Laura Ivăncioiu: Munceam din sufrageria apartamentului nostru din Drumul Taberei. La început a fost greu pentru că exista nesiguranța veniturilor constante

Laura Ivăncioiu: Munceam din sufrageria apartamentului nostru din Drumul Taberei. La început a fost greu pentru că exista nesiguranța veniturilor constante

Agenția de PR a Laurei Ivăncioiu se numește ”Deci Se Poate”. Un nume foarte potrivit pentur un business în România, mai ales în domeniul comunicării. După cum povestește ea, ”agenția s-a născut dintr-un divorț și o ironie”. Laura a început în PR pe când făcea matinalul la Radio Contact, a continuat pe PR & Events la Academia Cațavencu, unde a învățat și s-a călit, iar apoi a fondat propria agenție, alături de Lucian, soțul ei. 

În agenție acum suntem noi doi și încă patru oameni, angajați permanent. Dar funcționăm ca un mini hub, avem relații strânse cu alți oameni care au propriile business-uri și la care noi externalizăm servicii, conform competențelor lor. Pe lângă ei, colaborăm și cu freelanceri, povestește Laura

Care au fost hopurile de la început, cum s-a echilibrat Deci Se Poate în timp, ce s-a întâmplat anul acesta, mai ales că agenția are mulți clienți și proiecte în zona de sănătate, povestește Laura în rândurile de mai jos:

 

La început în PR

Eram în 2000, făceam matinalul la Radio Contact, când colega mea Andreea Stan a înființat un departament de PR la radio. Am început și eu să o ajut, deși habar nu aveam ce înseamnă PR. Dar ne-am prins destul de repede, măcar de chestiunile elementare – o ședință foto cu oamenii din radio, niște interviuri în reviste, ceva bartere cu trusturile de presă (ocazie cu care l-am cunoscut pe Lucian, care atunci era Marketing Manager la Ringier). Douăzeci și-un pic de ani mai târziu, avem împreună o relație, un copil student și o afacere în PR.

 

Ce a urmat

După ce am plecat de la Radio Contact, am primit o ofertă de a fi PR&Events Manager la Academia Cațavencu – care era în perioada în care devenea trust, adăuga foarte multe reviste de nișă - Superbebe, Aventuri la pescuit, B24FUN. În trust mai era Tabu și pe atunci, revistele făceau câte un party în fiecare lună, pentru anunțarea următorului număr. Îți vine să crezi așa ceva? Acolo am învățat enorm și mai ales acolo m-am călit, am devenit mai sigură pe mine. Îmi aduc aminte că la început îmi dădeam demisia o dată la câteva luni și mai apoi îmi ziceam că dacă învăț să rezist ironiilor lui Liviu Mihaiu, o să pot rezista oricui, toată viața mea.

 

Deci se poate

După ce mi-am dat demisia (definitivă) de la Cațavencu, am decis să îmi fac propria agenție de PR. Între timp, mă căsătorisem cu Lucian, așa că ne-am făcut o firmă împreună. Dar la scurt timp am divorțat, fapt care a venit la pachet cu o traumă destul de mare (a se citi „cea mai mare din viața mea”). Divorțul a impus să îmi fac o nouă agenție, iar trauma a creat nevoia unui nume optimist, inspirațional. Și cum la Guerrilla era Exarhu pe vremea aia și el are acest talent de a ironiza și a crea expresii virale, iar atunci o avea pe asta cu „deci se poate”, mi s-a părut cel mai potrivit nume pentru a-mi aminti că o să fie bine, că o să mă descurc, că la căsătorie poate nu mă pricep, dar la PR sunt destul de bună.

Așa s-a născut agenția, dintr-un divorț și o ironie.

Cam la șase luni după divorț, m-am împăcat cu Lucian, așa că suntem de mai bine de 15 ani suntem divorțați, împăcați și parteneri în Deci Se Poate.

 

Echipa

În agenție acum suntem noi doi și încă patru oameni, angajați permanent. Dar funcționăm ca un mini hub, avem relații strânse cu alți oameni care au propriile business-uri și la care noi externalizăm servicii, conform competențelor lor. Pe lângă ei, colaborăm și cu freelanceri. Din punctul meu de vedere, ideal ar fi ca oamenii să lucreze doar bucățica lor preferată din tot ce înseamnă PR – atunci lucrurile ar fi făcute mai rapid și mai bine.

