[Dans & Energie] Rasmina Călbăjos: Durerea izolării, spaima și “frica” de oameni pe care lumea ne-a inoculat-o sper să mă ajute să creez mai departe

O poveste cu ”lebede” pe un lac, pe care a trăit-o când avea patru ani, a adus-o pe Rasmina Călbăjos în lumea mișcării artistice. Celebrul spectacol ”Lacul Lebedelor” i-a dat avânt să se viseze balerină și, mai târziu, a mers la Liceul de Coregrafie din Cluj-Napoca dorindu-și să exploreze calea dansului.

A fost foarte hotărâtă să muncească și să se dezvolte cât mai mult, încă de la primele sale spectacole și fiecare dintre acestea a avut un rol important în evoluția sa ca artist. Rasmina a dansat în primul său mare spectacol încă din anii de facultate, în „OuiBaDa“ creat de Gigi Căciuleanu.

"Viziunea mea asupra artei s-a schimbat și datorită maturizării mele și întelegerii diferite a dansului. Cred foarte mult în” întâlnirile” avute până acum, toate “întâlnirile”, atât din domeniu cât și din afară. Ceea ce suntem noi este suma tuturor acestor experiențe".

Acum a luat o pauză de la dans, deoarece instrumentul artei sale, corpul, a cotit într-o altă direcție, mai intimă, aceea de a crea o nouă viață. Deși toată această perioadă de pandemie nu a fost una ușoară pentru ea, Rasmina Călbăjos așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă la dans.

Din biografie

Mă numesc Rasmina Călbăjos și sunt din Cluj –Napoca. Prima mea întâlnire cu lumea dansului a fost cand eram mică. Din întâmplare, în clasa a 4 –a au venit niște doamne simpatice să ne întrebe dacă vrem să devenim “lebede” – balerine. Mi se părea foarte interesant și visam să devin grațioasă ca o balerină, așa că am fost la o evaluare la Liceul de Coregrafie și acolo am rămas. Povestea lor cu Lebedele si celebrul spectacol Lacul Lebedelor m-au făcut să îmi doresc să cunosc acest drum.

Am urmat cursurile Liceului de Coregrafie și Artă dramatică O.Stroia din Cluj Napoca și în liceu am cunoscut un om superb, căruia am să îi multumesc toată viața: “profa de dans contemporan”. Jakab Melinda este numele ei și ea mi-a deschis orizonturile către o nouă lume a dansului. A avut încredere în mine, am muncit mult alături de ea și m-a făcut să mă îndrăgostesc de acest stil de dans. De la dans contemporan la Teatru dans este un foarte scurt pas. După ce am terminat Liceul de Coregrafie am ales sa urmez Unatc-ul secția Coregrafie și de aici pornește toată povestea.

Primul spectacol profesionist

“OUI BA DA” în coregrafia lui Gigi Caciuleanu la Teatru de Comedie.

Dezvoltarea artistică

La primele spectacole eram destul de mică, adică nu înțelegeam exact cu ce se mănâncă această meserie. Am fost foarte hotărâtă că vreau să învăț, să muncesc și să mă dezvolt cât mai mult. Am acordat foarte multă seriozitate tuturor spectacolelor și fiecare a adus un aport important în dezvoltarea mea. Acum cred foarte mult că viziunea mea asupra artei s-a schimbat și datorită maturizării mele și înțelegerii diferite a dansului. Cred foarte mult în” întâlnirile” avute până acum, toate “întâlnirile”, atât din domeniu cât și din afară. Ceea ce suntem noi este suma tuturor acestor experiențe.

Greutățile meseriei

Greutățile sunt din păcate de ordin financiar de cele mai multe ori. Faptul că în România dansul este foarte puțin văzut, are un public destul de restrâns și proiectele sunt puține.

Colaborările comerciale

Da, am făcut multe colaborări comerciale, în calitate de coregraf, realizând coregrafiile unor reclame străine. Cea mai interesantă colaborare a fost prima, atunci când am făcut-o exclusiv pentru bani căci era vară și aveam nevoie de bani. Colaborare în care mi-am cunoscut și sotul. :) A fost foarte interesantă experienta, pentru ca a fost ceva total diferit de ceea ce munceam eu până atunci. Marea majoritate a lucrurilor trebuiau improvizate pe loc, chiar dacă anterior ai repetat altceva trebuia sa te adaptezi la situatie. Legatura dintre ceea ce se întâmplă live și ceea ce se vedea pe cameră o altă experiență nouă, interesantă căci îți angrena foarte mult creativitatea și te stimula să răspunzi provocărilor pe loc .

