S-a încheiat și cea de-a 7-a ediție a Bucharest International Dance Film Festival, singura manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans. Dar noi continuăm seria interviurilor cu artiștii prezenți la festival și vorbim cu Cătălin Rugină și Maria-Luiza Dimulescu, autorii scurtmetrajului Breath, care a participat în competiția românească.
Cea mai mare provocare din lucrul la film a venit din lipsa bugetului, spui ei, lucru care limitează posibilitățile, dar amplifică imaginația și dorința de a găsi soluții rezonabile. Pentru Cătălin și Luiza e important să aibă un proces de lucru complet și să eficientizeze cât mai bine timpul petrecut la filmări. Asta înseamnă să se gândească la cum se vor derula toate etapele dinainte: preproducție, producție și postproducție.
Au mai lucrat împreună la alte două filme de dans, unul dintre ele, Call of pink, fiind căștigătorul competiției BIDFF de anul trecut.
Luiza: Ne place să gândim totul în detaliu înainte de filmare, astfel încât să valorificăm timpul pe care îl avem la dispoziție atunci când filmăm. Storyboard-ul a ajutat foarte mult în contextul în care am avut o singură zi de filmare și destul de multe racorduri de păstrat.
Cătălin: O etapă importantă și destul de dificilă a fost găsirea locației, toata acțiunea scurtmetrajului desfășurându-se într-un singur spațiu. Repetițiile cu protagoniștii au durat trei zile, iar filmarea propriu-zisă s-a desfășurat de-a lungul unei zile.”
Pandemia le-a reamintit cât de tare le place ceea ce fac, dar a scos la iveală și incertitudinea sectorului artistic din România. Mai multe despre ce înseamnă să fii artist în România, industria de film de aici și cum a decurs lucrul la filmul Breath ne-au povestit în interviul de mai jos.
Background artistic
Cătălin: Mă numesc Cătălin Rugină, sunt proaspăt absolvent al masterului Arta imaginii de film din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”. De-a lungul timpului am participat la numeroase workshop-uri și cursuri de imagine în urma cărora am avut ocazia să experimentez cu diferite mijloace de expresie, și cu diferite tehnici care mi-au fost de folos pentru a realiza diferite proiecte, scurtmetraje, videoclipuri, reclame, prezente atât în mediul festivalier internațional, cât și în mediul online. În 2021, m-am bucurat de o nominalizare la Gala Gopo, la categoria “Tânară speranță”, pentru imaginea scurtmetrajelor “Datoria” și “Vânătoarea de cerbi”. Un alt premiu de care mă bucur, este premiul de imagine pentru film românesc la festivalul studențesc Cinemaiubit, pentru filmul “Vânătoarea de cerbi”. Încerc mereu să găsesc un echilibru între tehnică și creație, fiind în căutarea unor expresii vizuale creative, care să pună în valoare structura dramaturgică.
Luiza: Mă numesc Maria-Luiza Dimulescu, am 23 de ani și sunt licențiată a Facultății de teatru, din cadrul UNATC București, în Artele spectacolului (Coregrafie) și absolventă a programului masteral de „Creație coregrafică” în cadrul aceleiași universități. Contactul cu dansul l-am luat încă din copilărie, însă am urmat un liceu cu profil real, având o pasiune și pentru științele exacte. Dansul contemporan l-am descoperit cu puțin timp înainte să încep să studiez la UNATC, atunci când am înlocuit pe cineva în spectacolul „Humanimal” al Alinei Iacov. Cei 5 ani de facultate au însemnat pentru mine un schimb și o acumulare continua de cunoștințe și experiențe. Am avut foarte multe de învățat atât de la profesori precum doamna Andreea Duță, care mi-a coordonat atât lucrarea de licență, cât și pe cea de disertație, cât și de la colegii din anii mai mari. Ultimele generații de tineri coregrafi, cu care am avut onoarea să mă intersectez, au foarte multe de oferit și au deja un impact destul de mare în sfera dansului contemporan.
