Sofia Zadar se pregătește de lansarea celui de-al doilea EP, cu 5 piese, toate închegate într-un concept, prevăzut să apară vara aceasta. Teasing-ul a venit însă săptămâna trecută, odată cu noul ei single Coming of agency, o poveste și un joc de cuvinte despre devenire, asumare și putere în fața unei societăți opresive, văzute din perspectiva de artist queer.
E povestea acestui personaj care pornește din rușine, care-și dă seama că e queer și se simte super nașpa și are foarte multă depresie legată de chestiile astea și apoi își descoperă comunitatea, care are foarte multe chestii foarte mișto, că e vorba despre solidaritate și despre iubire și își dă seama că fuck it, până la urmă pot fi empowered.
Sofia a avut și o perioadă de busking, în Anglia, Spania și Germania, pe care însă nu are de gând s-o încerce și aici, face și muzică de teatru din care-și finanțează propriile materiale audio, iar una din piesele în care și cântă așteaptă și ea să iasă la rampă, e vorba de Capete Înfierbântate. Alături de câteva prietene are o grădină de legume în afara orașului, prin care sfidează pe cât posibil capitalismul de hipermarket, iar noua ei formulă de live își așteaptă concertele de vara asta. Și pentru că lectura merge mai bine pe muzică, o ai pe Sofia în urechi aici și aici.
Music & landmarks
E interesant, cred că fix EP-ul ăsta care urmează o să fie the main landmark, pentru că, cel puțin până anul trecut s-a mișcat totul destul de încet, pentru că abia începeam, nici nu aveam foarte multe resurse, nici oameni cu care să cânt. Am început să cânt când m-am mutat în București, bine, sunt din București, dar am stat prin tot felul de alte părți vreo 5 ani și când m-am mutat înapoi nu știam aproape pe nimeni.
M-am născut în Suceava, dar de la 2 ani am crescut în București. Am venit înapoi, deci, nu mai știam oameni și s-a mișcat totul destul de slow, nici nu știam foarte multe despre orchestrație, producție, programe de muzică, așa că am început cu concerte DIY oriunde. Anul trecut am început să fac niște piese un pic mai complexe, să mă bag pe niște softuri de muzică mai ca lumea, să produc, să colaborez cu oameni. Aș spune că primul landmark ar fi martie 2020, când am lansat Healing Spells, care a fost o piesă super importantă pentru mine, am lucrat foarte mult la ea și a fost cu totul altfel, cu aranjamente mai complexe și cu o colaborare pe producție. Apoi, ar fi EP-ul de carantină pe care l-am făcut în mai 2020 și acum e EP-ul acesta pe care mă pregătesc să-l lansez. Au mai fost concerte, dar nu pot să zic că s-a întâmplat ceva super huge.
Perioada de busking de afară
După ce am stat în UK, am stat în Barcelona aproape 1 an și apoi în Berlin aproape 1 an. Tot încercam să-mi găsesc locul, nu voiam să mă întorc aici neapărat. În UK am făcut Istoria Artei, apoi în Barcelona lucram, făceam busking pentru că nu aveam unde să cânt, dar mainly coveruri, pentru că oamenii nu prea se întorceau după piese pe care nu le știau. Îmi dădea foarte multă anxietate, era o expunere totală, pe scenă e mult mai safe decât pe stradă, ești mult mai guarded.
În Barcelona puteai face busking oriunde, în Berlin trebuia să-ți iei autorizație de la primărie și mergeam mai rar. Trebuia să mergi la 7 dimineața să-ți iei locul respectiv, iar în UK era la mica înțelegere, te duceai și sperai că dacă te oprește cineva o să fie nice.
Am avut probleme în special cu bărbați, ca experiențe stradale pe care le are orice fel de tipă, nu neapărat făcând busking, se opresc tot felul de dubioși să comenteze la corpul tău, să-ți zică chestii, pisi, din astea. În rest, oamenii erau destul de ok și destul de nice, era chestia aia că le place să vadă tin-erii creativi.
Nu m-am gândit să fac și în România. Aici e și mai multă precaritate. Cumva în vest, omul când se scormonește în buzunar găsește o liră sau 2 euro, sau 5 euro, aici găsește 1 leu și aia e... În vest e mai mult privilegiu, mai multă bunăstare, e mai ușor să faci ceva bani din economii reziduale.
