Alina Matei și Roxana Coman au deschis ușa spre antreprenoriat în concediul de maternitate și au lansat proiectul lor în pandemie. S-au bazat pe energia bună, idee și entuziasm și nu au mai stat să aștepte momentul perfect. Au încercat să pună în realitate cât mai mult din ce aveau în minte și așa a apărut mamanoua, un kit pentru mame cu de toate: de la cursuri online, poeme și sutiene pentru alăptat, la inimi-bijuterie, creme și lumânări parfumate.
Alina Matei are un background de 15 ani în publicitate, iar Roxana Coman și-a petrecut ultimii 10 ani în publicitate ca art director și poate la fel de mulți încercând să își dea seama ce îi place mai mult-ilustrația sau brandingul. Împreună vor să creeze o comunitate în jurul mamelor, care să vorbească onest, fără clișee roz, despre experiența materinității.
În comunicare ne dorim foarte tare să spargem bula asta de imagine idealizată a maternității, să deschidem discuția și despre aspectele mai dificile, despre transformările prin care trece noua mamă și emoțional, și fizic și de susținerea de care are nevoie de la cei din jur. Mai ales în acest context pandemic în care s-a mai adăugat o temere la grijile de zi cu zi.
Alina și Roxana colaborează cu producători și artiști local, creând un fel de trib în jurul mamelor pentru mame. Despre cât de importantă e comunitatea în dezvoltarea micului lor business și care sunt lecțiile antreprenoriatului până acum, povestesc ele în cadrul seriei Creative Business, inspirată de BT Mic. Totul e work in progress, momentan, dar cea mai importantă lecție e următoarea: adaptare în loc de disperare. Antreprenoriatul e o cursă lungă, nu vine nimic peste noapte.
Oamenii din spatele businessului
mamanoua înseamnă Alina Matei și Roxana Coman. Alina Matei vine cu un background de vreo 15 ani în publicitate, a mai scris și o carte și short-stories atunci când găsește timp (mai niciodată).
Roxana Coman nu a scris nicio carte K, dar și-a petrecut ultimii 10 ani în publicitate ca art director și poate la fel de mulți încercând să își dea seama ce îi place mai mult-ilustrația sau brandingul. Încă nu s-a hotărât.
Din concediul de maternitate în antreprenoriat
Noi nu ne-am dat seama că vrem să fim antreprenoare, ci ne-am dat seama în concediul de maternitate că vrem să facem ceva pentru mame, să-i ajutăm pe cei dragi din jurul lor să le ofere grija de care au atât de mare nevoie după naștere. Lucram împreună ca echipă de copy și art și ne-am redescoperit după naștere ca echipă de mame care vor să aibă grijă de alte mame. Când pleacă o angajată în concediul de maternitate, majoritatea celor din jurul ei chiar cred că ea se duce într-un concediu. Doar că e de fapt un nou job full-time, în care de cele mai multe ori nu poți să omiți vreun task sau să întârzii cu deadline-urile. Sau să-ți dai demisia.
De aici a pornit ideea de kit de primă îngrijire pentru noile mame – un pachet cadou cu lucruri și experiențe de care mama are nevoie după ce naște sau chiar și cu câteva luni înainte.
Pornind de la acest background comun de publicitate, ne-am dezvoltat singure brandul, de la naming, identitate vizuală până la tone of voice, misiune, valori. Habar nu avem care ar fi calitățile unui antreprenor de succes. Încă nu am ajuns acolo. Noi încă învățăm să devenim antreprenoare.
Adevărul despre mame
Maternitatea, adevărata maternitate, nu cea în care postăm poze glam cu mame care citesc lângă copii care dorm, lângă pisici care torc, în decoruri curate lună, începe să fie mai vizibilă. Vedem din ce în ce mai des creionată partea sinceră, mai realistă a vieții de mamă iar asta ne bucură mult, pentru că mamanoua își dorește să fie platformă pe care o asociezi cu locul unde găsești susținere și suport, din domenii cât mai diverse, pentru o mamă nouă din viața ta. Am avut o investiție inițială de câteva mii de Euro, din fonduri proprii.
