[Obsesii part-time] Georgiana Feriu: Am o colecție de haine gândite de mine și cusute de mâna mea. Niciun articol nu e perfect, dar e unic

Georgiana Feriu era into fashion încă de când era mică, atunci când le spunea adidașilor cu platformă “papucii cu talpă însusă”. Prin liceu a început să umble prin SH-uri și să experimenteze cu modificarea hainelor. Când a primit o mașină de cusut de la prietena ei cea mai bună, și-a dat seama că posibilitățile sunt nelimitate. A urmat o pauză de doi ani în care s-a concentrat pe facultate, dar pasiunea pentru haine a câștigat în cele din urmă, atunci când a scos la lumină din nou vechea mașină de cusut.

Astăzi pot să spun că am o colecție de haine gândite de mine și cusute de mâna mea. Niciun articol nu e perfect, dar e unic. Niciun articol nu a ieșit exact așa cum îl vedeam înainte să conturez tiparul, dar asta e și frumusețea croitoriei – go with the flow, dar nu complica lucrurile. Pe viitor îmi doresc să am propriul brand care să ofere clienților ceea ce eu caut la alte branduri și nu găsesc – minimalism, dar cu un twist, transparență totală, sustenabilitate și cel mai important, respect.

Să se întoarcă la croitorie după o pauză lungă a însemnat o luptă între frustrarea uitării unor tehnicalități și dorința de a continua, indiferent de rezultat. A câștigat cea din urmă, iar partea cea mai frumoasă din toată povestea apare atunci când, după finalizarea unui proiect complex, hainele se așază la fix pe ea. Pasiunea asta a ajutat-o să înțeleagă mai bine fenomenul de fast fashion și impactul nociv pe care îl are asupra planetei. Când nu caută cele mai potrivite materiale și tehnici de croitorie, Georgiana se concentrează pe prima ei pasiune, comunicarea. La Kubis este Account Manager și are un sfat pentru toți cei care simt că n-au timp pentru pasiunile lor din cauza jobului: scoateți asul din mânecă, voi faceți cărțile în jocul ăsta!

Începutul în comunicare

Îmi amintesc faptul că eram atrasă de spoturile TV încă de pe la 5-6 ani, la modul că aveam câte o reclamă favorită, iar atunci când se difuza, migram rapid în fața TV-ului. Pe vremea aceea era o chestie a mea, în care ai mei nu au văzut ceva special, însă, mulți ani mai târziu, am realizat că am prins atracția asta față de advertising de la tata, care mereu îmi povestește de câte o reclamă pe care o vede la TV și îmi cere părerea.

Întorcându-mă la T zero al parcursului meu în domeniu: după ce am intrat la o facultate de profil, am trecut prin vreo 2 internships care erau pe Sales & PR. Au fost interesante, dar nu exact ce-mi doream, așa că eram pregătită să experimentez în continuare.

În final, după aceste experiențe de intern, am ajuns la Kubis în vara lui 2017, într-un internship pe CS – nu voiam eu neaparat CS, însă am zis că merită să încerc. Și iată-mă tot aici, în același loc mișto, 4 ani și ceva mai târziu.

Pasiunea pentru haine

Încă din perioada grădiniței eram foarte picky cu outfit-urile mele. Aveam vreo 5-6 ani și țin minte că mi s-a pus rău pata pe “papucii cu talpă însusă”, adică un soi de adidași cu platformă. Inițial ai mei n-au vrut să mi-i cumpere din cine știe ce motiv, însă am insistat atat de mult, până când i-am primit.

Apoi, am mai avut trip-uri pe pantofii roșii de lac sau sarafanul roșu de velur – mi le amintesc perfect și acum, după 20 de ani.

Pe măsură ce au trecut anii, am început să experimentez cu hainele mele, să merg prin SH-uri de unde cumpăram haine și le modificam la nivelul de începător.

Mașina de cusut

Prin liceu, prietena mea cea mai bună, văzând că-mi place partea asta, mi-a dăruit mașina de cusut a bunicului ei și acolo am descoperit cât de tare e să poți să faci un tiv cum vrei tu, să-ți faci un tote bag sau alte chestii destul de simple.

După ce am intrat la facultate, am renunțat la pasiunea mea pentru vreo 2 ani – perioada destul de lungă în care am uitat destul de multe tehnicalități.

Asta până într-o zi când m-am enervat pentru că nu găseam în niciun magazin o fustă mini așa cum imaginam eu, așa că am luat înapoi mașina aia veche de cusut care acum aduna praf la ai mei acasă.

