[Regizor în 30 sec] Goran Mihailov: Trendul va fi ca “reclama” să fie puțin mai subtilă, mai puține packshoturi seci și mai multă emoție și îndrăzneală

Încă de la 16 ani Goran Mihailov își anunțase părinții că vrea să dea la UNATC, singura dilemă era că nu știa dacă la teatru sau film. Prima reclamă i-a intrat pe mână ca regizor din timpul facultății, compusă dintr-o serie de prim planuri, pentru Baumax, DOP fiindu-i Bobo Filip. Altfel, își alege cu minuțiozitate echipa pentru fiecare proiect, ca rezultatul să fie maxim și încearcă să scoată ceva fresh din fiecare brief, chiar dacă unele idei “s-au mai făcut“.

Spre deosebire de tv unde te uiți la ceea ce ți se oferă, în online ai libertatea de a alege, de a da skip, plus atâtea softuri de Adblock. Eu sper să se pună mai mult accent pe content relevant, care să surprindă spectatorii. Cred că trendul va fi ca “reclama” să fie puțin mai subtilă, mai puține packshoturi seci și mai multă emoție și îndrăzneală.

Goran crede că un regizor bun trebuie să fie în primul rând un bun povestitor, să aibă un talent în a spune povestea în imagini mai mult decât în cuvinte, ca atunci când dai pe mute, story-ul să se înțeleagă oricum. Recomandă oricărui regizor să monteze cât mai mult, doar pentru a realiza cât de mult contează fiecare cadru. Lecția învățată de la pandemie? Să ne adaptăm mai ușor la orice și a renunța la rețete.

Gata, mă fac regizor

Printr-un lung șir de coincidențe am ajuns în prima clasă de actorie de la Liceul de Artă “Sabin Drăgoi” din Arad și în scurt timp mi-am dat seama că mă atrage mai mult partea din spatele cortinei, așa am început să propun anumite texte pe care să le lucrăm, să mă implic ceva mai mult în repetiții… nu știu cum, dar s-a întâmplat natural, fară să conștientizez. Cu siguranță a contat și faptul că am ajuns să joc împreună cu câțiva colegi de la clasa de actorie într-un spectacol la Teatrul Național Arad și odată ajuns cumva în acest univers al teatrului, am început să explorez. Și acum mă fascinează clădirea în sine a teatrului, felul în care totul este organizat, fiecare sector special amenajat pentru fiecare departament, clar o lume care mi s-a deschis la o vârstă la care căutam să explorez cât mai mult. Din perspectiva mea de copil părea un microunivers aproape suprarealist, fiecare plimbare prin culise părea o aventură. Faptul că am avut acces în bucătăria internă a actorilor și am putut să văd complexitatea din spatele unui spectacol de teatru, a contat enorm pentru mine. Am avut ocazia să fiu prezent la repetițiile lui Radu Afrim și să observ cu câtă rigoare construiește un spectacol. Mi-a plăcut maniera liberă în care regiza. Textul era doar un pretext pentru ca el să creeze o mică lume pe scenă. De fiecare dată eram surprins de perspectiva diferită din care prezenta povestea. Creativitatea venea cred din felul în care adaptezi povestea într-un context actual, pe care publicul să-l înțeleagă. Ajuns la 16 ani, deja știam sigur că asta vreau să fac, mi-am anunțat și părinții că eu sunt hotărât să încep să mă pregătesc pentru UNATC. Lupta care s-a dat în final în mine a fost dacă să dau la facultatea de teatru sau de film…

Când ai început să regizezi reclame?

În timp ce eram student la UNATC a trebuit să ne formăm fiecare câte o echipă cu care să ne filmăm proiectele, așa am ajuns să lucrez cu Sorin Baican (Studioset), venit la facultate după câțiva ani de lucrat în publicitate. El a fost cel care mi-a propus să facem primul spot comercial, pe care sincer l-am luat ca pe o joacă. Îmi amintesc că nici nu am știut cum să negociez pentru că eu eram mulțumit că aveam ocazia să experimentez, să lucrez cu echipament de care nu aveam parte la facultate. Cred că am avut norocul să fac parte dintr-o generație de colegi talentați pe care îi putem vedea acum că fac treabă foarte bună atât în publicitate, dar și în film. De când am terminat facultatea lucram unii cu alții cu mare încredere în diverse combinații în funcție de proiecte - Andrei Brovcenco, Tudor Panduru, Radu Voinea, Radu Fulga, Boroka Biro, Mișu Ionescu.

