[Povesti de fotografi] Cristina Irian: Mă uit cu atenție și cu încântare mai ales la lucruri mici, spații aparent comune. Rolul meu este să continui să mă mir

La început, Cristina Irian fotografia ce i se părea mai interesant prin locurile prin care se întâmpla să treacă. Apoi a folosit fotografia ca mod de documentare. Iar acum e formă de mirare în fața detaliilor și a lucrurilor mici, cum ar fi, de exemplu, soneriile caselor și ce spun ele despre o lume care dispare. Cristina și-a dat doctoratul în cadrul UNARTE, Istoria şi Teoria Artei, a studiat antropologie vizuală la Bucureşti, SNSPA și Perugia, la Universita’ degli Studi UniPg, dar și dezvoltare locală comparată la Universita’ degli Studi di Trento. A absolvit Şcoala de Fotografie “Fotopoetica”, sub îndrumarea prof. Francisc Mraz și face parte din grupul de documentare vizuală Fântânile – monumente vernaculare.

Lucrez cu fotografiile mele, dar și cu fotografii de arhivă. Fotografiile de arhivă, adică cele ale multor oameni din trecut, au lăsat cu siguranță o amprentă în mine. Fotografiile au drumurile lor, lasă urme în locuri nebănuite.

La Walk & Shoot Fest, Cristina a participat la discuția despre femeia ca subiect de fotografie. Festivalul se desfășoară până pe 30 mai, așa că nu ratați conferințele, atelierele și ultimele zile de expoziție și tâg de fotografie. Noi vorbim cu Cristina în rândurile următoare despre fotografie, artă și antropologie, rutină, oameni și universurile personale care se construiesc prin imagine. 

Declicul

De fotografiat, am fotografiat destul de mulți ani, intermitent, fotografie pe film și digitală cu aparate „de împrumut”. Tot pe vremea „aparatului de împrumut” am desfășurat și o lungă cercetare de teren prin țară, ocazie cu care mătuși din satele pe ce le colindam și-au dorit să le fac fotografii portret. Eu făceam pur și simplu fotografii de documentare, așa că m-am străduit pentru ele să ies din rutina mea. Probabil că acolo în sat, la Cireșu, în județul Mehedinți a fost locul declicului.

Ce s-a schimbat

La început, ca tot omul, fotografiam ce mi se părea mie inedit prin locurile prin care am stat sau am trecut. Apoi am folosit fotografia tehnic, ca instrument de documentare a unei activități de teren. Acum mă uit cu atenție și cu încântare mai ales la lucruri mici, spații aparent comune. Rolul meu este să continui să mă mir. Multe dintre ele se găsesc aici www.acirian.com. 

Foto @ Cristina Irian

Amprenta ta

Mă consider mai degrabă o persoană care lucrează cu fotografia. Fotografia o folosesc și ca instrument de cercetare, dar și ca parte din corpul unor demersuri interdisciplinare, documentar – artistice, așa cum este, de exemplu, proiectul Fragmentum, dezvoltat împreună cu artista Roxana Donaldson. Lucrez cu fotografiile mele, dar și cu fotografii de arhivă. Fotografiile de arhivă, adică cele ale multor oameni din trecut, au lăsat cu siguranță o amprentă în mine. Fotografiile au drumurile lor, lasă urme în locuri nebănuite.

Din expoziția Fragmentum

Temele care te obsedează

Zidurile, în fel și chip. De mai mulți ani îmi dau seama că am observat consecvent ziduri, nu doar m-am lovit de ele. Zidurile au constituit tema unui album foto obiect STRATA B, publicat în 2020 despre un spațiu decupat de pe harta Bucureștiului și reinventat în pixeli și, tot ele, zidurile, sunt o parte integrantă din proiectul Fragmentum, în desfășurare anul acesta. 

Trei fotografii din 2021

O temă recentă la care lucrez este cea a Arheologiei sunetului, a acelui sunet care se declanșa în case printr-un gest care venea din afara lor. Fotografiez sonerii sau ce a mai rămas din mecanismul lor. Sunt martori, azi de multe ori tăcuți, ai unei lumi în care se suna la ușă, în care oamenii se vizitau și exista firescul unei comunicări directe. Se suna, se trecea un prag.

 Fântânile Sudului

În această inițiativă pe care am numit-o Fântânile Sudului, parte a proiectului Dialog, suntem o echipă Omnia Photo mai mare. Anul acesta lucrăm în patru, doi fotografi documentariști, respectiv Dorian Delureanu și Cristian Bassa, doi cercetători Roxana Deca și Cristina Irian. Tot 2021 este și anul în care voi realiza o primă instalație video despre ceea ce vede o fântână, adică despre Celălalt.

Proiectul a pornit cu câțiva ani în urmă, primele drumuri de documentare fotografică a Fântânilor Olteniei, dar și prima expoziție deschisă la Muzeul Țăranului Român datând din anul 2016, la invitația lui Bogdan Iancu, antropolog și cercetător. Din 2017, prin asociația Omnia Photo au fost documentate sistematic sute de fântâni. În 2021 ne-am oprit la Bobicești, Olt. Fotografii documentariști sunt colegii Dorian Delureanu și Cristian Bassa, așa că i-am rugat pe ei să răspundă.

