[Amintiri de la Anonimul] Cristina Bazavan: Anonimul inseamna oameni foarte importanti din cultura mondiala care uita de covorul rosu

Anonimul face anul acesta 18 ani. Daca e sa faci un bilant al festivalului international de film, nu ai sti ce sa pui prima data pe lista: invitati ca Michel Franco sau Park Chan-wook, filme rare sau starea aceea de festival fara covor rosu, unde discutiile sunt libere, iar intalnirile surprinzatoare. Tocmai pentru ca anul acesta e o editie speciala, o intampinam cu o serie de interviuri care sa spuna istoria Anonimul prin oamenii lui. Cristina Bazavan, un invitat obișnuit al festivalului, povesteste despre combinatia unica de cosmopolit, relaxat, educatie si gust rafinat pentru filme care defineste atmosfera.

Anonimul e si despre filme rare pe care nu le vezi in alta parte (aici s–a vazut de exemplu prima data The Father in regia lui Florian Zeller care i-a adus Oscarul lui Anthony Hopkins anul acesta), dar e inainte de toate despre contextul in care sunt aceste filme, despre oamenii cu care discuti relaxat indiferent de premiile lor in cinema

Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul va avea loc între 9 -15 august 2021, la Sfântu Gheorghe, iar programul lui cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, o competiție de lungmetraj, precum și proiecții de film de lungmetraj și scurtmetraj în afara competițiilor, urmate de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. Patru filme românești, de lungmetraj și scurtmetraj, care au premiera internațională în cadrul Festivalului de la Cannes, vor fi prezentate de asemenea la Anonimul. 

In randurilor urmatoare vorbim cu Cristina Bazavan despre filme, dar si despre starea speciala de la Anonimul, si facem un bilant cu amintiri la 18 ani de festival.

Ce iti vine prima data in minte cand te gandesti la Anonimul

Atmosfera speciala, un amestec de cosmopolit, relaxat, educatie si un gust rafinat pentru filme.

Pentru mine, festivalul e legat de oamenii incredibili care vin ca invitati, de echipa foarte faina care-l face... e o lume aparte la Anonimul si nu stiu invitat din straintate care sa ajunga in Delta, sa petreaca o jumatate de zi cel putin la Anonimul si sa nu spuna ca a ajuns in Rai. Acum cativa ani a fost invitata o echipa din Germania si mi s-a intamplat sa fiu cu ei in barca. Unul dintre ei, facea live pe facetime cu sotia si copilul si le spunea ca e raiul pe pamant, le arata ce e in jur. Eram la apus, era o lumina incredibila, parea cu adevarat ireal tot locul.

Anonimul inseamna oameni foarte importanti din cultura mondiala care uita de covorul rosu si au relaxarea sa vorbeasca cu orice spectator din camping; stiu povesti despre tineri regizori care au purtat conversatii informale exceptionale cu regizorul mexican Michel Franco, multi premiat la Cannes, sau cu regizorul de Oscar Istvan Szabo. E ceva cu care poate doar la Sundance te mai intalnesti.

Cum stiu tineri care dupa asemenea intalniri au decis sa urmeze la scoala o specialitate legata de cinema. Cel mai bun exemplu e Andrei Dascalescu care intre timp a luat multe premii cu filmele lui “Constantin si Elena”, “Planeta Petrila” si mai recentul Holly Father (care a fost nominalizat la Gopo anul acesta) .

De ce vii la Anonimul 

Merg pentru aceasta relaxare pusa fata in fata cu calitatea exceptionala a produselor culturale pe care nu o mai intalnim atat de des intr-o lume care se vrea cu tot mai multe ambalaje sclipitoare. Intr-o lume in care conteaza mai mult forma si nu continutul, la Anonimul e despre continut – despre film, actori, regizori in autenticitatea lor.

Cum a crescut si a evoluat relatia ta cu festivalul

Am fost reticenta in primii ani, ma gandeam ca e inca un festival de film si mai e si foate departe de Bucuresti, 4 ore cu masina pana la Tulcea si inca o ora cu barca.

Dar dupa ce am ajuns prima data, mi-am dat seama ca e ceva ce nu poate replica niciun alt festival: intimitatea si apropierea de cei prezenti.

