Ce mâncăm azi? Cea mai stresantă întrebare pentru toată lumea de pe planetă. Și pentru cei care gătesc - și nu mai știu ce - și pentru cei care comandă și au cam testat tot din serviciile de delivery. Să fie și bun, pentru că viața e grea și plăcerile puține, să fie și sănătos, să nu coste nici mult, să nu aibă nici multe calorii - cam asta e dilema. Ar fi bine dacă s-ar ocupa altcineva de treaba asta și ne-ar aduce mâncarea acasă, în fiecare zi, fără să ne mai batem capul cu aceste întrebări.
Și chiar asta e filosofia Lifebox, serviciu apărut în România acum 4 ani. Cum oamenii sunt din ce în ce mai ocupați, Lifebox livrează mâncarea pentru întreaga zi, în fiecare dimineață, în funcție de anumite nevoi și preferințe, având în special grijă la echilibrul dintre sănătate, calorii, gust, explică Radu Bălăceanu, co-fondator Lifebox.
"Una dintre cele mai mari provocări ale noastre (timp de 8 luni!) a fost ca chef-ul și specialistul în nutriție să ajungă la un numitor comun. După luni de zile și o colaborare bazată pe multe discuții - să le spunem - constructive, cei doi au ajuns la cel mai bun rezultat: echilibrul perfect între gust și sănătate", povestește Radu.
În pandemie, au lansat ComfortBox, gândit pentru cei care lucrau de acasă, oferindu-le o opțiune de alimentație variată, la un preț accesibil. Radu Bălăceanu explică felul în care este conceput meniul Lifebox, încercând să schimbe prejudecata că dacă mănânci sănătos înseamnă că ești la dietă.
O parte importantă a acestui business a constituit-o educația consumatorilor, spune el în interviul de mai jos, care face parte din seria Creative Business, inspirată de BT Mic. Cum a fost drumul spre antreprenoriat, care au fost cele mai importante învățături, care sunt regulile lui pentru menținerea optimismului în business și cum se întrevăd planurile de extindere pentru anul viitor, povestește Radu Bălăceanu după cum urmează:
Fondatorii
LifeBox are la bază 3 membri fondatori, toți cu experiență în zona de food și online. Ocupând anterior, timp de 5 ani, funcția de Managing Director în cadrul foodpanda România, am pus bazele proiectului LifeBox, alături de Florin Scarlat și Lukasz Kuzniar. Florin Scarlat a ocupat timp de 10 ani funcția de director operațional în cadrul unui lanț de restaurante cu prezență internațională, iar Lukasz Kuzniar este din Polonia și este consultant în industria alimentară.
Drumul spre antreprenoriat
La vârsta de 10 ani m-am apucat să vând tei, pe care îl culegeam în Piatra Neamț și îl vindeam la piață, pentru a strânge bani să-mi cumpăr guma Turbo. Asta până să mă prindă bunica mea și să mă certe că o fac de rușine. Se poate spune că atunci a fost primul pas, sau indiciu că aveam să fiu sau să-mi doresc o carieră în antreprenoriat.
Ulterior, după terminarea facultății, mi-am dat seama de calitățile mele de lider, mai ales din perspectiva faptului că am jucat basket de performanță și am preluat asta în business, ulterior.
Abilități
Secretul este să înveți pe banii altora, corporație/ companie, pentru că este mult mai ieftin să faci asta și după să-ți creezi propriul business. Dar cea mai importantă abilitate pe care trebuie să o aibă un antreprenor este să-și ia oamenii potriviți lângă el/ea.
Povestea Lifebox
Am lansat LifeBox în urmă cu patru ani și jumătate, deși de la ideea proiectului și până la punerea lui efectiv în practică a durat aproximativ un an de zile, timp în care ne-am pregătit și ne-am documentat asupra comportamentului de consum alimentar al românilor și am învățat ce înseamnă să te hrănești sănătos și echilibrat. La începutul activității noastre antreprenoriale am testat multe idei și un pas important a fost formarea echipei potrivite care să ne ajute să dezvoltăm business-ul LifeBox.