De-a lungul timpului am colaborat ca și performer cu CNDB, Linotip, Teatrul Odeon, Circul Metropolitan de Stat și Teatrul Excelsior. Ca și creator am realizat spectacolele „Ultima Picătură” (spectacol de licență selectat în festivalurile „D-butan-T” și „11plus1”), „Bad Feminist” și „Follow Yourself”, iar recent am colaborat cu Luiza Mihăilescu în spectacolul „Gen, Roz” unde am semnat coregrafia. Am luat contact cu filmul de dans în anul 2018, iar de atunci am coregrafiat și am performat în filmele „Depaysement” (mențiune specială la BIDFF), „Disconnected”, și Call of Pink, care a fost câștigătorul ediției trecute a BIDFF. Anul acesta am realizat alături de Cătălin Rugină filmul „Breath”, care va fi proiectat în cadrul competiției românești.
Nu pot spune cu exactitate încotro mă îndrept deoarece sunt într-o perioadă în care consider că este benefic pentru mine atât ca persoană, cât și ca tânăr artist să explorez diferite zone și forme artistice. În acest moment lucrez împreună cu Asociația Delazero la primul meu proiect AFCN, un proiect pe care îmi doream să îl realizez încă de acum 3 ani, dar pe care am avut curajul să îl înaintez de abia în acest an. Este un proiect foarte important pentru mine, care conține atât o componentă socială prin ateliere destinate victimelor violenței domestice, cât și o componentă artistică, produsul final fiind spectacolul „Dar de ce să tac?” care a avut premiera pe 1 septembrie la CNDB și cu care vom pleca în turneu în Constanța, Iași, Brașov și Sibiu.
Arta în pandemie
Cătălin: Inițial a venit ca o pauză, după cursa contra cronometru în care mă aflam cu majoritatea proiectelor, iar treptat s-a transformat într-o perioadă confuză. Nu pot să spun că am trecut prin mari schimbări, am încercat totuși să mă focusez pe alte activități pe care în mod normal din lipsă de timp le-aș fi ignorat. Au fost momente dificile, iar faptul că nu știam când va reveni totul la normal mă frustra. Privind retrospectiv cred totuși că această pandemie m-a făcut să conștientizez cât de mult îmi place ce fac, și în același timp m-a ajutat să asmiliez toate informațiile adunate din ultima perioadă.
Luiza: Pandemia a avut la început un impact destul de mare asupra mea, întrucât am trecut brusc de la un program extrem de încărcat căruia de abia îi mai făceam față, la unul total liber, în fața căruia nu știam cum să reacționez. Disciplina m-a păstrat cumva pe linia de plutire. Am reușit să îmi fac un program astfel încât să nu îmi pierd antrenamentul și să simt că fac ceva util în continuare și în același timp am profitat de această „vacanță” prelungită și mi-am dat ocazia să mă focusez asupra propriei persoane și să încetinsesc puțin ritmul astfel încât să observ lucrurile din jurul meu pe lângă care în mod normal aș fi trecut în fugă.
Din păcate soarta artei nu părea una foarte bună, proiectele au fost anulate, teatrele închise și semnele că ceva s-ar putea îmbunătăți nu apăreau, totul fiind extrem de incert. Perioada pandemiei m-a făcut să mă îndoiesc pentru prima dată serios de posibilitatea de a continua în acest domeniu, așa că am început să mă gândesc la variante de back-up. Lucrurile au început să se dezmorțească însă, iar imediat după lock-down am plecat într-o rezidență de creație, „Acasă la Hundorf”, apoi am luat parte la proiectul DansNomad al Mariei Beatrice Tudor, urmat de un performing de costum semnat de Valentin Teodorescu și de lucrul la spectacolul „Gen, Roz”, în regia Luizei Mihăilescu.
