Printre artiștii români care nu cred deocamdată în teatrul online este și Cristian Bajora, regizor de teatru și film, fondator al Teatrului În Culise. Pentru că, zice el, teatrul înseamnă un schimb de energie care nu se poate face în virtual. Cine știe însă cum s-ar putea întâmpla asta într-un viitor în care tehnologia va permite o experiență completă, asemănătoare cu cea live.
Grele au fost lunile cât cultura a avut lacăte pe toate ușile, pentru toți independenții, dar mai ales pentru cei care au preferat să creeze produse noi de artă așteptând zilele însorite când teatrele se vor redeschide. Echipa de artiști ai Teatrului În Culise a făcut acest salt de speranță și încredere, iar acum a venit momentul să revină într-un spațiu nou, cu spectacole noi și public în sală.
"Pe timp de pandemie noi am scos patru spectacole noi și sper ca din toamnă să avem încă cinci titluri de spectacole. Începem să ne apropiem de ceea ce vedeam în țările civilizate: această dorință a oamenilor de a veni în sala de teatru, de a consuma spectacol mult mai des. Cred că se întâmplă lucrul ăsta, cred că este o consecință pozitivă a ultimului an și sper să nu se oprească aici".
Purtăm în continuare o discuție deschisă cu regizorul Cristian Bajora despre supraviețuire, un privilegiu pe care nu mulți artiști independenți l-au trăit în perioada asta. Și despre învățăturile sale, nu doar din perspectiva de artist, ci și din cea de antreprenor.
Drumul tău în teatru
Începuturile mele în teatru... am început să fac teatru în liceu. Ăsta a fost începutul, prima dată ca actor, și apoi am coordonat trupa de teatru a liceului și probabil acolo am prins gustul pentru a produce și a regiza teatru. Am făcut apoi școala de film, de regie de film la clasa lui Dan Pița (Universitatea Media), și am lucrat în primii ani de facultate în televiziune unde am făcut regie pentru câteva filme și emisiuni. Dar cred că începutul meu în teatru și momentul în care am am cunoscut oameni care m-au inspirat a fost La Scena, acolo unde eram un fel de Best Boy, în anul I de facultate. Făceam regie tehnică la spectacole, dădeam cu mopul, aranjam sala și în fiecare seară vedeam spectacole de teatru from behind the scenes. Și așa am întâlnit oameni ca Theo Herghelegiu, Dana Voicu, Bogdan Dumitrescu, oameni care trăiau în lumea asta și m-au molipsit.
Apariția Teatrului În Culise
Am hotărât să creez un loc în care să adun lângă mine oameni cu același drum și aceleași convingeri. Așa s-a născut Teatrul În Culise. Împreună cu oameni alături de care am lucrat în liceu, care între timp erau fie studenți fie deveniseră deja actori, împreună cu partenera mea de viață care tocmai intrase la facultate la Comunicare și Relații Publice, cu bani de împrumut, am pornit la drum către ceea ce azi, după 10 ani a devenit modul nostru de viață.
Primul loc în care am jucat a fost o casă cu trei nivele pe care am transformat-o în teatru. Era undeva pe la Foișorul de Foc, într-un spațiu pe cât de impropriu, pe atât de ofertant. Pentru că putea fi transformat în orice, iar spectacolele noastre se foloseau de spațialitatea aparte a clădirii.
Primele spectacole
Primul spectacol pe care l-am montat a fost ”Spectatorul condamnat la moarte” de Matei Vișniec, spectacol pe care l-am adus cu noi din La Scena, dar primul spectacol produs în spațiul din Ștefan Mihăileanu a fost ”Imaginează ți că ești Dumnezeu” (tot un Vișniec) și a fost și spectacolul care a pus bazele a ceea ce înseamnă spiritul În Culise pentru că era cu totul și cu totul special, interactiv, jucam inclusiv în clădirea de vizavi, iar spectatorii se uitau practic pe geam la spectacol, aveam cascadorii, actorii jucau atârnați de casă în afara clădirii, a fost unul dintre spectacolele care ne-a definit ca grup. Era un moment interesant atunci pentru că erau mai puține teatre independente în București care aveau un brand. Se juca în multe spații, dar erau doar câteva teatre independente. Cred că atunci când am deschis noi exista La Scena - Teatrul ARCA, Godot de-abia se lansase, exista și Teatrul Luni de la Green Hours, Teatrul Act și probabil încă unul sau două spații independente. Eram bucuroși să putem să fim, să putem să creăm și asta ne aducea suficientă inconștiență să nu ne facem probleme pentru cum vom plăti chiria.
