Care e legatura intre Toto Cutugno, scena de metal si meseria de inginer audio / producator? Simplu: Oase. Sau pe numele sau adevarat, Andrei Spataru. Aventura lui Andrei a inceput ca in multe povesti cu o intamplare fericita, atunci cand o trupa a ramas fara sunetist si el era singurul din perimetru care putea sa remedieze situatia. Au urmat multe concerte si inregistrari live alaturi de nume mari ale metalului, iar mai nou o colaborare cu Pertum TV, in paralel cu productii si muzica de studio de la OsimetriC.
Am plecat cu trupa Avoid Humanity sa inregistram si sa filmam pentru AudioTree Worldwide un show la Castelul Bran, asa zisul castel al lui Dracula. A fost pentru prima oara cand o trupa de metal a cantat in interiorul castelului. Dar pe langa decorul superb si aerul de munte, ne-a mai lovit cred si blestemul lui nea Teapa.
Se foloseste de calitatea de muzician pentru a intelege mai bine ce are de produs pentru altii, iar printre lucrurile de care e mandru referitor la studioul sau se numara si good vibe-ul de acolo, care e mai important decat toate sculele din lume. Dar s-o luam incet cu inceputul, sa-l descoasem de tot pe Andrei, pana la piele si Oase.
Accidente fericite
Prima mea amintire legata de muzica are de-a face cu un vinil al lui Toto Cutugno. Tin minte cum cantam prin casa “Lasciatemi cantare / Con la chitarra in mano...” Poate la nivel subcontient m-a marcat asa tare incat chiar am ajuns sa cant la chitara dupa cativa ani.
Rock si metale am inceput sa ascult datorita lui Lucian, fratele meu mai mare. Pe vremea cand eu ma culcam devreme ca sa merg la scoala fresh a doua zi, fratele meu statea noptile inregistrand pe caseta emisiunile radio ale lui Lenti Chiriac. Adormeam pe orice, de la sonoritati light de genul Iron Maiden si Metallica, pana la lucruri greu de digerat a la Dying Fetus si Napalm Death.
In domeniul de live sound am intrat in urma unui accident fericit. Pe vremea studentiei, eram prezent la concertul unor amici in Club Underworld, la care inginerul de sunet nu si-a mai facut aparitia. In lipsa altei variante, trupa m-a convins sa fac eu sunetul, stiind ca pe la repetitii mai puneam mana pe mixer. Aparent, nu a iesit asa groaznic deoarece, dupa concert, Gabi, patronul din Under, mi-a propus sa fac mai des sunetul pe acolo. Am invatat multe in perioada aceea, in mare parte din propriile greseli. Sunt vesnic recunoscator lui Gabi pentru ca a avut incredere in mine sa nu-i stric echipamentele. :))
Pe partea de studio m-am bagat mai mult de nevoie. Ma inregistram deja acasa de ceva vreme, facand niste demo-uri, dar la nivel amatoricesc. Chitara->pedala de distors->placa de sunet a PC-ului si doamne ajuta. Cand First Division, trupa de hardcore in care activam la bas pe vremea aceea, s-a pus pe inregistrat un album, s-a ivit ocazia. Initial, ne doream sa tragem intr-un studio adevarat, dar ne-am dat repede seama ca nu aveam buget de asa ceva. Inca eram studenti saraci. Ca si in povestea cu Under, m-au luat baietii „Hai prietenas, nu vrei sa te bagi tu?” Am pus mana de la mana, am cumparat minimul necesar de echipamente si ne-am pus pe inregistrat intr-o sala de repetitii friguroasa si prost tratata acustic. Tin minte si acum cum inregistram liniile de bas stand cu un calorifer intre picioare iar la maini cu manusi cu degete taiate. :))
Atunci vs. Acum
Cel mai vizibil s-au imbunatatit conditiile tehnice. Pe vremuri, orice amplificator de chitara pe lampi era mana cereasca. Daca mai aveai si monitoare de scena deja erai rasfatat.
