Printre multe alte categorisiri posibile, cineaștii de la noi, fie ei DOP-i, monteuri, actori, regizori sau orice altceva, se împart și în felul ăsta: în cei care au făcut UNATC-ul și cei care au venit cu talentul de acasă. Azi o să avem de-a face mai mult cu cei din prima categorie, cu ajutorul Laurei Lăzărescu – Thois, director de PR, Comunicare si Imagine UNATC. Cel mai recent proiect coordonat de ea ține de hanoracele în culori cu numele universității, dar ăsta e doar un prilej să o descoasem de la începuturile ei într-ale filmului până la probleme actuale ale școlii pe care o reprezintă.
Arta nu se poate face decât cu trup și suflet, trebuie să-ți placă atât de mult, încât să continui pe drumul acesta, chiar și atunci când întâmpini dificultăți sau când alții îți spun să renunți.
Laura crede mult în spiritul de comunitate al UNATC, așa că, fie că e vorba de podcast-ul facultății, UNATC pe bicicletă sau de realizarea unui film, important e ca în toate să fie implicată cât mai mult materia vie a acestei instituții, studenții.
Cum ai ajuns la UNATC
De mic copil am avut o înclinație către partea artistică – pian, cor, balet, actorie, dans, scriam foarte mult. Prin urmare, alegerea să dau admiterea la o facultate vocațională a fost ceva firesc. Pentru că luasem an de an premii la olimpiada de germană, la faza națională, inclusiv în clasa a 12-a, eram admisă fără examen la ASE, la REI și SELS unde se preda în limba germană. Atunci era examen de admitere, nu te înscriai pe bază de dosar. Practic, aș fi putut sta liniștită, știind că sunt admisă acolo. Însă eu îmi doream foarte mult să dau admiterea la UNATC, la „Multimedia: sunet, montaj”, unde am reușit să intru prima. M-am retras de la ASE, evident, dar soarta m-a dus după zece ani din nou acolo – în 2018 am terminat cea de a doua facultate, Marketing, la ASE.
Anii de studenție la UNATC au fost absolut minunați. Iar cele mai frumoase amintiri mă leagă de filmări. Când petreceam zile și nopți pe platou sau în cele mai inedite locații. Apoi la montaj (chiar și la masa de montaj, noi am învățat să montăm și pe peliculă de 16 și 35 mm), apoi în studioul de sunet, înregistrând tot felul de sunete și experimentând. Colegii mei de liceu de la alte facultăți erau fascinați de fiecare dată când le povesteam cum decurg la noi orele și examenele – văzând filme, făcând filme.
„Pe vremea mea” nu existau cărți de referință, pe care le puteai comanda online sau downloada. Nu erau tutoriale pe internet despre softurile de montaj, sunet sau grafică. Am prins toate schimbările tehnologice, trecând prin toate formatele și echipamentele. De la VHS la peliculă, la Betacam și Mini DV; sunet pe benzi magnetice, film transpus în optic, versiuni digitale pe DVD. Acum, studenții au acces la mult mai multă informație, și mai rapid. Vin la admitere cu portofoliile lor ce cuprind filme, piese compuse, fotografii, grafică sau animații.
Și UNATC s-a modernizat în ultimii ani, au apărut noi programe de studiu, licență și masterate. Studenții pot beneficia de schimburi de experiență datorită programului Erasmus. La fel și cadrele didactice. S-au achiziționat echipamente, s-au amenajat diferite spații de lucru. Au luat naștere parteneriate cu diferite instituții, festivaluri și organizații, spre exemplu anul acesta între UNATC și Departamentul Românii de Pretutindeni. Tot în 2021, UNATC s-a alăturat Consorțiului Universitar Arte, iar în funcția de Președinte al Consiliului de administrație a fost ales prof. univ. dr. Liviu Lucaci, Rectorul UNATC. Studenții au avut șansa să participe la o multitudine de conferințe și masterclass-uri cu personalități străine din lumea teatrului și a filmului. Toate aceste lucruri sunt datorate noii conduceri și a viziunii bazate pe transparență și modernizare. Și schimbările continuă.
