înjurătură te ajută să te apropii de adevăr și sinceritate, spune Bogdan Răileanu, care a observat valoarea acestui exercițiu când, oarecum sictirit de mesajele mai puțin fericite ale reclamelor de pe ziduri, adăuga la finalul lor un cuvânt salvator. Bogdan înțelege dezcordurile și greșelile de limba, dar are mai puțină toleranță pentru virguliști. 

Sincer, eu aș vedea un rehab lingvistic pentru naziștii corectitudinii gramaticale, pentru “virguliști”. E o luptă crâncenă acolo. Eu am crescut printre oameni care vorbeau des fără să facă toate acordurile gramaticale. Nu pot să îi trimit pe ei la rehab. Pentru ei limba nu este măsura normalității, ci o moștenire. Așa au vorbit toți ceilalți dinaintea lor, spune Bogdan.

Bogdan crede că a fost prezent la nașterea lui Gen, ca tic național, acum 20 de ani. Vorbim și despre asta mai jos, și despre blanao și despre noua limbă de lemn de pe Facebook, despre cuvintele Meryl Streep și frica de idei, despre înjurături și nevoia de a vorbi liber. 

Cum se schimbă limba

E normal să se schimbe limba. Nu sunt specialist în lingvistică, dar pot să îmi dau seama că limba e un soi de formă de viață care evoluează în același timp cu populația și preocupările ei. Și eu mă transform și mă adaptez, dacă sunt într-un conf call cu colegii din publicitate imediat achiesez la mood-ul professional și încep să cioplesc în romgleza corporatistă pentru că acest mod de a schimonosi limba este în realitate cel mai scurt drum către înțelegerea reciprocă. Și acest lucru cred că este una din funcțiile fundamentale ale schimbării limbii să reprezinte cel mai scurt drum către înțelegerea reciprocă. Din acest motiv nici nu mai fac eforturi să adaptez termeni corporatiști din engleză în română pentru că mi-ar îngreuna comunicarea sau aș putea fi înțeles greșit.

Limba de pe stradă este limba unui popor care sărăcește din punct de vedere educational, oralitatea comunicării este cea mai importantă trăsătură, iar limba aceasta este autentică, transmite foarte ușor emoția din spate. Oamenilor nu le pasă cu adevărat că vorbesc incorect gramatical. E ultima lor grijă. Important e să pricepi repede ce ai de făcut.

În ce privește diferențele cred că pentru cei mai educați e mai ușor să se adapteze limbajului de pe stradă chiar dacă asta vine cu o serie de pudibonderii și complexe, e mai greu să îți asumi dezacordurile sau anacolutul sau completările de genul “coaie”, “fă”, “mânca-ți-aș”, “trăi-ți-ar” samd. E clar că pentru un taximetrist care stă pe telefon cu coleguții toată ziua nu e prea ușor să make sense într-un meeting alături de niște marketeri sau aitiști care au deadline pe niște proiecte de sfârșit de quarter.

Dar pentru un publicitar și scriitor genurile acestea foarte nișate de limbaj cu particularități atât de multe și clare sunt niște comori de autenticitate și relevanță. Dacă vrei o voce autentică trebuie să ai și aceste particularități de limbaj.

Ce îți place și ce nu îți place

Mie îmi place toată limba română și romgleza și limbajul de cartier și cel al analfabeților și cel al unui CEO sau al unui professor universitar. Din toate am ceva de învățat. Unele sunt spectaculoase prin imaginile pe care le crează, altele prin artificiile lor sau prin spectacolul termenilor.

Singurul lucru care nu-mi place e că se pierd multe înțelesuri și multe cuvinte. Cu trecerea timpului (și mă refer aici la sute de ani) lumea uită anumite cuvinte și semnificația lor. De unde au pornit. Și oamenii nu au curiozitatea de a păstra aceste sensuri primordiale. Găsești niște expresii și le iei așa, le duci mai departe sau le adaptezi după cum e mersul limbii în epoca respectivă. Spre exemplu cuvântul metaforă, nici eu nu știam până acum câteva zile că în limba greacă metafora înseamnă mijloc de transport, iar în limba română metafora este un procedeu stilistic prin care se trece, se transportă de la un sens obișnuit al unui cuvânt către altul prin intermediul unei comparații subînțelese. Deci sensul acesta de transport primordial ascuns în acest cuvânt încă există în el dacă îl cauți.

De multe ori însă aceste sensuri se pierd și dispar o data cu generațiile. Un alt exemplu ar fi expresiille al căror sens se pierde în trecut. Cine mai știe de unde vine și ce voia să spună expresia “colac peste pupăză”? Că pupăza era un simbol al morții și în același timp un colăcel care se folosea la pomeniri? Dacă pui întrebarea asta pe Facebook poți să îți iei niște inimi sau un WOW pentru că dai content la oameni, dar nu salvezi limbajul în vreun fel. Limba ca și universul pe măsură ce trece timpul își pierde din profunzimi și devine mai rece, se îndepărtează de multe din sensurile cuvintelor din trecut.