Intr-un fel, toate aceste greutati cred ca duceau la o scena mai unita. Trupele imparteau din putinele echipamente pe care le aveau, publicul parea mai energic si captivat de ce se intampla pe scena, organizatorii riscau si cu trupe mici si stiluri muzicale care nu erau trendy la acel moment. Poate ca sunt doar eu melancolic, dar mi se pare ca de la tragedia Colectiv incoace, scena underground si indie inca nu si-a revenit. Putinele locatii pentru muzica live care au rezistat acelor vremuri au fost supuse apoi pandemiei. Sper ca la anul sa rasara ca ciupercile dupa ploaie. E mare nevoie de astfel de locuri.
Eu raman totusi optimist, muzica „din subsoluri” nu va disparea vreodata, iar odata cu progresul tehnologic, devine din ce in ce mai usor pentru artisti sa-si produca DIY piesele si sa le dea drumul in lume.
Muzicianul il ajuta pe inginerul audio
Se ajuta una pe alta. :P Cand a trebuit sa dau la facultate, am ales-o pe singura la care banuiam eu ca pot invata sa construiesc un amplificator de chitara. Desi am o minte analitica, de inginer, aceasta este mereu in serviciul unei nevoi de exprimare. Nu mi-au placut niciodata matematica sau fizica de dragul lor, ci doar in prisma aplicatiilor in domeniul artistic. Experienta mea ca muzician (eu as fi zis mai degraba muzicant, dar apreciez complimentul), ma ajuta pentru ca imi este mai usor sa ma pun in postura artistului: sa stiu ce nevoi are, de ce frustrari sufera, cu ce sfaturi il pot ajuta. Faptul ca posed o oarecare sensibilitate artistica, cred ca ma ajuta pe partea de inginerie, deoarece nu fac mereu lucrurile ca la carte. In studio, mai ales, imi place sa mai experimentez, sa incerc lucruri noi. Nu imi place ideea ca productiile mele sa sune la fel ca 1000 de alte trupe pe genul respectiv. In acelasi timp, o doza sanatoasa de pragmatism si o abordare calculata cred ca este indispensabila in acest domeniu. Mai ales in zona de live, unde de cele mai multe ori, ai soundcheck de max. 30 min si nu ai timp sa stai sa faci sa sune toba aia ca pe album. Trebuie sa stii cand e „good enough” si sa te focusezi pe imaginea de ansamblu. Ajuta si faptul ca stiu sa folosesc un patent si un pistol de lipit. :D
Landmarks si experiente misto
Toate m-au marcat intr-un fel sau altul. Sper ca am invatat din toate, atat din succese cat si din esecuri. Pe plan muzical, m-au marcat, desigur, trupele in care am cantat, si anume: Days Before Disappearance, First Division si Cap De Craniu. Cu acestea am avut privilegiul de a canta pe scena si de a experimenta acel schimb de energie pe care il ai cu publicul. Nu cred ca exista drog mai puternic. Totodata, scena underground in care am intrat prin intermediul lor m-a format ca om. Mi-a dat prilejul de a cunoaste foarte multi oameni, cu gusturi si mentalitati diferite si de a-mi extinde orizonturile muzicale.
Pe plan profesional, in materie de livesound, cel mai mult cred ca m-a marcat primul fest Something For The Core organizat de Sorin Nastase de la HCRO si 7INC in clubul QuestionMark. Desi, intre timp, am ajuns sa fac sunet pentru eventuri mult mai mari, in suflet imi ramane tot acel fest. Era primul show organizat in noua locatie QuestionMark, de a carei echipare si montaj tehnic ma ocupasem. Fiind si sunetist si luminist si tehnic de scena, eram asa de presat de timp, incat, cu 5 minute inainte sa urce pe scena prima trupa, eu inca mai cablam pe acolo. Cumva, au mers toate tipla, trupele s-au dezlantuit, publicul a luat-o razna si se avantase in circle pits si alte dansuri de societate, oamenii faceau crowd surfing si lasau urme de bocanc pe tavan, good times. :) Asa energie pura si vibe bun rar am mai prins.
