Când inspirația te ia prin surprindere

Când inspirația te ia prin surprindere

Pictură pe pânză folosind creioane cerate și un uscător de păr, negresă din doar două ingrediente, cutie de Pringles transformată în suport de creioane, păr împletit în moduri despre care nu știam că există. Astea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le-am încercat de-a lungul vieții datorită Pinterest, acest acasă pentru proiectele do it yourself și moodboards.

Sursele de inspirație pe care le oferă sunt nelimitate, iar asta au surprins și cei de la Droga5 în campania You Just Might Surprise Yourself. Cele aproape două minute ale spotului însumează experiența oricărui utilizator care intră pe Pinterest și în cinci minute de scroll ajunge de la citate motivaționale la imagini inspo pentru decorat case în stilul boho. Poveștile dinamice ale personajelor descriu toate variantele ale propriului sine de care poți să dai dintr-un click în altul, dar și dimensiunea educativă a platformei.

“Flame woodworking, hickory smoked meats, meatball subs, subway grafitty, graffiti nails, flame nails”: cam așa se rezumă o navigare imposibil de anticipat pe aplicație. La finalul ei, ne trezim cu o dorință foarte mare de a ne tunde singuri sau de a ne picta tricourile, oricum, un lucru despre care nici nu aveam habar că ne interesează până să deschidem aplicația.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Branduri

Sectiune

Dictionar



Branded


Related