Activist și artist grafic, Florin Arhire a lucrat dintotdeauna împotriva sistemului. “We care, we fight, we save”, spune unul dintre stickerele sale și Florin respectă îndeaproape sloganul pe care l-a creat. Florin e un om liber. Nu este unul dintre dominanții, privilegiații culturii și asta îi accentuează autenticitatea. În ultimii zece ani, a fost foarte ocupat să se implice în toate proiectele care îi plăceau: festivaluri, evenimente, proteste sau proiecte culturale ori artistice. A fost exact omul care a făcut doar ce-i place, spune el. Dar asta a însemnat și lipsa oricărui concediu, în adevăratul sens al cuvântului.
Brusc, a apărut o groază de timp liber, timp pentru mine, cu mine, timp pentru niște ore în plus de somn, timp pentru alte chestii care erau veșnic amânate. A apărut acea oră în plus pe care ziua de 24 de ore nu o avea".
Despre artă, politică, arta politică dar, mai ales, libertate, într-un an în care a fost atât de complicat să ne simțim liberi, vorbim cu artistul timișorean Florin Arhire.
2020 a fost un an ”pe dos”
M-am ambiţionat să supraviețuiesc, să mă păzesc, să mă reinventez. Nu am fost un fan al comunismului, in 1989 in Decembrie am ieșit in stradă pentru a-l da jos pe exponentul autoritarismului autohton, Ceaușescu. Apoi am ieșit pentru Roșia Montană, anti-ACTA, Anti-fracking, pentru #Colectiv. Pentru #Rezist, puțin, că a fost politic. În Lock-down am ieșit zilnic. Cu declarație. Acum cu anti-vaccin, anti-mască și ”libertate” nu ies. Că nu-i OK. Tatăl meu, născut la începutul celui de-al doilea Război Mondial, a pușcat o poliomelită – era greu ”să prinzi” un vaccin atunci. Generația mea nu a prins pandemii, o mulțime de boli au fost eradicate la noi de către sistemul... ăla de sănătate dezvoltat de ”nașparlii” de comuniști. Acum, cu Sars-CoV2, mi-am zis: ”Ui test pă capitaliștii ăștia, au de gestionat una singură! Tre s-o nimicească. UNA!!” Aceste gânduri mi-au venit ca un soi de preambul, de introducere la răspunsul pentru prima ta întrebare, dar căreia îi voi face un alt... ”prolog” pe care îl văd necesar. Ca la seriale, când apare ”previously in 2019”. Vor ajuta imagini de ansamblu pentru a mă face înțeles ce a însemnat pandemia pentru mine.
Ultima jumătate a lui 2019 a fost super-plină: cu o lună jumătate în faza de producție a Bienalei Art Encounters, apoi cu Bienala propriu zisă, apoi cu alte două expoziții importante, din care una la Bruxelles făcută... cam sub bagheta mea. În Bienală și cu echipa Fundației Art Encounters m-am simțit ca într-un dream job – unul greu, dar fain. Bienala numărul 3 a fost una complexă cu task-uri de galerist și unele de fixer-tehnic, cu puține ore de somn, mai ales în faza de pregătire – chestii care nu sunt ușoare.
La jumătatea lui octombrie îi urmează un alt proiect major pe care îl accept ca pe o provocare: deschiderea spre public a ceea ce va deveni MUZEUL NAȚIONAL AL REVOLUȚIEI în clădirea fostei Comenduiri a Garnizoanei Timișoara. Clădirea, care e plină de oportunităţi, urma să găzduiască, la treizeci de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, o expoziție foto aniversară. Superbă clădire, cu spații generoase dar mega părăginite trebuia transformată, în ceva mai mult de o lună,împreună cu echipa inimoasă a DJCTM (Direcția Județeană de Cultură Timiș), într-un loc propice pentru o expoziție care urma să fie vernisată de ditamai Ministrul Culturii. Vorbim despre concept, lucrări, traseu, culori, printuri,simeză, curent electric, dar și... cuiburi de porumbei și găuri prin tavan...adică... tot! Spre finalul lui noiembrie, mai îmi apare o surpriză în agendă: o selecție din lucrările foto, vor constitui material pentru o altă expoziție care trebuie să ajungă la Bruxelles! Păi cine se ocupă? Tu! Ha? Da! Urma din scurt să decid tot, print, materiale de suport, simeză, format, identitate vizuală; sunt pus în legătură cu angajatele Reprezentanței Permanente a României de pe lângă Consiliul Europei și cu un șofer al UVT-ului și....BANG! Florinakkis goes to Bruxelles to Justius Lipsius Building. Când? Fix ASAP – adică a 2-a zi după ce ies din tipografie lucrările! Expoziția intitulată simplu „30” este un succes (evocat chiar de către ditamai site-ul Ministerului Culturii!) Vernisajul timișorean din 16 Decembrie – de asemenea!
