Ce începea acum 11 ani într-un birou micuț din Electromagnetica Business Park avea să se transforme în timp într-una dintre cele mai dedicate și performante agenții de marketing digital de pe piața românească.
O piață românească în momentul de față suprasaturată, în care a face o alegere devine din ce în ce mai dificil. O piață în care trebuie să lucrezi din greu pentru a-ți atinge obiectivele, unde găsești cu greu echilibru, constanță și dedicare.
Geneza – cum a început totul
Web Ventures a pornit ca urmare a viziunii Andei și a lui Dorin Andrei, un cuplu tânăr ce identifica în 2010 nevoia stringentă a vizibilității digitale pentru companiile românești. Online-ul românesc era încă la început de drum, cu multe necunoscute și provocări ce aveau să contureze expoziția poveștii.
La vremea aceea, Web Ventures se promova activ sub numele brandului PPC Management, brand care încă stă la loc de cinste în strategia de comunicare a agenției, reunind toată gama de servicii de performance marketing. Componenta de PPC este și cea care stă la baza întregii agenții, fructificată prin numeroase certificări și rezultate de excepție atât în țară, cât și peste hotare.
Creșterea portofoliului de clienți, dar și deschiderea către învățare și performanță au permis agenției să crească deopotrivă – departamentul de PPC a fost completat de unul de web development, iar rostogolirea bulgărelui de zăpadă a dus în prezent la un număr de 8 departamente integrate:
- Performance Marketing
- Web Development
- Social Media
- Photo/Video
- Creative Services
- Digital Strategy
- Branding
- Trainings/Workshops
Nu doar atât, Web Ventures a devenit în timp un grup de companii: agenției de marketing digital i s-au alăturat Atelierele Andini și Vise Pufoase, două magazine online cu mii de clienți și livrări atât în România, cât și în afara țării.
Componenta umană, la baza grupului
Ce deosebește Web Ventures față de celelalte agenții de pe piață este componenta umană, cu accent pe experiența fiecărui membru al echipei. Spre deosebire de competitori, echipele integrate din Web Ventures sunt formate preponderent din specialiști cu un număr mediu de +5 ani de experiență și nu din juniori sau studenți la primul contact cu lumea digitală.
Și pentru că experiența este doar parte a unui întreg, colectivul care formează cei 27 de specialiști la nivel de grup este unul cu adevărat funcțional și interoperabil. Fie că deadline-ul este extrem de strâns, to do list-ul fără sfârșit sau meeting-urile succesive, capacitatea de cooperare și colaborare este una greu de egalat.
11 ani de premiere, reușite și muncă din greu
Trecerea anilor a făcut loc și premierelor – dobândirea statutului de PREMIER Google Partner, prima participare la Google I/O Extended, parteneriatul cu Digital Marketing Institute, certificările Waze Ads la nivelul întregului departament de performance marketing, precum și dobândirea statuturilor de Facebook Marketing Partner sau TikTok Marketing Partner.
Din seria reușitelor, unul dintre cele mai fascinante lucruri despre Web Ventures este menținerea și în acest moment a contractului cu numărul #1: Piatra Șoimului, hotelul din cartierul Cumpătu al stațiunii Sinaia, este primul client al agenției și, totodată, unul dintre cei mai dragi și apropiați de echipă.
Este probabil dovada supremă că dedicarea, pasiunea și eficiența echipei în a gestiona asset-urile digitale ale acestui client sunt răsplătite prin 11 ani de loialitate, încredere și respect pentru munca și orele depuse.
Intrarea în cel de-al 11-lea an pe piață a dus în vara lui 2021 și la un amplu proces de rebranding. Spiritul colorat și viu al întregii echipe ia acum forma unei identități digitale pe măsură, cu fiecare departament și componentă în centrul atenției.
Odată cu rebrandingul, și site-urile oficiale au beneficiat de un facelift: platformele webventures.ro și ppcmanagement.ro sunt acum aliniate la identitatea de brand și comunică la potențial maxim resursele și capabilitățile agenției.
Cu #WeAreBetterTogether ca motto care definește grupul de companii, dar și viziunea asupra relației cu clienții săi, Web Ventures Group însumează acum 27 de colegi din toate colțurile țării, 3 birouri în București, Drobeta Turnu Severin și Londra, precum și implicarea în 32 de industrii de pe 3 continente.
Ivatherm, București Mall, Mara Mura, IL PASSO, OPTIblu, Twelve Transfers, Rouge Nail Bar, Nordis, HyperCubic, Plaza Romania, BoConcept, Emerson, KUIB Restaurant, Iveco și Toyota Forklifts sunt doar câțiva dintre clienții care compun portofoliul de peste 250 de clienți naționali și internaționali.