[Profesori altfel] Ana-Maria Rusu: Sunt profesorul care cere ajutorul, care își cere scuze și care mulțumește

Cu veselie, umor și sinceritate, fără a avea vreo problemă în a-și recunoaște defectele în fața învățăceilor săi. Așa predă Ana-Maria Rusu educația muzicală. Nu este genul acela de profă care îi pune pe copii să solfegieze cu mâna în aer, cum se făcea pe timpuri, ci una care îi antrenează să fie creativi, să exploreze prin ritm și muzică. Ana-Maria împrovizează orchestre cu toți elevii săi și cântă împreună la foi de hârtie, linguri, creioane, tuburi sau fasole.

Spune că cea mai bună rețetă de stimulare a elevilor rămâne curiozitatea.

"Copiii sunt cei mai fideli fani, cei mai buni critici, iar eu îi iubesc enorm. Sunt profesorul care cere ajutorul, care își cere scuze și care mulțumește. Mă enervează uneori că acest lucru le pare copiilor inedit când ar trebui să fie normalul tuturor. Ei mă plac pentru impactul pe care îl am în viața lor, îmi scriu asta și mă fac tare fericită: oferă sens muncii mele".

Ana-Maria Rusu și-a dorit să fie actriță, dar muzica a câștigat în fața textelor citite ”pe roluri” în copilărie. A mers la Conservator, iar în anul V a ținut locul unui profesor într-o școală gimnazială și atunci a înțeles că nu mai vrea să fac altceva în viață, decât să fie în mijlocul copiilor. Este profesoară de 15 ani și nu s-a plictisit un moment, acum predă educație muzicală la Colegiul Național UNIREA și la Școala Gimnazială ANGHEL SALIGNY din Focșani. Vorbim cu ea despre cum pot fi stimulați elevii noilor generații și despre rolul profesorului, dincolo de cel al unui educator.

Din biografie

Sunt Ana-Maria Rusu, sunt profesor de Educație muzicală în Focșani și vin de la Barlad jud. Vaslui unde m-am născut și unde am fost și profesor 11 ani după terminarea studiilor. Am fost un copil pasionat de teatru și mi-am dorit tare să devin actriță. Mi-a plăcut mereu să recit și să citestc texte ”pe roluri”, să ascult povești pe discuri de vinil și să interpretez. Muzica a fost o parte constantă în viața mea, ascultam de mică emisiunile muzicale de la Radio România Actualități și știam pe de rost absolut toate șlagărele vremii.

Călătoria mea în educație a început oarcum forțat, în anul V de Conservator când am fost rugată să înlocuiesc un profesor timp de o săptămână la o școală gimnazială. Până atunci cariera de profesor nu era pentru mine o alternativă. Mi-a schimbat total viața acea săptămână și de atunci am înțeles că eu nu mai vreau să fac altceva.

Primii ani la catedră

Primii ani au fost ani destul de complicați deoarece nu prea mă pregătise școala pentru ce am găsit în școli. Eram profesor titular într-o școală foarte bună din Bârlad și încercam să țin pasul cu manualele, dar și să împac copiii. Mi-a luat ceva timp până să înțeleg că manualul e doar un reper și nu e obligatoriu.
Prima mea oră a fost la o clasa a V a, la clasa V a B și a fost grozavă: a fost prima oră pentru mine dar și pentru ei. Acea clasă este și acum o clasă – reper deoarece m-am atașat grozav de ei, suntem prieteni și acum și le știu numele, prenumele și locul în bancă tuturor copiilor.

Experiența începuturilor

Eu predau de 15 ani și în 2005 când am pășit eu în școală țin minte că se înființaseră laboratoarele de informatică. Eu aveam CD-uri cu negative făcute de mine și visam să schimb educația muzicală. Realitatea m-a lovit crunt: nu aveam un raft pe care să așez o foaie, mă plimbam cu casetofonul cu CD al mamei prin clase, credeam că am sală special de muzică sau măcar un xerox unde să pot copia fișele. Ziua școlii era ceva cumplit pe care eu a trebuit să o organizez pe 1 decembrie, nu știam absolut nimic și nu prea aveam susținerea colegilor; asta m-a enervat foarte tare, deși eram titulară, trebuia să -mi confirm locul în cancelarie, să arăt că și eu contez.

Munceam ca o nebună, seara făceam negative pe pianul electric de acasă, le trăgeam în programe speciale în calculator, le imprimam pe CD și mergeam la școală unde înainte sau după ore făceam repetiții cu colegii.
Am mai avut și olimpiadă corală în acel an și țin minte că juriul m -a criticat la scenă deschisă, de față cu copiii. Atunci am învățat multe lecții valoroase: niciodată un copil nu trebuie să știe ce efort, ce zbucium e în spate, m-am ferit să afle la vârste fragede că oamenii nu sunt mereu buni, i-am învățat că muzica poate uni cu adevărat și n-am plâns niciodată de față cu ei deși în primii 3 ani boceam cam o dată la două zile.

