A pășit în dans cu dorința de a trăi prin mișcare și de a face artă cu corpul său, iar în lockdown-ul de anul trecut a dansat în fiecare zi cu căștile pe urechi, în casă. Cum toată viața este un perpetuu șir de lecții personale și profesionale, Georgia Elza învață acum dintre cele venite din dans și performance. Iar una importantă, zice ea, este aceea că a fi pe scenă nu este mereu despre a străluci individual ca artist, ci și despre a-i susține pe colegi, de a forma un tot. Doar așa un spectacol de dans devine un act artistic solid, mai presus de o înșiruire de momente coregrafice.
"Un alt lucru foarte prețios pe care l-am învățat de când fac dans este că acesta nu trebuie să fie însoțit de muzică, de o poveste sau de orice alt lucru ca să existe. Dansul este ceva de sine stătator (sau mișcător în cazul ăsta), este self-sufficient, nu are nevoie de întăriri ca să fie relevant, ca să fie numit dans".
Georgia Elza a urmat cursurile de dans ale Centrului Național al Dansului București, unde a lucrat cu profesori români și străini. Visul ei este să găsească o cale de a împleti toate pasiunile și preocupările sale, care sunt, pe lângă dans, fotografia, designul de ambient și muzica.
Drumul către arta dansului
M-am născut în București, și aici mi-am petrecut cam toată viața. Am studiat design-ul de ambient la Unarte, domeniu pe care nu l-am practicat niciodată, dar care încă mă ¨afecteză´´ zi de zi prin modul meu de a privi ce este în jurul meu. Am ajuns (să lucrez la a fi) performer fără să îmi fac din asta un scop, s-a întâmplat cumva rapid, însă organic. Am urmat cursurile ´´Academiei de dans si performance´´, program educațional creat de Centrul Național al Dansului, unde am avut cursuri cu profesori din țară, dar și din afară. Ultima parte a programului a fost cea în care noi, studenții, am dat audiții pentru câteva spectacole. La unele dintre ele încă lucrăm și urmează să le prezentăm publicului. Am luat câteva audiții și astfel am ajuns să lucrez la spectacole ca performer.
Aleg să fac asta în continuare fiindcă simt că asta e direcția în care pot să exteriorizez cu mai mult sens energia și pornirile pe care le am. Cam din liceu dansul a devenit o parte importantă din mine, mă manifestam doar la petreceri/concerte sau prin casă. Atunci când dansam, oricât de clișeic ar suna, era momentul în care mă simțeam cel mai liberă și cel mai vie. Visul meu este să găsesc un mod de a împleti dansul cu celelalte preocupări pe care le am; fotografia, designul de ambient (din care mă interesează atmosfera), muzica.
Prima întâlnire cu dansul
Am participat la primul curs de dans în urmă cu doi ani, cu Simona Deaconescu la Linotip. Mă simțeam foarte bine în ceea ce făceam și am simțit nevoia să continui cu alte cursuri și workshop-uri. La Linotip am început să aflu la ce se referă dansul contemporan, acolo am văzut primele spectacole și acolo am dansat prima oară pentru un public, chiar dacă era format din prieteni și cunoscuți. Tot acolo am întâlnit primii oameni care mi-au transmis din dragostea lor pentru acest tip de artă.
Țin minte că la un moment dat eram la un workshop și îmi spuneam că aș vrea să fac asta în fiecare zi, să mă mișc, să dansez…cred că atunci am avut un fel de declic.
Primul spectacol care te-a marcat
Primul spectacol de genul pe care l-am văzut a fost ¨Basma curată´ al lui Arcadie Rusu și Ioanei Marchidan. Țin minte că am fost captivată și că m-a umplut de energie și chef de viață, de dans. Mi-a plăcut joaca dintre elementele de dans și cele teatrale, și m-a marcat acel transfer de energie dintre performer și public.
Dezvoltarea ta artistică
Înainte de a-mi pune problema să merg la un curs de dans și să știu de existența dansului contemporan, îl percepeam ca pe un mod de a mă manifesta, care venea din dragostea mea pentru muzică. După ce am început să merg la cursuri, vedeam dansul și ca pe un mod de a lucra cu tine ca individ și de a te descoperi. Apoi am început să văd spectacole și să aflu procesul creativ din spatele lor, am descoperit mai mulți artiști care au făcut performance și am început să înțeleg dansul și lucrul cu corpul ca artă contemporană.
Greutățile și prejudecățile
Este dificil când nu te simți una cu corpul și trebuie să lucrezi cu asta, e ca și cum trebuie să lucrezi cu o persoană în plus, să tragi de ea să o aduci unde trebuie să fie în momentul ăla..și uneori merge, iar alteori nu.
