Într-o seară întâmplătoare pe Netflix, am descoperit “I Feel Pretty”, filmul lui Amy Schumer. Este povestea unei femei în jur de treizeci de ani, cu o stimă de sine scăzută și probleme de greutate, care face o muncă anodină și visează să devină recepționistă pentru un brand de cosmetice, dar îi lipsește încrederea să aplice la un job care ar expune-o atât de mult.
Povestea și drama sunt simple: Amy suferă de o “durere” comună, aceea de a-și detesta corpul și de a-i atribui atât de multă putere încât “persoana” îi este subminată. Nu știu cum stau lucrurile la voi, dar presupun că ați trecut și voi prin asta. O să presupun că am fost cu toții acolo la un moment dat, oricât de frumoși sau de inteligenți am fi de fapt. Poate că nu suntem grăsuți, ci prea slabi, prea înalți, prea păroși sau cineva ne-a spus, la un moment dat în trecutul nostru, că nu suntem suficient de frumoși și asta ne-a rămas în minte pentru totdeauna. S-ar putea, chiar, să fi avut nevoie de terapie care să ne spună că a te simți bine cu tine este rar despre aspectul exterior, chiar dacă societatea ne propune acestă soluție ușoară în fiecare zi.
Revenind la povestea lui Amy: într-o zi, la sala de sport, în timp ce se lupta cu pista de alergări, Amy cade și se lovește la cap. Rezultatul contuziei este că se trezește radiind încredere și simțindu-se foarte frumoasă. Nou-descoperita atitudine o face să obțină locul de muncă dorit, un iubit și o promovare rapidă. Nu trece mult timp, și Amy își abandonează prietenele vechi și nu neapărat frumoase, devine cinică și arogantă. Pe măsură ce drama se desfășoară, Amy cade din nou, de data asta de pe piedestalul artificial creat, are o criză de identitate reală, din care de-scoperă că puterea ei e mult mai profundă decât aspectul fizic. Chintesența filmului, și a multor altor comedii romantice care sunt acolo pentru a ne ghida printr-o existență mai puțin dureroasă, este un citat pe care-l auzim din gura iubitului lui Amy: “Cred că mulți oameni sunt confuzi despre cine sunt. Devin obsedați de calitățile negative și ignoră complet lucrul care îi face cu adevărat minunați”.
În timp ce comediile romantice lucrează pentru a ne face să ne simțim confortabili cu noi înșine “just the way we are”, paradigma sci-fi ne vinde reversul. Primul lucru care mi-a venit în minte, în timp ce mă documentam pentru acest articol, a fost Alicia Vikander/Ava, în Ex Machina. Silueta ei perfect construită, pielea ei moale, ochii ei adânci și postura ei subțire. Ava pare pur și simplu natural frumoasă. “Pielea Aliciei e aproape perfectă, așa că a fost un bonus major pentru film, pentru că nu a avut niciodată nicio singură pată pe față și textura pielii e minunată”, spunea Sian Grigg, șeful departamentului de makeup al filmului.
Construcția și reprezentarea corpului, a identității și a imaginii femeii în sci-fi - fie că suntem într-o utopie umană sau postumană, sau că ne aflăm într-o perspectivă “Deus Ex Machina” sau una “Ex Machina” - este una idealizată, o viziune apropiată de perfecțiune a femeii și a feminității. Este frumusețea răspunsul la întrebarea “ce ne face umani”? Este femeia reprezentarea acestei frumuseți? Sau, oricât de inovatoare și de orientate spre viitor ar fi, chiar și sci-fi-urile sunt adaptate la spectatorii prezentului, care vor să-și imagineze o femeie frumoasă drept hubot-ul viitorului?
Am putea crede că modernitatea a contribuit la diminuarea capacității societății de a ne penetra mințile. Că suntem mai empowered, mai cosmopoliți și că individualismul ne-a vindecat și indivi-dualitățile. Într-adevăr, suntem mai puțin influențați de viziuni globaliste despre cum ar trebui să arate societatea. Dar, suntem, mai degrabă, consumați de cum ar trebui să arătăm și cum suntem modelați la nivel personal. Modelarea comportamentului și modelarea percepției nu mai sunt im-puse de actori externi coercitivi, ci de mărci sau influenceri care ne intră mult mai insidios în vieți. E oare așa, că vechile standarde de frumusețe sunt înlocuite cu altele noi, care vin împreună cu evoluțiile tehnologice, dar paradigma rămâne, de fapt, aceeași? Că ne trăim viețile așa cum sun-tem, dar visăm, pentru totdeauna, la neatins?
Cum s-a schimbat perspectiva asupra frumuseții, despre mișcările și revoltele care au loc în ultimii ani vizavi de standardele absurde cu care insistă pop-cultura, cu ce sunt ele înlocuite în 2021, care sunt rolul și vina brandurilor, vorbim în seria [Noua frumusețe], care a debutat vineri.