Conceptul ne era unul oarecum familiar, îl văzusem cum funcționa în afara țării și identificasem nevoia unui astfel de proiect și în România, în contextul în care oamenii au tot mai puțin timp liber, stilul cotidian devine din ce în ce mai aglomerat și mai agitat, ceea ce nu le permite să aibă un program constant al meselor principale. De asemenea, timpul alocat cumpărăturilor și preparării meselor preferă să îl petreacă într-un mod mai plăcut alături de familie și prieteni și totuși, în același timp, vor să aibă o alimentație sănătoasă.
Fiind primul concept de acest fel pe piața de healthy food, ne-am propus să ne implicăm activ încă de la început în schimbarea stilului de viață al românilor și ne-am asumat rolul destul de dificil de a educa consumatorii să înțeleagă eficacitatea unui astfel de proiect și beneficiile pe care le are o alimentație sănătoasă și echilibrată pentru sănătatea lor.
Astfel, pentru a oferi opțiunea unui comportament alimentar corect, însă personalizat pe stiluri de viață diferite, am cooptat în echipa noastră un medic nutriționist specializat în obezitate infantilă – Anamaria Iulian și pe Alex Cîrțu – Chef-ul LifeBox. Una dintre cele mai mari provocări ale noastre (timp de 8 luni!) a fost ca chef-ul și specialistul în nutriție să ajungă la un numitor comun. După luni de zile și o colaborare bazată pe multe discuții - să le spunem - constructive, cei doi au ajuns la cel mai bun rezultat: echilibrul perfect între gust și sănătate.
La început au fost fondurile proprii, însă ce ne-a ajutat foarte mult, dincolo de partea financiară, au fost conexiunile pe care le-am avut în piață, atât din punctul de vedere al marketingului și al furnizorilor, cât și al utilajelor și echipamentelor. Ne-au ajutat experiența și cunoștințele pe care le aveam, mai puțin decât a făcut-o bugetul.
Comunitatea de business din România de asemenea ne-a fost sprijin și ne-a surprins plăcut cu deschiderea și încrederea pe care au avut-o în noi și în produsul nostru, iar printre ei se numără: 7card, ING, Uber, etc.
De asemenea, participarea la Startarium PitchDay, în 2017, la câteva luni după lansare, ne-a ferit de un posibil faliment, iar premiul 2 pe care l-am câștigat l-am investit în partea de tehnologizare a producției.
Cum ați construit brandul
Onestitatea. Un lucru de care am ținut cont din momentul în care am construit brandul, și ne-a ghidat pe parcursul celor 4 ani, în tot ceea ce am facut, fie că vorbim de comunicare, produs, servicii sau modul în care ne-am format noi, ca organizație. Cred că acesta este cuvântul care ne definește cel mai bine, atât ca business, cât și ca valoare la care ținem, noi, oamenii din spatele Lifebox.
Așteptări, surprize
Când citeam cartea celor de la Zapos - Delivering happiness, doar îmi puteam imagina un Customer Care la nivelul celor de acolo și o cultură organizațională puternică și onestă, bazată pe încredere și relații interumane și acum asta a devenit o realitate și pentru noi.
Dacă înainte aveam temerea că oamenii nu o să își dorească să primească o mâncare rece (ținând cont că livrăm dimineața mesele pentru întreaga zi), ne-am dat seama că de multe ori preferă tipul nostru de produs, versus mâncarea gata caldă.
Altă surpriză a fost că din ce în ce mai mulți români sunt constienți de impactul asupra mediului și ne-au cerut să trecem către materiale biodegrabile, prietenoase cu mediu.
Învățături
Antreprenoriatul m-a învățat să fiu ceva mai cumpătat, că nu tot ce zboară se mănâncă și dacă ar fi să o iau de la capăt aș încerca să fiu mai echilibrat în procesul decizional decât am fost până acum.
