[Pe limba noastra] Ruxandra Vișan: Limba este exact atât de tolerantă și înglobantă pe cât suntem noi de toleranți și pe cât ne dorim sau nu să îi înglobăm pe ceilalți

Înțelegerea limbajului nu poate fi disociată de lumea socială pe care o reflectă. În analiza echilibrului de putere pe care îl angajează orice tip de discurs, discursul este, în mod substanțial, un act prin care actorii implicați își afirmă propriul statut și roluri și își stabilesc și transmit sistemul comun de valori și cunoştinţe. Despre rolul limbii pentru incluziunea socială vorbim cu Ruxandra Vișan, profesor doctor în cadrul Departamentului de Engleză, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității București. De-a lungul carierei sale, Ruxandra Vișan a abordat teme precum discriminare și limbaj, corectitudine politică și reprezentări în dicționare.

“Sigur că limba joacă mereu un rol atât stabilizator cât și destabilizator în discursul puterii. Și dacă reflectăm puțin asupra ei și asupra ideologiilor noastre lingvistice ajungem să identificăm mai bine stereotipurile discriminării, inclusiv pe acelea de gen. Mai nou mă preocupă cercetarea pe hate speech și, din păcate, hate speech-ul având ca țintă genul este foarte răspândit la noi”, spune ea.

Ruxandra Vișan, va susține, împreună cu traducătoarea Laura Sandu, un atelier de traducere queer, care începe pe 26 iunie. Proiectul este inițiat de Triumf Amiria și Muzeul Național al Literaturii Române și va dura 12 săptămâni. Scopul atelierului este acela de a găsi soluții inovative de translatare a conceptelor queer în limba română.

Începuturile carierei

Sunt dintr-o familie de filologi, unii dintre ei traducători de prestigiu care au tradus texte fundamentale din limbă veche. Deci cumva poate mi-a fost mai ușor să intru în meserie. Altcumva mi-a fost poate mai greu, pentru ca atunci când ai pe cineva foarte bun în față, există întotdeauna pericolul comparației și tendința altora de-a asuma că te-ai ajuta cumva de prestigiul familiei în cariera pe care ți-ai ales-o. E fără discuție o carieră pe care mi-am ales-o din pasiune, negândindu-mă la momentul respectiv că aș putea face altceva. Nu mă consider însă în primul rând traducător, ci profesor și lingvist. În acest moment, un număr deja semnificativ de persoane care fac traduceri literare bune din engleză (de care sunt mândră) au fost printre studenții mei. Am început însă să predau de foarte devreme...La începutul carierei, aveam tendința să adaptez destul de mult atunci când traduceam. Nu e un lucru neapărat rău să ai o traducere mai “domesticită”, ca să calchiez din jargonul englez al teoriei traducerii, dar uneori aveam tendința de-a stiliza un pic cam mult și de-a introduce ceva din propriul meu stil literar în traducerile pe care le făceam. Acum am experiență multă în spate și încerc să echivalez mai dinamic tonul și stilul autorului pe care îl traduc.

Traducătorul nu e chiar invizibil

Eticheta de traducător bun ține foarte mult de epoca și contextul în care se face traducerea respectivă. Să luăm de pildă traducerea lui Dan Duțescu la Povestirile din Canterbury (care are deja statut legendar în România). E o traducere care transpune foarte mult și replantează textul lui Chaucer într-un spațiu cu conotații din folclorul și literatura română. Cam tot așa face și Romulus Vulpescu cu Rabelais și, ca și la Duțescu, se aude foarte mult și din vocea literară a traducătorului care nu e chiar invizibil niciodată, desigur. La ora actuală lucrez la o traducere din engleză medie din The Canterbury Tales. Și pentru mine, în acest moment, o traducere bună din Chaucer e o traducere într-o română mai puțin arhaică sau regională, care prinde vocabularul de azi și îi poate fi relevantă cititorului de azi. Vreau o traducere care să surprindă mai mult din textul lui Chaucer, pe care, ca specialist, îl văd ca incisiv, ironic la modul uscat mai degrabă decât îngroșat, care are în fapt un vocabular foarte simplu, curent și modern pentru varietatea de engleză medie pe care o vorbea autorul, mai degrabă decât un lexic complicat și arhaizant. Nu îmi propun nicidecum să fac o traducere mai bună decât Duțescu, ci o traducere mai adecvată percepțiilor de acum și modului (fără îndoială diferit de la o perioadă la alta) în care ne raportăm la epoca lui Chaucer în acest moment. Din acest punct de vedere încerc să fiu un traducător bun – exact cât de bun, o să ajung să îmi dau seama în momentul în care cititorii vor interacționa cu traducerea mea.