Consider că la prima reclamă am avut noroc și am avut un brief mișto. Campania se numea “Reduceri la mustață”, iar cei de la Baumax ofereau reducere în funcție de lungimea mustății. Gandindu-mă retrospectiv cred că a fost o alegere curajoasă să-ți maximizezi resursele punându-le în mâinile unei echipe tinere, puțini își asumă chiar și acum asemenea riscuri, de a acorda șansă unor oameni care nu au confirmat încă pe scara de valori publicitară. În general, experiența a fost amuzantă fiindcă eu am vrut să lucrez cu oameni reali, meșteri adevărați, care nu aveau deloc rigoarea filmărilor, nu erau obișnuiți să fie în lumina reflectoarelor. A durat puțin până să le căștig încrederea, să fie liniștiți că nu o să-i facem de râs, iar în final s-au distrat foarte tare fiind puși în situațiile din scenariu. M-a ajutat mult și DOP-ul proiectului, Bobo Filip, care a privit ca pe o provocare faptul că spotul era compus aproape în totalitate din prim planuri, reușind totuși împreună să facem povestea să curgă.

BauMax - Reduceri la mustață

Briefuri vechi și noi

La început aveam destul de multe limitări când venea vorba de un brief. Cea mai mare amăgire era când lucrai la un treatment și apoi iți dădeai seama că bugetul nu poate să susțină ceea ce se dorește. De foarte multe ori, chiar și astăzi, briefurile, scenariile și referințele sunt ani lumină diferență de realitatea bugetului. La fel ca în orice început, fiind foarte tânăr și în ultimul an de facultate, oamenii erau temători să meargă pe mâna mea. Acum se simte că au prins mai multă încredere și asta este o libertate în toate fazele de lucru, pentru că sunt lăaat să-mi fac treaba fară atâta scepticism. Un alt factor ar fi și echipa, am încercat să lucrez cu oameni pasonati care își fac cu drag treaba. Asta aduce un vibe fain în echipă și indiferent de problemă, știi că vei găsi o soluție. Am fost destul de consecvent atunci când
mi-am ales coechipierii și am încercat întotdeauna să aleg omul cel mai potrivit pentru proiect. Îmi place ideea de echipă omogenă, bine “sudată”, care știe deja la ce s-a expus. Una din reclamele de la început la care am lucrat cu mare plăcere. PS: După ce am pregătit totul timp de o săptămână, în ziua filmării a plouat torențial. A fost o adevărată provocare să filmăm fără să se simță că afară este furtună.

LIDL- Adevărații grillatarieni

Ceva de învățat

Există o vorbă că omul din greșeli învață. Din păcate în lumea asta a publicității, în care sunt angrenate foarte multe resurse, greșelile nu prea sunt permise, ești oarecum forțat să gândești puțin mai practic sau pragmatic ca să poți să livrezi ceea ce ți-ai propus. Cred că una din învățături a fost să încerc să găsesc un echilibru între partea creativă și cea practică. A doua învățătură cred că a fost să mă documentez foarte bine pe marginea unei teme sau a unui subiect pe care îl abordez. Fiind o lume atât de mare este ușor să faci ceva și să crezi că ești original, iar mai apoi să descoperi că aceeasi idee a fost făcută în altă parte, poate cu mult timp înainte. Mi-am dat seama că e bine să încerc să văd cât mai mult din ceea ce exista deja, pentru a nu risca să reinventez din nou roata. Chiar daca se întâmplă să fie același concept, măcar să schimbăm perspectiva sau maniera în care spunem povestea. La fel ca la teatru pot fi mai multe montări diferite ale aceleiași piese. Iar a treia învățătură ar fi că oamenii sunt importanți, nu poți fi un bun regizor fară o echipa bună. Doar atunci când oamenii simt că părerea lor este importantă și contează real, atunci vor da totul ca proiectul să iasă bine.