Provocările pandemiei
Încă de dinaintea declarării Stării de Urgență, am luat toate măsurile necesare de igienizare și de prevenție împotriva răspândirii COVID-19, astfel încât să minimizăm riscul unei posibile contaminări, atât a angajaților, cât și a clienților. În ceea ce privește zona de producție, nu ne-am limitat doar la normele impuse de autoritățile din domeniu, ci am triplat numărul dezinfectărilor pe suprafețele din acest spațiu. Totodată, am suplimentat măsurile de protecție și de dezinfectare a tuturor zonelor de lucru și orice alt spațiu din incinta sediului nostru.
În luna martie, am luat decizia de a întrerupe posibilitatea de plată în numerar a meniurilor, clientul având la dispoziție opțiunea online de plată pe site, iar livrarea s-a făcut contactless.
Tot în luna martie 2020, am lansat meniul ComfortBox, special gândit pentru cei care lucrează de acasă. Meniul asigura două mese pe zi și o gustare, preparate în siguranță și livrate fără interacțiune cu livratorul. ComfortBox a fost gândit pentru a veni în ajutorul clienților noștri într-o perioadă dificilă, oferindu-le o opțiune de alimentație variată, la un preț accesibil. Astfel, aceștia au putut reduce pe cât posibil deplasările pe perioada Stării de Urgență pentru a-și achiziționa produse alimentare, respectând în acest fel recomandările autorităților.
Dacă la începutul pandemiei, numărul comenzilor a înregistrat o scădere, după încheierea Stării de Urgență, comenzile de meniuri au revenit pe un trend ascendent, dintre care cele cu conținut caloric scăzut s-au remarcat printr-o creștere medie lunară a comenzilor de peste 50% în intervalul iunie-august, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Acest lucru se explică prin faptul că cei mai mulți dintre clienți, după perioada în care au fost nevoiți să stea în casă și au acumulat câteva kilograme în plus, își doresc să reintre în formă și să revină la un stil de viață sănătos.
În ceea ce privește măsurile drastice cum sunt concedierile, putem spune că am fost printre norocoșii care nu au fost nevoiți să ia astfel de măsuri și am încercat pe cât posibil să ne susținem angajații în această perioadă.
Măsuri speciale
Pentru a veni în sprijinul clienților, în luna martie am lansat meniul ComfortBox, special gândit pentru cei care lucrau de acasă, oferindu-le o opțiune de alimentație variată, la un preț accesibil. Astfel, aceștia au putut reduce pe cât posibil deplasările pe perioada Stării de Urgență pentru a-și achiziționa produse alimentare, respectând în acest fel recomandările autorităților.
În plus, cu ajutorul noului meniu, am oferit clienților beneficiul zilnic al unui confort culinar fără grija întrebărilor Eu ce gătesc? sau Ce mănânc astăzi?. ComfortBox asigura două mese pe zi și o gustare preparate în siguranță. Meniul a fost disponibil în două variante: Vegetarian la prețul de 33 lei și Optim care conținea și preparate din carne la mesele principale la prețul de 39 lei. La cele două variante, clienții puteau adăuga în funcție de preferințe și o gustare dulce pentru 9 lei în plus sau o pâine artizanală cu maia și semințe pentru 5 lei. Meniul ComfortBox a fost foarte bine primit în rândul clienților noștri, fiind în mod evident axat pe nevoile lor din acea perioadă.
Fiind un produs adaptat întregului context, pe lângă meniul livrat în fiecare dimineață la ușa apartamentului, clienții s-au putut implica direct în strângerea de fonduri pentru spitale și personal medical prin campania #ScutPentruSpitale, inițiată de Asociația „Zi de Bine”. Astfel, în perioada martie-mai, am direcționat 2 lei din prețul fiecărui meniu ComfortBox comandat către Asociația „Zi de Bine” și alături de donațiile făcute de clienți prin butonul de donație disponibil în pagina de Checkout am strâns în total suma de peste 26.500 lei, folosită ulterior pentru achiziționarea de echipamente medicale, de protecție și alte resurse necesare cadrelor medicale în lupta împotriva COVID-19.
