E posibil să ne pierdem identitatea înscrisă cultural, pentru a activa, măcar pentru o vreme, un organism colectiv? Este tehnologia noua structură care ne aspiră sau un simplu ring de dans? Posedați de tehnologic, sau de natură, am putea sa ajungem la starea de transă, o stare asa zis organică, în care să simțim că facem parte din ceva mai mare decât noi. Eventuale răspunsuri apar într-o hipnoză indusă de mișcări repetitive, răspuns-reflex la ritmul ritualic al muzicii. You don’t control your body, just dance!
Coregrafa Andreea David, alături de o comunitate artistică își așteaptă publicul pentru o serie de întâlniri în natură în Parcul Natural Văcărești, în cursul cărora cultura rave și alte forme de dans colectiv vor fi trecute prin grila artei contemporane, pentru a fi recompuse într-o micro-alveolă experimentală. Acest performance sau, mai bine spus, aceasta întâlnire de dans colectiv, este una dintre cele patru componente ale inițiativei Becoming Landscape, un studiu asupra peisajului interior și exterior, realizat de artiști și teoreticieni în cadrul obiectiv al naturii. Inițiativa Becoming Landscape mixează teme și concepte filosofice contemporane, devenind o meditație asupra unei lumi asaltate de Inteligența Artificială și tocmai de aceea interesată de conviețuire, de potențialul simbiotic dintre uman, natură și tehnologie.
Coregrafia este doar una dintre căile de acces către un univers eliberat de concepte umane. Artiști din multiple discipline, performeri, muzicieni, sound-designeri sau teoreticieni “construiesc noi contexte experimentale, în mijlocul unui petic sălbatic de natură, un spațiu care anulează orice identitate socio-culturală, primindu-și vizitatorii ca pe niște simple forme de viață, alături de copaci, melci sau cormorani”. Delta Văcărești își revendică o funcție culturală, completând, cu mijloace proprii, o instalație de artă contemporană.
Am pornit de la dans, de la muzică, și am ajuns să chestionăm raportul pe care îl avem cu entitățile lumii din jur și cu temporalitatea acestora, diferită de a noastră. Instalația Becoming Landscape, este un eveniment socio-artistic, un spațiu tehno-natural de co-creare prin corporalitate, prin ritm, preluat din natură și prin performativitate, în peisaj, spune Andreea
Andreea David este coregraf, performer, fondatoare a formațiunilor conceptuale TechnoFields și Techno Transa Body Beats și curator al proiectului Becoming Landscape. Vorbim cu ea în rândurile de mai jos despre muzică, intersecții artistice și
Techno în Delta Văcărești
Am pornit de la ideea recontextualizării practicilor și dansului de club pe o scenă, o cercetare începută cu TechnoTransa - un spectacol creat cu doi ani în urmă, împreuna cu coregrafa Maria Baroncea, la Centrul Național al Dansului din București. Am explorat cultura tehno, alături de performeri din zona de clubbing, dansatori, și cu DJ Amina, un artist cu o puternică influență în scena locală.
Dansul contemporan a fost o grilă de înţelegere, de decodificare, de resemnificare și, în cele din urmă, o modalitate de recompunere a corpului. Studiam transa - unul dintre marile repere în clubbing, căutată prin diverse metode, fie că e vorba de dans durațional, de anumite formule muzicale sau de agenți care îți produc acele asa zise ‘stări alterate de conștiință’, cum ar fi mișcarea repetitivă si faimosul balans stânga dreapta. Am subsumat toate aceste elemente conceptului de cădere în mișcare.
Spectacolul chiar începea cu o secvență de douăzeci de minute în care artiștii, așezați echidistant, fac balans stânga-dreapta, experimentând, treptat și în evoluție, sensuri și nuanțe, pentru a deschide alte perspective simbolice care mai apoi se auto-deturnează și alte maniere de înțelegere. Spre final, spectacolul integra și publicul, pe măsură ce făceam pasul dinspre subgenul techno, către tek, care presupune un dans și mai energic, mai degrabă săltat, și în care mișcarea orizontala e înlocuită cu cea verticala, a saltului.
Am continuat această idee un an mai târziu, care s-a nimerit să fie cel de izolare și tocmai de aceea a adus o serie de provocări neașteptate.
Nu aveam acces în cluburi în perioada de izolare, așa că, aflați în căutarea unui spațiu alternativ, am descoperit Delta Văcărești. În această nouă etapă, am dorit să înțelegem transa dintr-o altă perspectivă, trecând de la ideea de cădere în mișcare către ideea de micro-mișcare. Este o abordare nouă, bazată pe o atenție specială către detalii și pe conceptul mai larg al corpului somatic. Noul cadru, al naturii, ne-a deschis noi drumuri de cercetare și expresie.
