[Veterani in PR] Alina Galeriu: Astăzi totul se presupune că ar trebui să se întâmple cu viteza luminii, de parcă avem de-a face cu versiunea pe steroizi a urgent-ului de altădată

Alina Galeriu a început în media în partea ”cealaltă”, a jurnalismului, chiar aici, la IQads. După trei ani a schimbat tabăra, spre relații publice, iar în prezent e ownerul agenției Galeriu & Partners PR. Chiar și după multă experiență adunată în acest domeniu nu înțelege de ce se păstrează delimitarea stereotipică a celor două domenii, jurnalismul și PR-ul.  

Atunci când ești un om serios, onest și dedicat, orice proiect, orice text, orice pleacă în lume cu semnătura ta este de fapt cea mai bună carte de vizită. Indiferent unde lucrezi sau ce funcție ai, crede Alina

Când se gândește la schimbările care au avut loc în industrie, prima care îi vine în minte este viteza cu care se întâmplă lucrurile. Răgazul de a gândi mai bine campaniile și de a face brainstorminguri nu avea doar farmec, dar și avantaje. Acum, totul se întâmplă urgent, cu viteza luminii (și mai puțin a gândului). Lucrurile fundamentale au rămas însă la fel în PR, spune Alina. Despre schimbări mai mari și mai mici, cum a evoluat domeniul în ultimii ani și ce îi place încă aici, povestește Alina după cum urmează. 

Începutul

Se întâmpla acum 10 ani, când după trei ani de jurnalism nișat pe industria media & advertising schimbam tabăra și treceam în barca PR-ului. A fost o schimbare de perspectivă ușor brutală, care m-a derutat la început. Eram obișnuită să fiu mereu întrebată ce părere am și părerea mea chiar să conteze. Așa era atmosfera la IQads în mod special, dar era oarecum un mindset generic referitor la oamenii de presă în întreaga industrie de comunicare, cu diverse variațiuni și nuanțări.

Deci și în birou și în afara lui, în contextele legate de birou, părerea mea conta. Ei bine, viața de junior în agenție e mult mai puțin permisivă când vine vorba de a-ți face vocea auzită. Iar această trecere bruscă de la a fi o voce care contează, la a fi o voce care se zbate să se facă auzită m-a afectat destul de mult la vremea aceea.

De asemenea, reacția ciudată a unora dintre colegii de presă cu care mă cunoșteam dinainte de munca în agenție, de la conferințele de presă la care până deunăzi mergeam împreună, m-a bulversat. Se purtau de parcă acum cu trecerea în agenție mi se întâmplase o lobotomie și nu mai eram același om.

Nu înțelegeam de ce sunt două tabere, de ce părem că suntem rivali, când de fapt munca noastră este despre a colabora bine unii cu alții, nu înțelegeam de ce este necesară stereotipizarea acestor meserii... de altfel, nici acum nu înțeleg aceste limitări. Cred că suntem oameni de comunicare, indiferent de tabăra din care facem parte, cred că ne definesc cu totul și cu totul alte atribute ca oameni, și nu ce scrie pe cartea de vizită și mai cred că atunci când ești un om serios, onest și dedicat, orice proiect, orice text, orice pleacă în lume cu semnătura ta este de fapt cea mai bună carte de vizită. Indiferent unde lucrezi sau ce funcție ai.

Dar am divagat cam mult.

Industria

Ce se întâmpla diferit acum 10 ani în industrie? Îmi amintesc că era cumva mai mult timp pentru research, pentru brainstorming-uri și pentru planificat în detaliu campaniile. Între timp, presiunea răspunsului instant online-driven a schimbat complet noțiunea de urgent. Prin comparație, astăzi totul se presupune că ar trebui să se întâmple cu viteza luminii, de parcă avem de-a face cu versiunea pe steroizi a urgent-ului de altădată. Însă, cred că răgazul de a face lucrurile cumva mai pe îndelete avea nu numai farmecul lui, ci și beneficiile lui. Dar asta rămâne o discuție pentru altă dată.

Tot la capitolul diferențe aș mai aminti accesul mai puțin facil la persoane publice sau la reprezentanți ai trusturilor de presă. Networking-ul chiar era super important și să ai niște contacte valoroase pe speed-dial în telefon chiar era mare lucru. Te făcea să te simți important și util să reușești să ai acces la VIP-uri sau oameni de presă. Prin contrast, astăzi poți accesa aproape pe oricine cu un direct message în social media. Lumile erau mai clar separate atunci, în schimb, acum se întrepătrund mult mai mult.  

Parcursul

Am început ca redactor la IQads, aici am pus bazele unui network valoros, am avut privilegiul să privesc industria prin ochii unor insider, dar dincolo de know-how-ul căpătat astfel, fiind și primul meu job full-time, tot aici am învățat o mulțime de soft skills: să lucrez în echipă, să mă calibrez la colegi, să nu mai iau lucrurile personal atunci când apar tensiuni.