Montaj, sunet și intenția de a schimba ceva
M-am decis în clasa a 12-a că vreau să dau la „Multimedia: sunet, montaj”, fiind sfătuită și de o prietenă, Ruxandra Mihai, cu care cântasem ani buni în corul Allegretto și care era cu un an mai mare la aceeași specializare și mi-a povestit foarte entuziasmată ce presupun montajul și sunetul de film. Cum făcusem mulți ani muzică, m-am gândit că poate fi ceva pentru mine. Am început să văd filmul cu alți ochi, iar când am intrat la facultate, am avut șansa să învăț de la niște oameni minunați, profesori cu har și adevărați profesioniști în domeniul cinematografiei: Florin Mihăilescu, Elisabeta Bostan, Radu Igazsag, Horea Murgu, Mihai Orășanu, Mircea Ciocîltei, Doru Nițescu, conducătoarea mea de doctorat, Cristina Nichituș, și mulți alții.
O mențiune specială îi revine Adinei Petrescu, profesoarei mele de măiestrie, montaj, de-a lungul celor patru ani. Am simțit un mentorat în adevăratul sens al cuvântului, iar printre nenumăratele lecții învățate, cea mai valoroasă a fost, cred, că orice material filmat poate fi montat. Cu talent, creativitate, flexibilitate, poți să salvezi orice material brut. Și am aplicat această învățătură în absolut toate proiectele la care am lucrat de-a lungul anilor. Tot Adina Petrescu mi-a spus, încă din anul doi de facultate, să rămân la catedră, să încep o carieră didactică, să mă înscriu la doctorat. Evident că atunci nu mă gândeam la acest lucru, însă la finalul studiilor am simțit dorința de a deveni profesoară, de a transmite și viitorilor studenți din pasiunea mea pentru film, pentru sunet, de a schimba ceva.
Probleme cu sunetul
Cred că este un mit, o idee preconcepută, mai ales că în ultimii ani au apărut nenumărate exemple de filme românești cu un sound design impresionant, deosebit de creativ. Filme cu o atenție acordată laturii estetice a sunetului, a creării de efecte sonore originale, cu Foley detaliat și muzică special compusă. Poate că lipsa clarității dialogului, prezentă în unele producții, se datorează și stilului filmului. Spre exemplu, dacă este vorba de un film documentar sau un film de ficțiune realist, minimalist, în care se dorește surprinderea autenticității, se va folosi mai degrabă sunetul de la filmări în locul unui post-sincron de dialog, ce ar duce însă deseori la o mai mare inteligibilitate.
Trebuie însă să fim corecți și să recunoaștem că nu avem nici studiourile, nici întreaga experiență a sound designer-ilor de peste ocean care lucrează la producții de milioane de dolari. Acolo, echipa de sunet e formată din zeci de oameni care lucrează luni de zile la sunetul unui film. Se produce un număr uriaș de filme pe an. Este o adevărată industrie.
O altă problemă mai este cea a cinemaurilor de la noi. Din păcate, majoritatea sistemelor audio nu sunt calibrate periodic sau corespunzător, prin urmare, sunetul pe care-l auzi și lucrezi în studioul de sunet ajunge să fie diferit în sala de cinema. Mai mult, diferit în fiecare sală de cinema...
Concluzionând, tipul producțiilor, structura echipei de sunet și capacitatea tehnică pot contribui la diferențele dintre sunetul filmelor străine și al celor românești.
Practică și teorie
Se face foarte multă practică și la noi. La Facultatea de Film, unde predau eu, studenții lucrează la filme de semestru, în echipe, încă din primul semestru. De la autoportret la film documentar, exerciții de imagine și filme de ficțiune, videoclipuri și film experimental sau film interactiv. Studenții de la film trec prin toate aceste roluri și descoperă provocările fiecărui proiect în parte, terminând facultatea cu portofolii variate. Studenții au început să facă practică și internship-uri în studiouri mari, să meargă la filmări din industrie.
