Atunci când abilitățile profesionale se împletesc cu proiectele de suflet, se nasc lucruri neașteptate. Primim această lecție valoroasă din partea Costinei Dinulescu, care după multă experiență adunată în publicitate, și-a luat inima în dinți și s-a dedicat unui proiect de suflet: o poveste pentru copii care nu numai că atinge subiectul bullying-ului, ci creează o invitație la discuție între cei mici și părinți.
Nu e o coincidență nici faptul că primul job pe care l-a avut imediat după ce a absolvit Universitatea Națională de Arte București a fost de ilustrator în publicitate: toate ilustrațiile din carte sunt realizate chiar de Costina. Datorită acestei abilități, în timpul liber realizează portrete pentru copii care pot fi văzute aici.
"Bună ziua,
Vă mulțumim pentru interesul acordat editurii noastre. Povestea ne place foarte mult, însă ilustratorul cu care colaboram este ocupat cu alte proiecte și nu va putea ilustra cartea dumneavoastră.
Ilustrațiile dumneavoastră ne plac foarte mult și ar fi un proiect minunat dacă veți ilustra dumneavoastră cartea."
A fost mailul care a apărut la doar o săptămână după ce a trimis proiectul către edituri, iar răspunsul rapid a însemnat mai mult decât validarea muncii sale. A făcut ca cele trei luni de muncă intensă ce au urmat pentru ilustrațiile cărții să merite și i-a redat curajul de care avea nevoie pentru a continua.
Cartea Oty și creionul magic a avut lansarea de Ziua Copilului și abordează cu sensibilitate un subiect greu. E o poveste care invită la introspecție și îi ajută pe copii să înțeleagă și să identifice comportamentele specifice bullying-ului, fenomen a cărui prezență ne-a adus țara pe locul 3 în ceea ce privește manifestarea lui.
Interviul de mai jos surprinde tot procesul de scriere și ilustrare a cărții, răspunsurile stârnite de poveste în rândul publicului țintă de 4-10 ani, dar și toate lecțiile nesperate adunate în timpul materializării proiectului.
Drumul în publicitate
Am studiat la Universitatea Națională de Arte București (Facultatea de Arte Decorative si Design), iar primul meu job a fost ca ilustrator în publicitate la Saatchi&Saatchi la vremea aceea. Participam la Monday Morning Meeting cu Radu Florescu si incercam sa invat cat pot de multe de la ceilalti creativi care aveau experienta si cunosteau foarte bine programele de grafica. Aveam un coleg ilustrator titular, cu 10 ani mai mare decat mine. Era extrem de talentat, insa fetele copiilor sau ale femeilor nu-i ieseau mai niciodata bine si aici intervenea contributia mea. Dar nimic mai mult. Nu ma pricepeam la realizat storyboarduri sau nu-mi placeau.
M-a intrebat intr-o zi ce vreau sa fiu: ilustrator sau art director? Mi-a explicat ca am foarte mult de munca daca vreau sa devin un ilustrator bun, insa nu ma atragea deloc acest post. Stiam ca pot mai mult. Am plecat in urmatoarea agentie, pe post de graphic designer. Aici n-am stat foarte mult pentru ca nu apucasem sa asimilez foarte multa informatie dupa doar un an petrecut la primul meu job. Cand esti proaspat iesit din facultate, cel putin in aceasta industrie, nu are nimeni timp sau dorinta de a te invata. Ce-i drept, in ritmul in care se lucreaza in multinationale, nici nu prea ar fi posibil. Urma sa inteleg mai tarziu.
Asadar, dupa primul job in care m-au angajat din solidaritatea directorului de creatie care terminase tot Artele si un mic popas intr-un loc pe care nu doresc sa-l mentionez, fiind atat de scurt si fara nicio lectie invata, am pornit spre a 3-a agentie: agentia de BTL a Graffiti BBDO - Propsero. Cea mai mare agentie de BTL la vremea aceea. Au fost 3 ani minunati, langa oameni care m-au indragit numaidecat si am lucrat impreuna pe o multime de proiecte care m-au ajutat sa-mi conturez portofoliul. A fost scoala Prospero si le voi fi recunoscatoare intotdeauna.
Si ultima agentie in care am ramas 11 ani si am fost indragostita aproape in fiecare zi de oameni, proiecte, atmosfera a fost Grey. M-au angajat Laura Tampa si Sebastian Sandu. Apoi s-a transformat in Geometry si am avut onoarea sa lucrez cu Mircea Pascu si Mihai Fetcu.
N-a fost usor, insa a fost frumos, azi având rolul creativ de Senior Art Director.
