Orice-ai face, fă-l cum trebuie. Un gând aplicabil și în realitate, dar și insight-ul de la care a plecat agenția Mullen în dezvoltarea noii campanii de imagine Fragedo, brandul-fanion al companiei Transavia. Agenția a câștigat pitch-ul organizat de companie, în scopul lansării unei noi campanii de comunicare ce pune accentul pe calitatea produsului oferit.
Cei 30 de ani de lucru bine făcut sunt sărbătoriți de liderul pieței cărnii de pui printr-un concept de comunicare ce scoate la iveală simbioza dintre calitatea cărnii gătite și pasiunea celui ce o prepară. Îmbinând promisiunea calității ținută zi de zi, cu atributele unui produs premium precum puiul Fragedo, agenția Mullen a dezvoltat un concept creativ inspirat din valorile brandului: chiar și cele mai obișnuite lucruri, dacă le faci cu pasiune și pricepere, pot fi duse la rang de artă. Cum ar fi cântatul în bucătărie!
Insightul „cântatului de zi cu zi în bucătărie”, ca expresie reală a pasiunii și priceperii pentru gătit, transformă așadar ceea ce este doar aparent o activitate comună într-o adevărată demonstrație de artă, o interpretare de gală cu un singur nume: Fragedo. Reprezentația ne duce cu gândul la celebra operă „Bărbierul din Sevilla”, unde măiestria și pasiunea lui Figaro își găsesc omolog perfect într-o tânără care ridică la cele mai înalte cote cina pregătită în spotul TV al campaniei. Astfel, bucătăria încetează să mai fie o simplă cameră din casă și devine o adevărată scenă în care reflectoarele luminează actorul principal – persoana care pregătește masa, și opera sa, la care lucrează cu măiestrie – puiul Fragedo.
De altfel, cum altcumva s-ar fi putut întâmpla când fix cele mai înalte cote corespund rezultatelor pe care brandul Fragedo le-a obținut în tot acest timp? Campania își propune să le reamintească românilor regula după care fiecare produs Fragedo este făcut – „mereu exact așa cum trebuie”, indiferent dacă aleg puiul grill, pieptul de pui dezosat, aripioarele secționate fără vârf sau ficăței și ciocănele.
„Transavia sărbătorește în acest an 30 de ani de activitate în România, timp în care ne-am ținut zi de zi promisiunea celei mai înalte calități pentru produsele pe care le oferim consumatorilor. Noua campanie Fragedo celebrează împreună cu consumatorii noștri faptul că produsele noastre sunt mereu făcute exact așa cum trebuie, cu respect, cu grijă și pasiune, susținând bucuria gătitului și plăcerea meselor alături de cei dragi”, a spus Tulia Cășvean, Director de Comunicare Corporativă și PR Transavia.
„Comunicarea încearcă să surprindă satisfacția vizuală a unei sesiuni înflăcărate de gătit, susținute de o semnătură audio la care ne-a invitat chiar numele brandului. Credem că Fragedo merită rostit și înainte de masă, la raftul de cumpărături, și totodată la finalul mesei, însoțit de un compliment adresat bucătarului sau bucătăresei”, a adăugat Silviu Antohe, Executive Creative Director Mullen România.
Campania cuprinde un mix de canale de comunicare, iar semnătura agenției Mullen poate fi ușor identificată în spotul TV, unde estetica și craftul creează, încă din primul moment, o legătură cu privitorul, într-un concept vizual care-ți lasă gura apă.
Echipa Mullen România implicată în campanie: Silviu Antohe (Executive Creative Director), Mihai Costache (Group Creative Director), Vladi Păunescu (Senior Copywriter), Mario Francisco (Art Director), Andra Panaitescu (Client Service Director), Ionela Ionescu (Account Director), Adrian Radu (AV Director).
TRANSAVIA este liderul pieței locale de carne de pui, fiind una dintre cele mai importante afaceri de familie, care deține și produce brandurile Fragedo, Libertan și Papane. Inclusă în topul celor mai valoroase companii din România, TRANSAVIA operează sustenabil cu un model de business integrat vertical, bazat pe cele mai bune practici și cele mai stricte protocoale în întreg lanțul de producție și distribuție, de la bob la furculiță. În cei 30 de ani de activitate, TRANSAVIA a investit constant în modernizare și în tehnologie de ultimă generație și a adoptat invoația ca sursă de creștere sustenabilă a business-ului și de predictibilitate pentru viitor. Unul dintre cei mai mari angajatori români, TRANSAVIA are în prezent peste 2.100 de angajați, care activează preponderent în cele 29 ferme de creștere a păsărilor și în cele 4 ferme de producție vegetală, în fabrica de nutrețuri combinate, în cele 3 abatoare de ultimă generație și în fabrica de procesare a cărnii. În fermele TRANSAVIA, localizate în 8 județe din România, se produc anual peste 100.000 de tone de carne de pui. Aproximativ 25% la sută din producția anuală a companiei merge către export, în mai multe state europene, pe continentul african, în zona Mării Mediterane și a CSI. TRANSAVIA este prima companie din România co-semnatară a Codului Conduită al UE cu privire la practicile responsabile comerciale şi de marketing în sectorul alimentar.
De 28 de ani în România, Mullen este o agenție de creație, marketing și brand strategy care își propune să își păstreze mentalitatea de creativitate antreprenorială și spiritul dinamic. Agenția se poziționează ca challenger al modului de operare tradițional în procesul de creație și adoptă un model de lucru bazat pe integrare și perspectivă holistică asupra comunicării. Produsul creativ semnat Mullen este gândit mai degrabă ca o soluție de business și nu doar de comunicare în parteneriatul cu clienții, prin gândire creativă, inovație media și un customer journey care diferențiază brandul clienților noștri în peisajul intens competițional.
Mullen face parte din rețeaua globală MullenLowe, una dintre cele mai mari rețele de comunicare la nivel mondial, cu peste 90 de agenții în America, EMEA si APAC, unul dintre holdingurile Interpublic Group of Companies. În România, agenția face parte din Lowe Group, unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare de pe piață.