Să studiezi la UNATC e un pas important pentru a deveni un bun cineast. Multe filme realizate de studenții sau absolvenții UNATC sunt an de an premiate la festivaluri mari de film, inclusiv Cannes, Berlin, San Sebastian, Karlovy Vary sau Sarajevo. Asta cred că se datorează multor factori: îndrumarea primită de la profesori, schimbului de idei și efervescența creativă, care se nasc între studenți, de-a lungul anilor.
Sound design în filmul american de animație
Am avut marele noroc că la vremea la care am decis să mă înscriu la Școala Doctorală din UNATC, deținerea titlului de doctor nu era o condiție obligatorie pentru a fi cadru didactic. Prin urmare, am ales munca de cercetare din pură plăcere și pasiune. Am fost îndrumată de doamna profesor dr. Cristina Nichituș de-a lungul celor trei ani de cercetare.
Pentru că doream să consult titluri pe care nu le găseam în bibliotecile de la noi, am plecat cu două burse în Germania, la Hochschule für Film und Fernsehen „Konrad Wolf” din Potsdam Babelsberg. Am fost surprinsă să constat la vremea aceea că există cărți ce tratează doar muzica filmelor de animație sau istoria filmului de animație în general, cu focus pe latura vizuală. Mi-am dat seama că lucrarea mea ar putea umple un gol, deoarece vorbeam de sound design, de toate elementele coloanei sonore, de latura estetică a sunetului, aplicată pe filmul de animație american.
Am vizionat zeci, sute de filme de animație. De la primele animații scurte cu sunet, la animații de lung metraj, 2D, 3D. Mi-am ales filmul de animație american, deoarece am considerat că este deosebit de creativ din punct de vedere sonor, că multe inovații tehnologice și estetice în domeniul sunetului se datorează filmelor de animație americane.
Am publicat „Sound design în filmul american de animație”, atât la Editura Niculescu din Bucureşti, în limba română, cât și la o editură prestigioasă din Berlin, în limba engleză. Mi-am dorit să fie o sursă de inspirație pentru cineaști, cinefili, oameni pasionați de subiect și m-am bucurat să fiu contactată de-a lungul anilor de oameni care citiseră cartea mea sau care mă întrebau cum pot să intre în posesia ei.
De câțiva ani, datorită implicării domnului profesor Radu Igazsag, există și la UNATC departamentul de Animație și Interactivitate, coordonat în prezent de Matei Branea. Se poate studia, așadar, animația de-a lungul anilor de licență și de masterat. Există și cursuri dedicate de sunet și muzică în filmul de animație, pe unul din ele îl predau și eu. Anul trecut, bunăoară, în plină pandemie, am coordonat împreună cu profesorii de la animație colaborarea dintre studenții de la animație, anul 3, și cei de la sunet. Rezultatul: un filmuleț-omnibus, intitulat „9 baloane”, distins cu premiul pentru cel mai bun sunet la festivalul internațional CineMAiubit. A fost o surpriză și o mare bucurie pentru toți.
Producţiile din perioada facultăţii
În facultate m-am implicat în foarte multe proiecte, atât ca monteur sau sound designer, cât și ca asistentă pentru colegii mei. În anul trei am lucrat împreună cu un bun prieten sunetul unui exercițiu de imagine, „Ochiul meu stâng”. Am putut înregistra diverse sunete, experimenta cu procesarea lor. A fost o muncă extrem de plăcută și creativă și ne-am bucurat mult când am luat premiul „Otto Toncu” pentru cel mai bun sunet la Festivalul CineMAiubit.
În anul trei de facultate am avut prima colaborare cu regizoarea Iulia Rugină la filmul „Vineri în jur de 11”, pentru care am reconstituit integral sunetul. Iulia era cu doi ani mai mare ca mine, nu avea cu cine să lucreze sunetul la acest film din colegii de an, i-am fost recomandată de un regizor american cu care colaborasem. A fost un film extrem de complex, nu mai făcusem post sincron de dialog și zgomote pentru un film întreg, am avut șansa să lucrez cu niște actori extraordinari. Sunetul a susținut dramaturgia filmului. Împreună cu Iulia am conceput un sound design bazat pe ambianțe expresive, sunet offscreen, pe o percepție subiectivă și un crescendo sonor emoțional, care să se potrivească cu starea eroinei principale din film. După acest proiect a început o frumoasă prietenie și colaborare cu Iulia, rezultând mai multe scurtmetraje și un lungmetraj, „Love Building”.