Pe partea de studio e greu sa aleg o singura experienta. Toate au fost placute, dar copilul din mine cred ca s-a bucurat cel mai mult cand am produs piesele cu care s-a intors in scena muzicala trupa Crize. Primul concert de underground la care am fost vreodata a fost Crize si Deviant live, in defunctul club Suburbia. Pana atunci nu banuiam ca se canta ceva asa modern si agresiv la noi in tara. Eram hipnotizat. Intamplarea face ca dupa multi ani si o perioada de pauza a trupei, sa ma contacteze Shole, vocalul din Crize, ca sa ma ocup de productia pentru noile lor piese. Desi inca eram mai la inceput, am trecut de la fan, la producator. Baietii din trupa au avut incredere in mine si am reusit sa scoatem un material cu care ma mandresc in continuare.
Scule, plugin-uri si urechi
Pazea! Intram in zona mai geeky. :)) Eu am o abordare putin mai oldschool, sunt genul de om care apreciaza un amplificator adevarat conectat la un cabinet cu difuzoare care imping aerul. Intotdeauna prefer sa inregistrez un tobar in carne si oase, decat sa scriu eu tobele MIDI. Daca am de ales intre a da un click sau a pune mana pe un fader sau un potentiometru, prefer intotdeauna senzatia tactila a unui echipament fizic. Acestea fiind spuse, eu mixez „in the box”, adica mare parte din procesare si manipulare a sunetelor o fac pe PC, cu pluginuri. Planuiesc cat de curand sa trec la un setup hibrid, in care sa incorporez un mixer si ceva procesare outboard. Insa oricare ar fi abordarea cred ca e important de tinut minte ca acestea sunt doar unelte. E doar o chestie de workflow si de gust. Unii se pierd in echipamente si detalii neimportante, in loc sa se concentreze pe ce vor defapt sa exprime. Eu cred ca este mult mai important sa iti exersezi urechile si sa inveti bine echipamentele pe care le ai deja, decat sa vanezi intr-una un nou plugin, o noua chitara samd. Cred ca e un adevar deseori ignorat. Imbunatateste-te intai pe tine, apoi vezi ce alte jucarii iti pot fi de folos. ;)
Sonorizarea in Romania
Cred ca totul se trage de la cresterea pretentiilor publicului romanesc. Dupa ce ai prins un concert sau un fest mare de afara, nu mai esti multumit de un show autohton facut pe genunchi, cu mentalitatea „Las’ domne ca merge si asa... Ce, nu se aude?”. Asta si ieftinirea echipamentelor de calitate au dus la o imbunatatire drastica a calitatii sunetului. Organizatorii nu-si mai permit sa se prezinte ca pe vremuri cu o scena facuta pe paleti si 2 boxe luate din targ. Si ca tehnician mai inveti una alta de la echipa unei trupe mai mari care ajunge pe scena ta. A crescut nivelul cu totul, sper sa trecem mai repede peste perioada asta si sa ne bucuram cu totii iar de showuri de calitate.
Lockdown & pandemie
Pentru mine, lucrul in pandemie a fost ca o terapie. Fara muzica cred ca o luam razna de tot. Cu 2 zile inainte de lockdown am fost inspirat si mi-am adus o parte din scule acasa. Am improvizat un studio in sufragerie si m-am apucat de treaba. Tin minte ca bagasem cabinetul de chitara cu un microfon intr-un sifonier burdusit cu perne ca sa nu-mi sara vecinii de bloc in cap. :)) Improvizasem un greenscreen si niste lumini DIY si ma apucasem sa filmez mici videouri, orice numai sa nu innebunesc in casa.