Povestea mamanoua
mamanoua este despre grija față de noile mame. Când toată atenția se duce către nou-născut, uităm adesea să le întrebăm pe mame tu cum ești? . Și este foarte important să fie mama bine pentru că atunci e și copilul bine.
Am creat kitul pornind de la nevoile noastre din concediul de maternitate. Cursul online cu moașa Irina Popescu a apărut tocmai pentru că ea a fost moașa noastră – ne-a ajutat și cu nașterea propriu-zisă și cu toate valurile de întrebări, temeri și emoții de după. Poemele scufundate în iubire scrise de Alina și ilustrate de Roxana s-au născut din dorința de a reda și partea un pic mai grea a maternității, un potop de miere în care se mai îneacă și lacrimi de frustrare, nesomn, temeri. Setul de cartonașe Timp pentru mine e un reminder și pentru mame, și pentru “tribul” din jurul ei că e foarte important să-și ia timp și pentru ea, chiar și o mică pauză – o cafea caldă, un duș neîntrerupt, un prânz cu partenerul etc. It takes a village to raise a child, dar în aceeași măsură e nevoie și de a village to raise a mother pentru că e totul nou și pentru ea. Crema Pasăre Măiastră de la Panseea este un produs pe care l-am încercat și noi, 100% din ingrediente naturale pentru un moment de grijă și mulțumire față de corpul care trece prin atât de multe schimbări. Lumânarea cu parfum de liniște a fost creată special pentru mamanoua pentru a-i oferi mamei un moment de respiro în care să viseze la următoarea vacanță sau la următorul moment de liniște. Tricoul “Inspiră, expiră… “ e un kind reminder pentru acele momente în care simți că nu mai poți, să-ți aduci aminte că uneori, tot ce trebuie să faci e să inspiri și să expiri și că va trece fiecare etapă mai dificilă.
Pe lângă kit, avem și o colaborare minunată cu Mura pentru o serie de inimi declinate din identitatea vizuală: inimă deschisă, inimă plină și inimă împlinită.
Ne-am dorit mult să colaborăm cu producători și artiști local, un fel de sisterhood sau trib care să se creeze în jurul mamelor pentru mame. Și în crearea următoarelor produse sau colaborări avem același gând. Urmează să apară în curând în kitul nostru și un sutien de alăptare de la NALU și să diversificăm cursurile/experiențele pentru mame.
Avem multe idei, dar ne dăm timp să alegem cu grijă colaborările și artiștii care să devină parte din comunitatea mamanoua.
În comunicare ne dorim foarte tare să spargem bula asta de imagine idealizată a maternității, să deschidem discuția și despre aspectele mai dificile, despre transformările prin care trece noua mamă și emoțional, și fizic și de susținerea de care are nevoie de la cei din jur. Mai ales în acest context pandemic în care s-a mai adăugat o temere la grijile de zi cu zi.
Așteptări și învățături
Noi ne-am lansat fix în pandemie, prin noiembrie, mai mult sub presiunea de a face decât de a aștepta momentul potrivit. Așteptările au fost mai mult de la noi decât de la business. Să învățăm toate mecanismele din spate – partea de creație e cea mai ușoară comparativ cu administrarea a tot ce e în spate, de la producție la contabilitate.
Am început încet-încet, ne-am dorit mai mult să construim o personalitate a brandului comandă cu comandă, postare cu postare. Până acum am învățat că partea cea mai ușoară e să ai idei, partea cea mai grea e chiar să le faci să ajungă în mâinile clientului fără ca el să știe eforturile tale din spate.
Am mai învățat să gestionăm și relația aceasta de parteneriat, cine de ce anume se ocupă, ce să facem când una dintre noi simte că face mai mult și cine se pricepe mai bine la ce. Încă învățăm, e totul work in progress. Recunoaștem că nu avem plan de business. Probabil de aceea nici nu suntem antreprenoare de succes, dar pas cu pas, feedback bun cu feedback bun, știm că suntem pe drumul cel bun.