O altă oportunitate, care s-a ivit în băncile facultății, a fost realizarea sound design-ului pentru niște animații produse de o companie româno-americană. A fost o adevărată provocare, nu aveam experiență în sunet pentru film de animație, majoritatea erau SF, un gen de film la care nu mai lucrasem. Trebuia să creez sonor totul de la zero, dar au rezultat niște filmulețe deosebit de interesante, din care am învățat foarte mult. Sunt convinsă că și datorită acestor experiențe am ales să mă specializez în sunetul de film și să aleg ca temă de cercetare filmul de animație.
Sound designer, monteur sau regizor
E foarte greu de răspuns. Deși pentru doctorat m-am decis să scriu o teză despre sunet, iar la UNATC predau sunet de film, niciodată nu m-am rezumat doar la sunet. Ce mi-a plăcut și-mi place la sunet este capacitatea incredibilă pe care o are de a transmite mai mult decât o face imaginea. De a conferi sentimente, emoții, uneori complet diferite de cele transmise pe plan vizual.
Dar la fel de mult îmi place și montajul. Mă fascinează cât de multe variante de povești şi structuri poți obține dintr-un singur material filmat și că e o provocare să te decizi asupra variantei perfecte.
În rolul de regizor am intrat prima dată chiar în anul întâi, când cei înscriși la alte specializări decât regie de film aveau posibilitatea să filmeze propriul film. Am fost doi sau trei din tot anul care au vrut să treacă prin această experiență. Atunci am filmat primul meu scurtmetraj. Au urmat alte proiecte, scurtmetraje, clipuri fashion, clipuri de prezentare sau filme experimentale, pe care le-am regizat. Am un crez – de fiecare dată când am o idee, sau doresc să transmit o poveste, încerc să fac tot posibilul s-o materializez. Așa au luat naștere și scurtmetrajele „Bani”, „Irreversible” (clip experimental fashion, filmat dintr-un singur cadru, în reverse) sau „Temptation” (filmat aproape în întregime subacvatic). „Irreversible” mi-a fost un proiect foarte drag și m-am bucurat să văd că a fost primit așa bine, fiind distins cu mai multe premii la festivaluri internaționale.
Ca o concluzie la întrebare: îmi place filmul foarte mult și-mi place să mă exprim prin mijloace audio-vizuale. De aceea poate am lucrat și sunet, și montaj, am scris poveștile mele, le-am regizat. Îmi doresc să pot face asta și pe viitor, să găsesc timpul necesar și oamenii din echipă care să creadă în aceleași povești și care să mi se alăture în acest demers.
Cărţile și articolele Laurei
Cum spuneam, mi-a plăcut mereu să scriu. În băncile școlii scriam eseuri, nuvele, scenarii, povestiri. În timpul facultății am început să scriu literatură de specialitate, recenzii, interviuri cu cineaști, cronici despre evenimente cultural-artistice sau festivaluri, în limba română, germană sau engleză.
În prezent am trei cărți de sunet publicate: „Sound design în filmul american de animație” (lb. română și engleză) și un manual de sunet, „Concepte de bază în sound design”, dedicat studenților/studentelor din primii ani de studiu. Manualul își propune să le ofere o introducere în fascinantul domeniu al sunetului de film și al meseriei de „sound designer”. Aspectele teoretice sunt însoțite de exerciții și aplicații practice, precum și de exemple, studenții putând asimila noțiunile în mod concret, testând, experimentând, dar mai ales ascultând.
Acum câțiva ani am început să scriu și articole legate de inovațiile metodelor de predare, deoarece m-a interesat și felul în care predau, nu doar ceea ce predau. Prin diferite cercetări de marketing realizate mi-am dorit să înțeleg noua generație, astfel încât să aleg cele mai bune metode de predare, potrivite așteptărilor și dorințelor studenților. Am participat la diferite conferințe internaționale cu articolele mele, le-am publicat, câteva din ele sunt indexate în Web of Science.
