[Diploma Stories] Daia Grigore: Dacă frica ta ar fi un personaj, cum ar arăta?

Frica poate avea două mâini, două picioare și o gură foarte mare. Poate avea corpul gros, ca un copac, și ochii albi. Uneori, frica nu are păr. Daia Grigore, ilustratoare și designer grafic, a întrebat copiii cum arată fricile lor cele mai adânci, a ascultat și apoi a ilustrat. Așa a apărut Frica nu are păr, un proiect la care Daia a lucrat un an și jumătate și care a trecut prin multe caiete de schițe, mâini, mailuri, telefoane și locuințe. 

Punctul de plecare al acestui proiect se află chiar în propriile frustrări, fobii și temeri. În procesul meu de vindecare încă în desfășurare, în urma terapiei și a parcurgerii diferitelor lucrări scrise de-a lungul timpului, am deprins o fascinație din ce în ce mai mare cu privire la modul în care emoțiile și experiențele din copilărie ne influențează calitatea vieții ulterioare, ca adulți, povestește Daia.

Frica nu are păr este unul dintre proiectele selectate la Diploma 2021 și poate fi văzut între 8 și 17 octombrie 2021, la Combinatul Fondului Plastic din București. Peste 90 de lucrări, din pictură, fotografie, instalații media, lucrări de ceramică, sticlă, metal, scenografie, textile, arhitectură și modă sunt prezentate la cea de-a 8-a ediție Diploma, festivalul dedicat noilor generații de creatori, organizat de The Institute.

Până atunci, noi vorbim cu Daia despre cum încearcă să îmbine în lucrările ei partea educativă cu joaca, adultul stresat și anxios cu copilul jucăuș din el. 

Bio pe scurt

Salutare! Mă numesc Daia Grigore, sunt ilustrator și designer grafic cu o licență și un master în Comuncații Vizuale. Relația mea cu arta a început încă din copilărie, fiind pasionată de desen și de fotografie. Înclinația spre design, în special pentru cel grafic, a apărut la finalul anilor de liceu, când m-am și decis că vreau să urmez o facultate cu aceasta specializare. În prezent lucrez ca freelancer și dețin o mică afacere creativă sub forma unui magazin online unde vând produse gândite și ilustrate de mine: DAIA Shop.  

Etapele de formare

Deși dintotdeauna fascinată de artă și de frumos în general, am urmat un liceu cu profil teoretic (filologie-bilingv), influențată fiind de populara convingere că arta ar trebui să rămână doar un hobby.

Pe parcursul anilor de liceu m-am orientat, totuși, din ce în ce mai mult spre zona creativă: făceam bijuterii și colaje digitale, pictam tablouri, pirogravam. Abia în clasa a 12-a am aflat despre secția de Design Grafic din cadrul UNArte și din acel moment cariera mea a luat o întorsătură bruscă de la traducător la designer grafic și ilustrator. 

Adultul stresat și copilul jucăuș 

În ultima vreme am devenit din ce în ce mai interesată de psihologie și îmi place să explorez partea ludică din mine în relație cu propriile emoții. Îmi doresc să îmbin în proiectele mele partea educativă cu joaca, adultul stresat și anxios cu copilul jucăuș din el. Nu știu încă unde vor duce toate astea, dar știu că e un proces absolut fascinant, care mă ajută să învăt constant despre mine și despre lumea din care fac parte. 

Muncă & inspirație

Procesul meu creativ e destul de fluid și variază mereu în funcție de proiect și de starea pe care o am în momentul respectiv. Tind totuși să cred că merg pur și simplu una în completarea alteia: jumătate inspirație, jumătate documentare.

Trenduri

Am observat o inclinație din ce în ce mai mare a ilustrației către aspecte mai delicate ale societății, precum egalitatea de gen, de rasă și susținerea minorităților în general. Observ și implicarea din sfera sustenabilității și a sănătății, în special cea mentală. Mi se pare minunat că se întâmplă asta și că ilustrația are și nuanța educativă de care avem nevoie.

Cum arată frica

Lucrarea cu numele Frica nu are păr ia forma unei cărți cu frici-personaje alături de 6 exerciții psihosomatice scrise de Oana Șerbu (psihoterapeut). Copii cu vârste curpinse între 5 și 13 ani mi-au răspuns în scris la întrebarea: „dacă frica ta ar fi un personaj, cum ar arăta?”, iar eu le-am ilustrat.

Punctul de plecare al acestui proiect se află chiar în propriile frustrări, fobii și temeri. În procesul meu de vindecare încă în desfășurare, în urma terapiei și a parcurgerii diferitelor lucrări scrise de-a lungul timpului, am deprins o fascinație din ce în ce mai mare cu privire la modul în care emoțiile și experiențele din copilărie ne influențează calitatea vieții ulterioare, ca adulți.

Proiectul Frica nu are păr ne reamintește cât de fascinantă și de complexă este lumea interioară a copiilor chiar și atunci este privită printr-un filtru mai puțin obișnuit: cel al fricii. De asemenea, ne învață să nu ne mai fie teamă să ne temem. Să ne explorăm cu blândețe și curiozitate emoțiile în toate formele lor. Să avem tăria de a vorbi despre vulnerabilitățile noastre și să știm să cerem ajutor atunci când este necesar. Aceasta este mica mea contribuție la mediul în care cred că ar trebui să ne naștem, să creștem și să trăim cu toții: unul mai tolerant, mai primitor, mai sigur.

Emoții

Ideea proiectului a apărut acum aproximativ 1 an și jumătate și de atunci a traversat multe caiete de schițe, mâini, mailuri, telefoane și locuințe. Am avut parte de oameni absolut minunați care au fost deschiși către jocul de imaginație propus și mi-au trimis compunerile copiilor, pentru care sunt incredibil de recunoscătoare. Trebuie să recunosc că am avut mari emoții la acest capitol și mi-au depășit cu mult așteptările pe care le aveam la început. Descrierile primite m-au surprins constant și m-au motivat din ce în ce mai mult să duc la capăt proiectul și să mă implic în el cu tot sufletul.

Comunitatea artistica Diploma

Pentru mine Diploma este expoziția la care mergeam încă din liceu, dinainte să mă gândesc măcar că voi avea ocazia să expun, de pe vremea când încă nu știam încotro să mă îndrept cu studiile. Mi se pare super fain că avem ocazia să vedem lucrările celor care abia atunci își iau cariera în mâini și să observăm câti oameni talentați există în Romania.

Din 2015 am participat în fiecare an și, în timpul facultății, când mi-am dat seama că acum sunt șanse reale să expun și eu cândva, abia așteptam să ajung la licență că poate-poate voi face și eu parte din expoziția din acel an. Din fericire s-a întâmplat și iată că se întâmplă și acum.

Ilustrația în Ro

În momentul de față cred că România stă destul de bine la capitolul ilustrație. Sunt foarte mulți oameni care fac o treabă minunată și există o varietate destul de mare de stiluri. Comunicarea dintre noi e faină, simt că există o comunitate și că aparțin - lucru care cred că e foarte important în orice domeniu. Deși vizibil în creștere, cererea pieței este încă destul de limitată în comparație cu alte domenii, iar cei care profesează în sfera creativă suntem mulți.

Aici intervine partea dificilă, căci trebuie să încerci să rămâi tot timpul relevant și să aduci mereu ceva nou pentru a te diferenția. Uneori este o presiune prea mare și puțină dezamagire e inevitabilă. Dar e ok, ce putem face e să ne asigurăm că dăm ce avem mai bun și să sperăm că, în timp, vor căuta din ce în ce mai mulți să ne susțină în ceea ce facem.