Da, deci așa am gătat anul pre-pandemic: în forță! În timpul Bienalei îmi tot repetam: dacă anul ăsta a fost să lucrez pentru alții, ar fi timpul ca în 2020 să mă concentrez să lucrez ”pentru mine” și să încheg o expoziție personală, ultima mea fiind în 2018. Apuc să creionez două proiecte-concept, unul într-un duo cu George Roșu pentru un spațiu din Cărturești Timișoara și un al 2-lea mai amplu, în cooperare cu Reprezentanța Permanentă a României la Consiliul Europei de la Bruxelles, de două săptămâni, una la Consiliu a doua la Parlamentul European și....PAC! în martie se declară Starea de Urgență.
Brusc totul se oprește
Proiecte, planuri, tot! Brusc, toți căpătăm un concediu. Eu sunt omul care, nu....eram omul care știa dimineața la ce ora iese din casă, dar era relativă ora la care mă întorceam – ba un vernisaj, ba un concert, ba un party, ba discuții despre noi posibile proiecte. Deodată toate acestea sunt puse nu on pause ci on hold! Niciodată nu am avut, în ultimii zece ani, un soi de concediu, în adevăratul sens al cuvântului. Dacă găsesc (pardon, găseam) un proiect fain, mă băgam. Am fost exact omul care a făcut doar ce-i place. Egal că vorbim de vreun festival, eveniment, protest sau proiect cultural ori artistic. Brusc, cu toate astea on hold, a apărut o groază de timp liber, timp pentru mine, cu mine, timp pentru niște ore în plus de somn, timp pentru alte chestii care erau veșnic amânate. A apărut acea oră în plus pe care ziua de 24 de ore nu o avea. Am reușit să-mi creez o rutină zilnică, am născut un jurnal desenat cu temele zilei, pe care guvernanții, generoși în absurdul lor, îl ofereau. Amintesc aici inepția aia cu imnul pus la megafoanele mașinilor de poliție, ori adusul luminii pascale de către echipajele poliției. Ah, și să nu uit de Învierea oficiată de două ori de BOR.
Ăștia știu să comunice DOAR în perioadele electorale. ATÂT! Iar puterea o luaseră numai de câteva luni prin moțiune de cenzură, iar musiu Cîțu ieșise cu declarația cum că „Sectorul privat să fie prioritatea zero, nu educația, nu sănătatea!”, Frumos, nu? Existau oameni cheie în guvernul PNL1 cu agende proprii - vezi Vela, vezi Robu – care erau în disonanță cu măsurile generale luate la noi sau în lume. S-a lucrat pompieristic, dar ne miră asta? Două chestii le văd criticabile chiar și la mai bine de un an: repetarea obsesivă a textelor cu revenirea la normalitate și aceea cu #TotulVaFiBine în combo cu #statiacasa. Iar aceea cu ”distanțare socială”...este pur și simplu sinistră. Încă de anul trecut, când auzeam acel obsesiv #statiAcasa mă gândeam la cei forțați de soartă, războaie ori economii puse la pământ să emigreze/să se refugieze. Ce casă mai au sirienii/afghanii? Încercăm măcar puțin să ne punem în pielea acestor oameni?
Apoi NORMALITATE?? Avem cu adevărat nevoie de atâta consum? De atâta alergătură după business as usual? Cui îi profită cu adevărat o competiție economică continuă? Celor mulți sigur nu.
Normality was the problem that caused all this Mayhem, dar ”elita” neo-con transfera și sublinia vina în exclusivitate spre autoritarianismul made in China. Că cică...comuniști. Elitele guvernante autohtone nu au știut cum să ceară populației cum să fie implementată măsura aia simplă: masca medicinală. Pe care dacă n-o purtăm, riscăm să ne ia dracu.
Porți mască, Florin?