Nașterea lui Oty și a creionului său magic
Încep prin a va spune ca sunt mamica unui baietel in varsta de 10 ani si care m-a ajutat sa duc la bun sfarsit acest proiect. Am scris povestioara intr-o noapte pe cand cel mic avea febra si era musai sa raman treaza pentru urmatoarea doza de nurofen. M-am apucat sa scriu, fara sa am habar ce va iesi. Nu stiu de ce am ales acest subiect, insa lucrurile au inceput sa se lege frumos.
Am rugat mamicile de la job sa le-o citeasca copiilor si sa-mi transmita reactiile acestora. Unul dintre copilasi a intrebat de ce nu exista o carticica din care sa i se citeasca.
Mai tarziu am testat-o chiar eu, citind-o copilasilor cu care eram plecati intr-o calatorie la munte si mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca au rezistat pana la final si apoi m-au intrebat acelasi lucru, de ce nu am cartea. Incepeam sa prind aripi, sa-mi doresc s-o am fizic si sa i-o ofer piciului meu.
Bullying: un subiect greu, scris ușor
In meseria de parinte traiesti cu teama ca cineva sau ceva il va rani pe cel mic. Ganduri care sugruma, care nu-ti dau pace niciodata. Iti spui ca ai avut noroc si ai trecut cu bine de viata de prescolar, cu inca putin noroc incepe cu succes si etapa urmatoare, dar neuronii incep sa croseteze iar pentru mai tarziu. Nu pentru ca panica vine la pachet odata cu cel mic ci pentru ca este imposibil sa-i fii alaturi clipa de clipa. Si atunci nu-ti ramane decat sa-l pregatesti din timp.
Violenta de orice fel afecteaza sanatatea fizica si emotionala a copiilor. Bullyingul în școli plasează România pe locul 3 la nivel european în privința fenomenului, potrivit unui raport OMS.
Din perspectiva psihologica, bullyingul reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic, care are trei caracteristici: intenționat (agresorul are intenția să rănească pe cineva), repetat (aceeași persoană este rănită mereu), dezechilibrul de forțe (agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate apăra singură).
Am asistat la multe comportamente specifice bullyingului, insa mai mult ca spectator si m-am simtit neputincioasa. Stiam ca pot face mai mult, pot ajuta mai mult.
Bullyingul este un fenomen de care nu va scapa nicio generatie, din pacate. Daca prin anii ’80 nu stia nimeni ce inseamna si adultii considerau ca te poate “cali” un astfel de tratament, mai ales in cazul baietilor, copilul fiind lasat sa se descurce singur, acum se incearca, inca timid, transmiterea metodelor de stopare a acestui fenomen prin intermediul specialistilor.
Un astfel de copil nu are cum sa gestioneze singur o situatie atat de complexa, care se intampla in mod repetat si nu se intampla la vedere, adica in prezenta adultilor care ar putea lua masuri.
Metoda nu ar trebui sa fie “dai si tu daca esti lovit”, ci “hai sa ii pregatim” inainte de a participa intr-un context de bullying, indiferent de rol: victima, agresor sau spectator (cel mai adesea acel grup de martori sustine mai mult sau mai putin pasiv comportamentul copilului care agreseaza).
Prin cartea "Oty si creionul magic" incerc sa contribui la diminuarea acestui fenomen, dar nu voi reusi sa realizez acest lucru fara contributia activa a parintilor si a cadrelor didactice. Aceasta carte vrea sa trateze problema bullyingului intre copii, dar o face intr-o maniera usor de inteles pentru cei mici. Este gandita astfel incat sa deschida o discutie intre parinti si cei mici.
De la idee la carte în foi și cerneală
La scurt timp dupa ce am scris povestioara am inceput s-o citesc copiilor. Ei erau in masura sa-mi transmita feedbackul obiectiv de care aveam nevoie. Si asa s-a si intamplat. Ca apoi sa ma intrebe de ce nu exista fizic cartea. Atunci m-am hotarat sa caut un ilustrator si sa ma apuc de treaba.
Asadar, urma sa trimit scriptul mai multor edituri, insa a venit pandemia si mi-a dat peste cap tot planul. Gandisem totul in amanunt: lansare de Ziua Copilului pentru ca se lega bine cu subiectul, pe scena unui teatru mic.
N-a fost sa fie, mi-am spus. Poate nici nu era o idee buna sa merg mai departe. Sunt multi oameni talentati care fac deja asta si o fac foarte bine. Si m-am oprit. Au mai trecut cateva luni si m-a intrebat un fost coleg copywriter, caruia i-o trimisesem pentru ca aveam garantia ca-mi va da un feedback constructiv si obiectiv, daca am trimis-o la editura. Nu i-am spus ca am renuntat la idee, insa in acest context m-a intrebat daca o voi si ilustra. Dar eu nu sunt ilustrator, cel mult desenez cateva portrete pe an, cand reusesc cu chiu, cu vai sa-mi fac timp.
