Într-o lume ideală, nu ar trebui să fii militant(ă) pentru a observa și a vorbi despre reprezentările dezechilibrate ale femeilor în cinema și societate - fie că vorbim despre femeile care fac filme, sau cele care sunt descrise în filme. În lumea reală, abia putem numi câteva femei regizoare sau ne putem imagina un personaj principal feminin, altfel decât o “femme fatale”. Pentru a lupta cu aceste prejudecăți și pentru a crea un spațiu de dialog, care problematizează cinematografia feminină, dar discută și despre multiplele roluri pe care o femeie le are în societate, Ioana Diaconu (co-fondatoare Bucharest Fashion Film Festival) și Alexandra Lulache (antropoloagă) au fondat, anul trecut, cineclubul F-Sides. La cea de-a doua ediție, scopurile sunt aceleași: să înțeleagă mai bine experiențele femeilor și să sublinieze lipsa lor de reprezentare.
"Atunci când crești înconjurat de reprezentări stereotipice în media ți se limitează foarte mult universul de posibilități și empatie. Și asta se aplică la toate stereotipurile, nu numai cele de gen. Pe de altă parte, un film poate să îți arate ceva ce n-ai văzut până atunci, să îți prezinte lumea interioară și perspectiva unui om pe care nu l-ai cunoscut sau nu l-ai înțeles înainte", spune Alexandra Lulache.
Temele abordate în cadrul sezonului doi includ subiecte precum migrația la feminin, înaintarea în vârstă, recuperarea spațiului și ecofeminism, și urmăresc să deschidă discuția despre egalitatea de gen în România. Din iunie până în noiembrie, proiecțiile vor putea fi văzute în mai multe locații din București, atât indoor cât și outdoor.
Inceputurile F-SIDES
Ioana Diaconu: F-SIDES a pornit dintr-o observație simplă, și anume că în multe filme, în special cele mainstream, personajele feminine sunt unidimensionale și încadrate în niște stereotipuri de gen - de exemplu mama grijulie, bomba sexi sau femeia isterică. Practic sunt reprezentate printr-o singură trăsătură exacerbată și le lipsește complexitatea pe care știm cu toții că o au în viața reală. Acest lucru se datoreaza în parte fapului că majoritatea filmelor sunt regizate de bărbați și a faptului că istoric, femeile nu au avut ocazia la fel de mult să își spună propriile povești. Statistic vorbind 1 din 5 filme este regizat de o femeie.
Alexandra Lulache: Și atunci ne-am gândit să organizăm acest cineclub ca un cadru unde lumea să poată vedea mai multe filme făcute de femei, dar și ca punct resursă de unde să afle ce mai pot găsi online, pe VOD, la TV sau în festivaluri. Practic să echilibrăm un pic balanța asta. Puțini oameni în afara grupurilor de cinefili știu să numească femei regizoare, iar asta nu este din cauză că filmele lor ar fi în vreun fel mai slabe, ci pentru că nu primesc la fel de multă atenție (/recunoaștere) și resurse. Dar, după cum spunea și Ioana, nu este vorba doar despre filme, ci și despre povești. De aceea vrem să ne folosim de scuza filmelor și ca să explorăm teme care conturează experiențele femeilor, dar nu sunt discutate în mainstream suficient de des sau detaliat. Deci în afară de filmele propriu-zise, puteți să vă așteptați și la discuții cu experți, articole, recomandări de filme pe fiecare temă și o incursiune în lumea cineastelor și a titlurilor pe care le proiectăm. Pe toate le găsiți pe f-sides.ro.
Credit foto: Alex Belciuganu
Spatiile feminine
Alexandra: Dacă la ediția anterioară am vrut să ne concentrăm explicit pe filme care reprezentau experiențe foarte specifice ale femeilor (raportul față de muncă, corp, adolescență, sororitate sau maternitate) anul ăsta avem o lentilă mai largă, prin care vrem sa vedem cum abordează aceste cineaste și câteva teme mai universale, precum ecologia, îmbătrânirea, sau migrația. Credem însă că și temele care abordează experiențele specifice ale femeilor au în ele ceva universal, de folos tuturor pentru a înțelege mai bine societățile în care trăim. Altfel, nu credem că arta cinematografica feminina arată sau se simte neapărat într-un anumit fel, ci sunt doar filme regizate de femei, care prezinta povești complexe despre experiențele femeilor și nu numai. Ni se pare că ediția a doua aduce în prim plan niște subiecte importante pentru contextul social și politic actual. Nu în ultimul rând, în toamnă vom organiza o scurtă retrospectivă a cineastelor Malvina Urșianu și Cristiana Nicolae. Ambele sunt regizoare care au activat înainte de anii 2000, dar ale căror filme au ajuns îngropate în arhive, luând cu ele conștientizarea faptului că există o istorie cinematografică feminină în România. Credem că merită un revival.