Traduceri preferate

Am gusturi extrem de eclectice, de la clasici, moderni, postmoderni până la o serie de autori bestseller din ziua de azi. Cred că snobismul literar nu își are locul într-o carieră de profesor și de traducător. Îmi plac mult, din adolescență și fantasy și SF și romance (deși cel din urmă știu că e un gen pe care mulți îl disprețuiesc, refuzând să-i pătrundă complexitatea și relevanța pentru gender studies). Și, anecdotic, să știți că este foarte greu să traduci scene de dragoste din engleză în română (și din română în engleză, deși, mai puțin aici, din motive pe care nu am spațiu să le explic acum). Un exercițiu pe care îl fac cu studenții mei se leagă de traducerea de romance – posturile corporale și interacțiunile intime din tipul acesta de text sunt dificil de redat fără a cădea în ridicol sau a avea tendința de-a supratraduce/subtraduce, și trebuie să fii foarte atent și subtil pentru a le transpune.

Respectul textului

Am să spun cu aroganță că am încredere destul de mare în mine ca scriitor, dar încerc să temperez cât mai mult scriitorul zglobiu din mine atunci când traduc. Depinde ce înțelegem prin prost scris... E greu de spus la modul absolut cine scrie mai prost sau mai bine. Depinde ce așteaptă publicul-țintă. Da, am dat desigur de texte care mie personal mi s-au părut prost scrise și pe care a trebuit să le traduc. Dacă ele au fost ficțiune sau poezie, nu am intervenit în mod suplimentar. Am încercat să redau stilul preferat de autor. Am avut și texte de non-ficțiune însă, care este un alt tip de traducere. Da, acolo am intervenit unde textul mi s-a părut prolix pentru cititor căruia trebuia să îi parvină mesajul foarte clar. Textele de literatură self-help sunt de pildă un exemplu bun în acest sens.

Puterea lecturii

Sunt lingvist și mi se întâmplă să discut ore întregi definiții și etichete de tip limbă, cuvânt sau chiar profund. Legat de puterea lecturii, am citit recent un studiu care argumenta că cei care citesc ficțiune își dezvoltă mai mult empatia față de cei din jur. În ultima vreme, studenții mei mi s-au părut mai puțin empatici decât generațiile anterioare. Știu cu siguranță că ei nu mai citesc atâta ficțiune ca acum un număr de ani. Poate că există o legătură între cele două.

Etos-ul profesional

Integritate. Dar nu cu prețul flexibilității.

Language activism și militantismele limbii

Nu mi-am pus problema dacă mă etichetez așa sau nu, dar militez fără discuție pentru o privire dincolo de stereotipuri și de ceea ce se consideră normal și de la sine înțeles. De pildă, am scris recent un articol despre eticheta corect (atât de vehiculată în manualele și media română) și despre ideologiile lingvistice care stau în spatele ei. Foarte multă lume are senzația că acest corect este ceva absolut, inerent pur și simplu limbii și nu, în fapt, o dimensiune care se întrepătrunde cu dimensiunile morale, estetice, politice etc. În momentul în care le prezint studenților mei (în română sau engleză) o structură etichetată ca incorectă de gramaticile prescriptive, îi întreb de ce nu le place. Mulți dintre ei îmi spun că le sună urât. Și atunci eu îi întreb, ce înțeleg prin urât și cum poate o formă lingvistică să fie pur și simplu urâtă? Atunci încep să își pună și ei niște probleme. Și ajung să își dea seama cum etichete de tipul corect gramatical au, pe lângă forța pozitivă de a crea un standard în educație, și pe aceea negativă de-a îi discrimina pe cei care nu au acces la aceleași privilegii. Sigur că limba joacă mereu un rol atât stabilizator cât și destabilizator în discursul puterii. Și dacă reflectăm puțin asupra ei și asupra ideologiilor noastre lingvistice ajungem să identificăm mai bine stereotipurile discriminării, inclusiv pe acelea de gen. Mai nou mă preocupă cercetarea pe hate speech și, din păcate, hate speech-ul având ca țintă genul este foarte răspândit la noi...