Tema de licență la a doua facultate, Marketing, a fost „Studiul atitudinii asupra filmului românesc”. O parte din această cercetare a fost publicată și este, de asemenea, indexată în Web of Science. Mi-am dorit să descopăr atitudinea față de filmul românesc, pentru a afla de ce filmele autohtone, în ciuda aprecierilor și premiilor obținute la festivaluri internaționale de film, nu au un succes la box office-ul național, iar imaginea lor nu este întocmai pozitivă. Am dorit să aflu motivele care se ascund în spatele deciziei respondenților de a nu viziona filme românești. Analiza atitudinii în ceea ce privește filmul românesc și cunoașterea aspectelor favorabile și mai puțin favorabile legate de filmul românesc constituie informații esențiale atât pentru consumatorii de producții cinematografice autohtone cât și pentru cineaștii români, ducând la realizarea unor producții de film valoroase, ce vor atrage mai mult public în sălile de cinematograf. Concluziile și recomandările legate de descoperirile ce au rezultat în urma cercetării și datorită publicării acesteia sunt menite să îmbunătățească atitudinea consumatorilor față de filmul românesc și, implicit, să crească numărul de spectatori ai filmului românesc prin realizarea unor genuri de filme, descrieri și trailere atrăgătoare, dar și prin metode inedite de promovare, conform așteptărilor și structurii publicului țintă.
Ce proiecte ai desfăşurat ca director PR al UNATC
Din februarie 2020 sunt Director Relații Publice, Comunicare, Imagine la UNATC. Am acceptat această oportunitate gândind: ce poate fi mai frumos decât să pot promova universitatea în care și eu m-am format la rândul meu? Să pot face cunoscute munca și talentul studenților, ale absolvenților și cadrelor didactice deopotrivă? Să pot îmbina cele două specializări absolvite: film și marketing? Îi sunt extrem de recunoscătoare lui Liviu Lucaci pentru încrederea pe care mi-a acordat-o și pentru deschiderea față de ideile pe care le-am propus. Îmi face plăcere să lucrez cu colegii din echipa mea, fiecare proiect implică alți oameni, alt flux creativ.
Am urmărit o creștere mai mare a vizibilității, în special în social media, acolo unde sunt prezenți și viitorii, și actualii studenți. Astfel am creat contul de Instagram UNATC, de TikTok, dar și pagina de Facebook Alumni UNATC. Acesta este un proiect pe care îl co-supervizez, iar colega mea, Anca Tuică, se ocupă de minunatele interviuri luate absolvenților UNATC. Scopul este de a crește și consolida comunitatea UNATC, astfel încât viitorii și actualii studenți să afle mai multe despre absolvenții UNATC, personalități remarcabile ce au studiat la noi.
Și contul de YouTube UNATC a fost „revigorat” cu filmulețe studențești, creații ale studenților diferitelor specializări, conferințe sau evenimente precum „Întâlnire cu poetul preferat”, „Întâlnire cu actorul preferat”, „Întâlnire cu regizorul preferat”, „Uși Deschise” etc.
În perioada pandemiei de anul trecut am reușit să difuzăm pe Facebook 41 de spectacole studențești de teatru. Avem un site nou, iar de câteva luni și un Newsletter, prin care comunicăm evenimentele, premiile, parteneriatele din luna precedentă.
Printre cele mai recente proiecte se numără: UNATC pe bicicletă (inițiativa proiectului a fost a colegului meu, Alex Ștefan), Podcast UNATC (o producție SAS UNATC – Societatea Antreprenorială Studențească UNATC coordonată de Victor Bădoi) și hanoracele UNATC.
Podcastul UNATC și UNATC pe bicicletă
Sunt extrem de bucuroasă să spun că în toate proiectele sunt implicați și studenți. Ceea ce consolidează spiritul de comunitate din UNATC.
Coordonez Podcast UNATC, care este difuzat pe contul de YouTube UNATC și are loc bilunar, cu doi moderatori: actorii Vlad Logigan și Dan Coza. Invitații sunt profesori, studenți sau absolvenți ai tuturor specializărilor din UNATC, care povestesc despre perioada studenției sau despre admitere, care împărtășesc amintiri amuzante și oferă sfaturi valoroase viitorilor studenți.
