[Cuvinte compromise] Dan Panaet: E ca și cum te-ai afla într-o mulțime, ai vrea să vorbești, dar ai prefera ca lucrurile pe care le spui să se-audă din altă parte. Limba de lemn e o lipsă de asumare

Dan Panaet e înțelegător cu cacofoniile, pleonasmul și unele greșeli de limbă. Zice nu la prescurtări, mixul de engleză cu română și cuvintele inventate de publicitate. Nu mai suportă niciun fel de derivare a lui a asuma. Dan Panaet e scenarist, l-a adus pe Seinfeld în Ro, face experimente pe istorie și glume bune pe Facebook. Așa că l-am întrebat cum e cu noua limbă de lemn care se formează și care este efectul rețelelor sociale asupra ei.

Caracteristica de bază a limbii de lemn e depersonalizarea și lipsa de expresivitate. Sunt cuvinte care sună bine împreună, poate, dar fără să comunice mare lucru. De cele mai multe ori, sunt alese chiar cu acest scop, spune Dan.

Pornim cu el la drum prin DEX și analizăm cuvinte, ocolim amenințarea unei ședințe de terapie, trecem de excese, impunem interdicții lingvistice imaginare și facem un pic de conversație cu limba română.

Cum se schimbă limba

În general, e greu să-ți dai seama de schimbările limbii, dar ce poți să observi e că uneori apar niște cuvinte care-s la modă pentru perioade scurte de timp (blanao, menuț, speiș), apoi dispar de unde au apărut și nu le mai auzit niciodată. Mai sunt și cuvintele care vin ”de la știri”, cum au fost în ultimul timp cele legate de pandemie: contacți, izoletă, comorbiditate.

Ce îți place și ce nu îți place

Îmi displace încercarea de a evita cacofonii.

Mi se pare și că se exagerează, în limba română, cu a pune la colț pleonasmele. Înțeleg să le eviți pe cele care arată că nu cunoști sensul cuvântului (”mi-am adus aportul”), dar când vine vorba de ”a coborî jos”, e clar că-i altceva acolo, că omul n-a vorbit așa pentru că nu știe ce-i aia ”a coborî”. Ar trebui să se dea mai multe dispense pentru folosirea de pleonasme. 

Îmi plac, cumva, greșelile frecvente de limbă, pentru că arată că-n zona aia e o tensiune, e un defect al limbii pe care oamenii îl simt și încearcă să-l remedieze.

Noua limbă de lemn 

Limba de lemn are multe dialecte. E dialectul care se vorbește în politică, e dialectul din corporații, cel din relațiile interumane, unde se vorbește despre ”persoane asumate”, orice ar însemna asta. Caracteristica de bază a limbii de lemn e depersonalizarea și lipsa de expresivitate. Sunt cuvinte care sună bine împreună, poate, dar fără să comunice mare lucru. De cele mai multe ori, sunt alese chiar cu acest scop.

Cea mai enervantă formă a limbii de lemn folosite în prezent e amestecul de română și engleză. Mulți oameni tineri (sau care erau tineri pe vremuri) inserează în discursul lor expresii din engleză, deși există un echivalent românesc care le e la îndemână. Scopul, de cele mai multe ori, e de a se detașa de ce vorbesc, de a lua puțină distanță, a de a da vorbelor o sursă mai impersonală. E ca și cum te-ai afla într-o mulțime de oameni, ai vrea să vorbești, dar ai prefera ca lucrurile pe care le spui să se-audă din altă parte, să nu fie asociate cu tine. Limba de lemn e o lipsă de asumare, ca să zic așa.  

Efectul Facebook

Probabil că vorbim mai puțin între noi și mai mult pe Facebook. Nu-mi dau seama.

Expresii abuzate în media și publicitate

În media, se abuzează de toate cuvintele care au legătură cu pandemia. Poate că pe bună dreptate, poate că e inevitabil. Dar efectul e o îndepărtare de evenimente a consumatorului de media, care acum se lovește de un întreg limbaj de lemn care s-a creat în jurul pandemiei. 

În publicitate, nu știu ce cuvinte sunt mai modă anul ăsta, dar se-ntâmplă să auzi un cuvânt și să te-ntrebi dacă e o chestie nouă sau a fost mereu acolo. Cum s-a întâmplat cu banking-ul, acum câțiva ani. E normal să faci banking? Toată lumea face banking? Cum am putut să trăiesc până acum fără să fac banking? Dacă am făcut banking în tot acest timp și nu mi-am dat seama?

Dar pe FBK

La fel ca la televiziuni și pe site-urile de știri, și aici se folosesc prea mult termenii care au legătură cu pandemia într-un mod care împietrește limbajul, îl face mai puțin transparent.

Să se interzică (macar o perioadă)

Orice formă a verbului a asuma.

Da sau nu: Cuvinte inventate, mix englez-ro, prescurtări 

Cuvintele inventate sunt cringe. (Nu știu dacă există un termen românesc pentru așa ceva, ne-ar trebui.) Limbajul e un mecanism spontan și interpersonal, nu poți să te-apuci tu să inventezi cuvinte și să-ncerci să le impui. Plus că multe cuvinte inventate provin din zona asta gingaș-publicitară care-ți inspiră la fel de multă încredere ca un samsar de mașini. 

Cum spuneam, e enervant amestecul de română și engleză . În schimb, mereu mi s-a părut de preferat traducerea cuvânt cu cuvânt a unei expresii în engleză care nu există în română, chiar cu riscul de a părea un barbarism. De multe ori, traducerea are o poezie aparte. 

Prescurtările sunt cumva naturale, dar nu. Cât de mult trebuie să te grăbești, cât de importantă trebuie să fie întâlnirea la care vrei să ajungi, dacă nu poți spune/scrie trei litere în plus?

Excese

Nu-mi dau seama, dar sigur sunt niște cuvinte pe care le folosesc în exces. Atunci când îmi dau seama că abuzez de un cuvânt, cad în extrema cealaltă și nu-l mai folosesc deloc.

Guilty pleasure

Orice plăcere vinovată, până la pronunțarea unei decizii definitive, e doar o plăcere inculpată. Nu știu ce plăceri vinovate am în materie de cuvinte. Sau în general.

Ce cuvinte disprețuiești

De ce ai disprețui un cuvânt? Poate că și noi am fost, cândva, în situația lui. Se descurcă și el cum poate.

Cuvinte de care îți e frică

Nu știu. Asta pare deja ședință de terapie.

Cuvinte de care te-ai despărțit brutal

Caterincă.

La ce cuvânt nu ai renunța niciodată

Greu de zis. Niciodată să nu spui niciodată.

Cuvinte care te fac să te simți inteligent și cool

Cuvintele cu mai mult de trei silabe.

Cum salvăm limba de clișee

Prin umor. Vorbind cu cuvintele noastre.

Un slogan pentru limba română

I’m lovin’ it!