100 de fluturi vorbesc de perioadele tragice ale omenirii și povestesc simbolic istoria, plecând de la suflet și metamorfoză. Sunt parte din instalația Psyche, realizată de Laura Greaca ca proiect de disertație pentru Facultatea de Arte Decorative și Design și care poate fi văzută la Diploma, între 8 și 17 octombrie 2021, la Combinatul Fondului Plastic din București. Peste 90 de lucrări, din pictură, fotografie, instalații media, lucrări de ceramică, sticlă, metal, scenografie, textile, arhitectură și modă sunt prezentate la cea de-a 8-a ediție Diploma, festivalul dedicat noilor generații de creatori, organizat de The Institute.
Imaginea instalației este aceea a unui noian de fluturi de dimensiuni mitice și numeroase variațiuni cromatice, surprinși într-o stare de încremenire, în mișcarea lor de coborâre către sol. Conceptul lucrării propuse se fundamentează pe ideea de eliberare a ființei umane, personificând energia interioară și sufletul acesteia, explică Laura
Laura a lucrat la acest proiect doi ani, dar simte că el nu este niciodată gata cu adevărat, și continuă să creeze fluturi și molii textile. În rândurile de mai jos, ea povestește de ce a ales materialul textil pentru arta ei, ce subiecte o preocupă în această perioadă și care este semnificația celor 100 de fluturi din Psyche.
O prietenie de lungă durată
Știi prieteniile de lungă durată când nu poți să-ți amintești nominal momentul în care a început? Așa este și relația mea cu arta. Când, prin clasa a 3-a, am început să mă dedic mai mult desenului, urmând cursuri suplimentare, călătoria noastră deja începuse de ani buni. Cel mai sigur pasiunea mea pentru desen a debutat odată cu abilitatea de a ține un creion în mână.
Sesiunile constante de desen și pictură de acasă au căpătat o formă ceva mai instituționalizată când am început cursurile de artă plastică de la Clubul Copiilor, pe care le-am urmat cu religiozitate din școala primară până la absolvirea gimnaziului.
Un moment de cotitură al parcursului meu artistic a fost opțiunea pentru urmarea cursurilor liceului de arte, moment în care am realizat că pasiunea pentru artă începe să devină un drum sigur. Alegând arta, credeam pe atunci că alte uși îmi vor rămâne închise. Cu toate acestea am ales-o pentru a realiza ulterior că arta nu e un drum singular, ci o confluență de cărări și domenii, că imaginația și creativitatea sunt dependente de o cunoaștere cât mai vastă și de o inteligență antrenată.
Au urmat organic studiile de licență și master la Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, Departamentul de Arte Textile și Design Textil unde am fost coordonată de doamna conferențiar universitar doctor Daniela Frumușeanu.
Artele textile
Am ales artele textile fiindcă am considerat întotdeauna textilul ca fiind cea mai intimă materie cu care intrăm zilnic în contact, atingându-ne pielea zi de zi. O materie sinceră, onestă și încărcată cu semnificații personale.
Totodată simțeam nevoia să mă desprind de plat și bidimensional, să ies cu lucrările mele în volum. Aveam nevoie de textură, de structură, de forme expresive prin însăși natura lor, iar în fire și fibră am găsit soluția cea mai potrivită personalității mele. Am simțit întotdeauna o apetență atât pentru sculptură, cât și pentru artele decorative, iar răspunsul l-am găsit la întrepătrunderea lor: obiecte cu proprietăți sculpturale făcute din material textil.
Memoria colectivă
În prezent sunt interesată de capacitatea artei de a prezerva memoria colectivă, de modul în care pe de-o parte arta documentează evenimente importante alte societății, dar nu le prezintă narativ, ci le propune vizual și interpretat, făcându-l pe privitor să se documenteze cu referire la faptele prezentate. Mă captivează temele social-istorice, legate de trecutul recent al umanității, totodată sunt fascinată de natură și de plaja largă de forme expresive pe care aceasta le propune.
Procesul de creație
Procesul de creație începe la mine întotdeauna cu ideea, pe care mă străduiesc cât pot să o transpun în materie prin schiță. Orice proiect întreprins vreodată are la mine nevoie de schiță, una hieratică și imperfectă cât să lase loc hazardului și cât să nu mă limiteze, dar suficient de conturată cât să îmi traseze totuși un demers și niște rigori.
Mă interesează în egală măsură componenta conceptuală a lucrării, astfel încât, privind obiectul textil, să transpară intenția creatoare, ideea care a stat la baza proiectului și rațiunea care a condus demersul creativ. Ceea ce numim inteligența plastică.