Noua limbă de lemn 

Uneori mă enervează modul ăsta inept de a scurta cuvintele, brb, săpt viit, mrgm samd, dar când stai pe watsap sau pe mess și mai ai și treabă limbajul ăsta prescurtat este o comoară în adâncuri înfundată.

Limbajul de lemn este limbajul lipsit de emoție și autenticitate. De obicei limbajul de lemn folosit pe fbk este mult mai viu decât cel corporate pentru că lumea simte nevoia să mai adauge câte o expresie care să sublinieze starea de spirit. De cele mai multe ori vorbim despre înjurături care colorează limbajul de lemn de pe facebook, mai ales dacă ne uităm în comentarii. Lumea comentariilor este lumea pe care brandurile încă nu au internalizat-o în comunicarea lor. Ar fi destul de greu pe de altă parte să vezi o companie de telecom care recunoaște că are un serviciu de relații cu clienții de kkt sau că slbz, a căzut rețeaua azi, srry!

Efectul Facebook

Am făcut o pauză de vreo lună de Facebook la un moment dat. Prima impresie pe care am avut-o când am revenit era inadecvarea. Nu mă mai simțeam potrivit cu nivelul de sharing emotional de pe platformă, postările pe care le scriam erau seci și parcă mai cinice. Dar în două săptămâni mi-am revenit la genul acela de dramoletă care dă din casă pe care mă obișnuisem să îl practic. Starea asta e ca un zumzet pe care ți-l dă social media. Și asta se simte și în limbaj, în felul în care exprimi lucruri. Am văzut deseori oameni care făceau live-uri pe stradă, la proteste, prin piețe aiurea. Toți erau prinși de ecran și iarăși păreau inadecvați priviți din exterior din viața reală, în care nu-ți vine să dai raportu și să folosești cuvintele ca să atragi follow-eri.

În ce privește manierismele mi se pare foarte utilizat și stereotipizat modul ăsta de a porni o conversație prin intermediul unei întrebări. Îl bagi în seamă pe cel de pe Facebook. Mie îmi place să mănânc lapte dimineața. Ție ce îți place să mănânci dimineața? Asta e varianta de avarie pentru orice postare. Întreabă ceva și cineva o să-ți răspundă. Problema e că toată lumea întreabă. Toată lumea se preface că e interesată de ce crede celălalt și asta e cel mai mare bullshit. Nimeni nu e interesat decât de cota de piață. Spui orice rahat, întrebi orice prostie, preiei orice discuție doar ca să mai adere câțiva la profilul tău.

Expresii abuzate în media și publicitate

Cred că cu toții am luat o porție serioasă de “eroi”, “prima linie”, “responsabilitate”, “ne pasă”, “împreună”, “putem”, “mergem mai departe”, “distanțare socială”, “botniță”, “anti-botniță”, “vaxxin”, “carcalac”, “guvid” si așa mai departe.

Aș interzice cuvintele prostești inventate, făcute doar ca să se vorbească despre ele și să le repete lumea pentru că, na, sunt noi, sunt niște invenții ale publicitarilor, struțocămile care bifează pe raționalul de strategie.

Da sau nu: Cuvinte inventate, mix englez-ro, prescurtări 

Am spus mai sus. Cuvintele inventate mișto sunt utile, dar trebuie să aibă o armonie, să semene a cuvânt nu să fie o forțare de dragul invenției (ex: pisicâine). Mixul de engleză cu ro are avantajele lui atât în online cât și în literatură. Poți crea umor cu un mix de genul ăsta.

Un rehab lingvistic pentru cei care chinuie limba română

Sincer, eu aș vedea un rehab lingvistic pentru naziștii corectitudinii gramaticale, pentru “virguliști”. E o luptă crâncenă acolo. Eu am crescut printre oameni care vorbeau des fără să facă toate acordurile gramaticale. Nu pot să îi trimit pe ei la rehab. Pentru ei limba nu este măsura normalității ci o moștenire. Așa au vorbit toți ceilalți dinaintea lor.

Excese

Abuzez de înjurături de multe ori. Apăruse undeva pe internet la un moment dat informația că cei care vorbesc urât și înjură des o fac pentru că ăsta ar fi un semn de inteligență. Îmi imaginez că mulți și-au supt măselele cu zgomot atunci spunându-și un “pula mea” așa liniștit, auto-protector care a reverberat cu ecou în mintea lor dotată peste medie cu un simț al colorizării limbajului.

Îmi mai plăcea expresia “morții mă-sii” pe care o foloseam des într-o vreme de ajunsesem la un soi de tic verbal. Că era bine, că era rău, că eram supărat, că eram vesel “morții mă-sii” se auzea de undeva din spatele minții mele. Era aproape la fel de prezent acest tic precum a fost într-o vreme cuvântul “gen”. Am auzit cuvântul “gen” adăugat la orice tip de propoziție pe vremea când lumea nici nu știa că acest lucru se poate face. Cred că am fost în prezența persoanei care a introdus acest cuvânt în limbajul tinerilor de acum 20 de ani. Nu pot să bag, mâna în foc, dar sunt aproape sigur că de acolo a plecat. Gen. Era o perioadă în care cuvintele caterincă, marfă, șmen, mangleală deveniseră mainstream și era nevoie de ceva mai urban, ușor elitist și a apărut cuvântul “gen” care mergea la tot, peste tot. Nu a prins efervescența digitală de care s-a bucurat blanao, dar e un cuvânt mare “gen”. Bine ales.