Statutul de indie artist
În România? E complex. Cred că ar trebui să avem mai multe spații pentru scena indie, cred că e o lipsă de spații de cântat, de spații DIY. Sunt, sigur, spațiile astea mai mari care se dau la toată lumea, care sunt și pentru trupe din afară dar și pentru artiști indie și e foarte greu să fii emerging și să fii în competiție. De fapt asta e problema, că e o foarte mare competiție pe puține spații. Și asta nu ne încurajează pe noi să ne susținem, ci mai degrabă să fim într-o competiție pentru cele 3 locuri mari și late în care putem să avem giguri. Și care locuri sunt un pic corporate și se dau în toate părțile pentru profit. Mi-ar plăcea să fie mai multe locuri colective, scenuțe, cum e spațiul de la Filaret, de exemplu, care e efectiv un spațiu DIY și care-și propune chestia asta, să nu se dea cu nicio corporație și să promoveze artiști indie.
Case de discuri & înregistrări
Dacă vine cineva și-ți oferă foarte multe, îți și cere foarte multe. Dacă ar veni cineva la mine să-i zic că eu vreau să-mi țin muzica mea așa cum e, să păstrez mesajele mele așa cum sunt, un pic mai feministe, mai anticapitaliste, sunt așa cum sunt și nu vreau să le compromit sub nicio formă, dar uite ia-mă și dă-mi resursele tale, sigur, doar că asta nu se va întâmpla niciodată.
Nu am încercat să vorbesc cu labeluri. Momentan sunt setată să-mi fac piesele așa cum vreau, să fiu mulțumită de ele și chiar am ajuns în punctul ăsta fix acum cu acest EP. În termen de costuri, bag în muzica mea din ce fac în partea cealaltă, din muzica pe care o fac pentru teatru, în mare. Cam ăsta e procesul.
Compui singură?
Compun tot timpul singură. Acum, pe producție am lucrat cu cineva, am lucrat la Cirkular, cu Andrei Bobiș, care e producătorul de acolo, iar pe aranjament și producție tot EP-ul a fost făcut cu el. Am stat împreună, asta a fost tare. Îl și știam dinainte, mi-e prieten, și am făcut toată orchestrația împreună. A durat două săptămâni tot procesul, iar el a făcut mix și mastering după aceea. Apoi, el a mai tras instrumente, dar împreună am făcut demo-ul de producție și chiar mai mult de atât.
De ce EP și nu album?
Din cauza resurselor de care ziceai. Plus că am vrut să mă ocup de fiecare piesă în parte, am vrut să fie ceva foarte hand picked și bine aranjat și am vrut să-l fac pe tot acolo la studio, să fac producție ca lu-mea pentru fiecare piesă. Oricum, așa s-a și format, voiam să fie un pic concept EP, adică are un intro și un outro și vorbește cumva despre teme similare, eco feministe… vorbește despre anumite momente de dezastru ecologic. Așa au ieșit piesele, nu voiam să fie o chestie cu de toate, cu piese din toate părțile, a ieșit cumva o bjuterie închegată cu astea 5 piese. E fix așa cum e, nu-mi doream mai mult.
Art Pop contemporan
Cred că-mi iau foarte multă inspirație estetică din artă contemporană, din cinema, de exemplu și clipul ăsta e inspirat de cinematografia queer, pentru că piesa are teme queer și e regizat de un tip care e și el queer și are foarte multe referințe din zona asta. Ne-am inspirat din foarte multe filme din cinematografia queer, din filmele lui Derek Jarman sau filme punk feministe din anii 90, Born in Flames. E și estetică suprarealistă acolo, în stage design. Partea de art e legată de faptul că estetica e foarte mult legată de tot produsul.
Coperta single-ului e doar un still din video. De obicei până acum, art work-ul îl faceam eu, dar de data asta pentru EP voi lucra cu o persoană foarte apropiată de mine, care face design, afișe și desene, Alex Horghidan, care e un om foarte mișto și o să-mi facă un desen care o să înglobeze conceptul albumului. În rest, de obicei, pun poze din video, stills sau fac eu ceva grafică DIY.