Inspirație & documentare

Pot să spun că mă pasionează sau obsedează ideea de a reinventa, recicla, de a reinterpreta tehnici sau povești clasice pe care să le aducem în contemporan. De multe ori sunt surprins de ingeniozitatea oamenilor înainte de evoluția tehnologiei. Mă gândesc la cât de greu și de dificil le era să monteze sau să creeze tot felul de iluzii optice și totuși le făceau iar unele sunt extrem de reușite. Aș vrea să cred că fiecare moment pe care îl trăiești este un moment dedicat învățării din cauza asta este important să faci ceva util cu timpul tău. Dar dacă e să renunțăm la filosofie să vorbim mai practic, fiecare proiect vine cu timingul deja făcut. Regizorul trebuie cumva să se adapteze și să facă proiectul în condițiile date. Varianta ideală ar fi de minim 5 zile pentru un treatment și minim două săptămâni pentru preproductie. Că să mă țin up to date încerc să fiu conectat la programul festivalurilor de publicitate și film. Sunt curios mereu ce spoturi au mai fost nominalizate. (Cannes Lion, Clio Awards, Super Bowl etc). De curând am descoperit pe un hard țoată colecția “Noaptea devoratorilor de publicitate” pe care în studenție o vizionam cu mare interes și apreciam cu adevărat rolul de ‘entertainment’ pe care obișnuia să îl aibă publicitatea. Acum mi se pare că partea funcțională preia tot mai mult din structura narativa și mesajul de campanie. Mă uit pe site-urile altor regizori sau case de producție, pe unii încerc să-i și urmăresc pe vimeo, care mă tine mereu la curent cu ce mai postează. În continuare petrec mult timp pe youtube scotocind în cotloanele internetului. De multe ori văd câte un filmuleț real postat pe youtube care să mă surprindă, ori printr-o chestie inventivă, ori o întâmplare, atât de comică încât ar putea fi un gag, ori poate un cadru făcut din întâmplare, pe care să-l pot reproduce.

Cel mai important lucru pentru a fi un regizor de reclame bun

Cred că un regizor bun trebuie să fie în primul rând un bun povestitor, să aibă un talent în a spune povestea în imagini mai mult decât în cuvinte. Dacă oprești sunetul povestea continuă să se înțeleagă. Un regizor bun trebuie să știe să creeze personaje credibile și memorabile, să-i placa să lucreze cu actorii și să aibă simțul umorului. Provocarea este că ești mereu obligat să fii flexibil, să te adaptezi după brief, după actori, după poveste, însă trebuie să reușești să iți pui și amprenta regizorală proprie, să aduci ceva din viziunea ta în acel proiect. Chiar dacă de partea tehnică se ocupă în principal DOP-ul, cred cu tărie că și regizorul trebuie să aibă habar despre lucrurile elementare cum ar fi optica (ce obiective și de ce le folosim), noțiuni despre compoziție, lumină și chiar să fie la curent cu mai tot ce apare nou din punct de vedere tehnic - nu poți să ceri ceva ce nu știi că exista. La fel, pe partea de postproducție este la fel de important să ai cunoștinte în ceea ce privește montajul, te ajută enorm să știi să te folosești de gramatica cinematografică. Vizualizând felul în care vei monta te ajută să eficientizezi timpul de filmare. Aș recomanda oricărui regizor să încerce să monteze cât mai mult, în felul ăsta realizezi cât de importante sunt niște cadre mici despre care ai fi zis că nu au nici o importanță înainte. Eu intodeauna când filmez încerc să am în cap montajul, să mă gândesc mereu care bucată din cadru o folosesc, pe ce pun accentul în momentul ăsta.

2020, probă de pandemie

Cred că 2020 a fost un an interesant. A reușit cumva să ne aducă mai aproape unii de alții, chiar dacă ne-a fost impusă distanțarea. A fost un an în care din păcate au căzut câteva proiecte în care mi-am pus speranță. Însă în mod surprinzător au apărut altele, simt că pandemia ne-a învățat să vedem cu mai mult umor lururile din jurul nostru. În noile briefuri observ că se pune tot mai mult accent pe comedie, ceea ce mă bucură enorm. Am făcut câteva proiecte anul trecut și părea că totul merge mai bine, lumea se bucura că putea să iasă din nou afară din case, parcă au început să își facă meseria cu mai multă bucurie. Munca mea nu s-a schimbat atât de mult, în continuare sunt prezent pe set, doar că acum filmările înseamnă testări înainte, înseamnă mai multă pregătire ca să putem menține măsurile de siguranță. Până acum nu am filmat nici un proiect în care să nu fiu fizic prezent pe platou, stiu că 2020 a fost un an inovativ pe zona asta și au fost regizori străini nevoiți să regizeze pe zoom. Cred că anumite soluții cum ar fi meetingurile online sau castingul de tip self tape pentru anumite roluri sunt soluții care pot fi eficiente și pe viitor, bune de păstrat. (apropo de self tape - ar fi bun un mic training/ghid pentru ca actorii să aibă șanse egale în contextul acesta în care nu vin la studiourile de casting pentru probe; de multe ori, cu un self tape, cel care se filmează mai bine are și șanse să primească rolul)

