[Viață de ONG-ist] Irina Vasilescu: Aveam 15 ani când, ajutată și de câțiva adulți responsabili, am organizat primul meu mic proiect de profil

Când avea doar 15 ani, Irina Vasilescu s-a gândit să organizeze o tabără alături de colegii ei și foști pacienți psihiatrici care erau în curs de integrare socială. Toată povestea a ieșit atât de bine încât lumea o întreba când urmează a doua astfel de experiență.

A continuat să fie voluntar în alte ONG-uri, iar primul job în mediul nonguvernamental a apărut când avea 23 de ani. Spune că datorită acelei prime experiențe a învățat importanța de a lucra responsabil și își dă seama că, într-un fel sau altul, tot ce a urmat a avut rădăcinile acolo.
Acum își dă seama că nu s-ar putea vedea făcând altceva, iar proiectul care îi ocupă cel mai mult timp este Pe Stop, un ONG dedicat fetelor și femeilor vulnerabile care au nevoie de produse și informații pentru a se îngriji corect în timpul menstruației.

Cea mai impresionantă experiență a fost, cu siguranță, începutul Pe Stop. Eram două persoane, voiam să strângem 1000 de lei ca să facem 40-50 de pachete cu absorbante pentru femeile fără adăpost din București, și ne-am trezit cu 19 000 de lei! Sprijinul și atenția pe care le-a primit proiectul atunci au fost copleșitoare, ne-au speriat puțin, dar au fost și confirmarea absolută a faptului că inițiativa noastră avea sens și merita să facem din ea ceva mai structurat.

Pe Irina a surprins-o implicarea oamenilor prin donații și voluntariat în povestea Pe Stop. Acum, proiectul are activitatea centrală în București, dar se implică și în alte proiecte din Maramureș, Constanța și Dâmbovița. Aici organizează cursuri de ingienă menstruală și distribuie pachetele atât de necesare fetelor și femeilor din aceste medii. A învățat din munca pe care o face că oamenii sunt dornici să facă parte din schimbare, dar ca să îi convingi trebuie să vorbești pe limba lor. Iar asta înseamnă să îi asculți. În interviul de mai jos ne povestește mai multe despre proiect, despre dificultăți și satisfacții, despre motivație și schimbări necesare în domeniu.

Începutul în lumea ONG

Aveam 15 ani când, ajutată și de câțiva adulți responsabili, am organizat primul meu mic proiect de profil - o excursie cu autocarul la munte, ai cărei pasageri erau jumătate elevi din liceul meu, jumătate foști pacienți psihiatrici în curs de reintegrare socială. Scopul era să de-stigmatizăm bolile psihice și să creăm prietenii între „tabere”. Declicul s-a întâmplat după ce ne-am întors, când toată lumea din ambele grupe mă întreba când mai facem asta din nou. Cred că atunci am fost „agățată”, deși a durat câțiva ani până să răspund chemării.

Parcursul profesional

Primul meu job a fost la un ONG din întâmplare. Îmi plăcea impactul direct al muncii mele asupra altor oameni, faptul că vedeam rezultatele nemijlocit. Când am plecat de acolo, câștigasem ceva experiență și m-am angajat la un alt ONG pentru că deja aveam o preferință pentru domeniu. De la al treilea job încolo mi-a fost clar că altceva nu mai vreau să fac, iar apoi am creat ONG-ul propriu.

Experiența în mediul ONG

Am fost voluntar în mai multe ONG-uri, dar primul job plătit a fost la OvidiuRo. Am început ca office manager și am continuat în echipa de PR. Îmi amintesc multe, pentru că a fost primul meu loc de muncă serios, unde trebuia să vin la program și să fiu semnificativ mai disciplinată decât mi-aș fi dorit, la cei nici 23 de ani ai mei. Datorez enorm perioadei petrecute acolo - am învățat cât de important este să lucrezi organizat și la standarde înalte și cam toate lucrurile pe care le fac cât de cât bine acum se trag direct sau indirect de acolo.

Etapele care te-au adus unde ești astăzi

M-am mutat la Fundația eMAG, unde am gestionat două dintre programele fundației, legate de copiii cu rezultate excepționale în științele exacte, de pe o parte, și copiii care aveau nevoie de educație remedială, pe de alta. Apoi am ajuns la Asociația SNK, unde am organizat ateliere de ecologie pentru copii și adulți. Am renunțat acum 3 ani ca să-mi pot dedica toată energia proiectului Pe Stop. Din fiecare din aceste locuri am luat câte o parte din ONG-ista care sunt acum.

Începutul proiectului Pe Stop

Cea mai impresionantă experiență a fost, cu siguranță, începutul Pe Stop. Eram două persoane, voiam să strângem 1000 de lei ca să facem 40-50 de pachete cu absorbante pentru femeile fără adăpost din București, și ne-am trezit cu 19 000 de lei! Sprijinul și atenția pe care le-a primit proiectul atunci au fost copleșitoare, ne-au speriat puțin, dar au fost și confirmarea absolută a faptului că inițiativa noastră avea sens și merita să facem din ea ceva mai structurat.

Credit foto: Dumitru Angelescu

Proiecte și provocări din prezent

Știi, aproape nu-mi vine să cred unde am ajuns cu Pe Stop! În special după ce am renunțat la celălalt job și am făcut „saltul în gol”, dedicându-i întreaga atenție și energie, lucrurile au început să se miște. Am atras (nici eu nu știu cum) o echipă de voluntari minunați, am reușit să accesăm niște fonduri care ne-au asigurat un minimum de stabilitate, iar acum avem 4 proiecte în derulare în același timp. Pe Stop are activitatea de bază în București, unde distribuim lunar peste 350 de pachete cu produse de igienă menstruală fetelor și femeilor vulnerabile și lucrăm cu legiuitorii pentru a crea cardul legal care să faciliteze accesul lor gratuit la produsele de care au nevoie. Suntem parteneri în alte două proiecte în județele Maramureș, respectiv Constanța, unde organizăm cursuri de igienă menstruală cu fetele și femeile vulnerabile și distribuim pachete de igienă. Și mai lucrăm în județul Dâmbovița, în satul bunicilor mei, tot pe cursuri de igienă menstruală și pachete de igienă.

