[Viață de ONG-ist] Camelia Proca: Am avea multe de câștigat dacă oamenii ar respira niște aer în afara cutiilor ermetic închise de convingerea că femeile și bărbații vin de pe planete diferite

Camelia Proca a înțeles că atunci când îți dorești transformări în bine la nivel de societate, nu e de ajuns doar să conștientizezi problemele și să aștepți ca cineva să le rezolve. Tu trebuie să fii primul care contribuie la schimbare.

Pe baza acestui principiu s-a născut Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen, unde femeile sunt învățate că puterea de a alege le aparține și le este redată vocea. Multe dintre ele au uitat cât de puternică este, dar prin asociații precum ALEG o redescoperă: nu le mai este frică și nu mai vorbesc în șoaptă.

"În toamna anului 2004 am organizat cu A.L.E.G. primul Festival al Egalității de Gen, cu fonduri de la Corpul Păcii România. Am rescris și pus în scenă ca spectacole de teatru poveștile clasice cu Ileana Cosânzeana care la festival se salvează singură în timp ce zmeul face și el puțină dezvoltare personală, cu Frumoasa Adormită care decide că nu se va căsători cu primul băiat pe care îl vede după ce deschide ochii."

Să lucrezi într-un astfel de domeniu înseamnă să devii parte din povestea despre cum femeile devin conștiente de puterea lor și aleg să se pună pe primul loc în propria viață. Dar, de multe ori procesul vine la pachet cu multe dileme apăsătoare pe care inevitabil le iei cu tine acasă. 

În seria Viață de ONG-ist vorbim cu oameni care aleg să se implice activ în minimizarea lipsurilor sociale pe care le observă, chiar dacă asta presupune o muncă privită cu scepticism de către oameni. Despre cum face față acestor preconcepții, ce o motivează să continue în ciuda modului în care sunt privite și ajutate ONG-urile și momentele care fac ca totul să merite ne-a povestit sincer și transparent Camelia.

Primul contact cu domeniul

Primul meu job într-un ONG a fost în 1998, eram în primii ani de facultate. Mă întorsesem de câtva timp dintr-un program de schimb de experiență în Statele Unite și dezbăteam dacă să caut o cale de a reveni la studii în State sau să rămân în România. Până să mă hotărăsc ce vreau să fac am început să lucrez ca voluntară într-o asociație româno-americană din Sibiu care ajuta la prevenirea abandonării copiilor. Era o asociație fondată de o călugăriță americană care fusese impresionată de drama orfanilor români și descoperise că majoritatea nu erau orfani, ci proveneau din familii disfuncționale care nu-și permiteau să-i crească. Era pasionată de depășirea inegalităților din societate și mi-a insuflat ideea că transformările sociale încep prin schimbări la firul ierbii, și mai ales printr-o altfel de educație pentru tineri. Una care să le transmită că fiecare în parte e valoros. De la ea am primit primele cărți despre feminism și primele cursuri despre egalitatea de gen. Ea mi-a arătat că multe dintre nedreptățile sociale loveau mai dur femeile, iar suferința femeilor era și suferința copiilor. Am început să fac din partea asociației emisiuni radio și TV despre problemele sociale din familiile cu care lucram și concepeam servicii sociale integrate împreună cu voluntari de la Corpul Păcii, americani cu experiențe interesante de viață de la care aveam multe de învățat.

De la pasiune la meserie

Îmi plăcea munca la asociație și după un timp am început să văd eu însămi lipsurile pe care aș vrea să le îndrept. Eram studentă în Sibiu, dar cursurile nu mă provocau nici pe departe cât mă provocau campaniile de conștientizare, proiectele pe care le scriam și apoi le puneam în practică. În 2002 a fost adoptată legea egalității de șanse și apoi în 2003 legea împotriva violenței domestice – ambele ca parte din pregătirile de aderare la Uniunea Europeană. Cadrul legal se contura, dar cine avea să urmărească dacă aceste legi chiar vor schimba în bine viețile oamenilor?

