Când toată lumea se întoarce din vacanță și se pune serios cu burta pe muncă, Simona Rădoi se bucură că vine toamna ca să plece în concediu, după o vară intensă, foarte muncită, plină de evenimente în toată țara. A fost anul revenirii la viață pentru oamenii de festival, iar Simona e legată de punctele importante ale acestei hărți, de la film și fotografie, la dans și performance: Gopo, Anonimul, Bucharest International Dance Film Festival, TIFF, Walk & Shoot Fest, Caleido.
După un 2020 de groază, când evenimentele au intrat în zona anulărilor și ale edițiilor speciale, de pandemie - când de pe o zi pe alta se schimbau regulile și legislația, 2021 a venit cu o efervescență aproape răzbunătoare.
Dacă anul trecut a trebuit să facem tranziția de la offline la online, anul acesta a trebuit să lucrăm la „recuperare” și revenirea treptată, în măsura în care mai este posibil, la vremurile de altădată, spune Simona
Pe de o parte, sună bine - e tot ceea ce ne-am dorit anul trecut. Pe de altă parte, agitația lui 2021 a însemnat suprapuneri de timeline pe evenimente și multe ore lucrate în spate. În rândurile de mai jos, vorbim cu Simona despre culisele a ceea ce a însemnat în 2021 revenirea la viața de festival, provocările organizării de evenimente în post-pandemie, noile nevoi ale clienților și ale publicului și care sunt încă cele mai mari probleme în domeniul cultural.
Cum ai început 2021: temeri, așteptări
Cu speranțe mari în campania de vaccinare și cu un calendar plin de evenimente despre care nu știam exact când sau în ce condiții se vor întâmpla: Gala Premiilor Gopo, Walk & Shoot Fest, Caleido - festival de arte performative sau Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL, plus TIFF, unde nu am lucrat direct, dar unde știam că împreună cu Anca Maco, partenera mea, vom reprezenta o parte dintre clienții noștri, precum HBO sau Film+, program alternativ de susţinere a producţiilor cinematografice independente cu buget redus.
Pe lângă acestea, mai era și calendarul plin de imprevizibil al lansărilor filmelor distribuite de Independența Film, de a căror promovare mă ocup, toată povestea aia cu cinematografe închise sau deschise. Se anunța a fi un an complicat, totuși ceva mai soft pe lângă 2020, că măcar acum se vedea vaccinul la orizont, iar noi aveam deja experiența (horror, de altfel) de a lucra pe mai multe scenarii de eveniment.
Anonimul 202. Foto: Doria Dragusin
Cum a fost până acum? Sincer, am un singur regret în plan personal din pandemia asta, și anume că nu am apucat să mă odihnesc în timpul primului lockdown. Ca și când nu ar fi fost destul, vara asta am mai fost o lună și președinte de bloc, experiență care m-a făcut să reevaluez relația mea cu PR-ul de criză, care acum mi se pare o nimica toată pe lângă isteriile unei locatare care caută fondul de rulment din 2011.
Ce s-a confirmat, ce s-a infirmat
Mare parte dintre colaborările noastre sunt constante și recurente, așa că tot ce s-a antamat de anul trecut, aia s-a și confirmat. Am primit multe propuneri de proiecte din care ne-ar fi plăcut să facem parte, dar pe care a trebuit să le declinăm pentru că nu ne-a permis calendarul nostru de evenimente, precum și proiecte mai mici, care au apărut pe parcurs și în care urmează să ne implicăm din toamnă, cum este promovarea Arhivei de sunet, un podcast realizat de Paul Breazu, Ionuț Dulămiță și Mihai Lukacs, dedicat felului în care a reverberat muzica românească din ultimii 30 de ani la contextul sociopolitic.
La TIFF
Cum s-au schimbat nevoile clienților anul acesta
Dacă anul trecut a trebuit să facem tranziția de la offline la online, anul acesta a trebuit să lucrăm la „recuperare” și revenirea treptată, în măsura în care mai este posibil, la vremurile de altădată.
Gradual, pe măsură ce regulile în vigoare au dictat condițiile în care evenimentele s-au întâmplat - hibrid în primăvară, offline în vară -, s-au schimbat și nevoile clienților, de la lead-uri combo, la awareness și participare fizică la evenimente. Însă, general valabilă rămâne atenția mai mare acordată conținutului online. Din păcate, ne aflăm într-un moment în care oricum Facebook „sabotează” din greu conturile business, iar proiectele culturale, care beneficiază de bugete limitate, sunt unele dintre primele care suferă.
Dincolo de asta, pentru că totul s-a complicat foarte mult din pricina suprapunerilor de timeline a evenimentelor, fiecare proiect a necesitat mai multe ore lucrate - o dată pentru că lucrul de acasă presupune mai mult mailing și telefoane, apoi pentru că lucrezi cu informații care se schimbă, de cele mai multe ori, de pe-o zi pe alta.
