Adaptarea în PR a fost grea pentru Horia Ghibuțiu, PR Director Golin. Noroc cu șocurile ușoare, care au amortizat trecerea din presă în cealaltă tabăra. Trecând de glumă, Horia se învață cu matematica și algoritmii noii meserii și păstrează unele apucături bune de jurnalist. Cum ar fi aceea că un interviu OK e acela din care ai ce să scoți în titlu. Pentru exemplificare, interviul de mai jos are câteva titluri posibile la fiecare intertitlu. A fost greu să alegem. Să fie pe emoție, cu mila și respectul actualilor și vechilor colegi? Să fie cu senzație, ceva din presa care supraviețuiește greu? Să mergem pe conflictul clișeic presa-PR? Pe gluma aceea cu munca plătită, la care râde și plânge orice jurnalist? Am ales după cum se vede. Deși ne-a plăcut mult și pasajul acesta:
Am plecat din presă când am constatat că jurnaliștilor de azi le e tot mai greu să răspundă onest la întrebări simple, dar esențiale: demersurile lor servesc interesul public și sunt destinate acestuia? Ceea ce fac reprezintă o creație/analiză sau o simplă enumerare? Acoperă mai multe puncte de vedere? Există vreun conflict de interese?
Ne-au plăcut, de asemenea, și amintirile lui din presa din 1990, pe când ziarul costa mai puțin decât o pâine și hrănea sute de mii de cumpărători, numerele de telefon n-aveau un buton, ci erau lipite pe un fișet, documentarea intra în agende și nu în cloud-uri și colile de indigo țineau loc de fotocopiator. Dar nu are rost să povestim noi despre asta, citiți mai bine poveștile lui Horia despre aventurile în presă și începuturile lui în PR:
Din presă în PR
Switch-ul de carieră s-a petrecut lin, deși cu inerente regrete. Îmi imaginam că, până la urmă, voi rămâne tot în domeniul comunicării. Într-un fel, media și PR-ul s-ar asemăna, dar, vorba aia, față de noua mea ocupație, cea veche nu e nici superioară, nici inferioară, cât despre egalitate nici nu poate fi vorba. En bref, m-am hotărât într-o seară în care se umpluse Instagramul de un apus splendid, dar eu nu-l văzusem fiindcă nu apucam să ridic ochii din laptop toată după-amiaza și seara în zilele lucrătoare y compris duminica. După care a fost simplu: dă-i pe la nas unui jurnalist weekendul eliberat după o viață de lucru în regim de foc continuu și-l frăgezești instantaneu.
Cum era presa în 1990. Cum e acum
Pe când ziarul costa mai puțin decât o pâine și hrănea sute de mii de cumpărători, pe când era răsfoit și nu naviga nimeni cu mouse-ul sau cu degetul pe o tabletă, am poposit și eu în presă, la „Tineretul liber“, primul cotidian tipărit în libertate și, ulterior, primul mare defunct al presei românești.
În 1990, Backspace-ul se numea radieră, Enter-ul, aliniat, iar tastatură n-aveau decât mașinile de scris ale dactilografelor. Pe atunci, scrumierele erau înăuntru și nu afară, iar titlurile erau titluri, care încăpeau în Probar (un fel de manual de fonturi pe care îl știam pe de rost). Birourile erau birouri și nu „borcane“ sau niște măsuțe așezate în „open space“. Numerele de telefon n-aveau un buton, ci erau lipite pe un fișet, documentarea intra în agende și nu în cloud-uri, colile de indigo țineau loc de fotocopiator, zincurile de poze și „albitura“ (niște pene metalice subțirele) era pe post de „line spacing“.
Iar ziariștii erau ziariști. Se mulțumeau să intre cuminte în definiția de persoană fizică, recunoscută ca jurnalist conform legii, care își asumă voluntar responsabilitatea publică morală și legală de a aduce la cunoștința cetățenilor, prin produse jurnalistice, informații de interes public local, zonal, național sau internațional.
Și am plecat din presă când am constatat că jurnaliștilor de azi, noroc că nu-i mai întreabă nici șefii, le e tot mai greu să răspundă onest la întrebări simple, dar esențiale: demersurile lor servesc interesul public și sunt destinate acestuia? Ceea ce fac reprezintă o creație/analiză sau o simplă enumerare? Acoperă mai multe puncte de vedere? Acordă posibilitatea celor acuzați de a răspunde în același spațiu editorial și amână publicarea unui demers doar când au o poziție, alta decât jalnicul zar de fugă non-jurnalistic („nu a putut fi contactat până la închiderea ediției”)? Există vreun conflict de interese? Își corectează greșelile vizibil, prin erate?
Or, dacă nu există acest set minim de îndoieli pe care jurnalistul e dator să le risipească, nu e jurnalist. Nu-i media, e social media. E influencer. Sau doctor în nimicologie, genul priceput la toate, care apare la TV și pe teme de politică externă, și de vaccinare.
