Cristina Ilua a călătorit mult, prin toată lumea. Africa, Asia, proiecte plătite sau voluntariat, orice drum i s-a deschis, ea l-a urmat și s-a lăsat inspirată. În toate călătoriile a învățat ceva important. Și a adunat surse de creativitate și idei pentru arta ei. La Eco Graffers Wanted by glo™ a ajuns tot în urma unei călătorii, de data aceasta în România, de la aerodromul Sânpetru.
Am fost invitată în locuri extraordinare, am cunoscut oameni străluciți. Probabil că intențiile mele îmi facilitau și mijloacele bune să le realizez. Am învățat să am încredere în energia dăruirii, a conștiinței binelui și forța întâmplării. Forța lui Random, spune Cristina.
Cristina a înscris două lucrări în competiție și ar dori ca oamenii care le văd să rămână cu un mare și intens feeling de: "Uau”. Noi am dori ca povestea Cristinei să vă inspire să călătoriți până la brieful competiției noastre și să înscrieți viziunea voastră despre dragoste pentru unul din pereții Bucureștiului care așteaptă să fie transformat.
Bio pe scurt
M-am născut în București - dar cine e perfect? Am făcut studii normale și școală de arte în paralel. Apoi Colegiul Național Mihai Viteazul din București - profil uman, apoi Universitatea Națională de Arte din București, secția Grafică.
Apoi am vrut să descopăr puțin sfera filmului animat, am colaborat cu Universitatea Națională de Teatru și Film din București. Sub îndrumarea profesorului Radu Igazsag am realizat un scurt metraj de animație care s-a plimbat pe la câteva festivale de Film din Ro și nu doar. Apoi am avut o bursă de studii în Italia la Academia di Belle Arti Macerata.
În acest timp mi s-a deschis pofta de a călători și a accesa cât mai multă inspirație autentică din spațiile ce mi se revelau.
Am pus la cale un proiect ilustrat pentru copii, a carei lansare am făcut-o, pe merit și fără pile, la Palatul Parlamentului în 2014 cu ajutorul MNAC și librăriei Jumătatea Plină.
A fost o super lansare interesantă și pentru copii, și pentru adulti.
Etape de formare
Am aflat de proiecte și burse. Am aplicat. Am călătorit. Printre cele mai memorabile este bursa Darmasiswa din Indonezia, Sumatra de vest de 4 luni.
După care a urmat încă 7 de freestyle travelling prin Indonezia și Asia de sud est. Am învățat limba, am făcut artă și workshopuri în drumul meu, am învățat să am curaj și credință, să fiu atentă la subtilități.
Am ajuns până în Papua Indonezia aproape de granița cu Papua Noua Guinee.
Următorul an am vrut în Africa și am căutat proiecte plătite și de voluntariat care să îmi deschidă drumurile.
Când ele nu mă găseau pe mine, le inventam eu.
De exemplu am făcut câteva ore de interactive learning predând engleza cu ajutorul desenului - la o școală dintr-un sat de pe țărmul mării Roșii - Hamata. Copii au fost foarte entuziasmați, au început să fie interesați de limba engleză, au înțeles că străinii sunt mai mult de plimbări cu barca, plimbări ghidate și după ceas și zăcut în puful hotelurilor... am fost integrată într-o comunitate destul de închisă. Am fost mereu protejată și respectată. Am primit și propuneri de iubire, decente. Arta mea m-a protejat și pentru că aveam drumul meu, seriozitate personală și o etică a călătoriei, nu s-au creat încurcături..
Am călătorit cu un mini buget în Sudan, apoi am obtinut o viză diplomatică pentru Kenia. Unde am făcut voluntariat și ceva proiecte plătite. Cert e că toți banii obținuți îi reinvesteam în materiale de artă, uneori un pic în haine drăguțe :) ... și în kilometrii parcurși, în locuri pe care doream să le vizitez.
Și atunci când nu reduceam totul la tranzacția monetară întâlneam tot felul de oameni cheie, oameni minunați, adevărați îngeri care îmi deschideau drumurile încotro doream mai bine decât ar fi reușit banii. Am fost invitată în locuri extraordinare, am cunoscut oameni străluciți. Probabil că intențiile mele îmi facilitau și mijloacele bune să le realizez. Am învățat să am încredere în energia dăruirii, a conștiinței binelui și forța întâmplării. Forța lui Random...
A fost ca o poveste. Ca un basm românesc unde dacă ajutam ciar și o furnică, pași mai târziu primeam și eu ajutor la rândul meu.
Susținere morală din partea familiei mele am primit când și când. Din partea mamei ceva mai mult. Tatăl nu a contribuit foarte mult la educația și formarea mea. Dar în schimb am întâlnit oameni peste tot pe unde am călătorit, ce m-au ocrotit și tratat ca pe un membru al familiei și asta a fost extraordinar.
Am învățat să respect tot mai mult vietățile din jurul meu (chiar și furnicile...) Am ales vegearianismul din 2013 dar ocazional am mai mâncat pește. De călătorit am călătorit singură, dar nu mă simțeam aproape niciodată singură. Aveam atatea inimi deschise în preajmă.
În 2018 am obținut o viză cadou din partea consulatului Iordaniei în România pentru arta mea. Și ceva ocrotire din sfera culturală. Am petrecut câteva luni acolo, explorând și Egiptul, zona Sinai și Israelul, partea cea mai sudică.
Peste tot am făcut artă. Multă a rămas nedocumentată.