M-am gandit cum ar trebui sa arate coperta daca totusi m-as apuca s-o desenez. Si incet incet am inceput s-o schitez. Apoi au urmat cateva pagini la interior si am ajuns pe 1 februarie 2021 sa-mi iau inima-n dinti si sa trimit manuscrisul, insotit de cateva desene. In e-mailul pe care l-am trimis ii rugam sa-mi ofere posibilitatea de a colabora cu un ilustrator pentru ca eu cu siguranta nu as putea s-o termin vreodata.
Ma informasem putin despre edituri si erau sanse sa nu-mi raspunda nimeni sau abia peste cateva luni. Raspunsul a sosit intr-o saptamana.
"Bună ziua,
Vă mulțumim pentru interesul acordat editurii noastre. Povestea ne place foarte mult, însă ilustratorul cu care colaboram este ocupat cu alte proiecte și nu va putea ilustra cartea dumneavoastră.
Ilustrațiile dumneavoastră ne plac foarte mult și ar fi un proiect minunat dacă veți ilustra dumneavoastră cartea."
Iar am prins curaj si m-am apucat de treaba. Au urmat 3 luni de munca zi si noapte. Nu m-am simtit niciodata atat de obosita si coplesita ca acum, insa imi doream sa iasa aceasta carticica.
Piciul meu era fericit pentru ca era personaj in poveste si poate cumva l-as fi dezamagit daca renuntam. Mi-am dat seama ca va fi un cadou pe care si el il poate darui mai tarziu.
Incepeau sa se lege atat de bine lucrurile incat intelegeam ca nu va fi o simpla carticica ci un “instrument” pe care il pot folosi in a-mi ajuta copilul si, de ce nu, pe multi altii.
Cel mai mult m-a impresionat povestea unei fetite care a inceput sa se identifice cu unul dintre personaje si sa-i fie usor sa povesteasca si sa inteleaga ca ce i se intamplase nu trebuia acceptat. Ar fi reactionat altfel daca ar fi inteles ce se intampla de fapt.
Au urmat alte cateva povestioare care imi conturau si mai bine rolul acestei carti. Stiam ca ar ajuta foarte mult daca as ajunge in gradinite si scoli, daca as discuta despre bullying aducand cu mine povestioara. Desi lucrez in publicitate si am fost nevoita de foarte multe ori sa-mi prezint proiectele, aceasta decizie reprezinta un challenge. Presupune sa ies din zona mea de confort, sa invat sa-mi gestionez emotiile, eu respingand orice experienta de public speaking de pana acum. Eram motivata dublu acum. Sa ajut si sa ma ajut.
Oty oferă o invitație la discuție
“Oty si creionul magic” nu ofera solutii, insa creează cadrul ideal pentru a discuta cu cel mic. De obicei ne este dificil sa-i abordam direct si sa le captam atentia, mai ales pe un subiect atat de complex ca bullyingul. Dupa lectura, parintelui ii este lesne sa puna intrebari si raspunsurile sa vina firesc, fara ca cel mic sa se simta interogat, fortat sa raspunda. In plus, se poate identifica cu un personaj din carte.
Intrebarile ar trebui sa fie simple, sa-l determine sa povesteasca daca i s-a intamplat ceva similar sau a asistat la un astfel de moment la gradinita, scoala sau in parc la locul de joaca.
Se creeaza o legatura de incredere cu cei mici. Ei incep sa inteleaga importanta relatiei cu parintii si ca pot apela la sprijinul lor oricand.
Când magia scrisului te acaparează
Acest proiect a fost finalizat cu greu in context de pandemie. Biroul s-a mutat acasa, scoala online cu multe teme si multe alte taskuri de care nu eram nevoita sa ma ocup inainte mi-au ingreunat tot procesul. Asadar, daca ar fi trebuit sa raspund la intrebarea “te-ai gândit să îți transformi pasiunea pentru scris în ceva full time?” in urma cu 2 luni, as fi spus ca va fi singurul de acest fel si voi continua doar cu ilustratia, atunci cand timpul mi-o va permite. Dar situatia s-a schimbat imediat dupa lansarea cartii. Reactia copiilor, dupa ce au citit carticica, ma determina sa astern iar pe hartie. De 2 saptamani m-am reapucat de scris. Deocamdata sunt 2 povestioare, alte 2 aventuri ale lui Oty, in care voi pastra acelasi subiect.
Unii copii sunt predispuși să fie abuzați din cauză că sunt „diferiți”. De cele mai multe ori, victimele agresorilor sunt copiii care au următoarele caracteristici: supraponderali sau subponderali, au abilități sociale scăzute, au puțini prieteni sau nu au prieteni, sunt săraci sau bogați, au religie sau rasă diferită, sunt scunzi sau prea înalți etc. Pornind de la aceasta lista lunga, pot crea o serie de povestioare cu Oty care a inteles la final ca nu este niciodata prea tarziu sa devina bun si incepe sa se confrunte cu bullyingul din perspectiva altui rol. Acum ramane de vazut daca va veni in sprijinul altor copii agresati sau va fi implicat in rol de victima.
