[Pe limba noastra] Ligia Soare: Nu oricine scrie bine în română se pricepe să traducă filme. Adresați-vă unui profesionist, așa veți salva o mulțime de spectatori!

Vorbim despre asta de când piața românească de film a fost liberalizată: circumstanțele istorice și tradițiile cu care publicul a fost obișnuit în România fac din subtitrarea de film o parte foarte importantă a dezvoltării culturale, chiar dacă starea profesionalismui acestui domeniu nu o arată neapărat. Ligia Soare este una dintre cele mai cunoscute și experimentate traducătoare de film din România. Experiența ei de aproape douăzeci de ani în subtitrare, dar și în organizarea de festivaluri de film (Ligia face parte, de asemenea, din echipa de organizare a festivalului Animest) și expunerea constantă la modul în care a evoluat domeniul, dar și publicul, o fac să insiste asupra ideii de învățare permanentă, pe care o aplică atât pentru sine, dar și atunci cînd vorbește despre modul în care sunt percepute și tratate subtitrările - și limba, în general - în România.

"Problemele la noi se leagă de formarea traducătorilor de film și de neluarea în serios a meseriei. Traducerea audiovizuală este o știință nouă în peisajul filologic, iar la noi încă nu există opțiuni reale pentru cei care vor să urmeze acest traseu profesional […] La noi, încă se mai consideră că oricine știe un pic de engleză poate traduce un film. Mai greu cu limba română... De aici, apar traducerile făcute prost, neglijent, incomplete, neadaptate, luate drept bune de către cei care nu au capacitatea de a le judeca", spune Ligia Soare.

Poziția ei critică constructivă este un avertisment că traducătorul, ca orice alt profesionist din domeniul comunicării, are o dublă datorie față de sursă - actul cultural care urmează să fie împărtășit - și față de public - destinatarul care trebuie să fie expus responsabil, corect și temeinic limbii, sensului și culturii pe care o transmite un film.

Traducerile au venit natural

De formație sînt filolog, am studiat Limbile Străine la Universitatea București, deci traducerile n-au fost o întîmplare. Am predat o vreme, imediat după cursurile postuniversitare în lingvistică, iar din 2003 mă ocup mai ales de traducere audiovizuală și organizare de evenimente culturale. În ultima vreme m-am reapropiat de pedagogie, dar cel mai mult timp încă îl petrec traducînd filme și scenarii de film. De obicei, un absolvent de limbi și literaturi străine are două mari deschideri: să predea sau să traducă. Mie îmi plac ambele la fel de mult, dar m-am nimerit într-un context în care traducerile au venit la mine mai natural. La începutul anilor 2000, festivalurile de film de la noi erau încă puține, traducerea filmelor nu era luată prea în serios, subtitrarea pentru festivaluri se adapta din mers la diversitatea tehnologiei (film pe peliculă, casete VHS, Beta, DVD, mai tîrziu Blu-ray, DCP) și s-a nimerit să fac echipă bună cu cîțiva organizatori și distribuitori care activau atunci în București. Din 2006 am început să organizez și eu festivaluri de film (namely, Animest), așa că am rămas în domeniu.

În pielea spectatorului

Nu mai știu care a fost primul film tradus. Probabil primisem lista de dialoguri pe foi (francezii încă foloseau mașina de scris pentru transcrierea replicilor) și cu mult noroc avusesem acces la film pe CD sau pe casetă video, ca să adaptez traducerea. Probabil că azi aș schimba multe la traducerile mele de început, de obicei sînt destul de critică și cu mine, și cu ceilalți. Nu aveam multe noțiuni despre regulile traducerii audiovizuale. Studiile despre subtitrare abia începeau să apară (un prim “Code of Good Subtitling Practice” abia apăruse în 1998), dar la noi nu era recunoscută ca disciplină de studiu. Nu aveam formare ca traducător de film, dar aveam exercițiul lucrului cu textul, aveam fler și mă puneam în pielea spectatorului. Ce greșeli am făcut? Mai mult ca sigur mi-era frică să adaptez, nu stăpîneam strategii de subtitrare și erau șanse să nu ghicesc mereu sensul unor cuvinte dacă nu aveam acces la film (de exemplu, festivalul proiecta pelicula și organizatorul nu avea filmul în alt format, pentru mine), așa că uneori mergeam la prima proiecție în sala de cinema, ca să pot vedea filmul și să ajustez traducerea pentru a doua proiecție.