Credit foto: Miluta Fluieras
Cât de importantă e imaginea
Nu valorizez chestia asta de a avea o imagine neapărat, dar în același timp am mici filme și tripuri estetice pe care mi le dau și de ce să nu le încorporez. Uneori atunci când scriu o piesă mă gândesc, vai, ce fain ar fi să aibă un clip pe plajă în care mă tăvălesc pe nisip într-o rochie victoriană. Îmi dau aceste filme și după aia, mă gândesc să le aduc la realitate. Asta pentru că mă fascinează cumva și aspectul ăsta video și aspectul estetic în general și de aia cred că-mi și place să fac muzică, că poate fi, așa, un produs din toate părțile, interdisciplinar.
Coming of agency, noul single
E un pun, un joc de cuvinte între Coming of age și Agency. Agency, în discursul feminist e conceptul ăsta de empowerment, de a avea o putere de decizie, de a veni într-un moment în care nu mai faci ce ți se impune social și ai puterea de a acționa în cunoștință de cauză pentru propriile tale nevoi. E valabilă în special pentru comunități marginalizate sau pentru oameni care nu au neapărat forță de decizie sau putere de acțiune în societate. E ideea asta de a-ți lua puterea înapoi, de aici agency. Nu știu cum să-l traduc neapărat, de aia l-am exprimat așa. Iar coming of age e devenirea, ajungerea la maturitate sau whatever. Despre asta e vorba și în piesă, despre o poveste de devenire, de a ajunge la maturitate, despre a-ți lua viața în propriile mâini și cumva, a avea putere de acțiune în fața unei societăți opresive. Sigur, aici vorbesc dintr-o perspectivă queer, deci societatea opresivă e cea hetero normativă, cea care îți spune că ar trebui să-ți fie rușine etc. E povestea acestui personaj care pornește din rușine, care-și dă seama că e queer și se simte super nașpa și are foarte multă depresie legată de chestiile astea și apoi își descoperă comunitatea, care are foarte multe chestii foarte mișto, că e vorba despre solidaritate și despre iubire și își dă seama că fuck it, până la urmă pot fi empowered.
Solidaritatea queer
Neînțelegeri sunt peste tot, dar în cele din urmă eu am găsit foarte multă solidaritate și iubire de la persoane queer și asta chiar din tinerețe, facultate, de când am intrat prima oară într-o comunitate de genul.
Cred că e ceva de zis vis-a-vis de faptul că oamenii care stau în fața unui tip de opresiune se susțin între ei, poate pentru că știu ce nașpa e în rest și știu că e nevoie de chestia asta. Sigur că trăim într-o lume imperfectă și avem traume și suntem fiecare cu o grămadă de probleme, dar cred că se încearcă foarte multă solidaritate și sensibilitate între persoane queer și mă inspiră chestia asta foarte tare.
Incidente, drame, feminism
În UK erau mai mult xenofobi, sau pe rasism, erau politicoși și ziceau chestiile ok, erau liberali, dar de fapt îți mai dădeau câte o chestie sub centură super horror, care arăta că erau clasiști și rasiști maxim.
În România nu se manifestă în același fel, dar au fost momente în care nu m-am simțit safe pe scenă, în anumite spații, mai ales dacă erau male dominated, asta mai ales din cauză că fac o muzică super vulnerabilă, care clar poate fi clasată ca feminină, automat inferioară, automat nu creație absolută, automat dacă ești feministă și vulnerabilă, e o invitație la dat cu părerea din partea bărbaților entitled.
Și clar am simțit condescendența asta, nici nu știu cum să zic, un fel de superioritate din partea multor bărbați mai ales, care veneau după gig să-mi zică, știi că acum stai și te plângi aici pe scenă, chestii care sunt clar misogine și știi de unde vin, dintr-o raționalitate absolută masculină. Dar ca oportunități per se, pe zona de muncă sau să am accesul restricționat pe undeva, nu încă. To be continued, hai să vedem, abia aștept.