Cum ai învățat

Am învățat primii pași de la mama, care, pe la 16-18 de ani, își făcea și ea singură hainele. Apoi, am mers la un curs de croitorie de 1 lună, unde am învățat destul de puține chestii tehnice, dar unde am învățat să nu-mi fie teamă de fail-urile proiectelor mele.

Acum, pentru că încă mai am multe de învățat, urmăresc o groază de vloggeri de profil și desigur, mă consult în continuare cu mama prin video calls.

În ce s-a transformat pasiunea ta

Astăzi pot să spun că am o colecție de haine gândite de mine și cusute de mâna mea. Niciun articol nu e perfect, dar e unic. Niciun articol nu a ieșit exact așa cum îl vedeam înainte să conturez tiparul, dar asta e și frumusețea croitoriei – go with the flow, dar nu complica lucrurile.

Pe viitor îmi doresc să am propriul brand care să ofere clienților ceea ce eu caut la alte branduri și nu găsesc – minimalism, dar cu un twist, transparență totală, sustenabilitate și cel mai important, respect.

Timp&efort

Cu siguranță că nu dedic atât de mult timp pe cât mi-aș dori. De obicei lucrez la diferite proiecte în weekend-uri, iar dacă intru în febra creației, pierd nopțile de weekend, ca duminica să am articolul de îmbrăcăminte finalizat.

Proiecte am mereu în cap și uneori le sketch-uiesc pe diferite bucăți de hârtie sau telefon ca să nu le uit.

Cea mai grea parte a pasiunii mele a fost după perioada de 2 ani de pauză, când aveam impresia că am uitat tot ce știam și că n-o să-mi iasă niciodată nimic. Începeam multe proiecte dar nu reușeam să finalizez nimic. Cred că la un moment dat am și sunat-o pe mama plângând de frustrare din cauza asta.

Cea mai frumoasă parte a pasiunii mele – cred că cel mai mult mă invadează bucuria atunci când finalizez un proiect dificil și se așează la fix pe mine. Also, o altă parte faină este atunci când primesc complimente pentru hainele pe care le creez.

Descoperiri&surprize

Navigând prin încercări, proiecte eșuate, metraje distruse și alte încercări, am învățat că (almost) perfection takes time & energy, but it worths every second. Am descoperit că nu stau chiar așa prost cu răbdarea când fac ce îmi place și că atunci când nu-mi iese absolut deloc un anumit articol, poate că ar fi bine să iau o pauză, să fumez o țigară și poate chiar să sleep on it – a 2-a zi sigur iese.

O altă descoperire, însă ceva mai tristă, a fost aceea că am aflat cât de îngrozitoare sunt pentru planeta brandurile de fast-fashion. Momentan trec prin niste lupte interioare în care văd lucruri mișto în mall, apoi realizez că dacă voi cumpăra bulza/ fusta/rochia, nu fac decât să încurajez poluarea planetei de dragul modei. Și uite așa mă reîntorc la pasiunea mea.

Amintirea preferată cu obsesia ta part-time

Cea mai faină amintire este legată de un proiect lucrat împreună cu maică-mea. Aveam în jur de 17 ani și era perioada aceea nebună în care toți prietenii își serbau majoratele. Era prânz, iar eu, adolescenta veșnic nemulțumită, mă plângeam mamei că nu am cu ce să mă îmbrac la petrecerea care urma în acea seară. Mama, care este o femeie super solution driven, n-a stat pe gânduri și a zis “hai să-ți facem o rochie! În câteva ore o să fie gata.” Si asa a fost!

Fashion-ul, un alt tip de comunicare

Cred că croitoria sau fashion design-ul, că nici eu nu știu exact ce fac, are o intersecție într-un punct clar cu comunicarea. Firstly, pentru ambele este nevoie de un gând creativ pentru a realiza ceva unic și frumos. Apoi, nu cred că mai e vreun secret faptul că modul în care ne îmbrăcăm spune pentru noi cine suntem, fără să fie nevoie s-o verbalizăm. Fashion-ul este un limbaj non-verbal care în România a prins aripi abia după revoluție, dar a evoluat rapid, ca o rachetă. Recunosc, mi-ar plăcea enorm ca unul dintre clientii mei să fie un fashion brand. Sustenabil, if possible.

Când vine vorba despre time split-ul work-passion, clar work-ul câștigă și nu cred că e nevoie să explic de ce, însă îmi păstrez concediile și weekend-urile pentru croitorie.

Echilibru între viața profesională și hobby-uri

Să ne imaginăm că acum țin un microfon în mână: pentru toți cei care cred că n-au energie sau timp pentru propria pasiune din cauza job-ului – good news! Voi împărțiți cărțile în jocul ăsta, așa că scoateți asul din mânecă și marcați-vă niște bariere clare între work și hobby. O să fie greu, dar o să merite. Mic down!