 Cristian Bassa:

Proiectul despre documentarea Fântânilor a fost inițiat de Cristina Irian și îmbrățișat de Dorian Delureanu - locuitor al Craiovei și bun cunoscător al Olteniei. M-am alăturat și eu proiectului, aducandu-mi aminte cu plăcere de verile petrecute în vacanțe, în

Oltenia, la bunicii mei. A fost un bun prilej de revizitare fotografică a unor zone dragi mie dar, din păcate, acum foarte mult schimbate. Impreună, în asociația Omnia Photo, încercăm să aducem aminte despre, dar și să arătăm ce se întâmplă cu aceste „simple fântâni” pe care noi le considerăm monumente cu o istorie incredibil de frumoasă.

Cristian a urmat cursuri de fotografie ale unor scoli din Romania, cursuri de fotojurnalism și de proiecte foto documentare. Cristian este designer si editor de carți de fotografie. Este pasionat de fotografie ca modalitate de exprimare și ca forță documentară. Fotografiază atât pe film, cât și pe digital, pe fiecare mediu având proiecte fotografice de lungă durată. Cristian face parte din grupul de documentare vizuală Fântânile – monumente vernaculare, compus din cercetători şi fotografi, care îşi propune identificarea, recuperarea istoriei şi fotografierea fântânilor istorice din mediul rural din Oltenia. Cel mai recent demers fotografic al său s-a finalizat într-un album foto „Forward March”, publicat în anul 2021.

Dorian Delureanu: 

Pentru mine fotografia este o punte prin intermediul căreia reușesc să ajung în locuri greu accesibile. O experimentez de la începutul anilor 90 și o utilizez ca instrument de comunicare. Colecționez fotografie, fotografiez de plăcere și acest hobby îmi oferă satisfacția de a întâlni oameni speciali.

Fântânile din Bobicești îmi sunt cunoscute din copilărie. Au importanța lor! Le-am utilizat frecvent în vacanțele de vară petrecute la bunici și le-am urmărit evoluția tehnologică de la cumpănă (pârghie) la scripete. In 2015 le-am evidențiat și propus ca subiect fotografic, deși prima serie de fotografii cu fântâni din Oltenia o realizasem in 2012. Tot ele, Fântânile, au reprezentat catalizatorul care a făcut posibilă apariția Omnia Photo, iar prin proiectul Dialog mi-au oferit șansa de a reveni in 2021 la Bobicești cu un proiect cultural de suflet.

Dorian a fotografiat în perioada 1993-2000 spectacolele Teatrului Naţional din Craiova; a urmat un curs de portret sub îndrumarea Lucianei Mulas în San Marino în 1995 şi un stagiu de fotografie la Avignon Theatre Festival. A realizat fotografii la spectacole regizate de Beatrice Bleonţ, Silviu Purcărete, Mihai Măniuţiu, Topa Gábor, Vlad Mugur. Dorian a realizat numeroase expoziţii personale, iar fotografii de ale sale fac parte din colecţia World Press Photo Foundation. A publicat în Le Nouvel Observateur şi în revistele Scena şi Teatrul azi. A coordonat expoziţiile şi publicarea albumelor fotografului craiovean Victor Boldâr: 07.05.75/Impresii - Henri Cartier Bresson în Oltenia şi Victor Boldar-Fotograful peliculei de cursă lungă. Dorian face parte din grupul de documentare vizuală Fântânile – monumente vernaculare, compus din cercetători şi fotografi, care îşi propune identificarea, recuperarea istoriei şi fotografierea fântânilor istorice din mediul rural din Oltenia. Cea mai recentă expoziție participativă a sa prezintă un proiect pe documentare pe termen lung „Misterele Craiovei”.

Ghid personal de etică

Protejez integral conținutul unei fotografii și obiectul fotografie cu toate însemnele sale.

Femei ca subiect în fotografie la Walk & Shoot Fest

Subiectul este vast și depinde despre ce tip de fotografie discutăm. De exemplu, fotografia comercială vine la pachet cu o serie de forme șablon de reprezentare a femeii prin care producătorul vinde „ceea ce se cere” pe anumite segmente de piață. În fotografia de eveniment de familie se construiește o altă narațiune despre universul feminin și așa mai departe. Chipuri și corpuri de femei iau, de multe ori, forma unor modele atașate unor categorii construite. Pe de altă parte, noile tehnologii lasă libertatea unor „selfie-reprezentări” și a unei automodelări instante a propriei imagini împărtășite/destinate unui public.

Când toată lumea din jur face poze

Pentru mine e interesant pentru că am acces vizual la lucruri care nu îmi sunt imediat tangibile, situații și experiențe care nu îmi sunt la îndemână. Apoi suma de imagini postate de o persoană conturează un univers personal și asta mi se pare la fel de interesant de urmărit. Sharing, sharing, sharing este mantra zilei.

În legatură cu rolul fotografiei în 2021, nu știu, mai întâi ar trebui să vedem ce intră astăzi în sfera fotografiei. Aș pleda în probabil pentru o ecologie a fotografiei, deoarece cred că ne uităm infinit de puțin la ceea ce am produs până acum.