[Profesori altfel] Coziana Zaharia: Școala românească e salvată de oamenii de la catedră a căror activitate depășește cu mult fișa postului

De multe obstacole se împiedică școala românească de ani buni de zile și lucrurile nu par să intre pe un trend ascendent prea curând. Cu toate acestea, trăim vremuri în care recunoașterea valorii educației și a profesorilor începe să se simtă ca o prioritate. Așa crede profesoara Coziana Zaharia, care mai spune că lucrurile ar putea fi mai bine în învățământ cu investiții solide, o parte și în dezvoltarea profesorilor.

"Nu se investește în dezvoltarea și motivarea profesorilor, ca generator de performanță și vectori de progres în societate. Ca idee, din cei 600 de euro ce reprezintă salariul unui profesor cu toate gradele didactice si peste 20 și un pic de ani vechime, cât să aloci formării tale continue, cărților ce te ajută să fii în tandem cu noile viziuni și cercetări în educație?"

Coziana Zaharia este profesor pentru învățământul primar și are peste 20 de ani de experiență în lucrul cu copiii, dintre care majoritatea în sistem step-by-step, într-o școală de masă. Despre elevii noilor generații spune că relația strânsă cu tehnologia, în detrimentul jocului în aer liber cu alți copii, se simte și la școală. Povestim cu ea și despre cum s-a modificat comportamentul celor mici odată cu lunile în șir de școală online.

Din biografie

Sunt Coziana Zaharia, profesor pentru învățământ primar al Școlii Gimnaziale Ionel Teodoreanu, București.
Am absolvit Școala Normală Elena Cuza, liceul care a pregătit zeci de ani viitorii învățători, o instituție cu profesori ce ne-au marcat în sens pozitiv alegerea. Am continuat cu Facultatea de Psihologie – Sociologie și cu un master in management educațional.
La 20 de ani am preluat prima serie de elevi. Acum, unii dintre ei sunt părinți. E fascinant să le urmărești evoluția, să schimbi un mesaj din când în când, să lansezi sau să primești un sfat, o apreciere, după 25 de ani.

De ce învățătoare? Nu am avut alternativă – am petrecut mult timp prin clasele unde predau părinții mei – mama, învățătoare, tata, profesor de fizică – chimie, bunicul, învățător. Mă bucur mult că am ales acest drum. Ai privilegiul de a dărui, de a împărtăși și inspira, ceea ce mă obligă să mă adaptez nevoilor afective, sociale, intelectuale ale copiilor, contextului social, descoperind astfel resurse interioare care mă înalță emoțional și mă împlinesc.

Primii ani la catedră

Eram un copil, în fața a 30 de elevi și vreo 60 de părinți. În primul an nu te recomandă nici vârsta, nici experiența, dar te ajută atitudinea. Entuziasmul, creativitatea, ușoara iesire din tiparul clasic și pregătirea fiecărei zile de școala au transformat primii ani la catedra în împlinire. În urma cu ceva timp, am primit vizita lui Andrei, elev în prima mea serie de copii. Ne aduceam aminte cum salutam la intrarea cuiva în sala de clasă - “Bine ați venit în clasa noastră!”, cum exista o competiție săptămânală între cele 3 rânduri de bănci, cum dansam zilnic în clasă, deși, pe vremea aceea părea neconvențional.

Peste ani

Cred că ceea ce s-a pierdut e legat de statutul cadrului didactic. Mesajele negative aruncate asupra sistemului public de educație au determinat sentimente de nesiguranță pentru fiecare dintre cei 3 actori principali – profesorul, părintele, elevul. Astfel s-a ajuns la piese disparate ale puzzle-ului școală – familie. Mulți ani învățământul românesc a fost în cădere liberă. Să ne aducem aminte că meseria de profesor nu a constituit o primă alegere a unui absolvent de facultate. A fost nevoie de implicarea unor comunități, precum Merito, Superteach, Fundația Noi Orizonturi, Ovidiu Ro pentru a revitaliza mediul educațional.

Mulți sunt profesorii pentru care pasiunea și dragul de copii sunt vii. Poveștile lor despre reușită nu prezentau interes. Lucrurile însă se schimbă ușor, ușor. Trăim timpuri în care recunoașterea valorii educației, a profesorului, începe să devină prioritate.

În ce privește viziunea asupra experiențelor de învățare de la clasă, apreciez că în ultima perioadă cooperarea a luat locul individualismului, relația și maturizarea psihosocială a înlocuit performanța academică, iar elevul, din poziția de participant pasiv la lecție, a devenit contributor.

Lecțiile începuturilor

Teoria spune că te adresezi unor copii de vârste foarte apropiate, uniformizănd resursele afective, sociale, cognitive ale acestora. În practică, te lovești de nenumărate tipologii de copii, de tipare comportamentale, emoționale diferite, de tipuri de inteligență diferite, de valori și principii familiale cu care ești sau nu în acord. Să fii dascăl într-o societate în perpetuă schimbare, nu-i ușor. Ceea ce tu clădești la clasă, impactul pe care învățarea o are asupra fiecărui copil, creșterea intelectuală, emoțională și comportamentală sunt rezultate concrete, măsurabile, observabile. Alături de prezența efervescentă a copiilor, efectele muncii cu pasiune te motivează să continui cu încredere.

Școala unde predai

În ultimii 17 ani am predat în sistem alternativ de învățământ, Step by Step, într-o școală de masă. Trecerea de la sistemul clasic la cel alternativ mi-am dorit-o. Principiile democratice și autonomia copiilor, colaborarea permanent și predarea integrată au fost specificități care m-au captivat. În ultimii ani, în Școala Gimnazială Ionel Teodoreanu există câte 2 clase Step by Step pe fiecare nivel, un total de 10, acestea funcționând paralel cu cele din învățământul tradițional.