Gopo 2021. Foto: Adrian Holerga
Nu mai zic de uzura fizică și psihică. Personal, simt că în ultimul an jumate mi-am testat răbdarea în mii de feluri și, în plus, am dezvoltat, la fel ca mulți alții din generația sau breasla mea, o groază de probleme la coloană (atenție, lucratul în neștire la laptop poate cauza grav sănătății).
Anxietăți în legătură cu organizarea post-pandemie
Anxietăți am avut cu duiumul, deși, atenție, pandemia nu s-a terminat, ci mai degrabă aș zice că a devenit o constantă în viețile noastre.
Descâlcirea regulilor impuse de autorități și implementarea lor este o chestie destul de complicată, mai ales când acestea sunt fără sens sau apar foarte din scurt. Uite, spre exemplu, la începutul anului, când am început să lucrăm la cea de-a 18-a ediție a ANONIMUL IIFF, care urma să se întâmple în august, nu știam ce reguli vor fi în vigoare, care va fi numărul maxim de participanți, care vor fi regulile pentru indoor vs outdoor, dacă vom putea discuta de indoor și în ce condiții ș.a.m.d. Ca idee, numărul maxim de participanți la festival l-am aflat de abia pe finalul lunii iulie, în condițiile în care festivalul se întâmpla în a doua săptămână din august.
Necunoscutele acestea influențează o groază de lucruri, de la line up-ului unui festival, până la strategia de comunicare sau regulile de acces la event, pe care oamenii vor să le știe din timp, când își programează concediile.
Anonimul. Foto: Doria Dragusin
În fine, pot spune că am trecut printr-un carusel emoțional în ultimul an, presărat din plin cu frici, la care am renunțat de abia în vara asta, când am realizat că riscurile trebuie asumate nu doar de organizatorii unui eveniment, ci și de participanți, că nu poți controla chiar totul.
Schimbările majore de anul acesta
În primul rând, vaccinul ne-a permis ca întâlnirile de planificare a evenimentelor să aibă loc în offline. Apoi, chiar dacă am lucrat cu mai multe scenarii, ne-am bucurat că de la un punct încolo (mai precis, de prin mai-iunie) ne-am putut concentra pe scenariile cele mai fezabile, fără a mai pedala cu aceeași intensitate la alte variante.
Lucrurile s-au complicat când am realizat că în momentul în care se va da undă verde pentru evenimentele mari, adică peste vară, toată lumea se va înghesui în același interval de timp, încercând să capteze atenția publicului, care la rândul lui visa la vacanțe în Grecia, Italia ș.a.
A fost și rămâne o provocare să ajungi cu mesajele tale la public într-o mare de zgomot. Dincolo de asta, nici pentru noi n-a fost ușor să lucrăm pe mai multe proiecte în același timp, lucru pe care nu l-am știut în momentul în care ni le-am asumat.
O schimbare importantă față de anul trecut e aceea că sponsorii, adică finanțările din domeniu privat, au revenit. Dacă la începutul pandemiei toată lumea își blocase bugetele, acum lucrurile au început să se dezmorțească.
Gopo 2021. Foto: Adrian Holerga
Publiul: Cum a fost revenirea
Dacă anul trecut oamenii erau mai reținuți și respectau distanțarea, se dezinfectau frenetic și tresăreau când cineva strănuta, anul a apărut o relaxare care mă îngrozește. Chiar dacă organizatorii de evenimente au implementat cu succes recomandările autorităților, publicul și-a dat delir. Deși, am observat un pic de reticență față de cei care nu fac parte din același grup.
În mixurile festivalurilor au apărut mini-petrecerile sau evenimentele de socializare, care anul trecut au lipsit cu desăvârșire, iar revederea a fost pentru mulți copleșitoare, cu îmbrățișări și pupici fără număr. La un moment dat mă aflam pe o terasă, înconjurată de oameni din industrie, ne frecam unii de alții mișunând într-un spațiu deschis, dar mic, și mă gândeam că dacă nici acum nu pățesc nimic, înseamnă că vaccinul funcționează. Și pentru mine așa a și fost, însă am prieteni vaccinați care acum au covid, luat de la alți prieteni vaccinați, din fericire cu forme ușoare.
Cobor. Foto: Andrada Pavel
Oboseală și Perseide
Pe final de primăvară, început de vară, am lucrat intens la patru proiecte mari în același timp, toate urmând să se întâmple în decursul a două luni. În momentul în care ne-am asumat aceste proiecte, anul trecut, nu știam că ele vor avea loc unul după altul sau chiar în același timp. Au fost zile în care aplicația mea de monitorizare a mișcării a înregistrat sub 100 de pași, pe care îi făceam prin casă, ture între computer, baie și bucătărie. La un moment dat se adunase atâta oboseală încât nici nu am apucat să mă bucur de munca mea sau de evenimente, pur și simplu.