Schimbările prin care a trecut teatrul
Lucrurile s-au schimbat foarte mult de atunci de când am început. Echipa alături de care am început a crescut, a evoluat, iar noi am schimbat, am împrospătat, pentru că până la urmă ceea ce mi-am propus eu a fost să lucrez cu oameni tineri, oameni la început de drum care își doresc foarte mult să facă teatru și să fie văzuți. Am schimbat multe spații: după căsuța din Ștefan Mihăileanu am fost la Națiunile Unite, unde era Prometeus, apoi am deschis pe Hristo Botev în localul Coppers, apoi ne-am întors în La Scena, iar ultima oprire am avut-o la Artist Café, în Centrul Vechi, pentru ca mai apoi să ajungem unde suntem astăzi: pe Alecu Russo numărul 12. Pe drumul ăsta ne-am maturizat. De fapt, asta este cel mai important: că am devenit mai maturi, am învățat din greșelile pe care le-am făcut și am devenit mai buni.
Supraviețuirea în pandemie
Gândiți-vă că noi pe 5 februarie 2020 am semnat contractul pentru noul spațiu. Eram într-un moment bun, în care speram că anul 2020 avea să aducă acel settlement de care aveam nevoie după pauza pe care am avut-o între 2017 și 2019. Când colo ne-am trezit că trebuie să închidem, să nu mai jucăm. Spațiul cel nou ne aștepta să începem lucrările de amenajare a sălii de teatru și a studioului. A fost un moment de derută în care efectiv nu știam ce să fac mai departe, ce măsuri să iau. Era prima dată când se întâmpla așa ceva în istorie și eram pur și simplu uluit.
De unde a venit ajutorul
Am avut noroc că făcusem deja o negociere prin care urma să plătesc chiria pentru noul spațiu abia din luna august, dar chiar și așa atunci când a venit momentul să intrăm în spațiu în luna iunie nu știam dacă voi fi capabil să păstrez acest angajament. Ne-a ajutat și proprietarul spațiului, domnul Bogdan Brătescu, care ne-a redus chiria pe durata restricțiilor, dar chiar și așa a fost un efort supraomenesc să aducem fondurile necesare amenajării spațiului și în timpul ăsta să plătim și chiria și toate celelalte cheltuieli lunare.
Nu am beneficiat de niciun fel de ajutor – deși s-a promis atât de răspicat un ajutor de la primărie, de la ministrul Culturii. Singurul ajutor pe care l-am avut a fost din partea comunității noastre, care a venit lângă noi și a făcut donații pe pagina noastră de Patreon și sponsorizări care să ne ajute să continuăm să existăm. Și îi mulțumesc doamnei doctor Lucia Cornea care a fost atât de generoasă cu Teatrul În Culise și tuturor celorlalți fără de care nu am fi reușit să ajungem până aici. Sperăm că la toamnă vom aniversa cei 10 ani de existență aici. Am mai avut noroc și cu faptul că pe lângă teatru, noi desfășurăm mai multe activități în spațiul acesta nou – am amenajat studioul de producție video (ItShowtime Studio), iar în paralel am continuat activitatea cursurilor de actorie de la TeenMedia Academy.
Noul spațiu este cel mai bun spațiu pe care l-am avut până acum, îi așteptăm pe spectatorii noștri cu vizibilitate sută la sută din orice punct: se vede perfect, se aude perfect, dar în același timp este același spațiu intim cu care noi ne-am obișnuit spectatorii.
Cum vezi teatrul online
Însă nu sunt pentru teatrul online. Nu mi se pare o soluție nici în timpul pandemiei, nici în general. Probabil că în timp, când vom atinge un nivel tehnologic cât să oferim o experiență completă, asemănătoare cu cea live, vom face tranziția și pe online. Însă în momentul ăsta suntem departe și cred că teatrul înseamnă schimb de energie ce nu poate fi dusă în online. Am lucrat spectacole pentru momentul în care se va deschide. Am sperat și am trăit cu speranța asta că la un moment dat se vor deschide teatrele, că oamenii vor reveni în sala de spectacol și că vom putea juca. Așa că pe timp de pandemie noi am scos patru spectacole noi și sper ca din toamnă să avem încă cinci titluri de spectacole pe care să le prezentăm publicului.