Ioana Diaconu: Tema ‘Migrația la feminin ’este una foarte importantă, pentru că fenomenul migrației pentru munca de îngrijire este unul aproape exclusiv feminin, și de multe ori împachetat în forme de violență structurală care afectează calitatea vieții femeilor. Este o muncă cu multe laturi care nu sunt recunoscute; dincolo de curățenie ele construiesc un cămin, cresc copii, mobilizează grijă și afecțiune pe care propriile lor case și oameni dragi nu apucă să le primească. Munca la sute de kilometri distanță vine cu dor, dureri, și nu de puține ori, exploatare. Tema lunii iulie este Recuperarea spațiilor, un alt subiect pe care abia așteptăm să îl aprofundăm. Există spații în care tradițional femeile nu au fost binevenite - fie că vorbim despre meserii, spații fizice, momente din zi și în special noapte în care nu poți merge în siguranță neînsoțită. Ne propunem să discutăm cum putem transcede aceste bariere și care sunt instrumentele și politicile care pot egaliza acest teren. Ne întrebăm ce efect are asupra psihicului feminin această dificultate de a explora în siguranță, și cum ne poate schimba această libertate spațială, dacă o dobândim. Continuând în August și până în Octombrie, o să mai explorăm tema îmbătrânirii active, a exploatării mediului, și a modului în care bărbații la rândul lor sunt afectați de stereotipuri de gen.
Credit foto: Diana Paun
Misiunea
Ioana: Sperăm ca spectatorii să vină în număr cât mai mare și mai divers, ne dorim să ajungem la un public cât mai larg, să putem să vorbim despre aceste teme și dincolo de un cerc restrâns al celor care sunt deja ”convinși” de subiect. Misiunea noastră este să deschidem o discuție despre egalitatea de gen în România pornind de la filmele pe care le vedem. Tocmai din cauza asta începem fiecare film cu o discuție care contextualizează temele filmului și le prezintă prin perspectiva realităților locale.
Female gaze si cinema-ul
Ioana: Există un concept în teoria de film feministă care se numește the ”male gaze”, introdus de Laura Mulvey. Termenul invocă puterea generată de actul de a privi, ilustrând prevalența în filmul mainstream al unei priviri în care, înainte de toate, femeia devine exclusiv un ”obiect” al dorinței unui bărbat heterosexual, pentru care încărcătura erotică masculină primează considerabil în fața sentimentelor, gândurilor sau propriilor ei dorințe. Conform Laurei Mulvey, în mod tradițional, femeia de pe ecran a avut un rol pe 3 niveluri - obiect al dorinței pentru personajul din film, obiect al dorinței pentru cel care se află în spatele camerei și obiect al dorinței pentru spectatori, care s-au identificat întotdeauna cu eroul filmului. De exemplu, la introducerea personajului feminin în scenă avem de-a face adesea cu un close-up pe corpul sau fața ei - un moment de pauză în narațiune pentru a înregistra și marca potențialul erotic al personajului. Acest lucru se poate observa și în ziua de azi, cu precădere când vorbim despre filmul mainstream. Există evident excepții, așa cum și o femeie poate obiectifica personajele de pe ecran. În ultimă instanță, este vorba despre o empatie și o autonomie pe care i-o oferi personajului de pe ecran. În ultimii ani se vorbește despre un ”female gaze”, un opus al celei dintâi, care prioritizează emoțiile și senzațiile personajului, oferindu-i statutul de subiect (nu obiect). De multe ori, „female gaze” implică nu doar activarea vocii feminine, ci și asumarea unor tactici disruptive, contestatare față de canon.
Credit foto: Alex Belciuganu
Filmul si perpetuarea sau anularea stereotipiilor de gen
Alexandra: Cred că filmul, la fel ca literatura și arta la care suntem expuși, are puterea de a crea o viziune și o versiune a lumii care ne informează principiile și atitudinile. Atunci când ele sunt construite tot pe stereotipuri de gen ajungi să crezi că ăsta este singurul mod de a funcționa în societate și nu mai chestionezi originea lor sau felul în care au fost construite. Atunci când crești înconjurat de reprezentări stereotipice în media ți se limitează foarte mult universul de posibilități și empatie. Și asta se aplică la toate stereotipurile, nu numai cele de gen. Pe de altă parte, un film poate să îți arate ceva ce n-ai văzut până atunci, să îți prezinte lumea interioară și perspectiva unui om pe care nu l-ai cunoscut sau nu l-ai înțeles înainte. Ca spectator, automat ai un punct de plecare bazat pe empatie, și se poate învăța mult din asta. Pe cealaltă parte a monedei, în film poți vedea personaje cu care te identifici și care au provocări sau vieți asemănătoare, iar în acest caz senzația de singurătate poate fi înlocuită cu una de recunoaștere și validare. Bineînțeles că nu tot ce vedem trebuie să ne reflecte strict propriile experiențe, dar este important să avem în jur povești și exemple cu care ne identificăm. Deci de aceea este foarte importantă reprezentarea în film: cu cât există mai multă diversitate în poveștile la care suntem expuși, cu atât crește nivelul de empatie și deschiderea față de problemele celorlalți, dar și recunoașterea și înțelegerea propriilor experiențe sau dileme.