Da, nu am avut probleme cu ea. Bine, până am găsit acel model care să nu-mi facă probleme de aburire a ochelarilor. Dar, da, port. Bine, a fost de ajutor și faptul că știam de ele de multă vreme – cel mai bun prieten al meu este chirurg plastician. De la el știam că atunci când ai o operație de relipire a degetelor de la mână și manevrele chirurgicale durează în medie douăzeci de ore, acel accesoriu este obligatoriu. Plus că, acum ceva ani, împreună cu alți activiști, am inițiat în Timișoara protestul cu mască săptămânal. A fost o acțiune gândită a coagula un grup de inițiativă din comunitatea ”Vrem Aer Curat În Timișoara”, vis a vis de poluatorii locali de origine germană. Un lucru bun regăsit ca urmare a restricțiilor de circulație, venit ca un side-effect a fost acel sublim parfum petrichor ce apare după o ploaie. O savoare. În ”normalitate” îl uitasem complet. Pe lângă petrichor, mai vreau să adaug faptul că curfew-ul și lockdown-ul m-au ajutat să mă auto-ordonez, să îmi creez noi rutine zilnice, să elimin chestii nociv-inutile, să reintroduc oareșce obiceiuri benefice, cum ar fi... micul dejun. Benefice mi-au fost si vizitele zilnice la mama mea, cu care am reușit să mă reconectez (ea locuiește foarte aproape de mine, dar este într-o grupă de risc, din cauza vârstei). Poate excesul de Messenger și WhatsApp nu ar fi chiar benefic ochilor, dar cu acestea două am reușit să țin legătura cu colegii artiști și cu cei apropiați mie.
#CoVID19stuff/#FLOsCoVIDjournal
Publicam pe Facebook și Instagram un soi de jurnal unde abordam temele zilei prin perspective cinic-critice. Admit, nu tot ce am desenat este whoow, însă câteva lucrări mi-au atras invitația în expoziția online a galeriei WHITE CUIB, expoziție unde curator a fost Dan Perjovschi. Inițial, proiect gândit ca un solo-show al lui Dan, el a căpătat o largă participare pe toată durata lockdown-ului 2020 și a fost un model de adaptare instantanee de la off-line, la on-line.
Sectorul cultural: susținut sau neglijat?
Și – Și. Susținut, da, de UE. Neglijat? Da, de ai noștri în frunte cu Orban. Mai nou, de Cîțu. Și ăla cu Cultura. Comisia Europeană a aprobat încă din 19 martie 2020 o schemă de ajutor pentru statele membre destinat pentru cei cu activitate afectată de pandemie, însă ai noștri nici acum nu au găsit o formă de nediferențiere între artiștii independenți. Suntem mulți, dar câți dintre noi au o formă oficializată, tip pfa sau srl – sunt oameni pe care statul i-a lăsat în aer! Astfel pot constata că avem două tipuri de artiști independenți: mari și mici, unde cei mici sunt lăsați în precaritate (a se citi în pom). Realizează cineva faptul că primul formular lansat în aprilie 2020, de aplicat pentru îndemnizațiile de ajutor COVID19 avea în header mențiunea V8? Adică a opta încercare? Clasa politică a clasificat foarte repede tipurile de activități ori contracte avute anterior pentru a-i exclude ”pe cei mici”, a implementat, adevărat, repede o platformă de depunere documente (din fericire, fără faimosul dosar cu șină autohton), dar nu a găsit o formulă de a fi echitabili pentru toată lumea din zona artistică independentă. Ce-i drept, cei foarte mari au creat o oarecare presiune pe Guvern, însă nici acolo, sectorul marilor operatori nu are o schemă clară de ajutor. Bașca, raportarea la economic, la nivelul veniturilor realizate din biletele vândute la evenimentele pre-pandemice! Păi cum, toate evenimentele sunt cu bilet de intrare? Mergi la o expoziție de postere open air prin locuri publice cu fucking bilet? Doar aceia merită ajutor? Și totuși oameni care realizează plus valoare culturală, artistică, muzicală sunt considerați azi din perspectiva schemei de vaccinare ”Personal neesențial” - frumos este?
Solidaritate între artiști?
Grea întrebare. Pe alocuri, da. Nu între toți, dar am regăsit-o. De pildă, în grupul de FB creat de Iulia Popovici: Asociația Transsectorială a Independenților din Cultură unde ne mai ajutăm între noi cu câte un răspuns, cu un detaliu, cu o procedură. Lumea artei este compusă nu din specialiști în teancuri de hârtii, semnături, note justificative, referate de necesitate, ștampile „conform cu originalul”, proceduri, limbajul proiectelor sau aplicat la calendarele apelurilor de proiecte, fiecare e bun în ceea ce face, în arta sa. Sunt oameni ce au o reală nevoie de sprijin și de ajutor.
Mesaj pentru persoana de dinainte de pandemie
Trei chestii: Nu renunța la masca medicală. Continuă să fii precaut și prevăzător. Ajută acolo unde poți ajuta.
Dar aș încheia cu un citat din Lia Perjovschi, citat care m-a cam ghidat în ultimii 4 ani: “Dacă îți place ce faci urmează-ți drumul – SIGUR la un moment dat ceea ce faci va ajunge să fie plăcut și de alții”.