Acum îmi pare ușor să fac aceleași lucruri, m-am mai rodat și în plus percepțiile s-au mai schimbat. Evoluția în mentalitate a profesorilor este evidentă și în general pozitivă, dar și copiii sunt mult mai diferiți. Elevii, deși sunt la fel de inocenți și puri, cunosc mult mai multe lucruri, sunt mai rapizi în reacții și ai în ei atât un support cât și un critic dur. Îmi place.

Învățăturile tale

Primii ani au fost ani de foc pentru mine. Eu mi-am dorit să fiu profesorul pe care nu l-am avut și în ziua de azi mă uit la elevi și mă gândesc dacă mi-ar fi plăcut să mă am profesor. Școala absolvită nu m-a pregătit deloc pentru ce am găsit în școli deși, mărturisesc eu sunt o norocoasă, am fost titulară încă de la debut și am avut prilejul să-mi aleg o școală absolut minunată. Acei ani m-au format ca profesorul ce sunt azi și m-au făcut să înțeleg că oricâte note mari ai avea, nimic nu te pregătește pentru a fi profesor. Firea mea deschisă și creativă a fost un alt plus: m-am reinventat mereu și niciodată nu am avut probleme cu un conținut sau cu vreo clasă. Am adaptat maniera de predare după clasă și după tipul de elev prezent chiar dacă asta a însemnat să nu respect manualul, să rămân cu lecții în urmă sau să fac altceva.

În prezent

Acum predau la Colegiul Național UNIREA și la Școala Gimnazială ANGHEL SALIGNY din Focșani. Elevii mei sunt copii extraordinari, sunt copii selectați și curioși. Copiii mei au ales aceste școli datorită corpului de profesori absolut grozav, datorită deschiderii către comunitate și datorită faptului că aceste unităși școlare te pregătesc real pentru un viitor sigur. Eu am ales aceste școli deoarece în momentul în care am venit în acest oraș, acum 5 ani, erau singurele școli care la încadrarea unui profesor nou solicitau anumite condiții specifice, te inspectau la clasă, ofereai un interviu și mi s-a părut atunci că, da, uite două școli care selectează cadrele și nu le iau așa, oricum. Puteam alege și alte școli unde nu trebuia decât să mă înscriu cu o cerere, dar am vrut să încerc, să văd dacă pot. Și am putut.

Elevii noilor generații

Elevii sunt la fel peste tot, eu asta am observat cel putin la materia mea. Cel mai mult își doresc să conteze, să fii acolo pentru el, să simtă că e important. Își doresc și note mari, simt presiunea părinților și a unui viitor incert, dar sunt copii cu visuri și așteptări mari de la tine. Copiii sunt cei mai fideli fani, cei mai buni critici iar eu îi iubesc enorm. Lecția simplității și a firescului îi cam sperie, ei cred că trebuie să fie într-un anumit fel, tipar, șablon.

Unui copil îi poți impune ce să facă, scrie, dar vei simți mereu că o va face obligat. Funcționează cel mai bine pentru mine principiul cerere-ofertă în care tu le oferi un pic – ei îți oferă totul. Copiii pot fi stimulați prin curiozitate, atât. Eu predau în undă și îi las curioși la final de oră. Ei mă iubesc enorm și îi văd recunoscători dastorită faptului că văd un profesor care îi respectă, îi tratează corect și îi iubeste declarant.

Chimia profesor-elevi

Este foarte importantă, iar eu sunt o norocoasă datorită materiei pe care o predau. Copiii sunt adaptabili și vor să fie iubiți de profesorii lor. Ei sunt dispuși să facă orice atâta timp cât cel din fața lor le explică de ce și le oferă prilejul de a se exprima. Eu cunosc profesori de științe extrem de severi, care oferă note mici dar care sunt cei mai iubiți în școală. Copiilor le plac regulile, le respect atâta timp cât sunt convinși că munca e cea care îi conduce către succes. Cunosc, de asemenea, profesori care invadează spațiul personal al elevului, care se aruncă în confesiuni și discuții cu ei, care sunt apreciați pentru că ”am stat de vorbă, chiar ne înțelege” dar a căror amprentă este total inexistentă în timp. Chimia e importantă, dar cred că puterea exemplului este mai importantă.

Stilul tău

Eu predau în undă: copilului i se prezintă informații pe care el le leagă și descoperă conceptul. La clasele mici predau interactiv prin joc, joc de rol, cu obiecte, prin audiție, prin descoperire.
Nu știu să definesc exact un stil propriu, dar știu cu siguranță că mă documentez foarte mult, selectez piesele, jocurile pe care le folosesc la clase și nu fac rabat la calitate niciodată. Investesc foarte mult în materiale didactice și mă perfecționez în abordări non-formale ale educației muzicale chiar dacă asta înseamnă să mă deplasez în străinătate sau să investesc sume mari de bani; eu sunt profesorul care cumpără partituri și nu le fotocopiază, care achiziționează instrumente muzicale și care e mereu atent la tot ce e în jur ca nu cumva să pierd vreun amănunt.