Învățăturile dansului

Am învățat că cel mai important lucru pentru noi ca dansatori este corpul, instrumentul nostru. Puterea noastră de a-l înțelege atât fizic cât și spiritual. Că odată ce ai intrat în lumea dansului nu ai cum să îi mai scapi și că îți va curge mereu prin vene.

Despre sectorul de teatru-dans

A evoluat spre bine, creându-se spatii noi ceea ce oferă o posibilitate mult mai mare de a perfoma și de a exista acest tip de artă în România. Din păcate nu suficiente pentru o paletă atât de vastă de dansatori și perfomeri atât de buni. Cât despre spectacole, începeau să crească înainte de pandemie. Și, din câte am văzut, și finanțările în acest domeniu. Lumea, publicul încet încet începea să se familiarizeze cu astfel de spectacole și chiar să le acorde importanță.
Lucrurile în ceea ce mă privește începeau să se așeze, aveam colaborări în calitate de coregraf, predam dans și chiar eram în discuție pentru un festival de dans.

În criză

A fost o perioadă de liniște, liniște care a durut. Partea frumoasă a fost că am avut timp pentru mine și am reușit să mă descopăr altfel, mai profund. Din punct de vedere artistic am stagnat, asta și din cauză că , corpul nu mi-a mai permis să fac nici o mișcare. Am fost binecuvântată cu o sarcină (puțin mai complicată) și a trebuit să stau mai mult în pat. Un lucru pe care l-am acceptat mai greu, am avut multe momente în care am cedat, dar m-a ridicat faptul ca voi avea încă o minune și speranța că după ce o voi aduce pe lume voi putea din nou muta munți din loc.

Un sumar al proiectelor

Din păcate în această perioadă am avut câteva întâlniri online, proiecte care mi s-au părut foarte grele pentru că nu am avut un sistem foarte calitativ de înregistrare și un proiect comercial (o reclama). Cam atât din pacate pentru că instrumentul meu “corpul” a avut o altă direcție mai profundă, mai intimă de a creea un spectacol viu, o nouă viață.

Artist în România acum

Eu cred că va fi foarte greu să mai fii doar artist acum. Să reușești să trăiești numai din asta, mai ales dacă ești în sectorul independent. Proiectele sunt extrem de timide și puține. Foarte puțină lume mai face ceva nou din teamă și partea de dans este marginalizată mai mult.

Dezamăgiri și revolte

Foarte revoltător a fost faptul că primul lucru care era oprit mereu a fost cultura. Faptul că fără cultură se poate trăi, dar nu își dau seama ce pierdere înseamnă asta . Căci “covidul” la mall nu a exitat, dar în cultura da. Că nu ne-au lasat să ne facem meseria și că nu a fost important să susțină cumva concret fără repercusiuni artiști atât independenți cât și ceilalți . Că s-au întâmplat tragedii și că unii artiști au trebuit să se reprofileze pentru a trăi. Că nu însemnăm nimic în țara noastră .

Cum ai rezistat

Cititul a fost pe primul plan, m-a ajutat mult să îmi extind viziunea. Durerea, psihicul căzut și experiențele parcă desprinse din filme, din cauza pandemiei, m-au facut să îmi sap adânc în suflet și să descopăr senzații și gânduri nebănuite până acum.

Posibile scenarii post-pandemie

Cred că ar trebui să se facă mai multe spectacole / filme de teatru dans. Să se creeze astfel o direcție nouă și de ce nu să educăm publicul în direcția asta , căci spre asta se indreptă viitorul. Spre online, spre digitalizare și de ce nu să digitalizam și dansul , mișcarea.

Visuri mai departe

Sper din suflet să reușesc să duc la bun sfârșit un proiect pe care îl tot gândesc, un spectacol care să funcționeze atât live cât și online. Un spectacol gandit pe mai multe nivele.
Durerea izolării, spaima și “frica” de oameni pe care lumea ne-a inoculat-o sper să mă ajute să creez mai departe. Este o tema foarte actuală a generației noastre, a lumii de azi și de maine. Căci nu cred că nu vor exista repercusiuni în urma aceste pandemii la toate nivelurile existente în viața noastră