Nu existau prea multe organizații care să se ocupe de egalitatea de gen. Conceptul în sine era foarte puțin cunoscut și cei mai mulți români nici nu vedeau inegalitățile pentru că ele făceau parte din ceea ce învățaseră să considere normal. Am trecut și printr-o experiență de hărțuire sexuală care m-a convins definitiv că e nevoie de activism pentru drepturi egale. Simțeam că nu doar femeile, dar și bărbații ar avea multe de câștigat dacă relațiile de putere s-ar echilibra și dacă oamenii ar respira niște aer proaspăt, în afara cutiilor ermetic închise în care aerul plesnește de convingerea că femeile și bărbații vin de pe planete diferite și interacționează doar după principiul vânător-vânat.

Povestea A.L.E.G

Așa m-am decis să fondez Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen – A.L.E.G. Acronimul nu a fost întâmplător, ne doream o organizație care dă curaj oamenilor să aleagă cum trăiesc, dincolo de ce zice lumea. Câțiva voluntari din SUA și Anglia și o mână de tineri sibieni pasionați de acțiuni sociale au făcut ca lucrurile să se întâmple și în toamna anului 2004 am organizat cu A.L.E.G. primul Festival al Egalității de Gen, cu fonduri de la Corpul Păcii România. Am rescris și pus în scenă ca spectacole de teatru poveștile clasice cu Ileana Cosânzeana care la festival se salvează singură în timp ce zmeul face și el puțină dezvoltare personală, cu Frumoasa Adormită care decide că nu se va căsători cu primul băiat pe care îl vede după ce deschide ochii. Anul trecut A.L.E.G. a organizat ediția cu numărul XV a Festivalului, care a devenit campania noastră anuală dedicată în special tinerilor, un proiect care împrietenește comunitatea cu subiectul drepturilor egale și își propune emancipare nu doar pentru femei.

 Am rămas dedicată organizației A.L.E.G., care a devenit mai mult decât un ONG local datorită muncii în echipă.

Proiectul de suflet

Acum trei ani, A.L.E.G. a început o inovație socială în domeniul combaterii violenței domestice, care se numește SieuReusesc. După ce am gestionat mai mulți ani un centru de consiliere care ajuta anual femei să iasă din relații violente, dar niciodată pe toate care ar fi avut nevoie, am realizat puterea învingătoarelor violenței domestice de ajuta la rândul lor alte femei să prindă curaj și să nu rămână victime. Am început grupuri de ajutor reciproc și numărul victimelor la care am ajuns s-a triplat, iar învingătoarele au primit vindecare ajutând alte femei.

Povestea Dianei e un bun exemplu. Din cauza violenței repetate din relația din care tocmai ieșise, Larisa vorbea doar în șoaptă când a intrat în comunitatea SiEuReusesc București. Îi era greu să-și găsească un job. La atelierele SiEuReușesc și-a spus povestea pentru prima oară și și-a asumat un rol de soră mai mare. În acest rol ajută alte femei: a început să aibă grijă de copiii Elenei când Elena mergea la terapie, iar după o vreme a avut suficientă voce pentru a transmite un mesaj la Marșul pentru Siguranța Femeilor. Paricipă la grupuri de sprijin ca să convingă alte femei să facă o schimbare. Nu mai vorbește în șoaptă.

Fondul pentru egalitate dezvoltat de IKEA ne-a ajutat să dezvoltăm această inovație socială bazată de devianță pozitivă și azi există 5 comunități în România care folosesc acest concept al învingătoarei care ajută alte femei: Sibiu, București, Cluj-Napoca, Satu Mare. Nu lucrăm singure: fiecare comunitate se bazează pe activism local, pe organizații partenere din țară. Ba chiar am ajutat la formarea SiEuReusesc Moldova, o rețea de organizații și femei curajoase pe care le-am format cu sprijinul UN Women Moldova pentru a dezvolta modelul devianței pozitive și dincolo de Prut. 

