Cursuri Creative obține licența ECDL pentru testarea competențelor digitale ale adulților și elevilor

Cursuri Creative obține licența ECDL pentru testarea competențelor digitale ale adulților și elevilor

Cursuri Creative a devenit, în luna octombrie, centru acreditat ECDL pentru formarea și testarea competențelor digitale pentru adulți, profesori și elevi. Acest statut va permite agenției de training să pregătească elevii din clasele de liceu pentru obținerea Permisului European de Conducere a Calculatorului și să elibereze certificatele ECDL Profil BAC, care suplinesc examenul de Bacalaureat pentru materia TIC. Prin această recunoaștere a competențelor trainerilor săi și a statutului de partener de lungă durată a Fundației ECDL, Cursuri Creative se numără printre furnizorii care pot emite certificate recunoscute în 100 de țări.

În cadrul centrului de pregătire acreditat ECDL, elevii vor putea participa la cursuri în format live online. Cele două programe disponibile sunt ECDL Profil Start BAC și ECDL Profil BAC, ambele fiind echivalentul Bacalaureatului pentru materia TIC (Tehnologia Informației și a Comunicațiilor). Cursurile sunt susținute de experți în domeniu, cu experiență pedagogică de peste 15 ani. Cursurile sunt adaptate programului elevilor și nevoilor de învățare și structurate pe module simple care asigură cunoștințe de bază în folosirea calculatorului și a aplicațiilor Microsoft Office (Word, Excel, Power Point, Acces).

 

  • La Cursuri Creative plecăm de la premisa că elevul trebuie ajutat pentru a înțelege materia și eliminăm presiunea examenului de final de liceu oferind o opțiune mult mai prietenoasă

Atât elevii cât și adulții pot opta pentru un număr flexibil de module dar și pentru susținerea examenelor de acreditare fără obligativitatea de a participa la cursuri.

Alternativa de testare este un mod foarte simplu de a verifica cunoștințele digitale ale elevului sau a viitorului angajat. În cadrul Centrului de testare se pot da mai multe examene, până când punctajul obținut este la nivelul necesar eliberării unui certificat. Mai mult, pentru familiarizarea cu întrebările pentru examen, oferim participanților o simulare a testului final. La Cursuri Creative plecăm de la premisa că elevul trebuie ajutat pentru a înțelege materia și eliminăm presiunea examenului de final de liceu oferind o opțiune mult mai prietenoasă”, spune Bianca Preda, managerului agenției Cursuri Creative.

În cadrul agenției, adulții care doresc să își îmbunătățească cunoștințele digitale pot găsi programe flexible de pregătire care asigură nivelul necesar pentru angajare, solicitat de angajatorii atât în mediul privat cât și de stat.  ECDL Start și ECDL Standard sunt două dintre programele care pot fi urmate de viitorul angajat, care beneficiază atât de acreditarea ECDL cât și de cea ANC (Autoritatea Națională pentru Calificări). Ca și în cazul modulelor dedicate elevilor, angajatul poate opta pentru a susține examenul de certificare fără urmarea cursurilor de pregătire.

În cadrul centrului de testare ECDL din cadrul Cursuri Creative pot susține examene și persoanele care au urmat un curs în cadrul altor insituții de formare profesională. De asemenea, angajatorii pot solicita evaluarea  cunoștinelor pentru a opta pentru cursuri personalizate, care duc la îmbunătățirea eficienței angajatului prin utilizarea de practici digitale în cadrul activității sale.

Acreditarea ECDL permite adăugarea unui set complet de cunoștințe digitale în portofoliul adulților și elevilor precum utilizarea calculatorului, aplicațiile Word, Excel, Power Point, Accesss dar și module suplimentare precum marketing digital. Recunoașterea ca Centru de testare vine după 3 ani de colaborare a agenției Cursuri Creative cu Fundația ECDL, timp în care cele două organizații au derulat un proiect pilot de pregătire și certificare în domeniul Marketingului digital.

Proiectul a fost urmat de autorizarea agenției ca furnizor de formare în domeniul Pedagogiei digitale, oferind certificări ECDL tuturor profesorilor care au dorit să folosească tehnici digitale pentru îmbunătățirea modului de predare.

Cursuri Creative este, de 11 ani, promotorul meseriilor noi. Cu ajutorul cursurilor flexibile, adaptate modurilor noi de învățare, am reușit să pregătim mii de persoane în domenii cu perspective de creștere în viitorul apropiat. Ne adaptăm, în fiecare zi, nevoilor celor care vor să evolueze profesional. Experiența cumulată și portofoliul extins al clienților noștri ne dă măsura nevoilor reale ale economiei și a mediului profesional din România, fapt care ne aduce mai aproape de clienții agenției și ne oferă motivația de a ne îmbunătăți constant programele de formare” a mai spus managerul Cursuri Creative.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related