A urmat perioada mea de căutări și perindări prin mai multe agenții, și mai mari și mai mici. Apoi, am cochetat cu antreprenoriatul și după ce am fost parte dintr-un grup mare de agenții, am îmbrățișat pe deplin drumul pe cont propriu în ultimii doi ani. Galeriu & Partners PR este o agenție independentă de comunicare în plină expansiune, din toate punctele de vedere, de la echipă și competențe, la portofoliu de clienți și n-aș putea să fiu mai mândră de acest copil al meu care învață să înoate împotriva curentului de multe ori, înfruntând apele tulburi ale unei pandemii cu încrederea că acolo unde este multă pasiune și multă muncă, rezultatele nu întârzie să apară.

O campanie de atunci și una de acum

Un proiect de suflet din primul meu an de agenție a fost lansarea brandului PANDORA în România. Se întâmpla fix acum 10 ani, în septembrie 2011. Am făcut echipă tare bună cu Raluca Zamfir și am furat ceva meserie de la ea, care era senior și părea că nu se teme de nimeni și nimic. Mi-o amintesc în vervă dirijând furnizorii care instalau mesele de cocktail și covorul roșu în Afi Cotroceni, în fața magazinului PANDORA. Am avut zeci de invitați, poate chiar spre o sută, nu îmi mai amintesc exact. Dar cel mai important: am reușit să aducem vedete mari, iar evenimentul a fost inclus ulterior în reviste la paginile VIP cu poze la panou.

Ne superviza o tipa din Polonia care a venit special pentru lansare si ma plimbam cu ea prin mall sa cautam un loc in care sa mancam, iar ea era absolut socata de cat de “ingrijite sunt totusi romancele”, moment in care m-am lansat intr-un intreg discurs despre fashion & beauty habits ale romancelor pana am lasat-o si mai uimita. M-am simtit un mic ambasador al Romaniei cel putin la capitolul emancipare feminina. 

A fost un succes și îmi amintesc că mă sunau toate prietenele să mă întrebe dacă asta fac eu toată ziua: cocktail-uri cu vedetele. Asta se mai întâmplă încă, în cazul rudelor, de exemplu, care privind pozele postate pe Facebook au senzația că asta fac toată ziua. Așa se întâmplă: e ușor să tragem concluzii privind doar la suprafață, când de fapt, adevărata muncă a omului de PR este tocmai în culise, în partea de pregătire și planificare, în verva dinaintea evenimentului.

Cel mai recent proiect este Campionatul European Feminin de Volei care a avut loc în august. România a fost una dintre cele patru țări gazdă, alături de Croația, Serbia și Bulgaria. Astfel, meciurile grupei D, în care a evoluat și naționala noastră s-au disputat la Cluj-Napoca în perioada 18-25 august. A fost un tur de forță pentru mine să fiu acolo, în tribuna media, ca parte a echipei de comunicare, alături de o super echipă din Cluj, dar și din alte orașe din țară.

Ne-am adunat din toate colțurile țării și ne-am lăsat purtați de emoțiile sportului în uralele tribunelor. A fost o experiență de neuitat și atât de energizantă, tocmai pentru că, venind după perioada restricțiilor și operand în permanență cu scenariul în care este posibil să nu putem accepta suporteri în tribune, faptul că am avut norocul să putem desfășura evenimentul cu acces în tribune pentru fanii acestui sport a fost o bucurie imensă. Desigur, pe cât de energizantă pe de-o parte, pe atât de obositoare experiența. Însă, așa se nasc poveștile pentru amintirile de la interviurile de peste 10 ani!

Schimbare de perspectivă

M-a cucerit din prima clipă efervescența acestei industrii. M-a cucerit accentul pus pe creativitate, dar și grija pentru a pregăti strategic pașii unei campanii. La capitolul naivități de început aș spune că am crezut că va fi valorizat mai mult efortul oamenilor de comunicare, poate și pentru că în studenție învățam despre rolul strategic al comunicării în managementul unei companii.

Apoi m-a lovit realitatea dintre relații publice versus relații cu publicul și faptul că această meserie este adesea prost înțeleasă și atribuită rolului de omul acela bun la toate care trebuie să îmi dea sfaturi pentru orice. Ceea ce e greșit, ușor abuziv și cu siguranță ineficient. Perspectiva s-a schimbat nu atât în ceea ce observ, ci în modul în care reacționez la aceste derapaje. Mai precis, faptul că acum am curajul să le amendez mai des și mai ferm.