Planul pe 2021 este să finalizăm proiectul din Dâmbovița și să le continuăm cu succes pe celelalte 3. Acum, că se întâmplă atât de multe lucruri, nici nu ne-am putea dori mai mult.

Misiunea Pe Stop este să lupte cu sărăcia menstruală din România pe 3 paliere:

1. PRODUSE - distribuim pachete cu produse adecvate de îngrijire menstruală celor care nu și le permit
2. INFORMAȚII - organizăm cursuri de igienă menstruală adecvate oricîrei vârste și oricărui nivel de instruire
3. CADRU LEGAL - lucrăm pentru ca legea să faciliteze accesul celor vulnerabile la produsele de bază de care au nevoie.

Foto credit: Dumitru Angelescu

Perspective asupra mediului ONG

La început nu mă gândeam foarte mult la aspectul ăsta. Eram doar bucuroasă să lucrez într-un loc care „face bine” și mă simțeam superioară moral celor care lucrau în companii, de exemplu, ceea ce desigur era o prostie - dar eram tânără. În continuare ce îmi place cel mai mult la munca mea este faptul că am șansa să am un impact direct asupra unor probleme ale societății. Pe de o parte e o idee foarte satisfăcătoare, pe de alta acum îmi dau seama că noi, ONG-urile, luptăm aprig să stingem focuri, adesea cu resurse limitate cât o pipetă. Problemele sistemice se rezolvă prin intervenții sistemice și mi-e din ce în ce mai clar că trebuie să creăm relații solide între sectorul nostru, cel privat și cel de stat dacă vrem sa soluțiile noastre să fie reale și eficiente.

Lecții învățate

Am învățat că oamenii diferiți fac același lucru din motive diferite și, dacă vrem să îi cooptăm (să doneze, să ajute, să ne promoveze cauza etc.) trebuie întâi și întâi să ascultăm cu atenție povestea lor și ce îi „mână în luptă”. Iar pentru asta, compasiunea și răbdarea sunt esențiale.

Cea mai grea experiență

Posibil să fi fost anul trecut în toamnă, când am avut un hiat de câteva luni între finanțări și nu știam azi dacă săptămâna următoare asociația va mai avea fonduri sau nu. Era greu pentru că mă simțeam pe de o parte responsabilă pentru toată lumea, de la beneficiare la voluntari, și pe de alta neputincioasă. Din fericire, eforturile pe care le-am făcut atunci au dat roade și am ieșit din situație, sper, ceva mai înțeleaptă.

Preconcepțiile oamenilor despre ONG

Cel mai des întâlnesc oameni surprinși să afle că în ONG-uri există și angajați, nu numai voluntari. Pare o idee comună faptul că ONG = voluntariat exclusiv. Sigur, munca voluntarilor este esențială pentru multe asociații (inclusiv Pe Stop), dar există aspecte care necesită atenția și implicarea permanentă a cuiva, iar acel cineva are nevoie să-și plătească și facturile, să mănânce și să se îmbrace.

Viața de ONG-ist în România

Mie-mi place viața de ONGistă aici, altfel nu aș face-o. O problemă care mă sâcâie este birocrația cu care ne întâlnim la unele dintre finanțări, lucruri extrem de complicate care mănâncă timp și nervi și care sigur s-ar putea face mai simplu dacă cineva și-ar pune mintea să le optimizeze. Părțile bune sunt, însă, incomparabil mai multe: în primul rând mă bucur că fac ceva fix după chipul și asemănarea mea, există libertatea de a adapta Pe Stop la nevoile pe care le întâlnim pe teren, și am întâlnit niște oameni fantastici care sprijină proiectul și îmi amintesc zi de zi că totul are sens. Nimic nu se compară cu sentimentul limpede că ceea ce faci are sens.

Ce e posibil să nu se vadă din afară este cât de mult din succesul unui proiect depinde de crearea unor relații bune cu oamenii, de a le asculta nevoile, de a hrăni încrederea și respectul dintre noi. Mă refer aici și la persoanele cu care lucrăm, și la cei ce ne ajută din comunități, și la echipă.

Schimbări în bine, schimbări necesare

Cea mai importantă schimbare în bine mi se pare existența unei rețele de sprijin pentru ONG-uri care te ajută să te orientezi, să cunoști inițiative similare și să înveți aptitudini esențiale pentru ca proiectul tău să funcționeze. Actorii principali pe care i-am cunoscut din rețeaua asta sunt, de exemplu, Asociația pentru Relații Comunitare, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile și Fundația Comunitară București.

O problemă și o schimbare pe care mi-ar plăcea să le văd ar fi accesibilizarea fondurilor - sunt multe asociații indimidate de ideea accesării unor fonduri mai ample pe bună dreptate, de teama birocrației și a complexității procesului. Am încredere că există metode de a facilita procesul fără a crește gradul de evaziune, de teama căreia probabil totul a devenit atât de complicat.

Gândul renunțării

Nu m-am lovit încă de vreun zid suficient de solid încât să iau asta în calcul.

Dacă România ar fi un organism, ce organ/ ce funcție ar fi ONG-urile ei

Arterele. Cum s-a arătat și în timpul pandemiei, ONG-urile duc rapid ce este nevoie acolo unde este nevoie.