[Obsesii part-time] Dan-Radu Talpalariu: Dac-aud un ciocănit, un scârțâit de ușă sau white noise-ul random al Bucureștiului, fie încep să cânt, fie compun pe loc câteva măsuri dintr-una nouă

Pentru Dan-Radu Talpalariu, pe care prietenii îl strigă Duddu, pasiunea pentru muzică a trecut dincolo de obsesie. După cum spune chiar el, dependența a ajuns la 103,7% și îl face să caute muzica în orice face. După o serie de experimente din care s-a asigurat că înveță tot ce e de învățat, a ajuns într-un punct în care a devenit curios de ceea ce poate face de unul singur. Planul lui e să scoată niște albume care să fie ca o joacă între stilurile muzicale: de la hip-hop, la muzică simfonică și metal.

"Cred că cel mai frumos lucru din viața mea de până acum e cântatul pe scenă. Nimic nu bate asta, dacă o faci cu pasiune și știi ce vrei să transmiți publicului. Din nou, ca-n publicitate. Dar sper că cea mai frumoasă parte încă mă așteaptă."

Când se gândește la legătura dintre pasiune și jobul lui de Copywriter în cadrul Pastel, își dă seama că cele două se împletesc și se influențează reciproc. Încă lucrează la time management atunci când balanța timpului înclină mai mult spre viața profesională. Sfatul lui pentru cei care trec prin asta e să asculte doar sfaturile care te ajută să evoluezi. Dar mai multe despre asta și experiență, dorințe și așteptări ne-a povestit în acest interviu.

Începutul în comunicare

De comunicat am comunicat toată viața, într-un fel sau altul, mai „instituționalizat” sau mai „pe lângă dosar”, spre bucuria unora sau ochii peste cap ai altora. Însă drumul a devenit autostradă acreditată abia prin 2018, când pastel a zis „Da, dom’le, ăsta știe niște pași despre scris” și m-au luat de pe drumuri fără destinație. Bine, nu știu dacă asta au zis, dar așa au lăsat să se-nțeleagă. Zis și făcut – am început să-mi car creativitatea cu mine la serviciu, întâi ca intern, apoi... (Dana, nu mai sunt intern, nu?)

103,7% pentru muzică

Pff... obsesia mea. Nu cred că știți înțelesul cuvântului. E dincolo de obsesie, sunt 103,7% dependent de asta, e o nevoie la fel de naturală ca respiratul sau clipitul. Ca să ne înțelegem, căci oameni de comunicare se cheamă că suntem, vorbesc despre muzică. „Ei, ce mare lucru? Toți cântăm”, ați putea zice. Și ați avea un picuț de dreptate. Doar că pentru mine muzica înseamnă s-o simți, s-o lași să se formeze-n tine și să-i dai drumul afară doar când e bine coaptă, rumenă, când trezește pofte și dependență. Eu, spre exemplu, dac-aud un ciocănit, un scârțâit de ușă sau white noise-ul random al Bucureștiului, fie încep să cânt o piesă celebră care se continuă firesc din ele, fie compun pe loc câteva măsuri dintr-una nouă. Cu versuri cu tot. pastelii știu. Unor prieteni li se pare că am prea multă muzică în cap. „Prea mult” e un termen relativ. 

Primul contact cu muzica

M-am descoperit pe la vreo trei anișori și de-atunci nu m-am mai oprit din cântat. Cântam orice, cântam de toate, ca nenea din bloopers de la Megastar. Apoi m-am lăsat rafinat și inspirat de cei pe care-i consider genii irepetabile. Și nu avem loc aici ca să-i înșir. Și nici ca să ne contrazicem. De fapt, în general, dacă nu ai mai mult de 30 de minute la dispoziție, nu deschide subiectul muzică. :p

După voce, a urmat chitara, apoi niscaiva tobe și după aia toate celelalte. Însă nu m-aș declara niciodată un instrumentist bun, fiindcă eu iubesc să compun și să produc, nu neapărat să execut și să reproduc. 