Inedit - Flexitarian

KFC. Not Reinvented

First Bank

Morărița

Pizza Hut - 90s

NN- Home

Lidl Hacks

CEZ Verde

Kaufland - K Star

Mi-aș dori ca anul 2021 să fie mai mult despre calitate decât despre cantitate. Îmi doresc să pot să mă implic cât mai mult în fiecare proiect și să încerc mereu să propun ceva care să ne scoată puțin din zona de confort. Mi-aș dori ca fiecare proiect pe care îl voi avea de făcut să fie o provocare, eventual ceva ce nu am mai făcut - să trebuiască să fac research, teste, probe, discuții creative și la final să știi macar că ai învățat ceva nou. Cred că odată cu pandemia trebuie să învățăm să renunțăm la rețete și să ne dezvoltăm mai mult curajul de a surprinde spectatorii.

Noutăți pe platou

Eu zic că pe lângă toate restricțiile lumea s-a adaptat și a reușit să facă cumva ca lucrurile să continue. Într-un fel mie îmi convine că meetingurile se pot face și online, în felul acesta pot să fiu mai eficient și să nu mai pierd atâta timp pe drumuri. Că să putem filma, pe lângă măsurile clasice, fiecare om prezent pe platou trebuie testat. Din fericire nu am avut nici un incident legat de pandemie, nu am descoperit nici un membru esențial din echipă care să fie pozitiv înainte de filmare. Consider că marea noastră calitatea este puterea de a ne adapta, iar această industrie exact asta a făcut în pandemie, s-a adaptat și a găsit soluții de a funcționa chiar bine și cu limitările existente.

Peisajul publicitar autohton

Mă bucur să văd că tot mai multe branduri își asumă să iasă din zona de confort și încearcă să propună ceva diferit sau nou. Din păcate sunt puține proiecte mari din România care sunt regizate de regizori autohtoni - cred că există acest clișeu că atunci când este un proiect foarte mare trebuie să chemăm un regizor străin. Eu cred că sunt regizori români care ar putea să facă o treaba poate mult mai autentică dacă ar avea aceleași resurse și același capital de încredere din partea agenției și a clientului. În general, e greu pentru un regizor străin să lucreze dialog sau să creeze personaje care au relevanță în contextul local românesc. Observ o goană nebună după “coolness” pentru orice, de suprafață, acel gen de cool care se vă demoda peste 4-5 ani. Daca vă uitați la reclamele din trecut o să vedem că unele care sunt făcute mai elegant, mai cinematografic încă sunt relevante, comice și actuale prin mesajul și modul în care îl livrează. Iar marea majoritate a spoturilor în care s-au folosit cele mai cool frizuri, haine, adidași, acum arată super învechit și puțin cam kitsch.

Este loc de young blood pe piață?

Cred că acum nu mai e vorba doar de reclamele clasice, sunt atâtea tipuri de content video care se pot face încât cred că fiecare își poate găsi locul. Mi se pare că au apărut tot mai mulți regizori tineri care reușesc să aducă o viziune puțin mai nonconformistă și să aibă o abordare în ton cu vremurile în care trăim.

#Trending

Cred că în ultimii ani se face pasul către o majoritate de digital online advertising, unde reclamele pentru net devin prioritare și mult mai targetate. Însă spre deosebire de tv unde te uiți la ceea ce ți se oferă, în online ai libertatea de a alege, de a da skip, plus atâtea softuri de Adblock. Eu sper să se pună mai mult accent pe content relevant, care să surprindă spectatorii. Cred că trendul va fi ca “reclama” să fie puțin mai subtilă, mai puține packshoturi seci și mai multă emoție și îndrăzneală.

Eu sper ca după această perioadă să începem să gândim puțin mai realist. Să încercăm să luăm mult mai atent în calcul resursele pe care le avem la dispoziție. Uneori limitările pot avea niște rezultate foarte creative. În ceea ce privește tipul de producție este foarte greu să faci ceva într-un timp scurt fară a avea în spate o producție mare sau fără prea mult timp alocat pentru CGI. Eu mi-aș dori să avem posibilitatea de a face tot mai multe proiecte întinse pe o perioadă puțin mai lungă, cu echipe mai mici, formate din oameni bine pregătiți și polivalenți. Iar la producțiile mari cu siguranță o să existe tot mai multe combinații între CGI și partea de filmare reală. Suntem foarte aproape de punctul în care ne va fi destul de greu să diferențiem ce e real și ce e CGI, așa că, cred că e o zonă de explorat în continuare.