Clienții
Ne adresăm tuturor persoanelor care vor sa aibă un echilibru din punct de vedere al alimentației, care vor să mănânce mai sănătos decât o fac acum. Nu vindem diete, ba din contră - încercăm să schimbăm concepția potrivit căreia dacă mănânci sănătos ești la dietă, și punem la dispoziție o componentă a unui stil de viață sănătos, pe lângă sport, odihnă, etc.
Cei mai mulți dintre clienții noștri sunt femei (70%), grupa de vârstă predominantă fiind între 24-35 ani.
De principiu, LifeBox se adresează celor cu vârste cuprinse între 24-44 de ani, care vor să adopte un stil de viață sănătos și au venituri peste medie.
Cum s-au schimbat obiceiurile consumatorilor
Clienții sunt din ce în ce mai atenți la calitatea și siguranța pe care le-o poate oferi produsul/serviciul pe care și-l doresc, la o experiență overall plăcută, dincolo de produsul în sine (cu departamentul de Customer Care, Delivery, Packaging, Comunicare). Caută un serviciu/produs care să-i ofere servicii digitale concepute pentru a economisi timpul și a minimiza efortul, și care să răspundă rapid și eficient la nevoile și solicitările lui, atât prin produs, cât și prin serviciile adiționale.
De la începutul pandemiei, am observat câteva schimbări în obiceiurile de consum al clienților, astfel că adresele de livrare au migrat din zona de business în zona de rezidențial, a crescut numărul livrărilor în zonele limitrofe, iar clienții au adoptat fără probleme opțiunea de plată online cu cardul. Totodată, au devenit mult mai atenți la produsele pe care le cumpără și mai ales la proveniența lor, să fie preparate și ambalate într-un mediu sigur. Măsurile luate de noi în această privință, care au fost chiar mai drastice, nelimitându-ne doar la cele impuse de autorități, au fost foarte apreciate.
În ceea ce privește conceptul, acesta nu a suferit modificări față de anul trecut, însă am lucrat constant în toată această perioadă la îmbunătățirea lui pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienților noștri. Feedback-ul venit din partea lor este foarte important pentru noi și de aceea suntem în permanență într-un proces de perfecționare al serviciilor noastre.
Strategia de comunicare
LifeBox este un mix când vine vorba de arhetip de brand, o combinație între Lover (avem o comunitate puternică și suntem mândri să vă spunem că sunt clienți ce comandă de la noi de peste 4 ani, încă de la începuturile Lifebox) și Ruler (fiind primul concept de healthy food delivery de pe piață, putem spune că am deschis drumul spre un stil de viață sănătos și ne bucură să vedem cât de mult a crescut piața în acești 4 ani).
Cum se cultivă optimismul de business
Având o strategie în care să creadă toată echipa.
3 reguli: nu te precipita, ascultă, ai încredere în forțele proprii.
3 lecții: crizele vin și pleacă, fă tot posibilul să le oferi siguranța colegilor pentru ziua de mâine, și nu renunța la oameni decât dacă este imperativ necesar, apleacă urechea către client și pivotează rapid.
Planuri
În luna iunie a acestui an am depășit granițele țării și am lansat conceptul și in Budapesta sub numele FrissBox.
Pe lângă creșterea business-ului pe piața din Ungaria, luăm în calcul investiții în zona operațională din Bucuresti, cum ar fi, de exemplu, investițiile în tehnologizarea bucătăriei și a spațiului de producție, pentru a facilita activitatea de zi cu zi a echipei noastre, dezvoltarea de noi produse si retete.
E nevoie de mai multe povești de business, credem noi. Povești reale, în care să dăm mai departe optimismul și inspirația, dar să nu ocolim dificultățile, obstacolele și provocările antreprenorilor din România. Poveștile acestea, sperăm noi, creează solidaritate și dau încredere. Ne dau speranța că putem în România să ne găsim propriul drum. În Creative Business, seria editorială inspirată de BT Mic, adunăm poveștile despre creativitate, reinventare și adaptare ale micilor antreprenori din România.
Poveștile celor care găsesc mereu soluții și ne arată că se poate.