 

Hopuri

Câțiva ani, agenția a însemnat eu + încă o persoană, care se mai schimba din când în când. Munceam din sufrageria apartamentului nostru din Drumul Taberei. La început a fost greu pentru că exista nesiguranța veniturilor constante – vara intram în panică pentru că nu aveam de lucru, toamna intram în panică pentru că nu aveam timp să facem tot ce trebuia pentru clienți. Nu era un echilibru nici în business, nici în mine. Dar ne-am reglat. Acum suntem aglomerați tot timpul.

 

Cel mai greu și cel mai bun în 2021

Mă întrebi cum a fost 2021 și abia acum percep cât a trecut din anul ăsta! Eram pregătită să îți povestesc despre 2020, dar e complet justificat să mă întrebi de 2021! E adevărat că 2021 a fost și anul în care fata noastră a dat bacul și a plecat din țară la facultate, deci parte din focusul nostru a fost și acolo, dar prea au trecut repede opt luni!

Adaptarea business-ului nostru la pandemie este meritul lui Lucian. În vreme ce alte agenții de PR au dat afară oameni, au tăiat din salarii, au rămas fără clienți, noi am avut anul trecut cel mai profitabil an din istoria agenției și chiar e meritul lui Lucian și viziunii lui, pasiunii lui pentru tehnologie, digital și video.

 

Surprize în PR

Pentru mine, cea mai mare uimire este cât e de muncă în jurul nostru! Și nu mă refer doar la noi, în agenție, ci și la clienții noștri! E nebunie! Când a venit pandemia, am avut un moment în care m-am gândit că eu sunt de vină, pentru că mi-am dorit ca toată lumea să se oprească din ce are de făcut, ca să îmi termin și eu taskurile. Un an jumate mai târziu, tot nu mi le-am terminat.

 

Clienți noi, proiecte recente

Noi comunicăm foarte mult pe zona de sănătate – companii farma, asociații de pacienți, societăți profesionale de medici etc. Așa că proiectele sunt tot pe aici. Aș menționa caravana de testări medicale gratuite în mediul rural „Nu am făcut destul”, pe care o facem pentru FABC de câțiva ani și nu ne-am oprit nici în pandemie.

Aș adăuga adaptarea pentru România a unui proiect internațional Breaking Depression / Să învingem depresia, pentru Janssen, campanie care vorbește despre depresie cu ajutorul artei kintsugi (refacerea obiectelor sparte de ceramică, prin lipirea lor cu foiță de aur). Plus, o mulțime de transmisii video pentru clienți, dar și live-urile Pacientul 2.0, proiectul nostru de conținut, care pe YouTube a depășit 100.000 abonați.

 

Nevoile clienților în 2021

Nu cred că sunt schimbări majore, cu excepția „hai să facem online” sau „vrem să fie offline, dar să fim pregătiți și pentru situația în care ne închid ăștia iar”.

 

Consumatorii

Dat fiind că noi comunicăm mult pe sănătate, consumatorii noștri sunt pacienții sau oamenii care au nevoie de servicii medicale. Or, pandemia a blocat sau în cel mai fericit caz, doar a îngreunat accesul la diagnostic și tratament. Dacă până acum, oamenii se fereau să meargă la spitale ca să nu ia infecții, acum fie se feresc să meargă ca să nu ia COVID, fie nu au voie să meargă, pentru că spitalele sunt doar pentru COVID. Am trecut printr-o perioadă absurdă, în care medicii de familie dădeau consultații prin geam, în care pacienții cu cancer nu se puteau trata, în care pacienții care aveau nevoie de reînnoirea rețetelor nu se puteau deplasa la medici. Și, mai ales, în care a trebuit să convingem oamenii că vaccinurile nu conțin cipuri, că virusul nu a fost creat ca să ucidă bătrânii, că masca nu e botniță. Deci, da, au fost multe provocări care țin mai degrabă de scenariul unor filme SF.

 

Planuri pentru 2021-2022

Să ne vedem de treaba noastră în continuare, să ne străduim la fiecare task până scoatem tot ce mai bun din el. Și să ne aducem aminte zi de zi că facem ce ne place.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Campanii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related