O ilustrație face cât o mie de cuvinte
Am studiat ilustratia specifica cartilor pentru copii, insa nu am regasit acest stil fotorealist al desenelor mele. De aici si scepticismul meu. Mi-era teama ca nu se va potrivi, desi intrunea caracteristica de baza de a inlesni exemplificarea si intelegerea mai usoara a textului. Apoi am primit feedbackuri din partea colegilor mei ilustratori, din Tonitza sau Academia de Arte. Sunt artisti care au ajuns la un stil elaborat de ilustrație, a caror tusa bine controlata o recunosti imediat. Nu stiu daca era nevoia de validare sau pur si simplu era doar un proiect atat de nou si diferit fata de tot ce lucrasem pana acum si bajbaiam. Primul meu job in publicitate a fost de illustrator, insa n-am simtit niciodata ca este un path care mi s-ar potrivi. Un coleg cu 10 ani mai mare, ilustrator cu talent pur, m-a intrebat intr-o zi ce aleg sa fiu: ilustrator sau art director? Mi-a explicat ca am foarte mult de munca daca vreau sa devin un ilustrator bun, insa nu ma atragea deloc acest post. Asa ca a castigat mouse-ul in defavoarea creionului.
Ilustrațiile clasice te transpun în general într-o poveste, pe când o ilustrație fotorealistă sugerează o identificare cu personajul si in acest proiect este exact ce am nevoie. Mai intai gandesc cadrul si apoi fotografiez personajele in diferite ipostaze care sa ma ajute sa transmit povestea cat mai bine. Probabil tot influenta advertisingului este si aici, il gandesc ca pe un storyboard, vad filmul in cap si abia apoi ma apuc de ilustrat.
In aceasta carticica apar copii reali, inclusiv baietelul meu. Desi are rol negativ la inceput si nu coincide absolut deloc cu realitatea, a fost extrem de incantat sa ma ajute. I-am explicat inca de la inceput ca este doar un rol si el este un mic actor. Intelegea ca nu pot desena din imaginatie si a avut rabdare pentru fiecare cadru in care apare, stand in pozitia de care eu aveam nevoie. Observam cat de incantat e si mi-am dat seama ca aceeasi bucurie o pot crea si oferi si altor copii in momentul in care vor deschide carticica si se vor descoperi personaje de poveste. Asa am inceput sa cer acordul parintilor si ei imi trimiteau poze. In ziua lansarii a fost un moment amuzant cand 2 fetite au venit sa-mi spun ape un ton impunator “in urmatoarea carte vom fi si noi”. Am chicotit in barba si am spus un “da” timid.
Sneak peek din procesul creativ aici:
Ce face o poveste să fie bună
Un script bun porneste de cele mai multe ori de la insight-uri reale. E ca atunci cand incepe un film si apare scris pe ecran “bazata pe fapte reale”. Stii ca acele personaje au existat cu adevarat, te poti identifica cu ele, empatizezi si se creeaza un intreg repertoriu emotional.
A scrie pe înțelesul celor mici
Am acumulat experienta pe partea de arta vizuala si nicidecum pe parte de scris. Am avut noroc sa lucrez cu multi copywriter intimidant de isteti, oameni pe care sa-i admiri pentru ideile expuse cu maiestrie, dar aici nu este vorba de o capodopera literara ci de o poveste cu morala pentru cei mici si astfel m-am relaxat foarte mult la gandul ca ei nu vor critica prea mult stilul cat povestea in sine.
Cartea ta preferată de când erai mică
Nu-mi aduc aminte ce varsta aveam, insa stiu ca am ramas cu o imagine clara, pentru o lunga perioada de timp, dupa ce am citit Craiasa Zapezii (Hans Christian Andersen). Credeam cu tarie ca toti oamenii devin rai pentru ca un ciob de gheata le-a patruns in ochi. Este amuzant acum cand ma gandesc, insa inocenta copiilor, impletita cu imaginatia, este blendul perfect pe care il pierdem cand incepem sa crestem. Eram genul de copil care a plans cand a citit “Gandacelul” si observ ca si baietelul meu reactioneaza la fel. Empatia mi se pare ca este aur pur cand exista in cantitati mari.
Despre puterea poveștilor
Un copil invata intotdeauna mai usor prin joc. Aceeasi regula se aplica si-n cazul cititului. Ii transmiti un mesaj impachetat frumos. Le oferi posibilitatea sa dea frau imaginatiei si sa vizualizeze povestea in stil propriu, fara sablon.
Mai multe detalii despre carte aici.