Cand s-a mai calmat treaba si am iesit din nou la aer, m-am concentrat 100% pe munca de studio. Am produs mai multe trupe, prima dupa lockdown fiind cea mai buna trupa de black metal de la noi, Akral Necrosis. M-am bagat si pe partea de podcast-uri si audiobooks, piata care vad ca este in continua crestere. Am prins si cateva live-uri, dar au fost destul de rare. Au fost putine eventuri in general in aceasta perioada.
Referitor la comunitatea de tehnicieni sunet/video/lumini , este una destul de stransa. Desi am lucrat mereu ca freelancer, mi-am facut destule cunostinte si prieteni in domeniu si ne ajutam cum putem. Ma mai trezesc cu cate un telefon „Bai Oase, te bagi la eventul X sau Y ?” sau „Bai Oase, imi imprumuti si mie aia sau aia?”. Chiar daca am fost mereu mai independent si lup singuratic, sunt constient ca nu as fi ajuns nicaieri fara ajutorul sustinut al altora, vorbesc aici atat de oameni din aceasta industie cat si de familie si prieteni.
Cel mai misto sunet live
Asta cred ca este cea mai grea intrebare de pana acum. Am atatea amintiri placute, incat imi e greu sa selectez doar cateva, dar ma voi stradui.
Incep cu cel mai nebun show la care am facut sunet vreodata. Old Grave Fest, editia...pe bune daca mai stiu...din club Fabrica. Cum ii sugereaza si numele, este vorba de un festival de metale, de cele mai multe ori grele. :p A fost un maraton de 4 zile, a cate minimum 6 trupe pe zi, fiecare zi plusand fata de precedenta in materie de numar de trupe, public si alcoolemie in sange. In ultima noapte a iesit cu destrabalare generalizata, parapetul din fata scenei a fost luat pe sus cu totul, un baiat care facea crowd surfing era sa pice direct pe mixerul meu si cate si mai cate. Stiu ca la un moment dat m-am intors de la mixer ca sa ma mai odihnesc o secunda si pe scaunul meu dormea deja cineva din public cu berea in mana. Cred ca am dormit 2 zile dupa toata nebunia aia.
Alt gig memorabil a avut loc mai recent, in timpul pandemiei. Am plecat cu trupa Avoid Humanity sa inregistram si sa filmam pentru AudioTree Worldwide un show la Castelul Bran, asa zisul castel al lui Dracula. A fost pentru prima oara cand o trupa de metal a cantat in interiorul castelului. Dar pe langa decorul superb si aerul de munte, ne-a mai lovit cred si blestemul lui nea Teapa. Dupa nici o piesa, basistul s-a trezit ca nu doar una, ci doua dintre corzi atarnau neputincios pe langa griff. Cumva, pragusul de la bas crapase in 2 locuri in acelasi timp. Nu mai pomenisem vreodata asa ghinion. Cu soarele pe duca si timpul limitat, am luat frumos o pila si un multitool si i-am facut din basul lui frumos cu 5 corzi, o lopata cu doar 3 si am reusit sa terminam filmarea. Rautaciosii ar spune ca fiind basist oricum nu ii trebuiau mai multe. Eu imi permit sa fac astfel de glume nesarate pentru ca sunt si eu basist. :)))
OsimetriC Productions
Aici trebuie sa-mi fac reclama nu? :P OsimetriC Productions s-a infiintat undeva prin 2017, daca imi aduc bine aminte, si inglobeaza toate ideile mele si serviciile pe care le ofer. Pe partea de live, ma ocup de tot ceea ce inseamna live sound mixing, precum si inregistrari de concerte si evenimente. Pe partea de studio, ma ocup de tot procesul de productie al unui material muzical, de la compozitie, la pre-production, tracking, editing, mix si master. Pe scurt, eu incerc sa aduc la viata ideile muzicale ale artistului.
