[Viața de ONG-ist] Oana Neneciu: Mergeam săptămânal în comisiile Parlamentare, ceea ce nu era simplu pentru că nu prea mă primeau, dar am bătut oameni la cap până reușeam să am acces

Având experiența de redactor la Green Report, Oana Neneciu și-a dat seama că menirea ei este să se implice în proiecte de mediu și a început prin coordonarea unui proiect care monitoriza votul pe legislația de mediu din Parlament. Din experiența primului ONG a învățat pe propria pielea ce înseamnă consecvența atunci când trebuia să participe în comisiile Parlamentare în care nu era primită întotdeauna, dar gândul că poate contribui la o schimbare benefică pentru România a ajutat-o să treacă peste genul ăsta de obstacole. De atunci și până acum a adunat multă expriență în domeniul nonguvernamental și a învățat că schimbările se produc lucrând în echipă, atunci când îi asculți real pe oamenii din fața ta.

Cred ca rolul ONG-urilor a crescut proportional cu ineficienta si incompetenta autoritatilor publice. Cu cat institutiile publice au devenit mai ineficinte, cu atat au crescut ONG-urile, adica acea societate civila extrem de activa care a luat problemele si a incercat sa le rezolve fara prea multe parghii, spune Oana

Pentru că există mulți oameni ca Oana, determinați să demonstreze că în România lucrurile trebuie să se schimbe și că „mai bine” nu e un vis, ci o dorință realizabilă, începem o serie de interviuri în care vorbim cu oameni din mediul ONG. Cu toate satisfacțiile și obstacolele, povestim despre impactul acestui segment în România, cum a evoluat în ultimii ani și cine sunt oamenii care nu așteaptă să se întâmple lucruri, ci le fac să se întâmple:

Începutul în ONG

Am inceput sa lucrez la Ecopolis in 2010, eram coordonatorul proiectului Votul Verde, care monitoriza felul in care se vota in Parlament pe legislatia de mediu. Inainte de asta am fost pentru doi ani si jumatate redactor la revista Green Report. In munca mea de redactor am cunoscut cam toate ONG-urile de mediu de la acea vreme si tin minte ca m-am gandit ca asta mi-ar placea sa fac in continuare, proiecte de mediu. Mi se parea cumva un pas in plus fata de a scrie despre mediu. Asa ca am trecut de la Green Report, unde am invatat multe lucruri generale despre mediu si contextul românesc si european, la Ecopolis, unde am intrat pe politici publice de mediu.

Jobul de ong-ist

Sincer si acum mi se pare jobul ideal pentru mine. E foarte solicitant, dar si un mediu foarte liber. In mod normal nu ai program de birou, cunosti oameni diversi, ai cam toate instrumentele sa implementezi ce-ti trece prin cap ca ar putea ajuta pe cineva sau ceva. Am experimentat multe domenii, am lucrat pe studii si cercetări de mediu, pe politici publice, in proiecte de promovare a economiei sociale, am lucrat si in proiecte culturale, de conservare, de organizare comunitara, cu finantari private sau europene. Si asta m-a atras intotdeauna, diversitatea muncii pe care o fac aici si capacitatea pe care o capeti sa vezi mai usor solutii, sa le inventezi de multe ori. In ultimul timp sunt foarte atrasa de directia de advocacy si lobby, dar asta si pentru ca e necesara. In Romania lucrurile trebuie sa se schimbe si cred ca pot contribui.

Experiența primului ONG

Am lucrat la Ecopolis de la inceput, am mai colaborat pe proiecte cu Salvati Dunarea si Delta. Proiectul care m-a invatat ce-i aia ONG a fost Votul Verde si faceam monitorizare legislativa, coordonare de experti si coordonare de proiect, de la zero totul. Am invatat multe si foarte repede atunci. Plus ca mergeam saptamanal in comisiile Parlamentare, ceea ce nu era simplu ca nu prea ma primeau. Dar am insistat, mi-am facut legitimatie de intrare care nu functiona mereu, am batut oameni la cap pana reuseam sa am acces la initiative si la sedintele comisiilor de specialitate. Faceam un clasament anual al parlamentarilor pe baza unei metodologii in care analizam cum voteaza pe legislatia de mediu, faceam lansarea rezultatelor cu presa si discutam trenduri. Atunci am avut primele contacte cu parlamentari, ministri, demnitari de diverse culori politice si functii. Atunci eram foarte intimidata de ei, in timp s-a dus emotia si cred ca m-am antrenat sa pot aborda pe oricine si sa-mi prezint problemele.

Etape și proces

Am invatat sa scriu proiecte, am facut mai multe cursuri, am devenit director executiv. Am lucrat in proiecte de politici de mediu si economie sociala, iar in 2015, din nevoia identificata in Delta pentru comunitatile de acolo am pornit DeltaCraft. Acolo a fost un shift in abordarea noastra, care pana atunci era strict pe mediu si am inceput practic o platforma culturala, care promova colaborarea intre designeri romani si mestesugarii din Delta, un model de economie sociala. Mi-a placut atat de tare incat am inceput un master de antropologie culturala la Universitatea Bucuresti pe care l-am terminat anul acesta. Intre timp am lansat si proiectul nostru de suflet, Aerlive.ro, impreuna cu partenerul Eta2U.