UNATC pe bicicletă este un proiect social, de conștientizare a importanței protecției mediului. Astfel, profesori și studenți au urcat pe bicicletă și au îndemnat și pe alții să procedeze la fel. Rectorul UNATC, Liviu Lucaci, intenționează, de altfel, să creeze în viitorul apropiat în curtea universității „Insula verde UNATC”, un parc și un hub cultural.
Cel mai recent proiect, pe care-l coordonez, este lansarea hanoracelor UNATC. Ideea aparține Teodorei Crișan, studentă în anul 2 la actorie, iar design-ul este realizat de Gabi Albu. Ideea a fost primită imediat cu entuziasm de către Liviu Lucaci, care a prezentat primul exemplar de hanorac la festivitatea de deschidere a anului universitar 2021-2022 de la TNB. Curând, holurile facultății se vor umple de profesori, studenți și absolvenți ce poartă hanoracul UNATC, disponibil în patru culori: gri, albastru, negru și galben.
Punctul forte al UNATC în 2021
Sigur că cei mai mulți se îndreaptă către „Actorie” sau către „Regie de Film și TV”. Cred însă că în ultimii ani s-a mai echilibrat puțin balanța și există interes pentru toate specializările, mai ales datorită apariției noilor masterate (menționez aici, printre altele, „Arta designului de jocuri”, „Tehnologii interactive pentru arte performative și media”, „Producție de Film”, „Design, lumină și sunet în artele spectacolului”) și datorită creșterii vizibilității, a premiilor și reușitelor absolvenților. Este important că există toate aceste opțiuni – în viitorul apropiat vor apărea cu siguranță și alte masterate – , astfel încât fiecare să se poate îndrepta către domeniul pe care simte să-l aprofundeze și în care dorește să se specializeze.
Prea mulţi sau prea puțini absolvenţi?
Ultimii ani demonstrează că apar din ce în ce mai multe producții – seriale, lungmetraje, filme independente, spectacole independente, festivaluri. Să nu uităm că mulți dintre studenții și absolvenții noștri sunt implicați în coordonarea de festivaluri naționale sau internaționale, workshop-uri și ateliere, proiecte culturale cu care aplică pentru fonduri. Acum, recenta introducere a disciplinei teatru în școli prezintă un avantaj pentru toți cei implicați.
Cred că în orice domeniu există o competiție. Ceea ce e un lucru bun, pentru că te motivează să devii mai bun, să te autodepășești. Cred că lumea are nevoie de artiști la fel de mult cum are nevoie de profesori, medici, arhitecți sau avocați. Nu putem trăi într-o societate pragmatică, fără sensibilitatea artiștilor, fără muzică, literatură, teatru, film, pictură etc. Iar pandemia a demonstrat importanța artei și rolul ei ca mijloc salvator, ca refugiu, ca sursă de inspirație. Sigur că există și momente în care nu ai posibilitatea să te desfășori liber, creativ, iar atunci cred că e important să-ți descoperi și alte aptitudini în tine, skill-uri, care te ajută să depășești momentele delicate până ce apare un nou proiect.
Reconversia către alt domeniu apare și în cazul multor absolvenți ai altor facultăți și profiluri. Cred că are de-a face cu faptul că la 18 ani poate nu știi exact ce-ți dorești să faci, poate ești împins de alții într-o anumită direcție, poate nu te mai regăsești pe acel drum după câțiva ani. Și atunci cred că e un lucru bun, pentru că e mai bine să-ți cauți calea, să te redescoperi, decât să fii blocat sau frustrat într-o meserie în care nu crezi. Iar arta nu se poate face decât cu trup și suflet, trebuie să-ți placă atât de mult, încât să continui pe drumul acesta, chiar și atunci când întâmpini dificultăți sau când alții îți spun să renunți. Dacă tu simți că aceasta este calea ta, nu vei renunța, ci vei găsi în tine modalități să te autodepășești și să accesezi latura ta creativă.
