Colaborarea dintre pastel și Canopy se transformă într-un parteneriat strategic

Colaborarea dintre pastel și Canopy se transformă într-un parteneriat strategic

Creativitate și strategie în campaniile online, este promisiunea agențiilor independente românești pastel și Canopy, care-și reunesc forțele în cadrul unui parteneriat strategic. Pasul vine după aproape 5 ani de colaborare în care pastel și Canopy au lucrat împreună.

Agențiile își păstrează independența, însă își vor uni echipele pentru o integrare mai eficientă a campaniilor de comunicare pentru clienții acestora.

pastel aduce parteneriatului „touch-ul” strategico-creativ, în timp ce Canopy vine cu experiența digitală, orientată spre performance.

“Zona de performance marketing vine cu marele avantaj al măsurării până în cel mai mic detaliu al randamentului bugetului investit. Mirajul cifrelor face ca în această industrie focusul să nu fie mai departe de vânzări, cost per vanzare sau rata de vânzare. Noi la Canopy considerăm că pe lângă acești metrici este esențial să ieși din anonimat. Succesul în online este mixul dintre conținutul creativ, memorabil distribuit targetat către audiența de interes. Parteneriatul cu agenția pastel ne ajută să scalam clienții dincolo de cifre, să avem campanii mai creative, mai îndrăznețe și să punem memorabilitate în tot ce facem.”, a declarat Eugen Predescu, CEO Canopy.

„În primii săi 15 ani, pastel a crescut organic și controlat, dar mai ales, mereu adaptat la schimbările din piață. Digitalul a devenit ca o a doua mână dreaptă pentru oamenii de comunicare și ocupă un loc important în mix-ul de promovare a brandurilor. Și, pentru că ne dorim ca în campaniile noastre să integrăm cât mai bine zona de digital marketing, dar mai ales să ne măsurăm rezultatele muncii noastre, colaborarea cu Canopy a venit natural. Parteneriatul nu este doar unul între două agenții, este unul dintre două echipe puternice.”, a declarat Dana Nae Popa, Owner&Managing Director pastel.

pastel are o experiență de 15 ani pe piața din România, dar și regional. Cu o echipă de 30 de oameni, agenția oferă în prezent servicii de comunicare integrată, strategică și creativă pentru clienți din domenii variate.

În cei 5 ani de existență pe piață, Canopy a devenit printre cele mai mari agentii de performance marketing din România, având o echipă de peste 30 de specialiști și birouri în București, Iași, Cluj și Londra. Agenția aduce rezultate prin campanii de tip Pay Per Click (Google Ads, Facebook Ads, LinkedIn Ads, Bing Ads, YouTube Ads etc.), strategii digitale complete, precum și traininguri pentru dezvoltarea echipelor. În anul 2020 Canopy a gestionat mai mult de 100 de campanii, cu bugete PPC de peste 12 milioane EUR.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Pastel

pastel este o agentie de comunicare romaneasca cu o abordare strategica si creativa, cu o activitate de 18 ani pe piata din Romania, peste 5.000 de campanii si proiecte dezvoltate, si un portofoliu de clienti... vezi detalii »

Companii

Sectiune



Branded


Related