O greutate din domeniu ar fi că marea majoritate a privitorilor nu sunt obișnuiți cu tipurile mai abstracte sau non-figurative ale dansului, și nu pot să vadă dincolo de dansul ca o formă de a impresiona. Însă nu sunt de învinovățit având în vedere că țara noastră nu are o istorie lungă în acest sens. Este o nișă pe care fie o descoperi, sau poți să trăiești toată viața fără să știi de existența ei.
Repetitii Preteend we make you happy
Foto de Andreea Novac
Propunerile comerciale
Până acum nu am avut parte de nicio propunere comercială. Cred căr fi foarte satisfăcător dacă în urma unei astfel de colaborări s-ar ridica vizibilitatea dansului contemporan în atenția grupurilor mai largi de oameni.
Backstage Less might be more
Foto de Cătălin Munteanu
Învățăturile dansului
Chiar dacă nu vorbim de o perioadă lungă de timp, pot să spun că dansul m-a făcut să am și mai multă încredere în mine și în corpul meu, și în ce pot face.
O lecție importantă pe care o învăț momentan este că a fi pe scenă nu este mereu despre “a străluci” și a-i face pe cei care te privesc să îți admire virtuozitatea sau chestii de genul, uneori, a fi pe scenă este despre a lăsa de la tine, de a-i susține pe cei cu care lucrezi, astfel încât împreună să creați ceva mai presus de o înșiruire de momente coregrafice/artistice. Ca să faci un spectacol de exemplu să devină o entitate în sine, nu mai este despre tine și ce poți tu să faci, este despre un grup și ce poate el să facă, și este despre spectacol.
Un alt lucru foarte prețios pe care l-am învățat de când fac dans este că acesta nu trebuie să fie însoțit de muzică, de o poveste sau de orice alt lucru ca să existe. Dansul este ceva de sine stătator (sau mișcător în cazul ăsta), este self-sufficient, nu are nevoie de întăriri ca să fie relevant, ca să fie numit dans.
Din pandemie
Înainte să înceapă pandemia eram în perioada în care dădeam audițiile pentru spectacolele din cadrul Academiei de la CNDB. Mă entuziasma faptul că urma deci să începem lucrul la producția lor. Pandemia ne-a luat acest elan și ne-a amânat o vreme. A fost neplăcut, dar cu siguranță nu la fel de neplăcut pentru cei care deja aveau o viață construită in jurul acestui domeniu.
A fost dificil momentul în care au apărut restricțiile fiindcă chiar atunci eram pe punctul de a începe repetițiile pentru spectacole...eram nerăbdători și cu o super poftă de a pune pe picioare un spectacol, și brusc a trebuit să ne oprim.
Schimbări pozitive
Nu pot să mă gândesc la nicio schimbare pozitivă care a a apărut în contextul dansului pe timpul pandemiei și care ar putea să fie folosită și după...dimpotrivă, din punctul meu de vedere dansul și artele performative, își ating potențialul doar dacă sunt „consumate”live.
Coreomaniacii de Simona Deaconescu, Antistatic Festival,
Foto de Cătălin Munteanu
De unde ai accesat inspirația
Am continuat să dansez pur și simplu. Des. Singură cel mai des, în casa mea. Chiar dacă nu se putea lucra la nici un proiect, am continuat să mă mișc din plăcerea de a dansa. La un moment dat dansam seară de seară cu căștile pe urechi, pentru mine asta e ca și cum aș bea un ceai înainte de culcare.
Less might be more de Willy prager, Antistatic Festival.
Foto de Teodora Simova
Artist în România
Îmi vine destul de greu să spun ce înseamnă să fii artist în Romania, fiindcă încă nu cred că mă consider artistă. SImt că trebuie să mai treacă niște timp și lucru peste mine ca să pot spune asta.
Din proiectele tale
În ultimele luni de când s-au redeschis teatrele și sălile de spectacol pot spune că a fost o perioadă bună. Am repetat la spectacolele pentru Academie, și am avut premiera pentru două dintre ele, respectiv „Coreomaniacii” al Simonei Deaconescu și “Less might be more but sometimes less is just nothing...” de Willy Prager. Willy ne-a invitat în Sofia la festivalul de dans contemporan Antistatic, unde am dat ambele spectacole.
Vara trecută am făcut parte din expoziția Tino Seghal de la Muzeul de Arta Recentă. Tot atunci am filmat cu Cătălin Munteanu pe care l-am cunoscut la Academia de la CNDB, un scurt metraj de dans pentru conscursul Inhabited.
În prezent lucrez la două ''reapropieri'' ale unor spectacole mai vechi: “Iluzionistele” al Mădălinei Dan și „Pretened we make you happy (again)” al Andreeei Novac.