Unde e de găsit EP-ul
Eu oricum nu am avut distribuție fizică a muzicii până acum și nici nu plănuiesc. Nu am lucrat cu nimeni în sensul ăsta și nici nu aș ști cu cine să lucrez. Oricum o să le pun pe toate platformele online, nu m-am gândit foarte mult la aspectul ăsta până acum, am mers destul de organic, eu îmi fac muzica, o pun acolo, sigur încerc să mai vorbesc în stânga și dreapta despre asta, oamenii o să mai ajute la promovare, dar nu m-am gândit foarte mult în termen de vânzări sau chestii din astea, niciodată.
Social media, o corporație
Încerc s-o țin destul de organic și aici, postez doar atunci când simt că am ceva de zis, Facebook-ul e mai mult o chestie oficială, acolo postam evenimentele și concertele, dar pe Instagram e profilul meu personal, acolo postez chestii din viața mea personală pentru prieteni și despre muzică uneori, dar nu mă gândesc foarte mult nici la economia asta de social media. Mi se pare foarte straniu că noi susținem astfel de corporații, prin toată vâlva pe care o facem noi, noi lucrăm efectiv la corporația Instagram care are trafic datorită nouă. Cumva, încerc să nu intru foarte tare în jocul ăsta, pentru că mi se pare dubios. Și atunci aș prefera să nu lucrez la corporația Instagram.
Pe de altă parte, să ai multe like-uri și puțin engagement, oameni cărora nu le pasă de tine, nu e bine. Eu personal aș prefera să am un cult following, oamenii ăia puțini care sunt să le pese pe bune de muzica mea. Stau mai mult pe Instagram, e cel mai la îndemână și cei mai mulți prieteni stau pe platforma asta, dar nu sunt atașată emoțional de niciuna din platformele astea.
Spotify merge mai mult în afară, m-au mai băgat oamenii în playlist, iar în România, anunț pe Facebook și lumea se uită pe youtube. Am băgat o dată FB ads de vreo 5 euro, nu a funcționat și am renunțat. Dar ce, te uiți vreodată la muzica ce-ți apare ție în ad? Nu, când vezi un ad vrei să treci mai departe.
În momentul ăsta, approach-ul meu e să-mi fac datoria să anunț. Scriu acolo într-un comunicat de presă ideea principală a ce se întâmplă, vă interesează bine, altfel e ok. Nu am cum să fac altfel de publicitate, dar e datoria mea ca în cazul în care oamenii ar vrea să afle mai multe, să aibă acces.
Formula de live
Am încercat mai multe formule de-a lungul timpului, momentan cânt cu 2 prietene foarte bune, Teodora Retegan, solista Zimbru, la bass și Anca Bilciurescu, la chitară. Nu este neapărat un setup permanent, pentru că și ele au angajamentele lor. No drums, avem trackuri, mi-am pregătit cumva și niște trackuri adiționale de synth. Eu cânt la voce și synth în momentul ăsta, dar îmi caut oameni pentru o trupă permanentă. Eu sunt flexbilă, cânt și la chitară și clape, ar putea fi oameni de diverse feluri.
În formula asta am avut un gig filmat la Filaret 16, fără public, că era înăuntru, care o să apară curând, a fost foarte fain. O să mai avem ceva în perioada următoare, dar aștept să văd ce se întâmplă cu restricțiile, să avem o chestie clară, să știm unde putem, în câți oameni, ca să știu pentru ce mă agit.
Credit foto: Maria Nastase
Cine e în public
Sunt de obicei oameni până în 35 de ani, mai mult femei decât bărbați, și oameni non binary, că Spotify îmi arată și persoanele non binary, clar foarte multe persoane queer, multe tipe feministe.
De obicei compun foarte emoțional, nu neapărat cu gândul la audiență. Încerc uneori să compun mai programatic, să mă gândesc că e această chestie de care-mi pasă, dar nu prea-mi iese. Așa că merg pe filiera asta emoțională, intuitivă și am văzut că asta merge, e flowy, mă simt bine când se întâmplă, o țin așa.
Temeri post pandemice
Am avut momente în care mă gândeam că n-o să mai cântăm niciodată și n-o să mai văd niciodată un public care să-mi asculte muzica și n-o să mă mai uit în ochii oamenilor. Chiar mai am prieteni care fac muzică, ne adunam și ne gândeam că n-o să mai cântăm niciodată, ce lume horror, ce apocalipsă. A fost un pic de deznădejde pe partea asta și sigur mă întrebam ce o să fie. Toată lumea o să fie foarte înfometată să cânte din nou și sunt așa puține spații, am un pic frica asta cu ce o să se întâmple în lumea postpandemică.
