Discord: unde se oprește visul libertății?

Discord: unde se oprește visul libertății?

Imaginează-ți o lume în care virtualul nu mai este “o altă dimensiune”, ci este la o cameră distanţă. O deschizi și devii transumanizat. Dacă este încă înfricoșător pentru tine, este timpul să apeși butonul de ștergere automată.

Trebuie să fi fost abia conștientă că sunt umană, și ce înseamnă de fapt asta, când am văzut pentru prima dată la Holodeck-ul din Star Trek Next Generation. Acela era locul în care personajele fictive scăpau de dramele lor ficționale de scifi. Așa cum spunea Jean-Luc Picard, “Holodeck ne-a dat păduri și pârtii de schi ... figuri care se luptă ... și personaje fictive cu care putem interacționa”. M-a făcut să visez că îmi pot crea propriile lumi.

Apoi am descoperit Second Life, care mi-a dat posibilitatea să mă echipez și să mă proiectez așa cum îmi doream, dar, până la acel moment, eram deja prea conștientă de sine pentru a ignora intruziunea capitalismului într-un mediu presupus a fi auto-generat.

Apoi au fost Abed și Troy din Community și Dreamatoriumul lor, o cameră virtuală care avea nevoie doar de niște linii galbene pentru a lumina căile nesfârșite ale imaginației.

De fapt, oricare dintre noi are referințele, fanteziile și limitele sale auto-impuse.

Ale mele îmi spun că Discord (sau oricare altă platformă ca aceasta) nu mai trebuie să convingă oamenii să o îmbrățișeze. A sosit momentul ca noi toți să ne alăturăm.

Discord - The Movie (2021) are ca protagoniști vedete ca Danny DeVito, Awkwafina, J.Balvin, Mr. Beast. DeVito, cel mai “vechi” dintre toți, este ajutat de Awkwafina și de utilizatori reali care încearcă să-i explice despre ce este vorba cu aplicația de chat audio-video online. Sub imagini și stiluri de animație foarte creative, mesajul principal este că aplicația are de fapt capacitatea de a aduce oamenii împreună.

În timp ce Holodeckul este situat pe Enterprise și Dreamatoriumul ocupă o cameră goală în micul apartament al lui Abed și Troy, Discord nu cunoaște limite. Oricine se poate alătura comunităților imaginare, cluburilor de MMORPG, sălilor de chat extremiste sau comunităților religioase. Putem vorbi despre viața de zi cu zi așa cum este sau ne putem imagina și lua parte la viitor. Singurul criteriu este să ne împărtășim gândurile cu alții care gândesc la fel ca noi!

N.B. acesta este visul libertății, dar rareori se oprește aici ...

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Sectiune



Branded


Related