![[Obsesii part-time] Daniel Harmanescu: Înveți prin eșecuri constante. Ai un show prost, două, trei, ajungi să-ți pui întrebări](https://media.iqads.ro/2021/07/thumbnail-image005-cover-850.jpg)
Modul în care Daniel Harmanescu și-a dat seama că s-ar putea să facă stand up comedy e în sine o poveste cu potențial de a fi zisă pe scenă. E o pasiune care necesită exercițiul scrisului și rescrisului până atingi punch line-ul perfect. Cel mai bine spune că înveți din show-urile care nu sunt atât de strălucite, ele te ajută să-ți exersezi spiritul autocritic.
Varianta leneșă e să dai vina pe public că nu înțelege materialul tău genial despre naiba știe ce. Varianta mai puțin leneșă e să vezi ce ai făcut tu și ce ai putea să îmbunătățești.
Pentru Daniel, să facă stand up a însemnat să scape de frica de a vorbi în public. Abilitatea astea se împletește foarte bine cu jobul lui de Senior Copywriter la Wopa și îl ajută să țină motoarele creativității în mișcare. Dar mai multe despre asta aflați din interviul de mai jos.
Pe scări în drumul către stand-up
Cu riscul de a mă da de gol cu vârsta, prin 2007 se întâmpla să fiu pe la TNB, cred că la Motoare.
Și pentru că era trecut de o anumită oră și nu mai mergea liftul, am luat-o pe scări și m-am oprit lângă o ușă de sticlă. Undeva înăuntru era un tip care spunea glume. Și mă uit eu mai bine și îmi dau seama că era exact aceeași scenă unde era filmat ”Cuvinte vulgare” a lui Teo, plus ale bucăți de stand-up de la Costel, Vio, Micuțu.
De vreo câțiva ani mă uitam la ce comedie din afară mai apărea pe servere de DC++ dar nu te gândești că vreodată o să poți să și faci.
Dar când am văzut atunci Cafe Deko mi-am dat seama că posibil să încerc.
Și tot încerc de atunci.
Vreau să fac stand-up
N-am nici cea mai vagă idee când a fost momentul în care am zis ”aș încerca să fac stand-up”. Ce știu totuși este că tot timpul am încercat să fiu amuzant.
Nu zic că mi-a ieșit tot timpul, sau măcar în mare parte a timpului.
Dar, când ai 20 de ani, ai inconștiența aia a tinereții și curaj stupid.
Etapele acestui drum
Păi, primul pas pentru orice persoană care vrea să facă stand-up ar fi să vadă ce are de zis. Adică să stea frumos la masă și să scrie. One linere, povești, nu contează. Amuzant să fie. Și stai și scrii tu acolo un pic și dup-aia te urci pe scenă și le zici în fața unor străini.
Cam asta faci indiferent de experiență, sincer. Poate cu timpul îți creezi un filtru și nu te duci cu chestii care să fie chiar jenante. Dar, fundamental, cam asta e ciclul.
Scrii material, dai material, păstrezi material bun, îl mai rafinezi, îl dai o perioadă și dup-aia îl scoți că începe să te întrebe lumea când mai schimbi și tu materialul.
Eșecurile te învață
Înveți prin eșecuri constante. Ai un show prost, două, trei, ajungi să-ți pui întrebări. Varianta leneșă e să dai vina pe public că nu înțelege materialul tău genial despre naiba știe ce.
Varianta mai puțin leneșă e să vezi ce ai făcut tu și ce ai putea să îmbunătățești. Poate nu ai prezentat materialul cum trebuie, poate nu ai știut să atragi atenția, poate trebuia să ajuți publicul să înțeleagă premisele. Nu strică o minimă capacitate de auto analiză critică.
Ce înveți făcând stand-up
Nu îmi mai e frică de vorbitul în public.
Asta cred că e ok. Și cred că m-a ajutat să învăț cum să explic. Atunci când ai vreun material mai ciudat, premisa contează foarte mult. Trebuie să-l aduci pe omul ală din public, care e sau nu atent, în capul tău și să-l ajuți să înțeleagă că vrei tu să spui.
Dacă nu, poate îl ofensezi, poate îl derutezi, poate doar o să i se pară total neamuzant.
Timp&efort
În facultate era mai simplu să mă dedic mult mai hotărât. Apoi, odată cu munca, e mai puțin timp pentru scris, mai greu să plec prin țară la show-uri.
Cred ca asta a fost cea mai grea parte. Să aleg să mă concentrez mai mult pe job decât pe stand-up. Am un respect imens pentru oamenii care și-au dat demisia de la job-uri bine plătite (sau măcar plătite, că în primă fază din stand-up faci exact destui bani cât să nu-ți dea voie statul să aplici pentru asistență socială) ca să se dedice 100% comediei. E groaznic de greu. Doar când mă gândesc la asta mă ia cu anxietate.
Cea mai frumoasă parte e când îți iese bine. O bucată de material, un set întreg, nu contează. Când auzi râsete, știi că e bine.
Intersecția dintre comunicare și stand up
Nu zic, mai rar hobby care să se pupe mai bine. Înveți să scrii, înveți să prezinți, înveți să jonglezi idei și să duci omul spre ceea ce vrei tu să-i arăți.
Plus, scapi de frica de vorbit în public. Oricând un lucru bun.
Ce cred că mai ajută e că trebuie să fii cu ochii foarte deschiși atunci când încerci să scrii material de stand-up. Fie să te uiți foarte atent la tine, fie la tot ce se întâmplă în jur. Și asta te ajută să înțelegi un pic lumea în care trăiești și oamenii care fac același lucru pe lângă tine.
Plus, nu strică să fii un pic critic cu mediul înconjurător. Cred că atunci devine mult mai ușor să identifici tensiuni care ulterior să fie folosite într-o campanie.
Între viața profesională și hobby
Mai greu cu sfatul pentru că nici eu n-am descoperit încă echilibrul. Urc pe scenă cam de fiecare dată când pot sau am timp.
De fapt, cam ăsta ar fi sfatul. Îți place ceva? Încearcă să-l faci mai des. Știu că să stai și să nu faci nimic este incredibil de plăcut, dar dup-aia te oftici când realizezi că puteai să faci chestia aia care-ți plăcea ție.