Am mai avut câteva session-uri online pentru Literatură și feminism, care e un proiect foarte drag mie, am avut un concert pentru ei. Niște sesiuni live pe Insta, în rest nu am cântat din motive de safety nici vara trecută, eram destul de panicată și am vrut s-o țin destul de safe. Nu am avut Covid din câte știu, dar m-am responsabilizat un pic, având și bunici, pe maică-mea, am vrut să fiu responsabilă pentru toate categoriile de vârstă.
Compusul în limba română
Nu m-am gândit să scriu în engleză pentru a împinge muzica în afară. Eu aș vrea să scriu mai mult în română, dar e mult mai greu. Pentru că în primul rând ascult foarte mult muzică în engleză, citesc foarte multă poezie în engleză, în română mă inspir din 3 surse, sunt poete feministe, Medeea Iancu, Elena Vlădăreanu, sunt persoane care fac poezie, dar în muzică, ca versuri și ca și compoziție textuală, nu am foarte multă inspirație. De asta, ascultând mult în engleză, intru într-un mindset de liricitate în engleză, așa îmi vine pur și simplu. Aș vrea să scriu mai mult în română, tocmai pentru că nu există destul de multă textualitate în muzica în română și aș vrea să fiu parte din chestia asta. Cred că e o chestie de comoditate, ar fi mai greu să stau să creez de la zero în română.
Best live
Cel mai ok m-am simțit întotdeauna în spații mici și DIY. La Macaz m-am simțțit foarte bine, veneau 50, 60 de oameni, nici nu erau spații dominate de bărbați sau corporate, erau fix oameni super deschiși, parte din comunitate, se crea o conexiune. Asta și pentru că aveam un setup mai mellow, acum lucrez la un setup un pic mai loud și sigur o să se schimbe și asta.
Noul EP
Coming of agency e mai diferită stilistic, ascultam foarte mult Klaus Nomi în perioada când am scris-o și era foarte german cabaret, la un moment dat sunt niște voci de operă, o parte foarte explozivă. Celelalte piese sunt mai melo, în stilul meu clasic. O să fie un intro și un outro, care dau cumva linia gen-erală a EP-ului, niște piese un pic mai experimentale la care țin foarte mult. Am cântat la tot felul de instrumente neconvenționale. De produs, piesele le fac în Ableton, de obicei.
Linia generală e de eco / feminism, de egalitate între specii și oameni, situații de distrugere din partea capitalismului a lumii și a relațiilor dintre noi. E ideea asta de mici comunități și de întrajutorare și de partea ecologică, în care încercăm să ne asumăm toate chestiile super nașpa cu care contribuim asupra lumii. Și iarăși niște părți un pic magice, suprarealiste, e o piesă Children of compost, care e o piesă despre niște creaturi care protejează solul. Ele au tot felul de puteri magice, apoi mai e o piesă Queen of Cups, care e despre grijă și întrajutorare în fața traumelor și a depresiilor, cumva tratează subiectivitatea noastră în momentul ăsta preapocaliptic, în care capitalismul distruge foarte multe, noi avem foarte multe traume, nu ne găsim unii pe alții, nu ne conectăm, suntem alienați.
Spre finalul verii o să apară și EP-ul.
Puțin anti capitalism
Sunt pentru o formă bazată pe drepturi sociale, clar, una în care să avem dreptul la viață, să avem apă potabilă, aer respirabil, casă, fără să trebuiască să ne exploatăm și să ne distrugem corpurile și mințile în fiecare moment. Dreptul la viață e un drept de bază pe care ar trebui să-l aibă toată lumea. Bineînțeles că asta, în capitalism este o aberație, pentru că dacă nu muncești cel puțin 9 to 5, nu ai acest drept la viață și în niciun caz la sănătate sau educație.
În capitalism trebuie să meriți, să te strofoci pentru drepturi de bază, gen, un loc unde să stai, un acoperiș deasupra capului, ceea ce nici măcar în forma noastră cea mai naturală nu se punea problema de așa ceva.