Autopromo
Sectiunea Fun & Games e felul meu de a spune „Why so serious?”. Am tinut sa adaug pe site-ul OsimetriC, pe langa portofoliul meu si serviciile oferite, si o sectiune mai amuzanta. Continuand trendul de video-uri incepute in lockdown, am incercat sa-mi afisez skillurile intr-un mod cat mai funny, atat pentru public, cat si pentru mine. Pe sistemul, daca pe mine ma amuza, poate ii pune si altcuiva un zambet pe buze. Mi se pare ca oamenii sunt cateodata prea seriosi, mai ales in scena asta rock si metal prin care ma mai invart. Tinand cont de vremurile prin care trecem, cred ca e bine venita o doza de umor. Promovarea o fac pe toate canalele disponibile: Facebook, Instagram, Youtube, Soundcloud, chiar si TikTok. In vremurile bune mergeam pe la showuri cu niste carti de vizita in buzunar si abordam artistii care imi placeau. In ultima vreme, insa, totul se bazeaza pe online.
Good vibes si atentie la detalii
In prezent, cel mai mult ma ocup de productie de studio, fie pentru trupe si artisti, fie pentru edituri si podcast-uri. Partea de live a fost pe plan secund in timpul pandemiei, din motive evidente, desi am inceput o colaborare super cu Pertum TV, un canal de livestream, pentru care fac sunet ocazional cand mai au o trupa cu „de toate”.
Imi place sa cred ca OsimetriC Productions se diferentiaza prin pasiune, atentie la detalii si vibe-uri bune. Poate ca tot ce am spus suna a cliseu, dar chiar asta simt. Cat timp clientul pleaca din studio sau de pe scena cu zambetul pe buze, al meu e si mai larg. Am marele noroc de a fi transformat pasiunea mea in cariera. Orice zi de munca o vad ca pe un cadou, un prilej de a face ceva nou si interesant care are sansa sa dainuiasca in sufletul cuiva. Pentru mine, nu vad ce ar putea fi mai placut si satisfacator de atat.
Industria muzicala din Ro
Daca as fi fost intrebat acum 2 ani, probabil ca as fi avut cu totul alt raspuns. Tinand cont de contextul actual, raspunsul ar fi: nu prea grozav. Sunt din ce in ce mai putine locatii pentru muzica live, mai putine trupe, o diversitate muzicala redusa. In vremuri grele, putini se mai risca cu artisti, trupe si concepte inedite care nu iti garanteaza o sala plina (pe cat se poate, tinand cont de masurile in vigoare). Nu are rost sa comparam situatia industriei noastre cu cea de afara, din moment ce din partea statului lipseste cu desavarsire orice fel de ajutor sau implicare in domeniul cultural. E normal sa nu fim la acelasi nivel. Avem pretentii de Germania cu buget de Etiopia. Si din pacate aceasta lipsa de interes nu este doar din partea statului.
Si interesul publicului pentru orice inseamna act artistic original mi se pare ca a scazut. Este mult mai comod sa stai pe Netflix decat sa mergi la un show sau sa cumperi un album. De vina suntem toti, chiar si eu rar mai am timpul si dispozitia de a asculta un album cap-coada. Ne lasam dusi de valul constant de stimuli al vietii moderne si uitam sa mai respiram, sa ne bucuram de ce are aceasta lume frumos de oferit. Sper ca toata aceasta experienta a pandemiei sa ne faca sa apreciem mai mult aceste lucruri si sa ne determine sa depunem mai mult timp si efort in a ne cultiva pe noi insine, precum si relatiile cu cei din jur. Ce as zice ca avem in plus fata de cei de afara, ar fi indarjirea si dibacia. Din conditii grele, cred ca se naste cea mai buna arta, numai sa aiba prilejul sa fie exprimata.
Sa ne regasim cu bine in fata scenei. ;)