Textul nu e singur

Tinerii traducători de film trateză uneori subtitrarea ca pe orice alt text de tradus. Dar replicile de film sînt altceva, ele se rostesc, iar traducătorul face din ele text, un text care nu e singur, autonom, ci completeză imaginea, sunetul, mimica personajului. Asta e o greșeală frecventă nu numai printre cei fără multă experiență. Adaptarea subtitrării e o regulă fără de care, oricît de bun traducător ai fi, nu poți produce o subtitrare bună. Plus o mulțime de reguli pe care nu le cunoști decît dacă studiezi traducerea audiovizuală, altfel ai să treci peste ele cu ignoranță. Mai sînt și greșelile de română. Se scrie tot mai prost românește, iar subtitrarea nu scapă nici ea mutilării. Nici facultățile de profil nu ajută, pentru că se consideră că nu mai e nevoie să se insiste pe limba română atunci cînd alegi să studiezi două limbi străine. Dar asta e departe de a fi o scuză, trebuie să te pui la punct cu gramatica limbii în care traduci. Aș mai menționa aici lipsa culturii generale. Un film te dă de gol pe tine, traducătorul lui, mai ales cînd din lene sau ignoranță nici măcar nu ai căutat pe sfîntul Google sensurile sau referințele din film. Printr-un clic rapid poți evita ridicolul, nu toți spectatorii se mulțumesc cu traduceri apoximative. Sfatul cel mai important se adresează distribuitorilor de film și organizatorilor de evenimente de film: verificați, revizuiți orice subtitrare înainte de a o arunca pe ecran. Nu oricine scrie bine în română se pricepe să traducă filme. Adresați-vă unui profesionist măcar pentru un ochi final, așa veți salva o mulțime de spectatori! :)

Simțul limbii

Traducătorul bun nu uită de public. Știe cine îl va citi, adaptează în funcție de asta (de exemplu, copiii citesc mai puține litere pe secundă decît adulții) și nu se mulțumește să traducă propoziții, ci scene coerente. Textul care însoțește filmul trebuie să fie cît se poate de adaptat, pentru ca spectatorul să vadă filmul, nu să se chinuie să descifreze subtitrarea. Cînd traduci glume sau expresii idiomatice, n-ai decît să găsești variante cu care publicul românesc să aibă chimie din prima, altfel ți-ai cam ratat rolul. Nici n-ai loc de explicații și paranteze ca în notele e subsol ale unei cărți, așa că traducătorii buni au simțul limbii țintă și jonglează cu sinonimele, cu nuanțele, cu expresiile.

Româna e sărăcuță în vocabular senzual

Lucrez mai multe ore la filmele cu mult dialog. E vorba strict de cantitate în cazul meu. Am nevoie de timp mai mult sau de documentare înainte dacă filmul vorbește despre domenii care nu-mi sunt cunoscute și folosește un limbaj special. Dar mi se întîmplă rar, pentru că ceea ce se cheamă în general film artistic oferă rar astfel de provocări. Frazele complicate sînt cele care se întind pe multe minute, iar în subtitrare se preferă spargerea lor în fraze mai scurte. Nu am probleme cu replicile senzuale/sexuale, nu diluez, nu cenzurez, adaptez doar la eveniment și la public. Cei pentru care traduc nu-mi cer niciodată asta explicit, dar prefer să avem discuții cînd e nevoie, ca să cunosc așteptările lor și percepția lor despre parcursul filmului pe ecrane. Româna e sărăcuță în vocabular senzual/sexual, e ușor să cazi în ridicol. Înjurăturile fac uneori parte din particularitatea unui personaj, așa că nu poți continua o oră și jumătate cu “Du-te naibii!” Pe de altă parte, nici nu-mi place să împing traducerea spre vulgar în mod gratuit.