Ca să scap de un tic mă gândesc la cât de penibil e cineva care repetă un cuvânt la fiecare chestie pe care o spune. Problema e că înjurăturile nu mi se par ticuri, de asta încă le folosesc. Au darul de a dezamorsa prețiozitatea și seriozitatea vieții pe care o trăim. O înjurătură bine plasată în conversație are darul de a te readuce cu picioarele pe pământ, dar și acela de a te trimite în spațiul cosmic al sublimului. Într-o vreme când se făcea mult panotaj prin oraș și toate zidurile erau pline de OOH-uri cu diverse line-uri mai mult sau mai puțin inspirate mi se părea că totul ar fi arătat mult mai bine și mai interesant dacă după orice text ar fi fost scris pe visual aș fi adăugat particula O PULĂ. Avea un cinism binevenit legat de asaltul mesajelor publicitare. Avea adevăr. Pentru că o înjurătură de fapt te ajută să te apropii mai mult de adevăr și de sinceritate. Exagerez, evident. JUST DO IT…

Guilty pleasure

Îmi place să înjur, cred că am clarificat mai sus. Mi se pare că e măsura libertății noastre, nu neapărat și a educației. Mă bucur că putem înjura liber. Înjurătura nu era posibilă înainte în literatură. Pe vremea lui Ceaușescu nu puteai băga pe nimeni în pizda mă-sii. Totul se făcea prin puncte puncte sau subînțeles.

Alte cuvinte “guilty pleasure” sunt cele din zona romglezei, calcurile, lucrurile care fac sens de obicei.

Ce cuvinte disprețuiești. De care îți e frică

Există o serie de cuvinte  pe care le uit. Le-am denumit cuvinte Meryl Streep, pentru că și numele actriței tind să îl uit foarte des. Uneori stau și o zi întreagă să îmi aduc aminte numele ei. E ca și când locul în care stă numele Meryl Streep are o ușă care se tot încuie din când în când. De cuvintele astea mi-e frică, pentru că nu apar atunci când am nevoie de ele. E ca și când cel mai mare sprijin al meu, cuvântul, mă lasă baltă. Mi se întâmplă uneori și când sunt în vreo prezentare să nu găsesc cuvântul beneficiu din prima și în locul lui apare cuvântul capitalizare ca un fel de produs de import ambalat frumos care stă la raftul unde era beneficiu înainte și încep să îi dau cu capitalizare în stânga și în dreapta până mă corectează cineva.

Nu îmi e frică de cuvinte. Îmi e frică de idei. Și îmi e și mai frică de idei prost exprimate prin cuvinte. Zilele astea lumea are o libertatea uriașă de a da cu vorbele în stânga și în dreapta. Un lucru care nu s-a întâmplat niciodată până acum: toată lumea scrie cuvinte, formulează idei în cuvinte pe platforme sociale. E o libertate care vine cu niște responsabilități. Poate că nu toată lumea ar trebui lăsată să umble cu felinarul prin dulapul cu idei. Pentru că poate să apară unul ca mine care începe să injure și să promoveze înjurăturile și atunci cine știe la ce mai ajungem.

Cuvinte de care te-ai despărțit brutal

Cred că pot să spun că m-am despărțit de verbul a adora acum vreo 20 de ani. Eram tânăr și îndrăgostit și cred că am vrut să fie clar că sunt îndrăgostit și i-am zis domnișoarei te ador, iar ea a izbucnit în râs. Așa că verbul ăsta a intrat pe o listă a cuvintelor interzise. N-ai cum să adori și să mai fii tu. Gen.

Un cuvânt la care nu aș renunța niciodată cred că e cuvântul pădure. Îți dai seama că dacă mai tăiem copacii mult timp o să rămânem naibii fără cuvântul pădure în dicționar. (aici deja văd o idee de activare pentru un ONG care salvează pădurile)

Treceam zilele trecute pe o stradă din București și am văzut o firmă de magazine pe care scria PLANTE MEDICINALE. Mi-am dat seama că aceste două cuvinte m-au făcut dintr-o data să mă simt bine. Plantele medicinale sunt bune. N-aș renunța la ele.

Cuvinte care te fac să te simți inteligent și cool

Am zis-o deja p-aia cu metafora mai sus.

Cum salvăm limba de clișee

Nu cred că problema clișeelor e la limbă, ci la idei. Mințile noastre trebuie salvate de clișeele ideologice, nu de cele ale limbajului.

Un slogan pentru limba română

Deschide lumea.