Prima schimbare, în acest context nou, a fost muzica. O colaborare cu Sillyconductor ne-a permis să preluăm impulsuri din natură și să încurajăm, cu diverse sisteme de senzori, plantele să vorbească și, mai târziu, să cânte. Este uluitor să vezi cum, folosind aceeași aparatură, semnalele diferă de la o plantă la alta. Am rafinat toate aceste idei într-o serie de workshop-uri și ateliere, la care au participat diverse categorii de artiști, profesioniști din diverse domenii conexe și public larg.
De asemenea, tot alături de Sillyconductor am construit instalația transă bumerang sau dansez în compania propriului dans. Instalația presupunea o platforma de lemn, pe care dansatorul făcea pași de dans, iar muzicianul, prin anumiți senzori amplasați pe acea platforma, prelua vibratiile transmise prim materialul lemnos, transformându-le în sunet, auzit de dansator. Dansatorul avea astfel ocazia sa asculte muzica produsă de proprii pași de dans. Într-un sistem circular corp-ritmul corpului-tehnologia sunetului-ritmul din sunet-dans-corp, ritmul devine o posedarea a corpului de tehnologic, poziționându-se-ne astfel într-un sistem de co-creație cu tehnologice și natura ritmului. Toate aceste abordări au fost inițial cercetate în cadrul rezidentei noastre de la CUCA, Jud Sibiu, un spațiu gestionat de fundația DALA, și pentru care ii mulțumim enorm lui Ovidiu DAnes.
Vocea ca extensie a corpului
Inițiativa TechoFields a fost și o etapă în care căutăm tehnici corporale, abilități ale corpului de a se manifesta în lume. Iar vocea mi se pare importantă. Sigur, voce în dans s-a mai făcut. De fapt, termenul de voce nu este chiar cel mai potrivit, pentru că nu vorbim neapărat de un talent vocal în înțelesul clasic, ci despre modul în care sunetul vocal poate fi produs în momentul mișcării, astfel încât să conducă spre o spațializare a acesteia. Dintr-o anumită perspectivă, vocea este o extensie a corpului. Prin voce ieși în spațiu, avansezi dincolo de perimetrul fizic al corpului, mergi mai departe decât ești.
Genurile subsumate muzicii tehno sunt puternice, te fac să te exprimi imediat. Simt că există o urgență în muzica asta, care te obligă să-i răspunzi, te ia cu forța, iar asta îmi da și mie multă putere pe ringul de dans. Nu sunt, însă, genuri foarte deschise către dialog. Nu poți să le răspunzi, nu poți să le modifici. E o muzică atât de puternică, încât nu poți face altceva decât să dansezi. Am încercat să cântăm pe techno. M-am întrebat, oare dacă scoatem sunete în acest timp, ce se întâmplă? Deși pare o chestionare simplă, în practică este vorba de un proces dificil. Vocea rămâne un element ascuns, foarte intim și protejat. Când o folosești, deseori te simți ca și cum ai performa dezbrăcat. Chiar și pentru un dansator experimentat este un exercițiu insolit să-și folosească și vocea în timpul mișcării, cel puțin la început.
Sunetul are, însă, valențe performative, pe care am dorit să dezvoltăm în cadrul unor întâlniri. Începusem această cercetare într-o serie de experimente în Germania, la Berlin, alături de artiști ca Angela Schubot și Jared Gradiger. Am avut și un spectacol, un solo, în care urmăream să modific relația dintre individ și modul în care acesta numește obiectele. Mi-ar fi plăcut atunci să lucrez cu un voice-coacher. Noua inițiativă, Becoming Landscape, este o abodare complexă, multidisciplinară, a temelor contemporane, așa că avem alături o întreagă comunitate artistică, profesioniști cu structuri și experiențe diferite care acționează aproape independent, pentru a se reuni, în final, într-o declarație artistică comună.
În microRave, vocea exprima o stare, cheamă, răstoarnă sensul muzicii de dans. Devine, un fel, a rage for a rave. Prin voce exorcizam poate rămășițele umanului, ca mai apoi, epuizându-le, să rămânem simple entități ce locuiesc spațiul dintre celelalte forme de viață.
Cu Diana Miron, care a coordonat un performance numit Harmony of Disaster, am colaborat în proiectul de anul trecut numit Technofields, pentru susținerea de workshopuri de voce cu mulți participanți din background-uri diferite.
Integrată conceptual, dar și formal, instalației Becoming Landscape, celula Harmony of Disaster, coordonată de Diana Miron, este în sine un univers, în care am invitat și publicul. Am lucrat cu Quartetul Outis, am înregistrat cu aparatură profesională natura din Delta Văcărești, procesând ulterior sunetul, pentru a-l integra în muzică. Colaborăm cu contrabasistul și sound designer-ul Laurențiu Coțac pentru o bancă de sunete ale Deltei, care va fi disponibilă gratuit pentru oricine dorește să o folosească pentru sound design. În cele din urmă vom invita publicul în natură pentru un performance complex, care va mixa field recordings, instrumente, corpuri și voci.