Optimismul și entuziasmul
Foarte greu, să știi, am reușit să ne păstrăm mințile normale. Ce să mai vorbim de entuziasm și optimism. A fost un moment în care eu am experimentat inutilitatea, cel puțin în lunile aprilie-mai, m-am simțit inutil, am simțit că nu știu de ce ar trebui eu în continuare să fac ceea ce fac. Foarte complicat. Habar n-am cum am depășit momentul. Cred că fiindcă nu mă văd vreodată făcând altceva mai departe. Un lucru bun care s-a întâmplat în perioada de criză a fost că am reușit să realizăm un film de mediu metraj – Superstar. Cu sprijinul domnului primar Gheorghe Țilincă al comunei Casimcea din Tulcea am transformat un scenariu scris de Ștefan Caraman în realitate. Am lucrat la acest film cu o bună parte din echipa Teatrului În Culise, iar faptul că s-a întâmplat acest proiect ne-a făcut și pe noi să zicem ”Ok, nu e totul atât de rău, uite facem lucrul ăsta. Uite suntem împreună, suntem în continuare artiști și facem lucruri frumoase.” Și asta a contat foarte mult pentru dacă stau bine să mă gândesc poate asta a fost ceea ce ne-a salvat, ne-a dat un scop. Sper și îmi doresc foarte tare să fie selectat la festivaluri, să aibă succes și să fie văzut de cât mai mulți oameni pentru că e un film realizat într-un moment teribil, teribil de greu pentru cei implicați.
Credit foto: Adrian Luican
Stagiunea curentă a teatrului
Pe lângă spectacolele care au făcut deja carieră la Teatrul În Culise (Clinica Sinucigașilor, Anti Love Story), am adus și trei titluri noi în această vară: Monoloagele Vaginului, Fază lungă, Colecționarul - ca un preview pentru ceea ce va fi stagiunea noastră completă în toamnă - cu cinci titluri noi, comedii și nu numai. Vara asta va fi foarte dificilă pentru că oamenii vor să iasă în natură, vor să meargă în concedii, mai puțin vor veni la teatru. Și noi știm asta, însă trebuie să facem asta ca să putem fi și în toamnă aici. Este încă un test de rezistență pentru Teatrul În Culise să ajungă în luna octombrie.
Pentru spectatori
Teatrul În Culise este un teatru comod, un teatru pentru public, ne așteptăm spectatorii cu o băutură inclusă în prețul biletelor – acest lucru este nou, nu l-am putut implementa până acum în celelalte spații. Și lucrăm acum pentru un repertoriu complet, îmbogățim în permanență stagiunea cu mai multe genuri de spectacol, ne mărim echipa prin castinguri și ne pregătim pentru un 2022 normal, în care să avem cel puțin 16 spectacole în stagiune și prin care să mulțumim absolut orice categorie de public.
Ce caută acum publicul de teatru
Oh, Doamne! Nu știu ce are succes la public, dacă știam eu ce are succes la public le-aș fi oferit, cu siguranță, rețeta aceasta tuturor colegilor mei. Este încă prea devreme să ne exprimăm dacă publicul și-a schimbat un pic comportamentul de consum. Cred că ne apropiem, adică începem să ne apropiem de ceea ce vedeam în țările civilizate: această dorință a oamenilor de a veni în sala de teatru, de a consuma spectacol mult mai des. Cred că se întâmplă lucrul ăsta și cred că acesta este un aspect pozitiv, o consecință pozitivă a ultimului an și sper să nu se oprească aici. Sper să crească și să fim și noi să ajungem să fim precum orașele mari precum Berlin, Londra, New York - unde există apetit foarte mare pentru spectacol, pentru teatrul independent. Publicul caută astăzi socializare, caută să vadă oameni: de asta noi încercăm acum să comunicăm cât mai mult cu cei care vin la noi la teatru și să le oferim experiența asta care le-a lipsit în ultimul an, aceea de a fi aproape de de alți oameni.
Cum ar putea fi mai bine în teatrul independent
Suntem din ce în ce mai mulți, iar cei care facem asta de câțiva ani buni am ajuns la un soi de ințelepciune și maturitate. Știm ce avem de făcut mai departe. Putem să facem multe lucruri frumoase. Avem nevoie de bani. Avem nevoie de finanțare. Avem nevoie de bugete anuale care să asigure predictibilitate și stabilitate. De asta e nevoie. În rest, mă uit și în curțile vecine și cred că ne descurcăm din ce în ce mai bine să fim reprezentativi pentru cultura românească.
Învățăturile tale
Am învățat tot. Cam tot ce am învățat și ce sunt am învățat și am devenit aici. Am învățat că ceea ce azi pare o garanție, mâine poate să nu mai existe în mediul ăsta de "afaceri" din România. Am învățat că cei mai buni bani sunt banii pe care îi ai și că banii de la alții sau de la bănci sunt extrem de scumpi.
Am învățat că oamenii pleacă, nu stau. Asta e cea mai importantă lecție. Ne întâlnim pe aceeași bancă și rămânem acolo atâta timp cât ne e bine. Și evoluăm diferit - unii mai repede, alții mai lent, unii mai mult, alții mai puțin. Și atunci avem alte nevoi. Fiecare zi este o lecție și fiecare lucru care mi se întâmplă este consecința a unor acțiuni. Ce mă ajută să merg mai departe? Am înțeles că asta e viața mea. Așa trăiesc. Nu pot și nu știu altfel. Și îmi place enorm.