Etapele acestui drum

Experimente. Eșuate în mare parte, dar ce s-a lipit s-a lipit bine și a rămas.

Ascultând muzicile vremii, m-am prins că puteam să le fac mult mai bine și cu mare ușurință. Așa că etapa firească a fost să văd ce pot face eu. Au trecut vreo 30+ ani de atunci. Încă lucrez la asta.

Primul pas de care mi-aduc aminte a fost un concert la balul liceului alături de Mihnea de la Luna Amară. Ce tineri eram!

Învățatul pe cont propriu

Am învățat ascultând, înțelegând, exersând și furând meserie. Ca-n publicitate, aș zice. Dar, spre deosebire de advertising, consider că lecțiile în muzică cel mai des te strică, te deformează sau, mai bine zis, te reformează în stilul celui care te învață și te lasă mai puțin tu decât înainte.

Mă rog, se poate dezbate zile-n șir pe subiect. Eu am învățat singur și sunt O.K. cu asta.

Transformarea pasiunii

Pasiunea mea a devenit multe melodii (cea mai mare parte încă sălășluiesc la mine în cap, că, nah, timp), proiecte muzicale, trupe, albume, concerte, turnee, you know, the lot. Ea se maturizează pe zi ce trece, dar n-aș vrea să îmbătrânească tot la mine în cap. Nu e cea mai bună rezidență. Așa că mi-aș dori să o scot pe niște albume diferite ca stil (de la hip-hop și dubstep la simfonică și metal) și să-mi permit la un moment dat să concertez prin lume ca să pot vizita locuri interesante și să le aduc un pic de bucurie celor care ar aprecia ce fac.

Timp&efort

Marele meu regret e că nu am mai mult timp pentru muzică. Cea mai grea parte e să știi că te pricepi bine la ceva și să afli zilnic că „Not today”, like Syrio Forel said to the god of death... until he said it no more.

Cred că cel mai frumos lucru din viața mea de până acum e cântatul pe scenă. Nimic nu bate asta, dacă o faci cu pasiune și știi ce vrei să transmiți publicului. Din nou, ca-n publicitate.

Dar sper că cea mai frumoasă parte încă mă așteaptă.

Descoperiri, surprize și reacții

Am descoperit diferența între executanți și creatori, între lăudăroși și pasionați, între snobism și talent. Am descoperit cât te ajută un instrument bun și scump și cât nu. Am descoperit că de cele mai multe ori e la fel de important (sau mai important?) cum transmiți decât ce transmiți. Și că excesul de zel nu e mereu un lucru bun. Surprizele s-au arătat atunci când mi-am dat seama că există un public pentru oricine, chiar și pentru ce fac eu. Ba încă unul mai mare decât mă așteptam, după cum au demonstrat-o și reacțiile de-a lungul timpului.

Comunicarea prin muzică

Muzica este una dintre cele mai vechi forme de comunicare. Știi, uneori cuvintele nu sunt suficiente. Granița e fină și volatilă. Așa că muzica și comunicarea se împletesc la tot pasul și se influențează reciproc, aș zice. Însă, momentan, cu mici excepții de weekend sau contextuale, balanța timpului meu atârnă al naibii de greu în favoarea meseriei. Momentan.

Între viața profesională și hobby

Sfat? Pfuai, greu! Aș putea da sfaturi din experiența mea până poimarți, dar tot experiența personală primează. Depinde cât de hobby e pasiunea ta sau cât de pasiune e hobby-ul tău. Depinde unde te vezi, ce-ți dorești, cum vrei sau poți să ajungi acolo, cât ajutor și înțelegere primești.

Dar, dacă ar fi să aleg un sfat, cu riscul de a părea „un clișeu obosit”, acesta ar fi să nu asculți decât acele sfaturi care te ajută să evoluezi fără să te schimbi în ceva ce nu ești. În timp o să înveți să le discerni.

Mult spor, consecvență și inspirație îți doresc!