Ideea de microRave
Poate că ar trebui să începem prin a spune că rave-ul este o petrecere fără aviz, găzduită, de cele mai multe ori, în hale dezafectate sau în spații nerevendicate, uitate, care nu aparțin nimănui. E plin Bucureștiul de astfel de locuri, care merită activate temporar. Ne-ar plăcea să facem asta fără aprobări, în măsura în care o astfel de acțiune ar fi parte din conceptul nostru și, totodată, parte din cultura de clubbing. Desigur, ideea întâmpină dificultăți procedurale și organizatorice, de vreme ce sunt necesare aprobări, iar asta ne-ar îndepărta de definiția inițială. De fapt noi nu organizam un rave, și nici nu ne propunem asta. E clar ca stam sub umbrela unui proiect cultural-artistic. Iar ce ne propunem defapt este sa aducem în discuție și în practica forme de dans colectiv, de la festivități și carnavaluri sau ritualuri magice la mai actualele rave-uri, preluate defapt în zilele noastre de neo-liberalism. Ne punem întrebarea: în ce măsura intâlnirile de dans colectiv mai pot reprezenta o activare temporara a unui spațiu orizontal, al incluziunii și tolerantei, alternativ la cel vertical, ierarhic, natural oricărei societăți?
Delta Văcărești îndeplinește toate aceste condiții și ne primește aproape necondiționat. Este un spațiu care are nevoie de revendicare, iar noi suntem pregătiți să-i oferim o funcție, culturală, integrând locul în această instalație. Contribuția ei ar putea fi semnificativă, de vreme ce peisajul este un element dinamic, respiră, vorbește prin nenumărate voci, se mișcă, stă, se aplatizează, crează volume, vibrează. Un spațiu hibrid, în care auzi freamătul Deltei, dar și mediul urban de dincolo de graniță, va fi readus în atenție temporar, cât să-și pledeze încă o dată propria cauză. Cine știe, dacă se însuflețește, măcar și pentru câteva zile, poate că și primăria Sectorului 4 va fi, în cele din urmă, interesată mai mult de procesul de conservarea a lui.
Natură și alienare
Spațiul este unul hibrid din multe perspective, dar mai ales din punct de vedere acustic. Auzi biodiversitatea Deltei Văcărești, dar și mediul urban din jur, ambulanțe, mașini, trafic, un zgomot care se pierde undeva, la granița dintre lumi. Din plină stradă se face dintr-o dată răcoare și intri direct în natură. Se mai zăresc, la orizont, doar cele cinci blocuri înalte care marchează un fel de frontieră între universuri. În acest perimetru vom experimenta cam orice. Până acum nu s-a mai făcut acest mix de direcții estetice: muzică contemporană, land-art, practici corporale, performance și dans.
Am pornit de la dans, de la muzică, și am ajuns să chestionăm relația omului cu natura, să ne întrebăm cât de alienați suntem, să căutăm niște povești care de fapt chiar ne apropie de perimetrul care ne găzduiește. Este, până la urmă, vorba de un lac artificial de acumulare rămas neterminat și apoi recucerit de natură. Cel puțin până nu demult a fost un loc al nimănui, fără o funcționalitate clară, nici socială, nici culturală. Nu-i puteai spune parc, pentru că nu avea alei. Nu-i puteai spune în niciun fel. A găzduit pentru 18 ani o familie. Este un loc cu un statut periferic și incert, care abia de curând a intrat putin în interesul public.
Îi asigurăm noi o funcție temporară. După o serie de ateliere și o serie de rezidențe la Cuca, sat Cartisoara, Jud. Sibiu, am creat o comunitate de vreo 30 de oameni, artiști din zone diferite, Iulia Mărăcine, Florin Flueraș, Roxana Ardeleanu, Cătălin Matei (Sillyconductor), Eduard Gabia, Sânziana Pintean, Vlad Brateanu și alții, echipa de anul trecut, formată din actori, performeri, teoreticieni ai artelor sau profesioniști din alte discipline, la care se adauga echipa de anul acesta formată din Marina Oprea, Diana Miron și Raluca Oancea, alături de care continuam cercetarea. Mica noastră comunitate s-a coalizat și vizitează Delta Văcărești, îmbogățind acest proiect pluridisciplinar cu alte teme și concepte. Specific, celula microRave reunește anul acesta atât artiști colaboratori ai proiectului TechnoFields de anul trecut, Maria Baroncea, Sillyconductor, Sânziana Pintean și Maria Mora, cat și noi artiști: Eliza Trefas, Eve Cousins si Oana Maria Zaharia.