Directoarea festivalului, Miruna Berescu e chiar ca o gazda – stie fiecare invitat din toti anii de pana acum, are o imagine de ansamblu a tuturor oamenilor si vorbe potrivite pentru fiecare; ai intotdeauna o selectie foarte “anonimul like” a filmelor, stii exact ce tip de film e, chiar daca nu l–ai vazut, si ai incredere in ceea ce propun organizatorii pentru ca e un brand crescut curat, in timp. 

Primele editii Anonimul

Mi-era rusine. Nu sunt cea mai sociabila persoana din lume, iar unicitatea Anonimul e ca esti la cina, la micul dejun, la proiectii la doi metri distanta de mari regizori si actori si toti sunt foarte relaxati, gata oricand sa se aseze cu tine la masa. Si vorbim de anii cand nu era social media care sa creeze iluzia ca esti aproape de orice actor/ regizor.

Cea mai memorabila editie 

Nu am editii specifice, am momente pe care mi le amintesc in detaliu. Masterclass-ul regizorului turc Nuri Bilge Ceylan cand ne-a vorbit despre o expozite de fotografie facuta impreuna cu sora lui, ca un experiment in care incercau sa-si descopere tatal cu care nu fusesera in legatura mult timp. Atat de cu garda jos si foarte foarte profund in autoanaliza. 

Sau masterclassul lui Serghei Loznitsa in care vorbea despre cum cinematografia va merge in directia reasezarii si reinterpretarii trecutului in dorinta de a-l intelege. Astazi avem exact ceea ce anticipa: multe documentare in zona mainstream, dar si filme populare care reinterpreteaza istoria – serialul The Crown e doar un exemplu. De fiecare data cand mai vad un anunt despre un nou documentar in lucru, ma gandesc la Loznitsa si viziunea lui. Imi aduc aminte ca atunci l-am intrebat (pentru ca asa cum spun la Anonimul ai libertatea sa intrebi pe oricine orice) ce citeste pentru a vedea trendurile si raspunsul a fost: Scientific American. 

Sau o conversatie cu Park Chan-wook, un regizor coreean foarte faimos si foarte talentat (si foarte iubit de Tarantino) despre muzica si matematica, el fiind recunoscut pentru rigoarea cu care-si pregateste filmele: deseneaza story boarduri, face repetitii ca la teatru... 

E un mare privilegiu sa poti sa fii in preajma acestor oameni, ei schimba industria cinematografului, au curajul sa iasa din rand si sa faca lucruri care deschid usi pentru cei care vin din spate.

Ce s-a schimbat, ce a ramas la fel

Marele avantaj al festivalului Anonimul e ca se afla pe o insula si oricat de mult ai incerca sa-l extinzi isi atinge pragul de capacitate la un moment dat. Nu mai ai, ca turist, unde sa dormi; se ocupa si locurile din sat, si din complex si din camping. Nu e ca si cum ai fi intr-un oras mare.

Si cu acest context, festivalul cand si-a atins capacitatea maxima de spectatori (un progres pe orizontala) a progresat pe verticala: in calitatea invitatilor, in selectia filmelor. Si a fost (cred ca e in fiecare an) o provocare importanta pentru ca au inceput de sus tare: Peter Greenaway, Ken Loach au fost printre primii invitati.

In ce consta ”starea” Anonimul

Desi cred ca am raspuns mai sus la aceasta intrebare, in mai multe intrebari, am sa mai adaug o intamplare. La o editie Anonimul, am facut ture pana la mare cu un avion mic pentru uz agricol. Printre pasageri, facem fiecare cate o tura sa vedem locul unde Dunarea se intalneste cu marea, Mariana Mihut, Victor Rebengiuc, Marius Manole si Irina Margareta Nistor (care e foarte pasionata de pilotaj). Discutiile si glumele cat asteptam sa vina avionul din tura sunt amintiri super emotionante si sunt recunoscatoare ca am avut privilegiul sa fiu acolo, in acea zi.

Anonimul e si despre filme rare pe care nu le vezi in alta parte (aici s–a vazut de exemplu prima data The Father in regia lui Florian Zeller care i-a adus Oscarul lui Anthony Hopkins anul acesta), dar e inainte de toate despre contextul in care sunt aceste filme, despre oamenii cu care discuti relaxat indiferent de premiile lor in cinema, tu fiind un spectator obisnuit, si despre o empatie si un bun simt de grup care se simt si se transmit de la an la an.