Proiectul cel mai drag la care ai lucrat

Aerlive era visul nostru inca din 2011, cand am facut si lansat primul studiu independent despre calitatea aerului in Bucuresti. Situatia atunci era grava, iar in 2018, cand am inceput Aerlive era efectiv dezastru. Nu reuseam sa cream awareness pe tema poluarii, desi comunicam frecvent. Asa ca am pus oglinda deasupra orasului, in forma unei harti a poluarii, cu 10 senzori initial, acum avem peste 45. Si a mers. Media a fost in sfarsit atrasa de subiect, poluarea a devenit punct central in toate campaniile electorale, am descoperit fenomenele de arderi de deseuri si, iata, ca acum se face ceva pe tema asta. Totodata am dat primaria Bucuresti in judecata pentru Planul de Gestionare a Calitatii aerului, care nu era conform legii. In fine, e proiectul pe care mereu mi l-am dorit pentru ca problema este una foarte sensibila pentru toti cei care locuiesc in Bucuresti. E o problema de sanatate publica ce a fost mult prea mult timp neglijata de autoritati.

Planuri in 2021

Acum incercam sa finantam extinderea Aerlive si avem si niste campanii impotriva unor fenomene extrem de nocive, cum sunt transporturile ilegale de deseuri si arderile ilegale de deseuri, iar un proiect pe care il dezvoltam incet este Parcul Lacul Morii, respectiv transformarea unei zone de 260 hectare in parc urban, care poate deveni cel mai mare parc al capitalei.

Perspectiva de la inceput

Cred ca rolul ONG-urilor a crescut proportional cu ineficienta si incompetenta autoritatilor publice. Cu cat institutiile publice au devenit mai ineficinte, cu atat au crescut ONG-urile, adica acea societate civila extrem de activa care a luat problemele si a incercat sa le rezolve fara prea multe parghii. Ce spun ONG-urile in spatiul public si cred ca e foarte bine ca o fac, e ca lucrurile se pot schimba, ca exista oameni curajoși, profesionisti, dedicati si implicati care pot fi promovati sa rezolve problemele, care pot conduce, care pot face reforme. Acest sector a devenit speranta in Romania. Sincer, daca e sa fac o radiografie stam asa: ONG-urile si activistii opresc taierile ilegale de paduri, ONG-urile construiesc spitale, ONG-urile au grija de cei mai vulnerabili dintre noi, ONG-urile se asigura de functionarea justitiei, ONG-urile asigura in foarte multe cazuri o calitate a vietii in orase, ONG-urile monitorizeaza si reclama toate problemele, ONG-urile aduc inovatie. Desi e trist, ca sunt lucruri pe care statul ar trebui sa le faca, iar ONG-urile sa lucreze la chestii de finete, e totodata remarcabil ca exista acest sector care face ca lucrurile, cel putin pentru o parte dintre noi, sa functioneze. Am trecut printr-o perioada foarte neagra, in care ONG-urile erau discreditate in spatiul public, in care increderea populatiei fata de ele a scazut din cauza masivei promovari negative, dar iata ca majoritatea au supravietuit si si-au mentinut integritatea si misiunea. Nu putem spune la fel despre majoritatea institutiilor media.

Cea mai importantă lecție învățată

Am invatat că totul incepe de la consultare, ca oamenii trebuie ascultati si ca numai asa obtii cele mai bune idei si rezultate. In orice privinta.

Cea mai grea experiență din ONG

Sunt perioade de incertitudine financiara, astea mi se par cele mai grele.

Perspectiva oamenilor față de mediul ONG

Asa cum ONG-urile suplinesc de multe ori institutiile, oamenii cred ca ar trebui sa si actioneze ca o institutie a statului. Respectiv fac apel la ong-uri ca si cum ar fi de datoria lor sa intervina in diverse spete, fara a avea capacitate. De multe ori suntem trasi la raspundere pentru probleme punctuale si ca nu ne punem la dispozitia cetatenilor, ori noi, 3-4-5 oameni nu putem face asta. II indrumam spre institutii si le explicam ca ei au competente si capacitatea de a interveni. Cumva lipsa educatiei civice ii face pe oameni sa-si directioneze gresit asteptarile lor mari spre ONG-uri si nu spre cei pe care tot ei ii platesc.

Viata de ONGist in Romania

Nu pot generaliza, pentru mine e bine o perioada de 4-5 ani, dupa care simt un soi de meltdown in care trebuie pentru un timp sa fac si altceva. E o viata care acumuleaza frustrari multe, care nu te incanta cu rezultate imediate si destul de instabila financiar. Pe de alta parte ai liberatate si satisfactii nelimitate de a face bine in lume, iar pentru asta merita incercat. Nu e prea structurata viata si este pentru oameni spontani si rezilienti la frustrare.

Unde trebuie să apară schimbarea

Sunt multe ONG-uri ajunse la maturitate, care fac lucruri fantastice, care se uita la bugete, care promoveaza proiecte culturale, care fac teatru independent, care organizeaza comunitati, care inspira oameni, care sustin sisteme intregi pentru beneficiari vulnerabili, care lupta cu deseurile, cu risipa alimentara, care fac educatie de mediu, care promoveaza economia circulara, multe si bune. Problemele mari sunt de finantari, cred eu. Ca sa dau un simplu exemplu pe mediu: avem Administratia Fondului pentru Mediu, unde se duc taxele si timbrele verzi si care nu finanteaza absolut deloc programe ale ONG-urilor, campanii de mediu sau de educatie pentru mediu, in schimb finanteaza Rabla si achizitia de masini…e un exemplu ca ceva e putred totusi la noi in tara, daca nu reusim sa sprijinim programe importante pentru cetateni. sprijinim masini.

Te-ai gândit vreodată să renunți

Sigur. Am renuntat cand am născut-o pe fetita mea si am stat acasa un an si ceva. Pe langa momentul fericit cred ca eram si intr-un mic burnout. Cum spuneam, din cand in cand e nevoie de o pauza.

Ce parte din organismul României reprezintă ONG-urile

Acum? Cred ca provizoriu, suntem creierul :)