Sub această temă, colega noastră Marina Oprea, artist vizual și editorul Revistei ARTA Online, va realiza o instalație land art. Este vorba de o formă de artă - nu foarte practicată la București – care-și revendică inspirația din toate monumentele ancestrale care ne-au rămas, Stonehenge, Insula Paștelui și altele asemenea, structuri misterioase de care este plină lumea. Chestionăm, în acest fel, ruptura de funcția ritualică a construcției, alienare care este atât de mare în contemporan, încât oamenii sunt în stare să creadă acum că toate acestea au fost făcute de extraterestri. Că altcineva a făcut treaba asta. Ne dorim să ne jucăm și cu acest concept. De altfel, și coregrafic investigăm dansul durațional și funcția lui ritualică produsă de ritm. Marina Oprea va ridica astfel de structuri, în cadrul unei instalații care-și va păstra conotațiile “extraterestre” aferente percepției contemporane. Vor colabora Andreea Medar și Mălina Ionescu, care au mai făcut lucrări de land art și care ne-au propus o lucrare care să fie vizibilă pe Google Maps. O instalație cu un loc central și multe puncte de legătură, conectate. Vom invita publicul într-un spațiu mărginit de un amfiteatru semi-natural și având la dispoziție un dig, care ne servește drept gradenă. Ne-am bucurat să descoperim în deltă un mic loc extrem de interesant, un fel de terasă cu scenă naturală, înconjurată de copaci, care pare un teatru. De aici vocea sună cumva din fundul deltei, ca dintr-o căldare. Am numit spațiul natura scenei în scena naturii.
Deci: ce se întâmplă sâmbătă în Delta Văcărești
Nu ne propunem să realizăm un spectacol cu public, ci mai degrabă o întâlnire de dans colectiv. La perfomance-ul coordonat de Diana Miron, de exemplu, publicul a ascultat un concert de coarde și voci auzite din mijlocul vegetației și ascultate de pe panta de beton care înconjoară parcul. Iar conferințele – susținute de Raluca Oancea - critic, curator și lector UNArte - și invitații ei, au însoțit concertul Dianei și vor însoțiți și intervenția noastră microRave. Ele chestionează, din multiple perspective, relația omului cu natura. De asemenea, lucrarea de land-art coordonată de Marina Oprea - alături de Mălina și Andreea - a fost finalizată pe 9 Octombrie, în ziua concertului. Sâmbătă, pe 16 octombrie, colectivul TechnoFields va prezenta o serie de situații performative, răspuns la contextul creat de întâlnirea intre vegetația deltei și digul imens de beton a cărui panta de 21 de grade, oferă cadrul potrivit, contemplării naturii. Natura scenei în scena naturii s-a născut anul trecut la aceasta intersecție și a reprezentat o invitație de a performa în scena naturii, odată cu elementele din ea: aer, copaci, insecte, păsări, idei și câte altele. Natura scenei ne-a oferit o meditație la ce presupune convenția scenică, cu care profesional suntem atât de obișnuiți și cu care de regula operăm.
A performa în timpul și spațiul naturii, a-ți manifesta corporalitatea în structura ei, sau între forme complexe de viața, chestionează poziția umanului în relație cu naturile din jur. Departe de scena de tip blackbox și de cadrul conceptual pe care acesta îl presupune, scena naturii invită la o formă de empatie, la a fi cu toate și tot, sau la a nu fi nimic. O invitație la a te dizolva în sistemul complex de relații pe care entitățile scenei naturii îl oferă.
Inițiativa Becoming Landscape este un drum care șerpuiește într-un cadru vegetal, urmând aceste patru capitole de creație interconectate: dans contemporan, muzică, land-art și conferințe. Este o invitație de a dispărea definitiv în natură, dizolvați în peisaj, departe de etichetele formale contemporane.
Va așteptăm, așadar, sâmbătă, 16 octombrie, (cu posibilitatea de amânare, în funcție de vreme) la microRave - încercări de a deveni peisaj, o întâlnire de dans colectiv pe muzica plantelor, procesată și transformată de Sillyconductor în muzică de dans. Le vom avea alături pe artistele: Maria Baroncea, Oana Maria Zaharia, Eliza Trefas, Sinziana Pintean, Mara Mora și Eve Cousins. Pregătim o petrecere a efervescentelor colective, prin corp, voce și sunet, poate o petrecere a viitorului, sau, poate o petrecere a sfârșitului de lume așa cum o știm noi. Căci, cine știe ce ne mai paște…
It’s a plat rave! Get groovy with the plants! Get jiggy with the plants!