Un vibe pozitiv a apărut odată cu primul eveniment mare, complet offline, la care am lucrat - Gala Premiilor Gopo. Mi-am dat seama că mi-au lipsit oamenii în carne și oase, că sunt sătulă de talking heads pe ecranul laptopului, că este momentul să iau o gură de aer în vara asta, înainte să băgăm iar capul la fund. Și, mai ales, m-am bucurat de premiile câștigate de „Acasă” al lui Radu Ciorniciuc și produs de Monica Lăzurean Gorgan, documentar de a cărui promovare ne-am ocupat. La fel și pentru premiul câștigat de Independența Film - Cel mai bun film european, pentru „Sorry We Missed You” (r. Ken Loach).
M-am bucurat de TIFF și ANONIMUL IIFF, de filme în sala de cinema și discuții aprinse după proiecții, de momentele de socializare.
Cele mai mișto momente din vara asta rămân, totuși, cele două ore petrecute pe plaja din Sfântu Gheorghe, când alături de o parte dintre colegii mei, la fel de obosiți ca mine, am luat decizia de a merge pe plajă pentru a ne uita la Perseide.
Anonimul 2021. Foto: Doria Dragusin
S-a lăsat cu foc de tabără și dans pe nisip, am uitat toți de somn. Și m-am mai bucurat la începutul verii de o săptămână de lucru remote în Transilvania, la Cobor, unde s-a întâmplat The Script Contest, o rezidență concurs de scris scenarii, organizată de Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc, unde am întâlnit tineri cineaști talentați, energici și plini de umor. Nu am lucrat în acest proiect, doar am petrecut timp pe acolo și m-am bucurat că sunt freelancer și îmi permit acest lux, de a lucra de unde vreau eu, chiar și dintr-un loc în care nu ai semnal la telefon.
Cele mai mari probleme ale industriei
Este o întrebare la care am tot meditat în interviurile acordate pe parcursul anului trecut și la care îmi este din ce în ce mai greu să răspund, pentru că deși știm care sunt problemele, iar industria tot propune soluții, ne aflăm în același punct.
Cea mai importantă problemă mi se pare, în acest moment, faptul că nu înțelegem ce este cultura. Nu noi, pălmașii din domeniu, ci factorii de decizie. Este în continuare un domeniu subfinanțat, la fel ca în cazul educației, care deși s-a dezvăluit în toată splendoarea sărăciei și a crăpăturilor din fundație, un an și jumătate mai târziu a rămas la fel de neglijat.
Punctual, niște legi inteligente și proceduri clare care să sprijine dezvoltarea industriei cinematografice și culturale în general, se lasă așteptate.
Un semn pe care-l așteaptă multă lume e desțelenirea finanțărilor pentru coproducții internaționale sau funcționarea rebate-ului pentru producții filmate în România, spre exemplu.
Cultura produce, angajează, vinde și aduce bani la stat, dar circuitul ăsta - de la producția și distribuția de filme, spectacole, evenimente mai mari sau mai mici, de masă ori nișate, podcast-uri, cărți etc - pare încă o necunoscută pentru autorități.
Publicul larg, fără niște ani de educație culturală și de media, n-are cum să înțeleagă sau să acceseze aceste informații din noianul celor aruncate în media, în special pe internet.
În ce privește sprijinul de companiile private, dincolo de platformele culturale lansate de câteva branduri și sponsorizările pentru evenimente, suntem departe de ideea de investiție în cultură și ne-nvârtim tot în cercul schimbului de logo-uri și mențiuni, activări, influencer marketing. Domeniul cultural se sprijină pe resursele individuale și de grup ale truditorilor săi și zace pe un munte de conținut care se pierde sau nu se accesează.
Ce urmează
Lansările de titluri noi din portofoliul Independența Film: în septembrie avem „Nowhere Special”, filmul lui Uberto Pasolini, plus „The Human Voice” al lui Almodovar, la pachet cu „Lux Aeterna” al lui Gaspar Noé, în octombrie vine „Persian Lessons” al lui Vadim Perelman, un film foarte frumos, care s-a văzut la TIFF vara asta, iar pe finalul anului avem „Titane” (r. Julia Ducornau), marele câștigător de la Cannes, și „Tre piani” al lui Nanni Moretti, nominalizat la Palme d’Or.
Avem, desigur, noutăți peste noutăți de la HBO, precum și proiectul Arhiva de Sunet menționat mai devreme și altele. E de treabă serios, așa că înainte de toate acestea, mă pregătesc pentru o binemeritată vacanță.