Pandemia mi-a arătat încă o dată faptul că oamenii din sectorul cultural iubesc atât de mult ceea ce fac încât reușesc să găsească soluții în orice situație pentru a continua să îmbogățească domeniul artelor, în ciuda lipsei unei susțineri reale din punct de vedere material.
Industria filmului în ultimii ani
Cătălin: Peisajul audiovizual s-a schimbat semnificativ de-a lungul ultimelor două decenii, mai ales prin impactul evoluțiilor tehnologice. Aceasta a creat o cerere crescândă de conținut, ceea ce a condus din păcate și la multe rezultate mediocre. Cred că un impact major asupra industriei a fost apariția platformelor de streaming, având o influență destul de semnificativă, nu doar asupra spectatorilor, ci și asupra modului de lucru cu care eram obișnuiți până acum în industrie. Ce mă bucură totuși este faptul că limbajul cinematografic capătă noi forme, diferite modalități narative și de exprimare inedite luând formă prin implementarea noilor tehnologii.
Artist în România
Cătălin: Din păcate în România lipsește un statut clar al artistului. A profesa în artele performative, în film, muzică și alte domenii conexe reprezintă un proces lung plin de bariere. Statul investește din ce in ce mai puțini bani în cultura de la an la an, majoritatea proiectelor artistice, cel puțin la început de drum, fiind realizate din resurse proprii. Cred că pandemia a scos la lumină absența unor organisme care să susțină interesele și drepturile artiștilor, și sper că vom reuși în perioada următoare să schimbăm acest lucru.
Luiza: Pentru mine să fii artist în România înseamnă o perpetuă adaptare, o metamorfozare atât la nivel mental, cât și la nivelul fizic. Situația actuală, pandemia presupune însă o capacitate de adaptabilitate mult mai mare întrucât acum trebuie să găsești soluții pe bandă rulantă astfel încât să poți să îți desfășori activitatea respectând restricțiile care se schimbă de la o zi la alta. Trebuie să reușești să treci de la spectacolul din sală, la spectacolul jucat în aer liber, chiar dacă acest lucru presupune schimbări pentru care nu ți se alocă timp, trebuie să joci cu o sală cu 50% capacitate azi, cu 30% mâine, trebuie să accepți faptul că azi ai un proiect, dar mâine se poate să nu mai corespundă regulilor și să nu se mai realizeze...
Pandemia a scos în evidență și mai mult incertitudinea cu care vine la pachet statutul de artist, fragilitatea sectorului cultural, cel puțin în România și un oarecare dezinteres în ceea ce privește arta și importanța ei.
BIDFF7
Cătălin: Pentru noi BIDFF este un festival special, la care am avut ocazia să mergem în ultimii trei ani, și de la care nu vrem să lipsim. Fiecare ediție mă surprinde într-un mod foarte plăcut, mai ales prin diversitatea programelor, a temelor propuse și a workshopurilor organizate. De obicei sunt atent la progresul competiției naționale, și mă bucura faptul că acest festival a reușit sa creeze o comunitate de film de dans in România. Cred că este un festival unic la noi in țară, care merită mai multă atenție.
Luiza: În general încerc să nu îmi fac așteptări înainte de un spectacol, sau de un film. Îmi place să descopăr în momentul respectiv tot ce are de oferit filmul/spectacolul. Nu pot spune că am niște criterii după care mă ghidez atunci când apreciez un film de dans, însă îmi place să văd un concept vizual bine gândit și o coregrafie care să sprijine structura dramaturgică. Voi fi atentă la „duetul” dintre cameră și corp și la creativitatea conceptului.