Abundența de “drăguț”

N-am cuvinte pe care le folosesc în mod special mai frecvent. N-am ticuri verbale în scris, mi-e destul de ușor să le văd și să le modific, dacă e cazul. La fel cum le văd pe ale colegilor și despre care îi atenționez pe cei ale căror subtitrări le corectez sau le validez. Îmi vine în minte acum abundența de “drăguț” despre care am tot dezbătut cu un coleg, care și-a dat seama de asta de-abia după ce i-am atras atenția.

Îmi plac filmele cu mult argou

Traduceri nesuferite n-am. Stresante, da. Cele care nu se potrivesc cu filmul primit, să zicem pentru că între timp s-a lucrat la film, s-au modificat scene, iar pachetul pentru traducător nu a fost adus la zi. Culmea, toate aceste traduceri cu probleme tind să fie urgente... Îmi place să traduc dialoguri, îmi place cum curge subtitrarea unor filme sud-americane, îmi plac filmele cu mult argou, îmi plac cele cu producători atenți, care pregătesc materiale bune pentru subtitrare (continuity scripts, de exemplu, care conțin detalii dincolo de replicile în sine, care clarifică sensuri, nuanțe, expresii, care te ajută să înțelegi mai sigur intenția realizatorilor).

Replică cu replică

La un film pot lucra două-trei zile sau chiar mai mult de o săptămînă. Depinde de cît de mult este vorbit, de lungimea filmului, de calitatea materialelor pe care le primesc. Îmi place să mă informez, fie și minim, despre subiectul filmului, înainte de a porni traducerea. În funcție de felul dialogului, văd filmul înainte sau văd doar o parte din el și fac vizionarea odată cu primul draft al traducerii. Folosesc laptopul pentru text și un ecran mare alături, pentru video. Dacă am acces la lista de dialoguri originală și la engleză sau altă subtitrare, le consult alternativ pe toate, replică cu replică. Ajustez sincronizarea replicilor cu filmul sau apelez la colegi specializați în așa ceva, cu care lucrez în tandem. La final, trec din nou prin film cu lista de dialoguri alături, apoi trec doar prin text, pentru cursivitate și diacritice pierdute sau alte mici scăpări. Coproducțiile pot fi cu surprize, pentru că, de obicei, cînd un film este vorbit în mai multe limbi printre care și engleza, subtitrarea în engleză va omite tocmai părțile cu voci în engleză, adică eu voi primi o listă de dialoguri incompletă.

Documentar sau ficțiune?

Prefer să traduc ficțiune. Nu mă dau în vînt după sci-fi. Nici după seriale. Documentare da, mulțumesc. Din ele am învățat multe, așa că le folosesc și ca pe surse de învățare, ca noi toți, probabil. Îmi plac filmele de animație, iar prin prisma festivalului pe care-l organizez văd cîteva zeci, uneori sute în fiecare an. Nu mă dau înapoi nici de la horror, șoc și groază.

Cercetarea, moda, publicul

Traducerea de film e și proces creativ, și sudoare. Depinde mult de film. Dar e o activitate care îți ia ore, zile întregi. Nu se face rapid, nu se face automat, iei fiecare secundă în parte și asculți actorul, ții seama de imagine, adaptezi ca să încapă pe ecran în cele 3-4 secunde, cît stă replica acolo, cel mult două rînduri, cel mult 40 de caractere cu spații pe fiecare rînd. Și e o muncă pe care o faci singur, de preferat în liniște. Dar nu poți ignora partea creativă, pentru că nu traduci un manual de utilizare a mașinii de spălat, ci redai dialoguri. Perspectiva mea asupra procesului de traducere nu știu dacă s-a schimbat, dar sigur s-a îmbogățit. Citesc tot timpul ce mai e nou în domeniu, vreau să fiu la curent cu cercetarea în traducere audiovizuală, cu moda, cu nevoile publicului. Ce s-a schimbat sigur este modul meu de a vedea filme. Îmi e imposibil să ignor subtitrarea. Ține probabil de perfecționism. Fiecare cu obsesiile lui.