Elevii noilor generații

Fiecare generație vine cu un alt tip de copil. Amprenta relației cu tehnologia, în detrimentul jocului în aer liber, socializării firești, natural, se simte. Contactul vizual, comunicarea deschisă, argumentată, respectarea regulilor unui joc și acceptarea rolurilor pe care le pot avea in cadrul jocului, manualitatea, memoria auditivă (cea vizuală fiind accesată in fața ecranelor), sunt câteva dintre elementele de reglat pentru așezarea cu temei a celorlalte achiziții de natură cognitivă.

De ce este nevoie ca un elev să îndrăgească o materie

Relația creează starea. Să ne amintim zămbetul unui bebeluș la vederea chipului senin și încărcat de dragoste al mamei. Așa se întâmplă și cu elevii noștri de la clasă. Cred că îndrăgești profesorul și apoi material. Entuziasmul cu care predă profesorul, conținutul adaptat tipului de învățare al copiilor/ copilului, structurarea acestuia – vizual, auditiv, pentru accesarea cît mai multor canale senzoriale, direcționarea copiilor către alte surse de informație, constituie elemente de reușită pentru îndrăgirea unei discipline. Apoi pot să apară și elevii pasionați, cei alături de care poți să predai.

Stilul tău de predare

Au trecut 25 de ani de când am intrat pentru prima dată într-o clasă cu elevi, însă nu prea se întâmplă să vin cu temele nepregătite. Pregătesc în fiecare seară conținutul fiecărei lecții, fișele de lucru, caut diverse jocuri tematice, învăț ritmograme și inventez pași de dans.
Țin mult cont de dorințele copiilor, de interesele lor. Știu că sunt fascinați de proiecte tematice, de istorie, de matematică, le plac dramatizările și zumba, iar în ultimul timp activitățile cu autonomie 100%. Agenda zilnică ține cont de toate aceste constatări și confesiuni ale copiilor.
Stilul de predare – îmi place să intru în clasă zămbind și fiecare zi o începem cu muzică, povestim un pic și reglăm agenda zilei, în funcție de interesele lor sau de un eveniment neprevăzut.

Super-puterea ta

Cred că simt că “îmi pasă” de fiecare în parte, cred că le place că sunt jucăușă, că îmi place să dansez, că sunt sensibilă și lăcrimez în fața lor, că mă confesez precum aș fi în fața unui prieten, că școala pe care o gândesc e mult în afara zidurilor școlii.

Punctele forte ale școlii românești

Școala românească e salvată de oamenii de la catedră a căror activitate depășește cu mult fișa postului. Când nu investești în profesionalizarea continuă a profesorilor, când există doar dorințe de-ale noastre, de altfel firești – Nicio clasă fără bibliotecă! Nicio școală fără o grădină pedagogică! Echipe multidisciplinare în școli! Dezmorțirea instituțiilor educative (biblioteci, muzee, teatre pentru copii) și crearea unor punți vii cu școlile, fără efecte, e evident că școala românească este încă despre piedici, nu despre trepte de lumină.

Metehnele

Profesorii reprezintă resursa cea mai valoroasă a sistemului educațional, iar educația reprezintă combustibilul pentru un proces perpetuu de expansiune personală și profesională.
Nu se investește în dezvoltarea și motivarea profesorilor, ca generator de performanță și vectori de progres în societate. Ca idee, din cei 600 de euro ce reprezintă salariul unui profesor cu toate gradele didactice si peste 20 și un pic de ani vechime, cât să aloci formării tale continue, cărților ce te ajută să fii în tandem cu noile viziuni și cercetări în educație?

Reformarea învățământului

Ar putea să înceapă de la investiția în educație. Nu putem reforma mentalitatea adulților, profesori sau părinți, fără progame de dezvoltare continuă, nu putem aplica pedagogia digitală la nivel macro, dacă internetul nu a ajuns încă în multe din școlile noastre, nu vom avea lecții interactive atractive, atât timp cât resursele educative sunt achiziționate cu sprijinul părinților, nu vom reduce analfabetismul funcțional, dacă nu vom avea în fiecare clasă câte o bibliotecă.

Din pandemie

Au reușit profesorii care aveau o relație funcțională cu elevii, cei care s-au autoprofesionalizat și au încercat permanent să motiveze copiii pentru a-i ține aproape.
Invățarea s-a transformat. Digitalul a pătruns și în clasele fizice, iar elevul a devenit contributor la propria învățare. Am înțeles că nu-i nevoie să îți predai conținutul monopolizând 40 minute, tu, profesor. Online-ul ne-a transformat în facilitatori, în îndrumători, în busole pentru copii, lăsându-le lor libertatea de a căuta, selecta, prezenta ți dezbate alături de ceilalți colegi și profesorul de la clasă.

Posibile scenarii

Școala ce va urma va fi o școală în care învățarea de la profesor la profesor, de la elev la elev va extinde comunitatea de sprijin a fiecarui copil. Co-teaching-ul, predarea alături de un alt profesor sau specialist intr-un anumit domeniu, ar trebui să devină un lucru firesc, iar modelele educaționale de inspirație ( Singapore, Japonia, Finlanda etc) să deschidă culoare în fiecare școală.
Aș dori mult ca ei, copiii, să găsească o școală în care toți oamenii să creadă în fiecare dintre ei, iar noi, profesorii, părinți ale căror responsabilități să fie asumate.

Viitoarele generații

Sunt tare curioasă cum vor fi micuții pe care îi voi prelua din toamnă. Probabil nevoia de comunicare, de identificare a fiecărei emoții trăite, de relaționare prin joc, de impărtășire și valorizare vor constitui pilonii de la care voi începe să îmi gândesc strategia fiecarei zile.