Sunt cunoscută și știu asta pentru maniera proprie de a preda sau de a fixa conceptele prin jocuri muzicale cu obiecte obișnuite. Acest lucru l-am învățat la Bârlad când nu aveam nimic dar totuși aveam totul. Nu am o problermă să fac orchestra din foi de hârtie, linguri, creioane sau fasole. Nu am nevoie de mare lucru pentru a crea o lecție grozavă și azi, când am pian, tehnologie, acces la diferite instrumente, îmi pregătesc o versiune a lecției ca și cum nu aș avea curent electric.

Super-puterea ta

Faptul că îmi respect elevii și că fără ei nu aș fi nimic. Le spun mereu asta și le multumesc la absolut fiecare oră că sunt elevii mei. Mă văd ca pe un profesor vesel, cu un simț al umorului foarte dezvoltat, un profesor căruia nu îi este teamă să-și recunoască defectele și momentele delicate prin care trece. Sunt profesorul care cere ajutorul, care își cere scuze și care mulțumește.
Mă enervează uneori că acest lucru le pare copiilor inedit când ar trebui să fie normalul tuturor. Ei mă plac pentru impactul pe care îl am în viața lor, impact pe care îl citesc mai târziu; îmi scriu asta și mă fac tare fericită: oferă sens muncii mele.

Despre școala românească

Este locul în care chiar te poți dezvolta dacă ai modele bune. Este locul în care poți învăța și ce e succesul dar și ce e nedreptatea. Eu cred foarte mult în rigoare și în puterea exercițiului. Deși sunt un om deschis la nou eu știu că tradiționalul nu e degeaba în anumite momente. Eu nu cred în copii doar fericiți pentru că viața nu este doar o sărbătoare: eu cred în elevi normali cu momente diferite, bune, mai puțin bune, cu zbucium și muncă. Cu studiu intens și curiozitate mereu vie. Eu am văzut și alte școli și în afară de tehnologie mai avansată nu pot spune că m-au dat pe spate. Mi-au plăcut profesorii care aveau cultura muncii temeinice, dar copiii sunt aceeași peste tot așa cum am mai spus.

Metehnele ei

Rigiditatea unor profesori, materie poate cam stufoasă, rigiditatea unor profesori, presiunea notelor mari, rigiditatea unor profesori.

De unde ar putea începe reformarea

De la formarea profesorilor în facultăți. I-aș pune pe studenți să intre la clase mici, să încerce să predea un concept și apoi aș selecta pe cei care da, chiar pot. Formarea este principala problemă din punctul meu de vedere. Profesorii predau cu salarii mici sau mari pentru că marea majoritate suntem inimoși, doar că nu știm, nu suntem formați să ne putem adapta e greu. Nu toți se pot adapta și atunci e foarte complicat.

Din pandemie

Păi ne-am deșteptat brusc toți, ne-am dat seama că putem ceea ce credeam că nu vom putea vreodată, ne-am reinventat și în general nu am așteptat să ne ofere nimeni nimic. Faptul că noi am fost plătiți ne-a responsabilizat pe mulți. Știu, sunt multe cazuri în care profesorii nu au știut de elevi aproape un an și e foarte foarte grav.
Mi-au plăcut foarte tare comunitățile de învățare ce s-au creat in mediul online unde profesori își prezentau unii altora instrumente de lucru, platforme, materiale. Ce lucru grozav e acesta! Niciodată în istoria educației nu s-a realizat acest lucru și cred că doar cei care nu au vrut nu au putut învăța.

Pentru mulți elevi a fost un lucru fantastic: s-au eliminat granițele școlii ei având posibilitatea să fie prezenți la orele unor profesori la care altfel nu ar fi avut acces. Nu sunt puțini cei care au solicitat profesorilor din alte orașe accesul la orele lor. Eu știu mulți copii ce au făcut asta și îmi pare rău că se pune accentul doar pe elevii care nu au avut acces la educație. Așa e, sunt foarte foarte mulți, dar aș vrea să ne uităm și la această parte importantă.

Viitoarele generații

Vor fi informate. Nu te duci în fața lor să le spui că e albă când e neagră. Copiii știu să se documenteze și vin cu argumente pe care tu nu le poți anula. În egală măsură generațiile care vin au un mare handicap din punct de vedere social; acești copii știu să programeze roboți, dar nu știu să se orienteze printr-o pădure. Profesorul ar trebui să fie mentor pentru elevii săi, să reușească să le ofere scânteia pe care ei să o aprindă singuri și în egală măsură să preia un pic și din rolul de consilier emoțional sau părinte pentru a avea un elev echilibrat, nu doar de nota 10.