Clienții
Kitul nostru este pentru noile mame iar clienții sunt fie din cercul de prieteni, fie din cercul de colegi. Pe viitor, ne dorim să ajungem la cât mai multe departamente de Resurse Umane deschise la a oferi acest kit oricărei angajate care pleacă în concediul de maternitate. Mai ales că de cele mai multe ori, când pleacă o colegă, se strâng bani și se iau chestii adorabile pentru nou-născut și mai nimeni nu se gândește la viitoarea mamă. E și acest context bizar în care nu prea mai venim la birou și nici nu apucăm să vedem burticile colegelor însărcinate iar acest kit ar fi un gest firesc și frumos de grijă pentru ele.
Mai bine decât ieri, în fiecare zi
Clar am început să apreciem și mai mult brandurile locale pentru că acum simțim pe pielea noastră munca din spate. Am mai învățat să ne adaptăm în loc să disperăm și să ne gândim că e o cursă lungă, nu vine nimic peste noapte. Probabil sunt multe lucrurile pe care le-am fi putut face altfel, mai bine, dar nu am fi ajuns azi, aici, știind tot ce știm - nu am face nimic diferit, dar sperăm să facem mai bine decât ieri, în fiecare zi.
Ne-am lansat în plină pandemie așa că nu avem idee cum ar fi fost altfel. Pentru că am simțit și noi nevoia de apropiere, am ținut ca fiecare comandă să fie însoțită de un gând personalizat. E un gest mic pe care ne place să-l facem ca să mai reducem un pic din distanța asta dintre noi.
Suntem în plin proces de reorganizare și regândire a produselor. Ne dorim cum spuneam mai sus ca mamanoua să devină destinația tuturor celor care vor să dăruiască grijă noilor mame sau mamelor în devenire.
Oamenii simt nevoia de apropiere
Și prin prisma publicității de zi cu zi, și prin prisma mamanoua, simțim cumva că oamenii simt nevoia de apropiere pentru că am stat deja prea mult la distanță. Și de a mai da jos poleiala de pe social media. Ne bucurăm de fiecare dată când ne mai scrie o mamă că ne urmărește pe Instagram pentru că e o oază de liniște și de frumos, că spunem lucrurile altfel... de fapt că le mai spunem lucrurilor pe nume. Că vorbim și despre partea mai puțin romantică a maternității.
Strategia de comunicare
Nu avem piloni, cifre și excel-uri puse la punct. Avem obiective mici, mijlocii și mari. Un obiectiv mic ar fi să nu ne bâlbâim prea tare în acest articol :), un obiectiv mijlociu ar fi să lansăm kitul 2.0 cât mai repede, iar un obiectiv mare - să schimbăm conversația din jurul maternității idealizate și să creăm o comunitate puternică, de susținere, în jurul mamelor. La cât de imprevizibil a fost totul în ultimul an, ne bucurăm și suntem recunoscătoare pentru fiecare vânzare sau idee dusă până la capăt.
Cum se întreține optimismul
Optimismul îl avem tot de la mica noastră comunitate, crescută organic. Singurul sfat pentru alții ar fi bătrânul sloganul de la Nike – Just do it. Dacă stăteam să punem la punct totul, nu lansam nici în ziua de azi. Așa ne-am dat timp și loc pentru greșeli din care am avut grijă să învățăm. Cu siguranță vor fi și altele.
Planuri pentru 2021
Recunoaștem că ne cam obosește această presiune de a fi constant “în creștere”. Credem că sunt bune și perioadele de hibernare, mai slow . Singura dorință pe 2021 e aceea de a greși mai puțin sau măcar de a face alte greșeli în antreprenoriat. Și vedem ce iese de acolo. Idei avem, acum să vedem și cât ne lasă realitatea să le punem în practică.
E nevoie de mai multe povești de business, credem noi. Povești reale, în care să dăm mai departe optimismul și inspirația, dar să nu ocolim dificultățile, obstacolele și provocările antreprenorilor din România. Poveștile acestea, sperăm noi, creează solidaritate și dau încredere. Ne dau speranța că putem în România să ne găsim propriul drum. În Creative Business, seria editorială inspirată de BT Mic, adunăm poveștile despre creativitate, reinventare și adaptare ale micilor antreprenori din România.
Poveștile celor care găsesc mereu soluții și ne arată că se poate.