Planurile și provocările din 2021

2021 este important pentru SiEuReușesc. Încercăm să ne consolidăm noi activități prin care să ne și auto-finanțăm: ne-am acreditat pentru furnizarea de cursuri de formare care să implice învingătoarele în pregătirea psihologilor, asistenților sociali, polițiștilor și judecătorilor care intervin în situații de violență. Pentru că nimeni nu știe mai bine ce ar trebui să se schimbe decât cineva care a fost în situație. În plus, construim parteneriate cu angajatori, care să ofere locuri de muncă femeilor pe care noi le ajutăm să se dezvolte personal. Poate fi un câștig pentru toate părțile implicate: firmele vor beneficia de niște angajate dedicate - femeile care, având și un venit propriu, vor fi niște învingătoare pe toate planurile, iar organizația va putea ajuta la o mai bună înțelegere a fenomenului violenței domestice în rândul angajatorilor.

Munca de ONG e despre oameni

Am învățat că munca de ONG este în primul rând despre echipă și conectare cu alții. Am constatat că oamenii care fondează ONGuri doar pentru a-și urmări propriul vis nu ajung prea departe dacă nu au vocația de a împărtăși și co-crea împreună cu alți idealiști. În România, ONGurile au puține resurse, pentru statul ne-a privit întotdeauna cu un amestec variabil de teamă și invidie, dar în orice caz ca pe niște ciudățenii pe care nu-și poate irosi un buget semnificativ (decât dacă e un ONG controlat de autorități). Așa că oamenii pe care reușești să-i aduci în jurul unui obiectiv comun sunt cea mai importantă resursă, fie că sunt voluntari în organizație, specialiști care îți oferă servicii pro-bono sau alte ONGuri împreună cu care poți avea o voce mai puternică și realiza proiecte de mai mare impact.

Cea mai grea experiență trăită în ONG

Una dintre experiențele neplăcute a fost în urmă cu câțiva ani când am investit sufletește în cineva care n-a fost un team-player: a învățat tot ce a putut de la noi și a plecat să dezvolte ceva similar pe cont propriu, refuzând orice colaborare. Da, și în domeniul ONG meseria se fură, dar schimbările în bine le facem împreună. Cine caută o carieră de prim-solist în probleme sociale se trezește cel mai probabil răgușit după o vreme.

Preconcepțiile oamenilor legate de domeniu

Mulți români, mai ales cei care lucrează un job la stat, nu înțeleg că un ONG există pentru că niște oameni au ales să facă asta, uneori fără să le-o ceară cineva.

Viața de ONGist in România

Am învățat că munca de ONG este în primul rând despre echipă și conectare cu alții. Am constatat că oamenii care fondează ONGuri doar pentru a-și urmări propriul vis nu ajung prea departe dacă nu au vocația de a împărtăși și co-crea împreună cu alți idealiști. În România, ONGurile au puține resurse, pentru statul ne-a privit întotdeauna cu un amestec variabil de teamă și invidie, dar în orice caz ca pe niște ciudățenii pe care nu-și poate irosi un buget semnificativ (decât dacă e un ONG controlat de autorități). Puțini oameni știu că A.L.E.G. nu primește fonduri de la autorități pentru serviciile sociale acreditate pe care le oferim și că ne auto-finanțăm. De fapt, oamenii pe care reușești să-i aduci în jurul unui obiectiv comun sunt cea mai importantă resursă, fie că sunt voluntari în organizație, specialiști care oferă servicii pro-bono sau alte ONGuri împreună cu care poți avea o voce mai puternică și realiza proiecte de mai mare impact.

Gândul renunțării

Da, e firesc să mai și obosești, mai ales atunci când lucezi cu subiecte dureroase cum este violența împotriva femeilor. E greu să nu te încarci și să nu duci acasă problemele de la un astfel de loc de muncă asumat ca misiune. Așa că uneori ajungi tentat să faci și altceva – ceva care te consumă mai puțin. De altfel, fără să părăsesc A.L.E.G. , am și lucrat într-o varietate de alte proiecte: proiecte de conservare a naturii, iar recent și în adminsitrația publică locală, ca și colaborator pe perioadă determinată. Asta m-a ajutat să am perspective diverse, să înțeleg cum se văd problemele sociale din diverse unghiuri. M-a făcut de fapt să rămân atașată de activismului civic, pentru că nimic nu mi-a oferit până acum mai multă libertate și împlinire.