Inspirație
Am învățat câte ceva din mai toate limbile țărilor vizitate. Am mule povești interesante din călătorii. Așa multe că de multe că e imposibil de menționat și amintit totul. Recunoștința în schimb e mereu vie. Ea rămâne. Acum mă inspiră yoga fizică autentică, (nu cea de secte) și aviația. Caut orice proiecte de artă legate de aviație. Caut să învăț să pilotez avioane de tip ULM.
Și mă mai inspiră caii și natura. Marea limpede și plajele curate, tropicele, oamenii buni, decența... Mă inspiră cățelușul meu Zen - e fetiță, are aproape 5 luni pe care am adoptat-o în iunie. Ea e codița mea. Merge cu mine peste tot.
Tabieturi de lucru
După ce fac yoga, mănânc, beau un ceai verde, poate o cafea. Nu am multe tabieturi. Prefer să am liniște, entuziasm și confort când lucrez. Nu-mi place să mă întrerup.
Eco Graffers Wanted by glo™
Amuzant. Eram la aerodromul Sânpetru și prietenul nostru de acolo, aviatorul Stelu Cojocaru a rugat un instructor de parapantă să ne conducă acasă - pe mine și pe Zen, cățelușa mea - cu mașina după antrenamentul lor. O oră mai târziu, o mașină cu 2 adulți și un băiețel oprește și mă întreabă dacă sunt gata de plecare, răspund da și ne urcăm. Pe drum încerc să îl schițez repede pe puști, ce coboară cu tatăl lui după câteva străzi. Zâmbet, bucrurie.
Noi am continuat cu tânărul șofer căruia i-am schițat rapid și lui un desen până am coborât. L-am întrebat cum se numește. A răspuns George. George mi-a povestit că locuia în Pipera, venise atunci la Brașov, special pentru antrenament cu parapanta, dar nu a avut vânt bun și nu s-a dat. Încântat de portret, a făcut o fotografie și mi-a cerut politicos Instagramul pentru tag. După ce am ajus în casă am văzut tagul și faptul că George era actor... destul de popular și cunoscut, dar eu cum nu mă uit la TV de ani buni, nu știam de el. Am văzut în postarea lui cea mai recentă o fotografie cu un wall graffiti bine făcut. Am citit descrierea și așa am aflat de proiectul Glo. Îi mulțumesc lui George Pistereanu!
Cu ce ai vrea să rămână oamenii care văd lucrările tale
Cu un mare și intens feeling de: "Uau...!!! Ce tare, ce frumos!!!"
Arta stradală
Street art-ul face parte din farmecul și prospețimea orașului - oricât de vechi ar fi. Arta e hrană pentru suflet.
Street-art-ul în Ro are nevoie de cât mai multă încurajare și oportunități de expresie. Niciodată nu poate fi destul sau prea mult.
Îi apreciez pe băieții de la Sweet Damage Crew pentru proiectele lor tari și realizarea impecabilă. Apreciez și desenele mai stângace ale începătorilor - cele făcute cu suflet. Și cele mari și cele mici mici descoperite random undeva. Arta pentru mine e bucurie.
Eco Graffers Wanted by glo™
Premii
Cea mai frumoasă recompensă este posibilitatea ca lucrarea ta să ajungă pe un perete imens din București.
Cei de la Sweet Damage Crew vor ajuta câștigătorul să își transforme creația digitală într-un mural real, sursă de inspirație pentru locuitorii orașului.
Premiile competitiei Eco Graffers Wanted by glo sunt în valoare de peste 4.500 euro
- Cei 15 finaliști vor câștiga un voucher eMAG în valoare de 500 lei.
Stabiliti de notarea juriului. - Marele premiu este în valoare de 3000 Euro.
Lucrarea câștigatoare este cea cu cel mai mare punctaj dintre lucrările finaliste (70% notele juriului & 30 % votul comunității )
În plus, pe lângă faptul că vei fi o sursă de inspirație, creația ta digitală va fi transformată într-un artwork fizic, un mural, parte din galeria de artă urbană owned by glo™, în parteneriat cu Sweet Damage Crew. - Premiul de popularitate (500 eur) pentru cea mai votată lucrare din comunitatea IG glo_Romania.
Timing
Perioada de desfășurare a competiției este 8 septembrie – 11 octombrie 2021 cu următoarele etape:
- PERIOADĂ ÎNSCRIERI: pana pe 30 septembrie 2021
- STABILIREA FINALIȘTILOR PRIN VOTUL JURIULUI: în 3 octombrie 2021.
(Acest vot stabilește topul înscrierilor și primele 15 cele mai apreciate lucrări merg în finală.) - ANUNȚAREA FINALIȘTILOR: 4 octombrie 2021
- VOTUL PUBLICULUI pe IG glo_Romania: 4 – 7 octombrie 2021
- STABILIREA CÂȘTIGĂTORILOR: 8 – 10 octombrie 2021
(ponderea notelor juriului este de 70% si votul comunității IG glo_Romania 30%) - ANUNȚUL CÂȘTIGĂTORILOR: 11 octombrie 2021
Inspirația
Asta e tot. Rămâne să inspiri adânc, să privești atent Bucureștiul și să propui viziunea ta despre Love at first swipe.
Competiția Eco Graffers Wanted by glo™ se adresează exclusiv persoanelor adulte.
18+ | glo™ este un produs cu potențial de risc redus destinat consumatorilor adulți de produse din tutun sau nicotină.