Incluziune socială prin intermediul limbii/limbajului

Cred că cel mai bine este să dau un exemplu concret. De foarte multe ori, când un text se adresează unui cititor general, se preferă masculinul singular, de tip – “ești fericit și mulțumit, omul e fericit și mulțumit”. M-am surprins de multe ori optând automat ca traducător pentru un feminin generic, de tipul „persoana e fericită și mulțumită”. Poate că la un moment dat se va adopta pe scară largă convenția unui plural în –x care să ne includă pe toți, deși, din păcate, convențiile acestea sunt greu de implementat și ideologia standardizării lingvistice în România e încă destul de setată pe modelul omogenității și respinge fluidul și eterogenul. Sunt și lingvist, nu numai profesor și traducător. E imperativ să umblăm la dicționare, ghiduri și îndreptare dacă vrem să schimbăm ceva; aici lucrurile se schimbă mai lent. Dar în media socială lucrurile se pot schimba mai rapid și au început deja să se schimbe...

Societatea globală: mai incluzivă și tolerantă?

Greu de spus. S-au făcut o serie de pași în acest sens și mă bucur că văd acest lucru în reprezentările media din ultimii ani, dar există și multe lucruri contrare toleranței, care se întâmplă exact în aceste momente. Nu știu dacă vreau să folosesc termenul a evolua pentru un context cultural, oricare ar fi el.

Specificitățile traducerii queer

Cred cu tărie că orice traducere are o dimensiune queer (și aici ne jucăm cu etimologia termenului și cu schimbările semantice prin care a tot trecut de-a lungul timpului, care sunt fascinante) – și mă refer la creativitatea, ingeniozitatea, fluiditatea procesului de traducere prin care te transformi mereu dinamic într-un altul, mereu aparte. Limba este exact atât de tolerantă și înglobantă pe cât suntem noi de toleranți și pe cât ne dorim sau nu să îi înglobăm pe ceilalți. E și poate cea mai înglobantă metaforă lingvistică – We are what we speak.

Riscurile corectitudinii politice și limbajul neutru de gen

Corectitudinea politică se leagă de fapt de dimensiunea prescriptivă din lingvistică. În momentul în care faci o prescripție și spui ce trebuie și ce nu trebuie spus, desigur că trasezi niște limite. Oamenii consideră întotdeauna limitele ca fiind represive. Și au dreptate la urma urmei, nu-i așa? Ce vreau să spun e că, precum orice limite, limitele corectitudinii politice trebuie trasate astfel încât să se găsească un numitor comun care să ne mulțumească și să nu ne facă să cădem în extreme pe nici unii. Greu de găsit, nu? Language policy este întotdeauna un lucru delicat care trebuie făcut luând în considerare mai multe variabile, ca să evităm și Scila și Caribda.

Polemica poemelor Amandei Gorman

Ezit să mă pronunț net pentru că este o problemă complexă, ce ține de apropriere. Pot să înțeleg de ce, la un anumit nivel. se consideră o apropriere ca un traducător să nu reprezinte genul și etnicitatea scriitorului. Și este așa, dacă stăm să ne gândim. Pe de altă parte, procesul de traducere are o dimensiune de transplantare și de re-apropiere în sine. Cum spuneam și înainte, depinde foarte mult de contextul în care se face traducerea și ce statement dorește să facă ea. Dacă se dorește un statement legat de etnicitate/gen sau dacă se vizează un nivel de neutralitate/generalitate (iluzorie de altfel, dar care poate funcționa și ea la un alt nivel) care să vizeze un traducător și un cititor abstract - incluzând astfel toate etnicitățile și genurile.

Din ficțiune în realitate

Duelurile din Cei trei muschetari... De ce nu? Aș transpune ceva teribil de romanțios și anacronic, pentru că avem nevoie de aceste lucruri din când în când. Și mereu umorul – dar și realitatea are adesea umor...