Darko Trajanovic: Încerc să prezint legătura constantă dintre străbunica ancestrală și femeia modernă, în ciuda secolelor de distanță

Darko Trajanovic: Încerc să prezint legătura constantă dintre străbunica ancestrală și femeia modernă, în ciuda secolelor de distanță

Ființa umană, interacțiunea ei cu mediul înconjurător, timpul, omul modern și noile tehnologii. Toate sunt teme pe care artistul vizual Darko Trajanovic le explorează prin pictură, instalație, spectacole și lucrări video. A terminat doctoratul la Facultatea de Arte Plastice din Belgrad și lucrează ca artist digital la Muzeul Național din Smederevska Palanka unde zilnic face cunoștiință cu exponate din diferite perioade. Activitatea lui din cadrul muzeului de a fotografia obiecte din perioada neolitică s-a sincronizat cu call-ul pentru artiști din cadrul NeoNlitic 3.0. Darko crede că e un proiect care te ajută să-ți amintești cine am fost și cine suntem acum.

Am conectat figurinele neolitice, ca inspirație, cu proiectele mele de artă și, în acest perfomance video, „neoNlitic Ladies”, încerc să prezint legătura constantă dintre străbunica ancestrală și femeia modernă, în ciuda secolelor de distanță.

Prin lucrarea NeoNlitic Ladies, Darko surprinde legătura păstrată vie dintre femeia din trecut și femeia modernă. În performance-ul video, vopseaua fosforescentă, muzica electronică și dina-mismul cadrelor invită publicul la o meditație pe tema independenței feminine. Lucrarea poate fi văzută în cadrul expoziției NeoNlitic care a poposit la Muzeul Național din Zrenjanin în Serbia,

Galeria Subterană din Timișoara, iar acum călătorește în Grecia. Despre rolul artei, cum este ea privită și mai multe despre procesul creativ ne-a povestit Darko în rândurile de mai jos.

 

Background artistic

Am terminat un doctorat la Facultatea de Arte Plastice din Belgrad, sunt artist vizual și creez lu-crări folosind tehnici diverse precum pictura și instalația, dar și spectacole și lucrări video. Până acum, am expus în peste 50 de expoziții colective și în 28 de expoziții individuale, în țară și în străinătate. În cadrul proiectelor mele de artă, explorez fenomenul vizual și spațial. Cercetarea mea artistică se bazează pe obiecte de artă, pe nevoile omului modern și pe legătura cu noile tehnologii. Deci, spațiul, precum și lumina și mișcarea, sunt categorii cheie pe care le reprezint și le explorez în munca mea.

 

Sursele tale de inspirație

Inspirația mea vine de la ființa umană și de la interacțiunea pe care o are cu mediul înconjurător.

 

Spațiu și timp în artă

Desigur, spațiul pe care îl locuim, dar mai ales trecerea timpului, ne influențează percepția, de aceea acestea sunt câteva dintre motivele de bază pe care le tratez în proiectele mele artistice.

 

Arta în Serbia

Cred că există o problemă globală când vine vorba de artă, pentru că arta cere în general individ-ualism și o anumită atitudine care, în general, intră în conflict cu interesele globalismului. Una dintre întrebări este: pot fi depășite diferențele?

 

Ce te-a determinat să te alături proiectului neoNlitic

Conceptul în sine și similaritatea ideilor m-au încurajat să mă alătur proiectului, care cred că este un mare pas înainte pentru a ne aminti cine am fost și cine suntem acum.

 

Lucrarea ta din cadrul proiectului

Din moment ce lucrez la Muzeul Național din Smederevska Palanka ca artist digital, sunt în con-tact zilnic cu exponate din diferite perioade. În prezent, una dintre activitățile mele este să foto-grafiez obiecte din epoca neolitică. Și bineînțeles că, când am văzut apelul pentru artiști, acest aspect m-a inspirat și mai tare să răspund la el. Așadar, am conectat figurinele neolitice, ca inspirație, cu proiectele mele de artă și, în acest per-formance video, „neoNlitic Ladies”, încerc să prezint legătura constantă dintre străbunica ances-trală și femeia modernă, în ciuda secolelor de distanță.

 

Mai mult spațiu pentru artă

În lucrările mele mă ocup de prezentarea lucrurilor într-un anumit mediu și perioadă temporală. Dar mai mult spațiu în media pentru artă ar trebui cu siguranță acordat.

 

Autenticitate și originalitate în arta ta

Ăsta e în sine un demers tare complicat. :)

 

Ce te-a inspirat să creezi în această perioadă

Cred că impulsul creator există întotdeauna, indiferent de circumstanțele externe. Pentru a continua, trebuie să îți păstrezi continuitatea și rutina, așa cum este în orice altceva în viață.

 

Ce s-a schimbat de când ai început și până acum

Noile media și modalitățile de comunicare sunt ceva care s-au schimbat drastic. Noile tehnologii au o anumită influență asupra abordărilor și dezvoltărilor în proiectele mele.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related