Credit foto: Diana Paun
Reprezentarile femeilor in filme
Ioana: Cred că orice reprezentare care arată o profunzime a personajului și o abordare mai nuanțată a motivațiilor și trăirilor acestuia este una care nu cade în stereotip - de foarte multe ori, personajele feminine sunt doar un personaj suport care să fie ”cârja” motivațiilor personajului masculin, în special ca un interes romantic al eroului.
Alexandra: De acord, poate fi un spectru foarte larg, și cred ca aș putea da doar exemple de contra-stereotipuri pe care îmi place mie personal să le văd. De exemplu scene de conversații între femei unde discută altceva decât dragostea. Filme în care o femeie are rolul unui observator, care caută să înțeleagă mai bine viața din jur. Sau dacă sunt situații sexualizante, acelea care se folosesc și de alte părți ale corpului ca să indice frumusețea sau tensiunea, cum ar fi mainile și spatele, nu doar imaginea aia de bombshell. Altfel, sincer cred că există și stereotipuri despre contra-stereotipuri. Adică poți să ai mai multe personaje feminine care sunt, să zicem, matematiciene sau războinice, dar deznodământul poveștii e tot unul strict romantic sau urmărește aceeași portretizare veche obiectualizantă. În aceeași logică, e super ok să te uiți la un film strict despre dragoste, fără să trebuiască să fie ancorat în arhetipuri despre empowerment care nu creează de fapt empowerment. Ideea e ca pot exista și caricaturi ale puterii feminine, și scopul de fapt este ca poveștile și personajele feminine să fie mai mult decât schițe.
Femeile, frumusetea si puterea
Ioana: Cred că istoric vorbind, femeile au fost de cele mai multe ori sexualizate în filme (și nu numai, același lucru se aplică la toate mediile vizuale), iar frumusețea lor a fost privită ca unica sursă de putere și slăbiciune. Știm cu toții acele filme cu care am crescut în care un makeover era de ajuns să schimbe complet atitudinea fetei/femeii și felul în care se raportau la ea toți oamenii din jur. Ciudat, aceste metamorfoze erau întotdeauna rezervate personajelor feminine, al căror succes sau reînnoire era mereu reflectată la nivelul aspectului fizic. Personajul masculin avea alte arme care să-i reflecte succesul, la rândul lor destul de stereotipice, nu cred că doar femeile au fost victimele stereotipării în media.
Credit foto: Diana Paun
Exagerarea corectitudinii politice - o teamă falsă
Ioana: Cred că există o dimensiune politică în orice alegere artistică. Nu vedem reprezentările diferite față de imaginile deja intrate în canon sau ilustrarea unor alte fațete ca fiind o exagerare a corectitudinii politice, ci pur și simplu o contribuție la o mai mare diversitate a perspectivelor.
Alexandra: Cred ca o reacție de backfire effect a persoanelor care încă se simt incomod cu feminismul este să schimbe subiectul și să se concentreze pe exagerarea corectitudinii politice. Mi se pare că asta ne face pe toți să ne consumăm energie discutând cenzuri false, când avem probleme mult mai serioase de rezolvat. Încă avem filme care normalizează abuzul, care sunt degradante, cu scene de viol gratuit, cu un limbaj care nu recunoaște existența persoanelor trans, sau în care doar sex symbolurile își găsesc fericirea. Mi se pare minunat că încep din ce în ce mai mult să apară și altfel de filme, mai ales pe platforme de VOD accesibile publicului general. Dar aș zice că asta înseamnă progres nu exagerare. Plus, filmele despre care vorbim și pe care le ecranizăm nu sunt goale de sexualitate sau de conflict, personajele nu se respectă idilic în viețile lor roz pastel, pentru că nu fac asta nici în viața reală. Sunt filme tot despre ce înseamnă să fii om, cu bucuriile și chinurile care vin la pachet cu asta, și dacă se scot la suprafață poveștile unor oameni care până acum au fost schițați minimal sau nereprezentativ, o să avem mai mult content, nu un content limitat.