Capitole din romanul presei
Ca titluri de capitole, momentele mele din presă ar arăta cam așa: „Tineretul liber”. Începuturile;
„Evenimentul zilei” - când ajungi să le dai note mici foștilor idoli (mă autorecuzam cât puteam de la meciurile fostei echipe favorite, căci nu se cuvine ca unui cronicar sportiv să i se vadă preferințele, dar am fost stelist, asta e).
„TvMania” – cum am asudat subit de plăcere după ce Răduleasca mi-a spus că îi pusesem cea mai bună întrebare din viața ei;
„Viva!” – la vie en rose;
„Compact” – party-ul underground și farmecul discret al primei funcții de redactor-șef;
„Evenimentul zilei” – Întoarcerea;
„Weekend Adevărul” – lansarea ziarului cu cele mai multe pagini din istoria presei române, cu întârzieri salariale de câte două luni;
FHM – living la vida loca;
Morning Glory, Morning Glory, râd, dar și beau muncitory.
Începutul în PR
Cea mai grea parte în PR a fost să înțeleg business-ul în sine. Paradigma, pe șleau. Care-i treaba cu PR-ul? E comunicare în echipă, pentru o altă echipă, pe care trebuie s-o cunoști ca pe propria ta echipă; e creativitate nu doar în întâmpinarea dorințelor unui client, ci în crearea efectivă a unui brand, ceea ce presupune o arhitectură comunicațională bazată pe acumularea unor valuri de informații din care extragi spuma; e și concizie, și rigoare, și metalimbaj, și multe slide-uri PPT, și jargon, și romgleză, și shadow writing, și viteză de reacție, și deadline-uri diabolice. Încerc să te conving, de fapt, că destule componente ale celei mai grele părți sunt și frumoase. Dar dacă tot mă întrebi de părțile mișto, mie-mi place de Brainstorming. Acolo găsesc eu fior, emoție, confort.
Adaptarea
Adaptarea a fost grea, șocurile au fost ușoare :) Însă nu mă sfiesc să repet: am fost primit atât de bine, încât le-am și zis că data trecută când s-a întâmplat asta la un serviciu, m-am însurat.
Cu ce nu te-ai obișnuit încă
Cu matematica - lucrăm cu vorbe și concepte, însă totul e algoritm - și cu timesheet-ul m-am împăcat greu. Însă pot să pricep al naibii de bine necesitatea lor. Am venit din presă cu apucătura și convingerea că un interviu OK e cel din care poți scoate ceva în titlu.
Proiecte recente
Companie mare, clienți mari, deci lucrez la proiecte mari. În termeni fotbalistici, transferul la Golin m-a făcut să intru în Liga Campionilor la PR. Și am ajuns repede, fără să mă pregătesc degeaba o întreagă viață, ca Dinamo.
Prejudecăți între PR-iști și jurnaliști
Ca ziarist, aveam o prejudecată legată de întrebări. Sigur, noi, jurnaliștii, fiind deștepții pământului, puneam doar întrebări esențiale, surprinzătoare, elaborate, documentate, arțăgoase, capcană, mă rog, ce-am prins și noi, recent și pe sărite, din arta abreviată a interviului. Întrebările puse în PR îmi păreau înduioșător de banale. De fapt, în PR trebuie să pui cât mai multe întrebări simple și clare, reclamând răspunsuri așijderea, ca să fii sigur că ai înțeles corect despre ce e vorba în propoziție, frază, brief. Altfel, vinzi castraveți grădinarului.
Râdeam cu o prietenă foarte bună – care a sărit la rândul ei din barca presei în cea a PR-ului – că atât vechii noștri colegi, cât și cei noi, probabil că ne privesc cu un amestec de milă și respect. Sper să mă înșel :)
Ghid personal de etică în PR
Promptitudine, pertinență, diacritice.
Lucruri bune și rele în 2021, în presă și în PR
Un singur lucru bun din presa română în 2021 mi-e greu să aleg. Mă uit des și cu plăcere pe Recorder, GSP&Libertatea, PressOne, Dilema Veche. Cel mai rău lucru, chiar mai grav decât tabloidizarea generalizată, rămâne atacul clonelor de presă – sunt multe și au audiență.
Să enunț cel mai bun lucru în PR după doar două luni?! Pentru că am o vârstă, apreciez că e un domeniu de care va fi nevoie oricând, ca de poștă și de căi ferate. Și e precum șahul: un joc al minții pe care teoretic îl poate face aproape oricine, dar ca să fii bun, e nevoie de exercițiu și de strategie. Pragmatic vorbind, găsesc încă seducătoare ideea de veni la serviciu în centru și de a fi plătit pentru asta :)
Cinstit vorbind, am nimerit într-o cultură organizațională făcută după manual și la milimetru. Sunt atât de dezordonat pe dinăuntru încât apreciez nespus ordinea de pe dinafară. La ce e rău în PR nu știu să răspund acum. Ce poate fi atât de nasol încât să nu treacă joi seara, când e Roaba de bere pe terasă, urmată de #LightFridayForever?