În ceea ce privește filmele de dans românești, îmi place să urmăresc și modul în care evoluează de la an la an producțiile, noii coregrafi și performerii. Cred că cel mai important lucru pe care l-a făcut BIDFF a fost să aducă conceptul de film de dans în România și astfel să creeze o comunitate de artiști interesați de acestă zonă, comunitate care în fiecare an devine din ce în ce mai mare. Activitățile din cadrul festivalului și faptul că BIDFF aduce în fiecare an artiști străini, coregrafi, regizori etc. care vorbesc despre propriile creații, constituie o reală oportunitate pentru performerii și tinerii coregrafi din România de a interacționa cu noi tehnici și de a asimila noi cunoștințe
Povestea filmului Breath
Cătălin: Inițial această idee era gândită pentru un scurtmetraj de ficțiune. Treptat, mi-am dat seama că s-ar preta foarte bine pentru un film de dans. Fiind un film cu un buget foarte redus, aproape inexistent, nu a fost un proces foarte complex. Îmi place să merg pregătit la filmare, așa că am încercat totuși să respect toate etapele necesare în realizarea unui film.
O etapă importantă și destul de dificilă a fost găsirea locației, toata acțiunea scurtmetrajului desfășurându-se într-un singur spațiu. Repetițiile cu protagoniștii au durat trei zile, iar filmarea propriu-zisă s-a desfășurat de-a lungul unei zile. Coregrafia a fost gândită de Maria-Luiza Dimulescu, cu care am mai lucrat la încă două filme de dans, unul dintre ele „Call of pink” fiind câștigător la competiția națională de anul trecut. Am avut norocul să lucrăm cu niște performeri profesioniști (Sergiu Dița, Mihai Liviu Pieleanu, Robert Popa, Anca Stoica, Cosmin Vasile), care au înțeles rapid ideea . Împreună cu Andrei Redinciuc am reușit să găsesc un parcurs narativ coerent, și în același timp să integrăm un text care să declanșeze punctul culminant al filmului. Ema Mateciuc ne-a ajutat să îi facem pe performeri mai autentici, ocupându-se de costume si styling. Muzica și sound designul îi aparține lui Adrian Piciorea, cu care deja suntem la a treia colaborare. Ne-am propus să facem o incursiune critică si ironică, in ritm de dans, în universul distructiv al omului, si ne dorim ca publicul să înțeleagă și să se bucure de această experiență pe care o propunem.
Luiza: Din păcate, ca și celelalte filme de dans la care am lucrat, Breath este realizat fără buget, fapt care îngreunează procesul de lucru și limitează posibilitățile. Partea bună a acestei situații este că ești provocat să faci un produs de calitate cu resurse foarte puține. Cu toate acestea, încercăm de fiecare dată să avem un proces de lucru complet (preproducție, producție și postproducție) și să ajungem la un rezultat cât mai calitativ.
Ne place să gândim totul în detaliu înainte de filmare, astfel încât să valorificăm timpul pe care îl avem la dispoziție atunci când filmăm. Storyboard-ul a ajutat foarte mult în contextul în care am avut o singură zi de filmare și destul de multe racorduri de păstrat. Repetițiile au fost un alt punct foarte important întrucât Breath este primul film de dans la care am lucrat cu mai mult de trei interpreți, deci din start cu mai multe trasee coregrafice și cu mai multe puncte de interes care trebuiau gândite astfel încât să poată fi surprinse de cameră.
Implicarea activă a membrilor echipei în procesul de creație a fost extrem de relevantă pentru produsul final. Cei cinci interpreți cu care am colaborat au adus o notă de autenticitate atât traseului lor coregrafic, cât și personajelor lor, contribuind frecvent cu idei care s-au mulat pe conceptul propus.
Proiecte artistice viitoare
Luiza: În următoarea perioadă urmează să plecăm în turneul din cadrul proiectului „Ultima Picătură”, care se va încheia cu o ultimă reprezentație la ARCUB. La finalul lunii septembrie voi lua parte la un alt proiect, „RawDance”, tot sub umbrela Delazero, proiect ce se va desfășura în Wuppertal, iar în luna octombrie voi lucra la un solo în cadrul proiectului „Pandemic Solos”, desfășurat la Teatrul Apropo.