Urmează alegerea materialelor, unde mă orientez spre materiale care mă ajută din punct de vedere al texturii. Însă nu caut prea mult deoarece nu-mi doresc să găsesc niște materiale industriale, ready-made, ci din contră, să-mi creez de una singură textura pe care o am în plan ideatic. În acest sens mă folosesc de tot arsenalul de tehnici pe care l-am construit în anii de studii și experimente artistice.
Trenduri
În acest moment remarc mai multe direcții/trenduri în artele textile. Una marcată de o componentă personală ori socială foarte puternică, în care sunt abordate subiecte aproape tabu, menite să șocheze și în centrul căreia se află omul și problemele sale cotidiene, iar alta extrem de decorativă, în care accentul cade cu precădere pe forma plastică, pe funcția estetizantă. Eu una tind să cred că am găsit un stil personal și o nișă în care să le îmbin pe amândouă armonios, în proporții diferite, fără să cad în prea scandalos ori în desuetudine și cât să adresez un discurs artistic coerent și rațional.
Psyche
Proiectul selectat la DIPLOMA 2021 întregește cele afirmate până acum, îmbinând această zonă retinală, estetică, inspirată din natură cu o parte conceptuală de natură social-istorică. Lucrarea „PSYCHE” se prezintă sub forma unei instalații artistice textile, al cărui element recurent este fluturele, simbol care însoțește și influențează întreaga cultură a omenirii, inspirând și fascinând încă din Antichitate.
Imaginea instalației este aceea a unui noian de fluturi de dimensiuni mitice și numeroase variațiuni cromatice, surprinși într-o stare de încremenire, în mișcarea lor de coborâre către sol. Conceptul lucrării propuse se fundamentează pe ideea de eliberare a ființei umane, personificând energia interioară și sufletul acesteia.
Geneza acestei instalații s-a produs în urma rememorării unor episoade tragice din istoria omenirii, care evocă suferința prizonierilor din lagărele de concentrare. Aceștia, îndeosebi copiii, desenau fluturi cu unghiile sau cu pietre pe zidurile ce îi împresurau. Acest act reprezenta presimțirea morții iminente și o exprimare inconștientă a dorinței ca sufletele lor să se transforme în fluturi.
Plecând de la acest fapt, se menționează că, timp de mulți ani după Holocaust, au fost frecvent văzuţi mii de fluturi coborând pe pământ la Auschwitz şi în alte lagăre ale morţii. Instalația artistică devine un omagiu pentru deținuții evrei din lagărele de muncă și ghetouri, surprinzând angoasa supraviețuirii într-un mediu ostil, potențată prin elemente sugestive – fluturele devine un simbol al fragilității și al vremelniciei, este dorința de zbor, de eliberare din această strânsoare a suferinței.
Cu toate acestea, lucrarea nu se adresează cu exclusivitate unor evenimente din trecut, ci se adecvează, de asemenea contemporaneității, doar că „lagărele” sunt astăzi unele personale, ale propriilor idiosincrazii ori ale relațiilor toxice pe care le construim într-o societate, care încet-încet devine mai neprimitoare, mai contaminată – atât literal, cât și figurat.
Am lucrat la acest proiect doi ani încheiați deja, dar simt că el nu este niciodată gata cu adevărat, astfel că în continuare creez fluturi și molii textile. Poate o sensibilitate a proiectului a fost hotărârea atmosferei pe care îmi doream să o creez deoarece imaginea fluturilor poate friza o zona estetică foarte puerilă, cheesy, uneori aproape de kitsch. M-am ferit foarte mult de această estetică și am căutat să produc un real spațiu-afect frumos, dar tensionant și aproape copleșitor.
Comunitatea artistică
Mă bucur să fac parte pentru a doua oară din expoziția DIPLOMA și simt că este o oportunitate importantă pentru tinerii artiști de a deveni mai vizibili și de a intra în contact cu galerii și entități din lumea artei. Îmi place enorm la comunitatea DIPLOMA că este una foarte fresh și racordată la contemporaneitate. Reușește de fiecare dată să construiască expoziții marcate de profesionalism și seriozitate, dar care sunt și o bună gură de aer proaspăt în București și pot fi privite drept un eveniment social unde artiștii tineri din toată România se întâlnesc între ei și totodată cu publicul iubitor de artă.
Comunitatea artistică din România îmi pare foarte vivace și foarte diversă. Manifestările artistice sunt îndrăznețe și vorbesc pe de-o parte despre tehnicile pe care artiștii tineri ajung să le stăpânească foarte bine, dar și despre spiritul lor inovator și dornic de reconstrucție socială. Mă bucur din ce în ce mai mult să văd expoziții de grup ale tinerilor artiști fiind o dovadă că putem să ne orchestrăm forțele și să funcționăm foarte bine împreună. Cred cu sinceritate în puterea comunității artistice tinere din prezent.