F-SIDES Cineclub și One World România lansează o cercetare despre percepția românilor asupra feminismului

F-SIDES Cineclub și One World România lansează o cercetare despre percepția românilor asupra feminismului

De ce ne este frică să discutăm despre feminism? De la această întrebare a pornit studiul pe care Cineclub F-SIDES împreună cu festivalul One World Romania îl lansează luna aceasta. Cercetarea caută să identifice punctele de tensiune când vine vorba de feminism, de ce o parte din public se ferește de asocierea cu termenul și care sunt principalii factori care stau la baza reticenței față de acesta. Call-ul a fost deschis în cadrul One World România, a cărei ediție recentă s-a concentrat pe egalitatea de gen, iar rezultatele vor fi anunțate la începutul toamnei. Inițiatorii își propun să țină chestionarul deschis până la jumătatea lunii iulie, pentru a oferi ocazia unui public cât mai numeros să răspundă la întrebări.

 

“Feminismul e un cuvânt care pentru fiecare vine la pachet cu alte idei, emoții, anecdote, și cu o doză bună de backfire effect, de orice parte a baricadei ne-am situa. Pe unele persoane le amenință acest cuvânt, pe altele le amenință fix absența lui, iar între ele sunt probabil o mulțime de poziționări în zone gri. Inclusiv în interiorul mișcării feministe, lucrurile pe care trebuie să le înglobeze acest termen variază. Deci indiferent de unde te poziționezi, vrem să înțelegem mai bine: de ce sunt atâtea emoții în jurul cuvântului”, precizează Alexandra Lulache, cofondatoare F-SIDES.

Completarea chestionarului durează 5-10 minute, fiind vorba despre 18 întrebări, majoritatea deschise. Răspunsurile vor fi anonime și vor fi folosite pentru întocmirea unui raport și prezentări despre valențele și punctele de tensiune ale cuvântului feminism în România anului 2021.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related