[Pe limba noastra] Oana Zamfirache: Traducerea te obligă să stai în preajma celuilalt până când îl înțelegi. Deci e bine să traducem și să fim traduși de cei diferiți de noi

Relația dintre idei și acțiuni este clar mediată de referințele noastre și de accesul nostru la cunoaștere. Fiecare individ este suma experiențelor sale, dar și a accesului pe care îl are la experiențele altora. Din această perspectivă, cărțile ne oferă un acces nesfârșit la viețile altora, la realități sociale, la lumi imaginate. Rolul traducătorului este și acela de a ști să facă dansul între a se apropia și a lua o anumită distanță de universurile pe care le descoperă, pentru o mai bună înțelegere a celuilalt, spune traducătoarea Oana Zamfirache.

“Dacă Toni Morrison, cu acuta ei conștiință socială, a fost de acord să-i traduc eu cărțile, înseamnă poate că mai important decât să ai aceeași culoare de piele ca autorul este ca ideile să călătorească dintr-o lume într-alta. Traducerea te obligă să stai în preajma celuilalt până când îl înțelegi. Deci e bine să traducem și să fim traduși de cei diferiți de noi. Dar poate mă înșel”.

Oana Zamfirache are un doctorat în filosofie, iar în prezent este editoare și traducătoare. A tradus Anita Desai, Toni Morrison, Alan Watts, Nicola Barker, Olivia Laing. A coordonat două antologii, EA. Perspective feministe asupra societății românești și Corupția ucide? la Curtea Veche Publishing.

Intrarea în profesie

Tocmai mă întorsesem în țară după o bursă în Franța și habar n-aveam încotro s-o iau. Așa că am zis să încerc asta cu traducerile o vreme. 15 ani mai târziu, am mai descoperit și alte lucruri pe care îmi place să le fac, dar de traduceri tot nu m-am lăsat.

Ce înseamnă un traducător bun

Un traducător bun știe să stăpânească acest dans al apropierii și al distanțării. Nu cred în abordarea total distanțată de text, în care tu ca traducător nu faci decât să redai mot à mot ce s-a spus. Cred că traducerea unui text este o deconstrucție și o reconstrucție, o conlucrare cu autorul. Nu cred că ești niciodată la adăpost de greșeli, tot ce poți să speri este să faci din ce în ce mai puține sau măcar să faci greșeli mai interesante. Experiența ajută la viteza cu care traduci și la descâlcit sensuri, dar eu am impresia că o iau de la capăt cu fiecare nouă carte tradusă.

Textele preferate

Prefer să traduc ficțiune, dar uneori simt nevoia să am o perioadă de limpezire, în care să lucrez cu texte mai puțin echivoce, adică nonficțiune. N-am un gen literar preferat, mai importantă este compatibilitatea cu autorul, tripul în care mă bagă cartea respectivă. La început, am tradus și cărți slabe și nu îndrăzneam să intervin deloc. În ultimii ani, am avut parte mai degrabă de cărți bune. Dar recunosc că cedez uneori ispitei de a corecta textul, de a-l rescrie, deși există și vocea interioară care mă ceartă că îndrăznesc un așa sacrilegiu. Și da, cât de aproape mă țin de text sau cât de mult îmi permit să experimentez depinde de încrederea pe care o am în mine în momentul respectiv.

Lecturi eliberatoare

E clar că se poate trăi fără carte, dovadă că mulți o fac și nu simt că le lipsește ceva. În cazul multora însă, relația cu cartea le-a fost întreruptă sau nu s-a născut niciodată din motive independente de voința lor. Și aici cred ca putem să speculăm că are loc o restrângere intenționată a accesului la cunoaștere și deci la gândirea critică. Cartea, fie că este vorba de ficțiune sau de nonficțiune, te învață să privești lucrurile din perspective multiple, să nu te lași ușor îndoctrinat și antrenat în ura față de celălalt. Or când se restricționează accesul la carte a unor grupuri sociale se creează mediul fertil pentru manipulare și îndoctrinare.

Cred că mulți oameni sunt de acord cu faptul că limbajul reflectă realitatea socială. Mai puțini însă acceptă ideea că limbajul poate modifica, reconstrui sau crea din nimic bucăți de realitate. Felul în care folosim limbajul reflectă felul în care ne raportăm la lumea din care facem parte. E o relație în dublu sens, de la limbaj la realitate și de la realitate la limbaj. Structurile de putere se văd în limbă dacă ai ochi să le vezi și atunci se poate interveni, se poate „greși“ gramatical ca să îndreptăm ceva strâmb din realitate. Dar structurile de putere nu se las destabilizate așa ușor și e nevoie de eforturi constante, ceea ce uneori este epuizant.

Scopurile ca traducătoare

Încerc să livrez textele la timp și în cea mai bună versiune de care sunt în stare în momentul acela. Eu nu sunt neapărat o reformatoare, deși mi-aș dori. Am multe de învățat de la oameni care sunt mai familiarizați cu acest subiect. De exemplu, am auzit de curând de workshop-urile de traduceri queer organizate de Triumf Amiria. Organizatorii, profesorii și traducătorii și-au asumat această misiune cât se poate de importantă, de a crea breșe în spațiul lingvistic pentru ca și minoritarii să se regăsească în lucrările limbii, să nu mai trebuiască să apeleze la alte limbi doar pentru că limba lor maternă nu le recunoaște experiențele/identitățile/sentimentele etc.

Polemica Amanda Gorman

Nu pot să spun că sunt de acord cu cei care au protestat că Amanda Gorman urma să fie tradusă de o persoană care nu era de culoare. Eu consider că rolul traducerii este în primul rând să creeze punți de legătură între lumi. Dacă Toni Morrison, cu acuta ei conștiință socială, a fost de acord să-i traduc eu cărțile, înseamnă poate că mai important decât să ai aceeași culoare de piele ca autorul este ca ideile să călătorească dintr-o lume într-alta. Traducerea te obligă să stai în preajma celuilalt până când îl înțelegi. Deci e bine să traducem și să fim traduși de cei diferiți de noi. Dar poate mă înșel.

Transpuneri din ficțiune în realitate

N-aș ști să spun ce din felul în care sunt acum n-a fost deja influențat de cărțile pe care le-am citit sau la care am lucrat. Sunt, într-un fel, suma cărților „mele“.