Credit foto: Anca Bilciurescu
Micile comunități vs. era corporatistă
Asta e problema, că nu avem ce să facem individual. E o chestie sistemică. Procesele de producție din capitalism sunt super wasteful. Dacă stai tu și reciclezi plasticul asta e 0,000 din tot procesul, nu face o mare diferență. E un sistem din care nu mai ai de ales, eu pot alege să-mi iau roșiile din Olanda și cartofii de nu știu unde, adică particip în economia asta de risipă și de emisii pentru că asta se dă la magazin și nu am alt loc de unde să-mi procur hrana. Așa că suntem toți prinși în angrenajul ăsta care nu funcționează din punctul meu de vedere, chiar o să vină sfârșitul lumii dacă o ținem tot așa.
Am început o grădină cu prietenele mele, pentru că una din ele are un teren din moși strămoși și împreună am făcut Grădina Buruiană, e în Domnești, lângă București. Vrem să fie un spațiu comunitar, în care să creștem noi legumele și să le și mâncăm. Am pus roșii, dovlecei, castraveți, spanac, e mentă sălbatică. Am același approach ca și în muzică, comunități care să-și facă singure propriile resurse, să nu mai mergem la Mega, o chestie locală, să încercăm să ieșim din logica corporatistă.
Nu-mi place deloc logica succesului. Despre asta vorbesc și în Coming of Agency, e o piesă despre failure, despre decline, In the realm of grief and loss nobody fell behind.
Când urci pe scena unui festival, alte 10 trupe râmân pe afară...
Atunci iei celelalte 10 trupe și faci un alt festival cu ele. Fix la asta mă gândeam, la a crea ooprtunități noi între noi, poți face niște chestii în afara logicii mainstream.
Trebuie să ne găsim unii pe alții și să evităm zona asta a succesului, mie mi se pare că și eșecul îți poate deschide foarte multe portițe de conexiune. E ideea asta în queer theory, The queer art of failure, o carte foarte mișto de Jack Halberstam, care e un teoretician queer, care spune că, ca persoană marginalizată eșecul ți-e sortit cumva și atunci te înveți cu ideea și nu te mai afectează, pentru că te gândești că nu e ceva în neregulă cu tine, ci cu sistemul. Și atunci, decât să încerci mereu să fii asimilat de un sistem care e oricum distrus, mai bine îți găsești propriile drumuri, care mainstream wise sunt un eșec, dar care pot duce la alte tipuri de a relaționa, mult mai complexe și mai reale.
Cine te influențează
Am ascultat mult Klaus Nomi. Multe trupe indie din UK, Squid, Porridge Radio. Muzica la care mă întorc pentru inspirație nu e neapărat nouă, Laurie Anderson, la punk politic mă întorc tot timpul pentru grounding pe liricitate, gen, Crass, are albumul ăsta, Penis Envy, la care mă întorc mereu.
Local, proiectele de care sunt cel mai apropiată, poate sunt și biased, că sunt oameni la care țin mult, sunt Zimbru și Fluid.
Muzica de teatru
Ultimul spectacol pe care l-am terminat este pentru Centrul Replika, se numește Generoz și este despre devenirea feminină și despre adolescența fetelor și este scris de Mihaela Michailov și regizat de Luiza Mihăilescu. A fost un grup numai de tipe care a lucrat la spectacol, a fost foarte fain. Înainte de asta, am făcut un spectacol numit Matern, despre mame și maternitate în capitalism și în societatea românească. Am făcut un alt spectacol, Mama, care este despre o tipă cult leader, pe care l-am jucat vara trecută afară la MNAC pe terasă. Am și cântat în acest spectacol live. Și Capete Înfierbântate 2020, care nu a apărut încă, a fost doar online, dar sper să-l jucăm cât de curând, în care apar și eu și Teodora, cântăm împreună, am facut și muzica împreună, a ieșit foarte mișto. Merită văzut live, online nu știu ce să zic, m-am săturat de online.
Îți mai faci podcast?
Voiam să fac un podcast. Sunt niște oameni în comunitate care au un podcast politic, Leneșx Radio.
Le-am dat din muzica mea, îmi place mult ce fac ei, aș fi vrut să fac ceva de genul, dar nu am avut timp.