Mai greu cu româna…

Problemele la noi se leagă de formarea traducătorilor de film și de neluarea în serios a meseriei. Traducerea audiovizuală este o știință nouă în peisajul filologic, iar la noi încă nu există opțiuni reale pentru cei care vor să urmeze acest traseu profesional. Ca o paranteză, mă bucură să cunosc tineri care își doresc să învețe, primesc cereri de mentorat în zona asta, ceea ce înseamnă că există interes. Am pornit de curînd un mic curs practic, sper să găsesc timpul să-l transform după nevoile studenților. La noi, încă se mai consideră că oricine știe un pic de engleză poate traduce un film. Mai greu cu limba română... De aici, apar traducerile făcute prost, neglijent, incomplete, neadaptate, luate drept bune de către cei care nu au capacitatea de a le judeca. Sau judecate mai drept sau mai strîmb de oricine vede un film. Lucrurile s-au mai schimbat în ultimii 10-15 ani, au cam dispărut traducerile semnate cu pseudonime caraghioase (nu toate erau proaste, am avut și surprize chiar plăcute, rămân fană a fenomenului fansubbing), dar tot sîntem departe de alte țări cu tradiție în subtitare, ca și noi. Un motiv important pentru care nu ajung să traducă filme cei mai buni traducători de la noi este plata foarte scăzută a traducerii de film față de efortul depus și față de nevoile unui trai decent. E o subestimare teribilă în România, unde te mulțumești uneori cu tarife de 6-7 ori mai mici decît colegii din alte țări. Îmi doresc să se schimbe asta mai repede, să se formeze traducători de film buni, să se conștientizeze rolul traducerii corecte și folositoare filmului, să se aprecieze valoarea adevărată. Dar asta ține și de noi, nu numai de distribuitori sau producători. Ține de felul cum comunicăm cu ei, de calitatea traducerilor, de felul cum ne formăm ca traducători specializați. Și cît de sudați vom fi ca breaslă, dacă va exista noțiunea asta într-un viitor apropiat. O discuție amplă ar mai fi subtitrarea pentru persoane cu nevoi speciale (de vedere, de auz etc), dar e un vid absolut în România, sper să am despre ce povesti în cîțiva ani.

Limbile originale - pe planul doi

La noi, filmele se traduc din engleză. Majoritatea covîrșitoare. Engleza este limba în care circulă toate listele de dialoguri pentru cinema și festivaluri. Eu colaborez cu institute culturale și ambasade, așa că am avantajul de a lucra mult cu limbile originale ale filmelor. Mi-ar plăcea ca fiecare film să fie tradus de un traducător bun cunoscător al limbii originale, dar de cele mai multe ori nu are acces la lista de dialoguri originală. Sau traducătorii limbilor „exotice” ar avea prea rar de tradus film și nu ar avea sens o specializare în traducerea audiovizuală. Aș îndrăzni să spun că, dacă ești traducător foarte bun, ai cultură generală solidă, jonglezi impecabil cu limba română și cunoști engleza la nivel avansat sau aproape nativ, azi îți e suficient ca să traduci filme din orice limbă. E un avantaj imens să cunoști limba în care se vorbește filmul, dar aș pune asta pe planul al doilea, ținînd seama de realitatea de pe piața traducerilor audiovizuale de azi, de la noi.

Proiecte noi

Am terminat de tradus un interviu cu scriitorul uruguayan Mario Benedetti (cu ocazia lansării în română a unui volum de versuri, la Institutul Cervantes), lucrez intens la Festivalul Filmului Francez, care va avea loc în iulie, iar în paralel traduc un film despre care n-am voie să spun multe, doar că e cu și despre muzică. Urmează o perioadă plină de traduceri pentru TIFF, un scenariu de film românesc, texte curatoriale pentru Art Encounters Timișoara și filmele de la Cinevara, proiectul minunat al celor de la Scena9.