Ce a dispărut

Nu cred că a dispărut ceva fundamental. PR-ul s-a transformat, a evoluat odată cu vremurile, dar nu la modul în care să fi renunțat la elemente esențiale. S-au rafinat abordările, s-au perfecționat procesele, s-au cizelat mesajele. Dar esența a rămas.

Ce a apărut nou? Partea de a influencers relations adăugată la cea de media relations, ca un hibrid între relațiile cu presa și relațiile cu VIPs. Pentru că da, influencerii sunt un mix între cele două categorii.

O schimbare în bine și alta în rău

În bine aș zice că este modul în care ne raportăm la evaluarea unei campanii: mai puțin orientați către vanity metrics în social media sau cifre bombastice de audiență și mai mult orientați către impact real și conversii măsurabile.

În rău aș zice că este acel ”urgent pe steroizi” de care aminteam și mai devreme, pentru că este fix acel lucru care impinge invariabil lucrurile către superficialitate. Când nu mai este timp pentru research și timp pentru planificarea pe îndelete apar erori, gafe, omisiuni.

Ce îți plăcea la început în PR. Ce te enerva

Îmi plăcea potențialitatea acestui job. Faptul că zi de zi veneam la birou în fața unui ocean de posibilități gata să fie pescuite. Și da, sentimental acela că ești un mic magician când reușești să faci ceva ce pariau toți că n-ai să reușești. Iar acesta e un sentiment destul de des întâlnit pentru că meseria noastră este despre a dezamorsa bombe metaforice și a transforma imposibilul în posibil. Iubesc în continuare asta. Plus adrenalina de a alege fitilul corect pe care să-l tai atunci când dezamorsezi bomba, ca să păstrez metafora.

Ce m-a enervat și mă mai enervează încă uneori este lipsa de valorizare a acestui efort. Pentru că poate pare o decizie de impuls, dar pentru secunda aceea în care intuiția să dea răspunsul corect, vorbim de ani în care ai antrenat-o. Iar anii aceia nu se văd și nu se iau în calcul, de multe ori, ceea ce este foarte nedrept.

Ce ai descoperit nou despre PR-ul din România în ultimul an

Că nu-l îngenunchează o pandemie. Ba mai mult, înflorește sub stres.

Te-ai gândit să renunți la PR?

Am avut astfel de momente, da. Este un domeniu în care avem de-a face cu multă muncă și multă presiune, iar momentele când te simți copleșit își au cu siguranță rădăcina în acest stil de a munci la foc continuu pe care îl adoptăm adesea ca oameni de PR. Pentru că munca noastră nu se termină niciodată. Iar dacă ne pasă de ceea ce facem cu adevărat, nici nu ne putem detașa pe deplin niciodată. Depinde însă, cum internalizăm această efervescență a domeniului care nu ne lasă un moment de respiro. Pentru unii este un stres permanent, un motiv de burnout, pentru mine însă este adrenalina pe care o iubesc, care mă face să mă simt alive, care mă motivează să merg înainte și să demonstrez ce pot zi de zi.

Pentru mine asta e cea mai frumoasă meserie din lume în primul rând pentru că nu mă plictisesc niciodată, pentru că nicio zi nu e la fel și pentru că desi insuficient valorizat rolul nostru, eu știu și văd ce impact are comunicarea strategică, ce lucruri reușim să construim pentru clienții noștri și cum pic cu pic, în bucățica noastră, schimbăm zi de zi lumea măcar puțin.

Desigur, mi-a luat ceva să ajung să se sedimenteze toate aceste emoții și să le decodific așa. Am avut două momente de cotitură. Primul a fost după un prim an în agenție, când am simțit nevoia să îmi iau câteva luni de pauză și să mă gândesc dacă sigur asta e calea pentru mine și a al doilea, atunci când am devenit mama și exista permanent întrebarea celor din jur dacă și când mă mai întorc la birou. În ambele situații răspunsul a venit foarte repede și foarte categoric și l-am simțit fără echivoc: mi s-a făcut dor, foarte foarte dor de job. Așa că m-am întors. Și cred că sunt foarte norocoasă că pot să fac zi de zi ceva ce îmi aduce atât de multă bucurie. E greu, e obositor, e de neînțeles pentru unii, dar eu iubesc ceea ce fac!

Cum te-a schimbat munca în PR

M-a învățat să fiu mai ponderată, mai rezervată, mai confortabilă cu rolul din umbra. M-a învățat să fiu mai atentă la impactul vorbelor și faptelor mele. M-a ajutat să văd lucrurile în perspectivă și să exersez predicțiile pe termen lung, ca să iau deciziile cele mai înțelepte. Și în același timp, paradoxal, mi-a antrenat flexibilitatea și adaptabilitatea, pentru că oricât am planifica, viața are mereu alte planuri, iar recalibrarea la context este probabil unul dintre skill-urile cheie pe care mi le-am perfecționat de voie de nevoie ca om de PR.